Societatea JetFlyHub S.R.L. dezminte afirmaţiile false apărute în mass-media
F.D.Companii / 6 octombrie 2022
F.D.Companii / 6 octombrie 2022
F.D.Companii / 6 octombrie 2022
F.D.Companii / 6 octombrie 2022
Dat fiind că, într-un comunicat al companiei Blue Air Aviation SA, s-a menţionat faptul că afirmaţiile publice ale preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, ar fi false, şi că " Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în data de 19 august 2022", menţionând, de asemenea, că acesta" continuă să săvârşească, în opinia autorităţii, infracţiunea de comunicare de informaţii false, infracţiune prevăzută de art. 404, Cod Penal, cunoscând caracterul fals al informaţiilor comunicate" ANPC face precizări.
F.D.Companii / 6 octombrie 2022
F.D.Companii / 6 octombrie 2022
F.D.Companii / 6 octombrie 2022
V.G.Companii / 6 octombrie 2022
AMCOR (Asociaţia Consultanţilor în Management din România) a organizat ieri Adunarea Generală a Asociaţiei.
G.D.Companii / 6 octombrie 2022
G.D.Companii / 6 octombrie 2022
V.G.Companii / 5 octombrie 2022
ELIE SAAB şi Metropolitan Group s-au asociat pentru a lansa primul lor proiect rezidenţial - ELIE SAAB Towers - stabilind un nou reper pentru locuinţele de lux din capitală şi întreaga ţară.
F.D.Companii / 5 octombrie 2022
V.G.Companii / 5 octombrie 2022
G.D.Companii / 5 octombrie 2022
V.G.Companii / 5 octombrie 2022
Aproximativ 4.000 de copii din familii vulnerabile, beneficiari ai Fundaţiei United Way România, au acum acces la nouă colţuri de lectură, nou amenajate cu ajutorul contribuţiei de 100.000 de euro din partea Metropolitan Life.
F.D.Companii / 5 octombrie 2022
S.B.Companii / 5 octombrie 2022
S.B.Companii / 5 octombrie 2022
S.B.Companii / 5 octombrie 2022
G.D.Companii / 5 octombrie 2022
S.B.Companii / 5 octombrie 2022
G.D.Companii / 5 octombrie 2022
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 5 octombrie 2022
• Alexandru David, JLL Romania: "Piaţa imobiliară din ţara noastră se află într-o poziţie rezonabil de bună"
CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Companii / 5 octombrie 2022
V.G.Companii / 4 octombrie 2022
V.G.Companii / 4 octombrie 2022
G.D.Companii / 4 octombrie 2022
G.D.Companii / 4 octombrie 2022
F.D.Companii / 4 octombrie 2022
V.G.Companii / 4 octombrie 2022
G.D.Companii / 4 octombrie 2022
G.D.Companii / 4 octombrie 2022
G.D.Companii / 4 octombrie 2022
S.B.Companii / 4 octombrie 2022
S.B.Companii / 4 octombrie 2022
G.D.Companii / 4 octombrie 2022
A CONSEMNAT ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Companii / 4 octombrie 2022
ANDREI IACOMIZiarul BURSA #Companii / 4 octombrie 2022
• "Europa se confruntă cu «riscuri fără precedent» privind aprovizionarea cu gaze", conform AIE

Cornel Codiţă
George Marinescu
A.I.
A.V.
G.M.
A consemnat Emilia Olescu
| 5.0978 | |
| 4.4169 | |
| 5.5318 | |
| 5.8451 | |
| 664.0863 |
convertor valutar
»=Bănci-Asigurări /V.G. - 6 octombrie 2022
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 6 octombrie 2022
Internaţional /A.V. - 6 octombrie 2022
Internaţional /A.V. - 5 octombrie 2022
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 5 octombrie 2022
Internaţional /A.V. - 4 octombrie 2022
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 4 octombrie 2022
Dan Nicolaie
George Marinescu