Ayn Rand Centre: 63% dintre afaceri vor să adopte inteligenţa artificială în următorii trei ani

T.B.
Companii / 11 aprilie

Ayn Rand Centre: 63% dintre afaceri vor să adopte inteligenţa artificială în următorii trei ani

Peste 60% dintre companiile de la nivel global vor să folosească inteligenţa artificială în activitate în următorii trei ani, numărul lor aproape dublându-se astfel privind utilizarea AI, se arată într-un comunicat al Ayn Rand Centre, remis redacţiei. În acest sens, România urmează trendul global şi, deşi este încă în urmă, va reuşi să înregistreze un avans spectaculos şi să devină un reper pe scena inteligenţei artificiale în Uniunea Europeană, subliniază Ayn Rand Centre România, organizatorul principal al unui eveniment important despre viitorul inteligenţei artificiale în România, alături de ThinkUP Marketing, una dintre principalele agenţii de branding şi marketing din ţară, informează sursa.

Potrivit comunicatului, "Inteligenţa Artificială nu mai este o noţiune futuristă, ci o realitate tangibilă, tot mai prezentă în viaţa noastră. Deşi în prezent doar 35% dintre companiile din întreaga lume folosesc AI, potrivit unui studiu McKinsey & Company, în viitorul apropiat numărul lor urmează aproape să se dubleze. Inteligenţa artificială se va regăsi tot mai mult la locurile de muncă din diverse domenii, în special în marketing, IT, medicină, auto şi altele, implicit în România. Chiar dacă ţara noastră se află încă la început privind folosirea inteligenţei artificiale, va înregistra un avans semnificativ în viitorul foarte apropiat, urmând ca România să fie un jucător impresionant pe scena AI-ului în Uniunea Europeană. Viteza de integrare a AI-ului, fie în mediul de business şi în câmpul muncii, fie în viaţa de zi cu zi în aplicaţii uzuale pentru telefon, va fi impresionantă în România", declară Mirela Lucia Pascu, Preşedinte Ayn Rand Centre România, organizator al evenimentului despre inteligenţa artificială din Bucureşti.

Astfel, viitorul inteligenţei artificiale în business şi în viaţa oamenilor în România şi la nivel global va fi dezbătut, pe 16 aprilie, în cadrul evenimentului Navigating the Intersection of AI and Data Privacy, organizat la Universitatea Româno-Americană. La eveniment vor discuta, despre puterea şi viitorul AI-ul în viaţa oamenilor şi în business, Barbara Kolm - director al Centrului Economic Austriac şi fost Vicepreşedinte al Băncii Naţionale din Austria, Cristiana Deca - expert în protecţia datelor şi fondator Decalex Digital, Cătălin Pătraşcu - expert în securitate cibernetică la NTT Data, Alexandru Diaconu - co-fondator AiGIA Health, Silvia Uscov - Managing Partner Uscov şi Asociaţii şi alţi specialişti în tehnologie şi în alte domenii impactate de evoluţia AI-ului, transmite sursa.

Potrivit companiei, "Inteligenţa artificială este aici şi va rămâne aici, aşa că este foarte important să înţelegem impactul acesteia asupra oamenilor, asupra democraţiei şi asupra vieţii în general. Acest eveniment îşi propune să dezbată aceste subiecte şi sperăm să reuşim să facem puţină lumină astfel", spune Cristiana Deca, fondator Decalex Digital, partener principal al evenimentului despre inteligenţă artificială din 16 aprilie.

Inteligenţa artificială se integrează în tot mai multe domenii de activitate, cu precădere în IT, marketing, medicină, ecommerce şi automotive, însă impactul AI-ul va fi din ce în ce mai mare şi orice tip de afacere. Şase din 10 directori sunt entuziasmaţi de utilizarea AI generativă, cu planuri de a iniţia proiecte pilot sau de a o integra în operaţiunile lor până în 2024. În acelaşi timp, 72% dintre executivi cred că inteligenţa artificială va deveni cel mai semnificativ avantaj în afaceri în viitor, mai arată datele McKinsey & Company, arată datele sursei.

Conform sursei menţionate, "În contextul evoluţiei accelerate a tehnologiei, impactul inteligenţei artificiale (IA) asupra securităţii cibernetice şi a criminalităţii informatice devine din ce în ce mai proeminent. Infractorii cibernetici utilizează acum tehnici avansate, precum reţelele neuronale şi algoritmi de învăţare automată, pentru a crea malware mai sofisticat, a efectua atacuri de tip phishing şi alte ameninţări cibernetice cu un grad de succes îngrijorător. Această "cursă a înarmării cibernetice' pune presiune constantă pe dezvoltatorii de soluţii de securitate să rămână cu un pas înainte", declară Cătălin Pătraşcu, expert în securitate cibernetică la NTT Data.

Aproape 50% dintre joburile actuale vor dispărea în viitorul apropiat

În ultimii cinci ani, domeniul AI a înregistrat progrese semnificative în aproape toate subdomeniile sale, printre care se numără viziunea, recunoaşterea şi generarea vorbirii, procesarea limbajului natural (înţelegerea şi generarea acestuia), generarea de imagini şi video, sisteme multi-agent, procesul decizional şi integrarea vederii şi a controlului motor pentru robotică. În plus, s-au dezvoltat o multitudine de aplicaţii inovatoare, cum ar fi jocuri, diagnosticarea medicală, sisteme logistice, conducerea autonomă, traducerea lingvistică şi asistenţa personală interactivă, informează compania.

Potrivit companiei, "Înţelegând riscurile reale ale apariţiei unei societăţi orwelliene, singura soluţie pentru a combate colonialismul AI este ca fiecare dintre noi, la nivel individual, să preia controlul asupra propriilor date personale, conştientizând valoarea lor imensă, în paralel cu dezvoltarea, pe bază de consimţământ, a unor modele de tip LLM sau Generative AI proprii, la nivelul fiecărui stat", Alexandru Diaconu, co-fondator AiGIA Health.

Conform sursei citate, "În economia acestui deceniu, determinată de introducerea AI pe scară largă, va exista o tranziţie rapidă la alte competenţe: de la simpla execuţie a sarcinilor repetitive şi analitice, la creativitate, gândire critică, empatie şi capacitatea de a construi conexiuni umane. Dacă nu se vor adapta la noile cerinţe, aproape 50% dintre joburile actuale vor dispărea în viitorul apropiat", punctează Silvia Uscov, Managing Partner Uscov şi Asociaţii.

Conform McKinsey & Company, aplicaţiile AI au potenţialul de a contribui anual cu 2,6 - 4,4 trilioane de dolari la economia globală prin diverse scenarii de business. De altfel, piaţa inteligenţei artificiale generative (IA generativă) prezintă o evoluţie rapidă în 2024, trecând de la fascinaţia culturală iniţială la rezultate tangibile în mediul de afaceri. Această tehnologie, cu abilităţi de procesare şi generare a conţinutului text, voce şi video, revoluţionează modul în care companiile îşi îmbunătăţesc productivitatea, stimulează inovaţia şi creativitatea, se arată în comunicat.

România este gazda unuia dintre cele mai mari evenimente despre viitorul inteligenţei artificiale din Europa, organizat de asociaţia Ayn Rand Centre România, cu sprijinul VISA, Decalex, Exim Bank, LIFE Dental Spa, Domeniile Sâmbureşti şi Aqua Carpatica, potrivit companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5755
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0224
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8440
Gram de aur (XAU)Gram de aur344.9545

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb