ACTUALIZARE - ""Imnul golanilor" - ultima piesă a serii în Piaţa Victoriei
S-a anunţat ultima piesă - "Imnul golanilor" al lui Cristian Paţurcă. Oamenii dansează, flutură steagurile şi cântă mai ales versurile "mai bine mort decât comunist".
---
Actualizare - Apeluri la vot şi unitate europeană în Piaţa Victoriei
În Piaţa Victoriei s-a cântat Oda Bucuriei, în timp ce oamenii cu steaguri uriaşe ale României şi Uniunii Europene scandau "Europa!".
Pe scena montată au urcat mai multe personalităţi care au îndemnat oamenii să iasă la vot în număr mare şi să se mobilizeze.
"Dacă vreţi să ştiţi cum a fost în comunism, uitaţi-vă la filmul "Anul Nou care n-a fost", e pe Neflix", a spus actorul Mihai Călin, care a urcat pe scenă.
"Noi nu suntem aici împotriva cuiva, nu urâm pe nimeni, suntem aici şi pentru ei. Avem un mesaj şi pentru Diaspora: suntem aici şi pentru cei plecaţi în străinătate, ştim cum e să munceşti din greu, suntem aici şi pentru ei" - a transmis de pe scenă profesorul de istorie Marcel Bartic.
---
Actualizare - Marş pro-european la Botoşani
Peste 150 de persoane au participat la Marşul Pro Europa organizat în municipiul Botoşani cu ocazia Zilei Europei. Evenimentul a fost susţinut în special de membri şi simpatizanţi ai Partidului Naţional Liberal (PNL) şi ai Uniunii Salvaţi România (USR). Manifestanţii au fluturat steaguri ale Uniunii Europene şi au transmis mesaje de susţinere pentru valorile europene.
---
Actualizare - Aproximativ 200 de persoane au participat la mitingul pro-UE în Arad
Aproximativ 200 de persoane s-au adunat în Piaţa Avram Iancu din Arad pentru a susţine valorile europene şi apartenenţa ţării noastre la Uniunea Europeană.
Manifestanţii au purtat steaguri ale Uniunii Europene şi drapele tricolore, desfăşurând protestul într-o atmosferă paşnică. Printre participanţi s-au numărat şi politicieni locali, dar şi persoane cunoscute din mediul cultural arădean.
Evenimentul a fost autorizat de Primăria Arad şi s-a desfăşurat pe durata a două ore.
---
Actualizare - Piaţa Victoriei, arhiplină. Peste 40.000 de oameni prezenţi la miting
Piaţa Victoriei este complet ocupată de participanţii la manifestaţia proeuropeană, iar organizatorii îi îndeamnă pe oameni să se grupeze şi în zona Muzeului Antipa, pentru a face loc tuturor celor sosiţi, transmite hotnews.ro. De la microfon se anunţă că şi Bulevardul Lascăr Catargiu este plin.
Potrivit estimărilor organizatorilor, la miting participă între 40.000 şi 50.000 de persoane. Deocamdată, numărul exact al manifestanţilor nu poate fi stabilit, însă prezenţa este una masivă.
---
Actualizare - Miting proeuropean la Timişoara: "România-i ţara mea! Avem democraţie, trebuie apărată!"
Timişoara a fost gazda unui miting proeuropean, la care au participat
Zeci de persoane adunate în Piaţa Operei, din Timişoara au purtat steaguri tricolore şi ale Uniunii Europene, trimiţând un mesaj clar: "Viitorul nostru este european", transmite opiniatimisoarei.ro.
Manifestanţii au cerut diaspora să voteze responsabil, pentru a asigura menţinerea ţării noastre pe drumul început după Revoluţie, marcat de valorile democratice şi de integrarea europeană. "Ieşim la vot, rămânem în UE" este unul dintre principalele mesaje transmise de aceştia.
Pe pancartele afişate, participanţii au condamnat extremismul şi autoritarismul, iar mesaje precum "Adevărul amestecat cu minciuna este cel mai mare pericol" şi "Fără fascişti, fără putinişti, fără extremişti" au reflectat preocupările legate de viitorul politic al ţării.
---
Actualizare - Organizatorii manifestaţiei din Bucureşti: 'Nu susţinem niciun candidat, suntem aici pentru Europa'
Organizatorii transmit, ca răspuns la scandările "Nicuşor, Nicuşor", că evenimentul nu este în sprijinul vreunui candidat. "Este ziua Europei, de-aia suntem aici", potrivit hotnews.ro.
---
Actualizare - Manifestaţie pro-Europa la Galaţi
Galaţiul s-a alăturat manifestaţii pro-UE organizate pe platoul din faţa Prefecturii, transmite monitoruldegalati.ro. Evenimentul a fost iniţiat de Rezistenţa Civică Galaţi, care a chemat localnicii să-şi exprime susţinerea pentru valorile europene.
"România se află din nou la un punct de cotitură. După primul tur al alegerilor prezidenţiale, în turul 2 alegem viitorul nostru: continuăm pe drumul european sau ne abatem într-o cale întunecată, unde libertatea şi speranţa sunt sub tăcere", au declarat organizatorii.
"Europa înseamnă mai mult decât o direcţie politică - reprezintă educaţie de calitate, spitale decente, justiţie corectă şi libertate de exprimare", au mai transmis aceştia.
---
Actualizare - Braşovul a ieşit în stradă: "UE nu e doar marketing. E ACASĂ"
Sute de braşoveni s-au alăturat mişcărilor civice pro-europene din toată ţara, scrie brasovromania.net. Aproximativ 500 de persoane au participat în Parcul Central "Nicolae Titulescu", la evenimentul "Braşovul EUropean, România EUropeană".
"Uniunea Europeană nu e doar o formă de marketing. E ACASĂ", a transmis unul dintre participanţi.
După adunarea din parc, manifestanţii au pornit în marş civic spre Piaţa Sfatului, afirmând că Braşovul este un oraş care susţine valorile europene şi democraţia autentică.
---
Actualizare - Miting pro-european la Iaşi: "Fără frică, fără ură, vrem progres, nu dictatură"
Aproximativ o mie de persoane s-au adunat în centrul municipiului Iaşi, la un miting pro-european, unde au scandat mesaje precum "Azi luptăm, mâine votăm", "Vrem în Europa, nu în Evul Mediu" şi "Fără frică, fără ură, vrem progres, nu dictatură", transmite news.ro.
Participanţii au purtat pancarte cu mesaje împotriva extremismului, printre care: "Moldova spune nu extremismului", "Simion se ştie, înseamnă sărăcie", "Moldova - zonă liberă de fascism" şi "Singura familie tradiţională e cea europeană". Aceştia au intonat atât Imnul României, cât şi pe cel al Uniunii Europene.
---
Actualizare - Cluj-Napoca spune "DA" Europei
Sute de tineri s-au adunat pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, alăturându-se astfel mobilizării naţionale, potrivit monitorulcj.ro. Participanţii au purtat drapeluri ale Uniunii Europene şi pancarte cu mesaje precum "România rămâne!", "Clujul pentru democraţie" sau "Vreau să fiu un cetăţean, pe un drum european". Printre sloganurile scandate s-au auzit şi: "România nu uita, Europa e casa ta" şi "Aliaţi din 2007".
Într-o atmosferă paşnică, tinerii clujeni şi-au exprimat ataşamentul faţă de valorile democratice europene şi speranţa ca ţara noastră să îşi consolideze parcursul în cadrul Uniunii Europene.
---
Actualizare - Manifestanţii au ajuns în Piaţa Victoriei.
---
Actualizare - 15.000 de persoane la marşul pro-european din Bucureşti: "Rusia, nu uita, România nu-i a ta!"
"Rusia, nu uita, România nu-i a ta!" - scandează acum manifestanţii aflaţi în marş.
Organizatorii estimează numărul participanţilor la miting la 15.000 de oameni, potrivit hotnews.ro.
