INSPECTORI FISCLAI: Circa jumătate din firmele greceşti păcălesc fiscul

Internaţional / 10 august 2013

Circa jumătate din firmele greceşti păcălesc fiscul

Aproximativ jumătate din firmele greceşti păcălesc fiscul într-un fel sau altul, potrivit inspectorilor fiscali eleni, care au efectuat verificări în întreaga ţară, relatează Associated Press, potrivit Agerpres.

În pofida campaniilor repetate ale diverselor guverne elene, frauda fiscală rămâne o problemă majoră în Grecia, o ţară extrem de îndatorată.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Ministerul de Finanţe de la Atena, 731 din cele 1.465 de firme verificate în perioada 25 iulie - 5 august au încălcat legislaţia privind taxele.

Cea mai mare rată a neregulilor - 85% din firmele verificate - s-a înregistrat pe insulele Evia şi Skyros.

În destinaţii turistice de top precum Mykonos, Santorini şi Creta, la peste 56% dintre firmele verificate au fost descoperite nereguli.

În ultimii trei ani, grecii au fost nevoiţi să suporte mai multe majorări de taxe, în cadrul extrem de nepopularului program de austeritate cerut de creditorii internaţionali în schimbul planurilor de salvare vitale.

Producţia industrială în Grecia a crescut cu 0,4%, în iunie

Producţia industrială în Grecia a crescut cu 0,4%, în iunie, după un declin de 5,2% în mai, a anunţat, ieri, Oficiul central de statistică din Grecia (ELSTAT).

Industria prelucrătoare a înregistrat un avans al producţiei de 4,2%, în iunie comparativ cu perioada similară din 2012, datorită majorării producţiei de produse petroliere şi farmaceutice. În mai, declinul în industria prelucrătoare a fost de 1,8%.

Grecia, care în 2010 a devenit prima ţară din zona euro care a cerut ajutor extern, nu reuşeşte să revină pe creştere, chiar dacă a primit două pachete de asistenţă financiară totalizând 240 miliarde euro şi o reducere a datoriei de aproximativ 100 miliarde euro. Reprezentanţii Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional estimează că datoria publică a Greciei va atinge 175,6% din PIB, în acest an, şi va scădea la 120% din PIB, până în 2021.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb