CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 20 - 27 SEPTEMBRIEFondul Proprietatea - printre cei mai rentabili emitenţi ai bursei
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 1 octombrie 2018
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 1 octombrie 2018
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 28 septembrie 2018
Colecţionarul este un aristocrat al artei şi îl vom întâlni tot mai rar. Aparţine trecutului pentru că, în prezent, pur şi simplu nu mai poţi fi colecţionar. Colecţionarul era acel pasionat iremediabil, care mânca iaurt cu pâine ca să îşi poată cumpăra obiectul de artă ce îi rămăsese la suflet. Să nu înţelegem de aici că este obligatoriu să fii sărac pentru a fi colecţionar de artă, ci că trebuie să fii gata de mari sacrificii pentru pasiunea colecţionării. Mai mult, majoritatea colecţionarilor au fost bogaţi, nu au trebuit să se înfometeze pentru a cumpăra artă, dar când au făcut-o au fost la fel de umili ca orice pasionat. Posibilitatea revânzării, desigur în câştig, a unor piese din colecţie sau a întregii colecţii nu este străină colecţionarilor, dar nu a constituit mobilul acţiunii lor. Colecţiile se vând după moartea colecţionarilor, iar colecţiile nu se cumpără. O colecţie adevărată se face ca vinul bun, în timp, nu poate fi distilată în alambic, sub foc presant.
A.I.Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 28 septembrie 2018
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 27 septembrie 2018
Raportând un avans de 2%, în raport cu moneda unică europeană, titlurile Certinvest BET Index ocupă prima poziţie în clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 17 - 24 septembrie.
Certinvest BET Index este un fond de acţiuni de tip index, ce urmăreşte reproducerea structurii indicelui BET. Fondul are la bază dispersia riscului, investind în cele mai lichide companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), corelându-şi structura în proporţie de minimum 90% cu cea a indicelui BET.
MIHAI GONGOROIZiarul BURSA #Investiţii Personale / 25 septembrie 2018
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 24 septembrie 2018
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 21 septembrie 2018
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 20 septembrie 2018
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 19 septembrie 2018
Beneficiind de o creştere de 0,53%, în raport cu moneda euro, în intervalul 10 - 17 septembrie, acţiunile OMV Petrom (SNP) reprezintă titlurile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicilor BET şi BET-XT, în intervalul menţionat.
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 18 septembrie 2018
B.M.Investiţii Personale / 16 septembrie 2018
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 14 septembrie 2018
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 11 septembrie 2018
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 7 septembrie 2018
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 31 august 2018
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 24 august 2018
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 17 august 2018
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 10 august 2018
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 3 august 2018
A.I.Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 2 august 2018
Acţiunile TeraPlast (TRP), ce au marcat un avans de 6,56%, în raport cu moneda europeană, în intervalul 24-31 iulie, se situează pe prima poziţie în topul rentabilităţilor din indicele BET-XT, care a urcat cu 0,6%, în perioada avută în vedere.
A.I.Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 1 august 2018
Beneficiind de o creştere de 17,49%, faţă de moneda euro, în intervalul 23 - 30 iulie, titlurile Oltchim (OLT) urcă pe prima poziţie în topul rentabilităţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada menţionată.
A.I.Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 24 iulie 2018
Marcând o creştere de 6,27%, în raport cu moneda euro, în intervalul 13 - 20 iulie, titlurile companiei Transgaz (TGN) prezintă una dintre cele mai bune evoluţii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada avută în vedere.
George Marinescu
Marius Mataragis
V.R.
F.A.
O.D.
A.I.
![]() | 5.0759 |
![]() | 4.3345 |
![]() | 5.4451 |
![]() | 5.8926 |
![]() | 458.4241 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 27 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 26 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 26 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 25 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 24 februarie
MAKE (translated by Cosmin Ghidovean)
Alina Vasiescu (translated by Cosmin Ghidovean)
GEORGE MARINESCU (translated by Cosmin Ghidovean)
Adelina Toader (translated by Cosmin Ghidovean)
George Marinescu (translated by Cosmin Ghidovean)
Călin Rechea (translated by Cosmin Ghidovean)