Adoptarea bugetului pe anul 2027 încă din toamna acestui an reprezintă o confirmare pentru agenţiile de rating că România va continua programul de consolidare conform ţintelor asumate, susţine ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite Digi 24.
„Cu cât vom avea un buget aprobat mai repede în acest an, cu atât finanţatorii şi agenţiile de rating vor avea confirmarea că şi în 2027 România continuă programul de consolidare conform ţintelor asumate, adică practic asta ar însemna că deficitul pentru 2027, de 5,1 (5,1% din PIB n.r.) e cumva asigurat prin măsuri concrete”, a precizat Nazare, luni, la Digi 24.
Întrebat cum arată datele privind economia României în primul trimestru, pe care urmează să le publice INS, oficialul de la Finanţe a transmis că Guvernul încearcă să accelereze programele de relansare economică, având în vedere că tendinţa de scădere a consumului continuă, conform aceleiaşi surse.
„Suntem bineînţeles, după o contracţie, în recesiune tehnică. Tendinţa de scădere a consumului continuă, chiar dacă uşor atenuată pe ultima lună. N-aş putea să vă spun că acest trend poate fi inversat în primul trimestru. Ce pot să vă spun este că facem tot ce este posibil, astfel încât să pornim toate programele şi proiectele pe care le avem în pregătire şi vorbesc aici de planul de relansare economică, unde deja avem în consultare două scheme de susţinere a companiilor foarte importante, astfel încât acesta să fie cât mai repede operaţional”, a adăugat ministrul interimar al Finanţelor, potrivit Digi 24.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2026, 20:04)
planificarea furtului cu 4 luni inainte, super, stiti si voi pe ce contati.
---
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2026, 20:07)
Era o melodie pe vremuri. Parole, parole, parole. Chiar avem nevoie de o schimbare. Sirena Psd să facă un duș rece.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2026, 21:04)
România mai are de adoptat legislație pentru a obține fondurile europene din Programul de Redresare și Reziliență de circa 7 miliarde de euro, lucru ce ar putea fi întârziat sau împiedicat de criza politică.
Fără aceste sume, care finanțează investițiile de la bugetul public, economia ar putea intra într-o recesiune în toată regula, în condițiile în creșterea PIB așteptată este deja anemică.
---
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2026, 22:25)
parole de pulica pnlista bleaga.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2026, 08:07)
Ai vrea tu sa ai macar un neuron de al lui Nazare
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2026, 22:33)
o sa avem un an cu trei bugete. dacă îl facem pe Ala din 2027 pina la vacanta parlamentara putem sa îl facem si pe Ala din anul electoral 2028 prin octombrie. si după aia gata, nu ne mai trebuie guvern, facem plan pe 100 ani ca am înțeles cum funcționează lucrurile.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.05.2026, 22:37)
Bolojan spune că PNL nu ar vota un guvern minoritar cu Grindeanu premier:
ca ”În afară să mintă și să fugă de responsabilitate, nu au arătat altceva”.
ha, Ardeleanul bolojeg de bh vede-i-as la unguri in urmatorii 5 ani, se descrie pe el insusi si pe pnl insasi.
Ba neamprostule ardelean bolojeg de bh legat de scaunul pm, nu banatean prost borfas a fost pm, ci tu si borfasii pnl, usr si restul.
Si fix asta ati aratat cu tine la sefie: jeg, prostie, psdism, fuga de raspundere, furt, coruptie, impostura, nepotism, interlopism, nimic nu ai ratat din codul penal.
Toate cuvantarile tale si ale borfasilor abrudean, rares, nazare, miruta, barna, toiu, pisilaru si restul si de la psd, sint doar minciuni si propaganda politica platita din banii nostri, milioane euro la toata media.
O sa platiti candva, daca nu voi, urmasii vostri.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2026, 08:05)
Bai Olguta, tu esti?
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2026, 08:06)
Nu, e Tanda si cu Manda si tot neamul lor pesedist