CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 SEPTEMBRIE BET - FI, singurul indice în creştere, dintre cei analizaţi
ANDREI IACOMI Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 13 septembrie 2019
ANDREI IACOMI Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 13 septembrie 2019
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 13 septembrie 2019
MIHAI GONGOROIZiarul BURSA #Investiţii Personale / 12 septembrie 2019
Titlurile companiei Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO) au săltat cu 7,59%, în raport cu moneda euro, în ultima săptămână de tranzacţionare (interval 3 - 10 septembrie), fiind astfel performerul emitenţilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), clasându-se pe prima poziţie în topul randamentelor în perioada avută în vedere.
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 11 septembrie 2019
Clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) este ocupat, în intervalul 2 - 9 septembrie, de emitenţi care au o lichiditate redusă în comparaţie cu societăţile importante listate la bursa noastră, în contextul în care doar nouă dintre emitenţii cu acţiunile cărora s-au înregistrat tranzacţii, în perioada avută în vedere, au înregistrat aprecieri ale cotaţiilor de peste 1%. De altfel, în intervalul analizat, indicii analizaţi la această rubrică au consemnat evoluţii descendente.
Andrei Iacomi Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 9 septembrie 2019
ANDREI IACOMI Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 6 septembrie 2019
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 6 septembrie 2019
MIHAI GONGOROIZiarul BURSA #Investiţii Personale / 4 septembrie 2019
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 3 septembrie 2019
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 2 septembrie 2019
• Săptămâna aceasta urmează să se discute împreună, în Parlament, OUG114/2018 şi OUG19/2019
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 30 august 2019
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 30 august 2019
MIHAI GONGOROIZiarul BURSA #Investiţii Personale / 28 august 2019
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 26 august 2019
• De la începutul anului şi până în data de 22 august, emitentul a oferit cel mai bun randament al cotaţiei din cadrul tuturor componentelor BET, având o creştere de 44,15%
ANDREI IACOMI Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 23 august 2019
• Profit de 2,79 milioane de lei în primele şase luni ale anului, faţă de o pierdere de 23,4 milioane de lei pentru prima jumătate a anului trecut
MARIUS TIŢAZiarul BURSA #Investiţii Personale / 23 august 2019
ANDREI IACOMI Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 22 august 2019
• Compania a raportat un profit net de 17,4 milioane de lei, pentru primul semestru al anului, cu 174% mai mare decât cel de la jumătatea anului 2018
ANDREI IACOMI Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 21 august 2019
• Profit de aproape 36 milioane de lei, în primul semestru al anului curent, cu 15% mai mare decât cel obţinut în întregul an 2018
ANDREI IACOMI Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 20 august 2019
• Avans de 4,42% pentru Nuclearelectrica
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 13 august 2019
• Investiţiile chineze în Europa s-au ridicat la 2,4 miliarde dolari, în primele şase luni ale anului
MIHAI GONGOROIZiarul BURSA #Investiţii Personale / 12 august 2019
• Aurul saltă peste 1.500 de dolari pe piaţa internaţională pe fondul intensificării tensiunilor comerciale
ANDREI IACOMI Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 9 august 2019
• Aurul - peste pragul de 1.500 de dolari
Marius Tiţa Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 9 august 2019
MIHAI GONGOROIZiarul BURSA #Investiţii Personale / 8 august 2019
• Sorin Mîndruţescu, preşedintele Comitetului Reprezentanţilor FP şi directorul general al Oracle România, vizat de o anchetă de corupţie
MIHAI GONGOROIZiarul BURSA #Investiţii Personale / 7 august 2019
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 2 august 2019
Andrei IacomiZiarul BURSA #Investiţii Personale / 31 iulie 2019
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 26 iulie 2019
ANDREI IACOMI Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 26 iulie 2019
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 22 iulie 2019

Coordonatorul studiului: Florian Goldstein
Andrei Iacomi
Dan Nicolaie
V.R.
Cătălin Avramescu
George Marinescu
| 5.0953 | |
| 4.2940 | |
| 5.5781 | |
| 5.8604 | |
| 691.4237 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 13 ianuarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 13 ianuarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 12 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 9 ianuarie
Adelina Toader (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADELINA TOADER, EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidovean)
Mihai Gongoroi (Translated by Cosmin Ghidoveanu)