---
Mii de persoane au participat, de Ziua Europei, la manifestaţia "Un singur drum - Europa 9 Mai",organizat la Bucureşti de asociaţiile Rezistenţa şi Iniţiativa România, în ceea ce reprezintă prima mobilizare masivă a manifestanţilor pro-europeni, după ce tabăra Simion - Georgescu a dominat scena protestelor din iarnă şi primăvară; mitinguri similare au fost anunţate şi în oraşe precum Timişoara, Braşov, Iaşi şi Oradea, potrivit mass-media.
Manifestanţii din Bucureşti s-au adunat iniţial în Piaţa Universităţii şi au pornit în marş către Piaţa Victoriei, deplasându-se pe traseul: Bd. Nicolae Bălcescu - Bd. Gheorghe Magheru - Piaţa Romană - Bd. Lascăr Catargiu - Piaţa Victoriei, punctul final fiind alveola centrală.
Participanţii au purtat pancarte cu mesaje precum "Ieşim la vot, rămânem în UE", "Votăm România în Europa, nu plecăm" sau "EU votez" şi au fluturat drapelul României alături de cel al Uniunii Europene, potrivit sursei citate.
Potrivit Declic, unul dintre organizatorii evenimentului, România se află "într-un moment de răscruce", iar rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale indică o ameninţare reală din partea extremismului. "Extremismul nu este o ameninţare abstractă, ci un pericol real, organizat şi agresiv, care se manifestă inclusiv în spaţiul online, prin promovarea urii şi sfidarea legii", au transmis reprezentanţii Declic.
Jandarmeria a însoţit marşul şi a asigurat desfăşurarea protestului în condiţii de siguranţă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.05.2025, 20:20)
Unde vedeti voi mii de participanti? Sunt cel putin doua milioane!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.05.2025, 23:24)
Corectie, am vrut sa spun 20 de milioane in toata tara. In Bucuresti au fost doar 2 milioane.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 07:52)
cca 15.000 , scrie si in titlu
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 09:30)
Lasa minciuna
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 09:53)
In bucuresti,au fost cam 4000 care printre alte cantari au cantat si imnul GOLANILOR. GOLANI au fost GOLANI au ramas.!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 10:48)
A fost o dată ca-n povești
A fost în Romania
O mare gașcă de golani
Ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicând
Cu oamenii de bine
Numiți și neocomuniști
Cu fără de rușine
Mai bine haimana
Decât trădător
Mai bine huligan
Decât dictator
Mai bine golan
Decât activist
Mai bine mort
Decât comunist
Vrem libertate
Nu comunism
Și nici schimbări de forme
Și de-aceea securiști
Să nu ne puneți norma
Noi nu vrem neocomunism
Nici neolibertate
Democrații originale
Și nici minciuni sfruntate
Mai bine haimana
Decât trădător
Mai bine huligan
Decât dictator
Mai bine golan
Decât activist
Mai bine mort
Decât comunist
Ne-ați întrebat ce vrem aici
Dar știe toată țara
Noi susținem punctul 8
De la Timișoara
Să cadă patru-șapte-trei
Ce ține TVR
Legând în lanțurile ei
Chiar și cuvintele!
Mai bine haimana
Decât trădător
Mai bine huligan
Decât dictator
Mai bine golan
Decât activist
Mai bine mort
Decât comunist
Alegeri fără comuniști
Fără nomenclatură
Și nu va temeți de golani
Fără coloratură
Din cei care au murit
Ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost
Măcelul de atunci
Mai bine haimana
Decât trădător
Mai bine huligan
Decât dictator
Mai bine golan
Decât activist
Mai bine mort
Decât comunist
1.6. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 10.05.2025, 11:07)
...
1.7. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 10.05.2025, 11:12)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.05.2025, 23:25)
Europa trebuia sa sarbatoreasca infrangerea nazismului, dar asta ar evoca triste amintiri banderistilor criminali ucrainieni.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 06:48)
ukrainenii bombardati sunt criminalii si asasinii??
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 07:36)
Lipsa de empatie pt aproapele tau merge mana-n mana cu minciuna.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 10:49)
Nici o problema,germania se inarmeaza iar si dupe ce prietenie o afiseaza fata de ucraina,ne asteptam la un realoded.!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 00:28)
Germania se înarmează din nou pana in Dinți .. Acesta este pericolul pentru Europa …
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 02:54)
You are missing the point , bro !
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 06:39)
Rusii nu dorm, ei comenteaza peste tot, nu va mai chinuiti degeaba, romanii stiu cat rau ne -au facut rusii de-a lungul istoriei si nu vor sa se mai intoarca la davai ceas davai sotie haraso tovarasie.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 06:56)
Pe undeva ii inteleg pe votantii lui Simion: ei sunt cei lasati in urma, cei care vad ca nu se descurca asa cum si-ar dori si privesc cu invidious la ceilalti din jurul lor care s-au realizat si care voteaza cu Dan pentru a-si mentioned standardul actual. Dar votantii lui Simion nu inteleg ca acesta le va aduce si mai multa frustrare odata cu deprecierea situatiei financiare a tarii, cresterea inflatiei, dobanzilor si a euro.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 07:28)
Votantii lui Simion nu vor fi convinsi de mitinguri si apeluri la ratiune, ei vor fi convinsi ce prostie au facut cand isi vor pierde jobul si nu-si vor mai putea plati ratele majorate la credited si se vor duce la supermarket si vor plati cu 50% mai mult pentru aceleasi produse. Doar atunci se vor lamuri, dar atunci va fi mult mai greu sa ne mai intoarcem din prapastie.
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 07:45)
important e sa mergem la vot in numar cat mai mare si ce-o fi o fi. se vede clar diferenta intre participantii la cele 2 mitinguri, pro aur si pro eu. exact cum s-a vazut la mitingurile rezist si contramitingul celor pro dragnea.
unii sunt optimistii ceilalti nervosii, "lasatii in urma"(observatia mea: nu toti sunt saraci, dar toti nemultumiti). Dc castiga ND , si cred ca are sanse , e dator sa faca ceva si pt "ceilalti". Chiar dc e doar eliminarea sistematica a coruptiei si risipei.
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de Nic în data de 10.05.2025, 09:53)
Sistemul securisto-globalist "pro-european" pe care tu-l iubesti a facut tara praf.dupa alegeri,indiferent cine iese presedinte,urmeaza falimentul si saracie generalizata.cu ocazia asta o sa te trezesti din visele tale si o sa le ceri tu demisia la actualii administratori de colonie.eu imi doresc sa iasa sorosistul presedinte,sa nu aveti pe cine da vina,in afara de voi.succes la alegeri!
7. Vot pentru democrație
(mesaj trimis de Petre în data de 10.05.2025, 07:44)
Nu mă reprezintă extremiștii și oportuniștii.
Am dreptul constituțional să îmi exprim opinia personală în spațiul public, bineînțeles cu respectarea condițiilor legale, respectiv de a nu încalcă legislația în vigoare și de a nu leza onoarea și demnitatea umană.
In fapt, consider că valorile reale pe care trebuie să le promoveze cei aleși în funcții de demnitate publică sunt mai importante pentru propășirea materială și spirituală a patriei.
Pe 18 mai VOTEZ NICUȘOR DAN!
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 08:01)
avem pt prima data ocazia sa alegem un om cinstit , onest, care-si va pune un guvenr cinstit onest, si apoi de la cap se poate schimba totul.
sau , doi smenari care au recunoscut ca au mintit oamenii in campanie(totala lipsa de empatie, putea sa astepte sa castige si sa dea vina pe greaua mostenire, nu sa spuna ca a "facut reclama" pe timpul si spearanta votantilor).
Uite casa, nu e casa.
Cine-si joaca viitorul pe minciuni?
7.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7.1)
(mesaj trimis de VIM în data de 10.05.2025, 10:24)
O sa avem ce meritam.o sa vezi dupa alegeri.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.05.2025, 09:39)
Sunt cei impinsi in strada de multinationale , ongisti lbgt , si cei care taie frunze la caini pe bani de la usaid , acum de la Bruxelles , pro Europa ... suntem in Europa, ce trebuie sa umbli aiurea pe strazi ?
8.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 10.05.2025, 09:49)
...