PREMIERUL BELGIAN: "Pentru Europa ar putea urma chiar şi zece ierni dificile"

G.D.
Internaţional / 22 august 2022

"Pentru Europa ar putea urma chiar şi zece ierni dificile"

Premierul belgian Alexander de Croo a declarat astăzi, referindu-se la preţurile ridicate le energie şi la incertitudinea legată de securitatea aprovizionării energetice, că Europa riscă să se confrunte de acum înainte cu cinci până la zece ''ierni dificile'', consemnează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

''Următoarele cinci până la zece ierni vor fi dificile. Evoluţia situaţiei este foarte grea în toată Europa. Unele sectoare se vor confrunta cu dificultăţi grave din cauza acestor preţuri mari la energie'', a avertizat premierul belgian în timpul unei vizite la o societate portuară din localitatea Zeebruges.

El a asigurat că guvernul său urmăreşte îndeaproape situaţia, dar a atras atenţia că trebuie ''să fim sinceri''.

''Lunile următoare vor fi dificile, iernile următoare vor fi dificile. Trebuie să trecem prin asta, să sperăm la ce este mai bine pregătindu-ne pentru ce este mai rău. Şi chiar dacă în final situaţia va fi mai bună decât am prevăzut, tot va fi bine să ne fi pregătit'', a mai spus premierul Alexander de Croo.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Bai, nenea Crooco, daca tot ati tinut mortis sa impuneti sanctiuni rusilor , acum ati ajuns in situatia in care cetatenii europeni vor juca ”ruleta ruseasca” in a supravietui iernilor!

    1. DE ACORD, SANCTIUNI "ENERGETICE" NU TB IMPUSE. DAR DÉ, LE SUPORTA OMUL DE RAND, NU CEI CE LE IMPUN!

      O sa le simta pe pielea lor la iarna sanctiunile impuse rusilor europenii... Sanctiunile au fost impuse de politicieni nu de popoare dar oamenii vor suferii de frig si foame... Greseala imensa a UE ca a aplicat sanctiuni Rusiei.... Razboiului Russia. Ukraina este problema lor interna.. UE nu are nici un drept acolo.. Dar a primit ordine de la SUA sa aplice sanctiuni Rusiei si Acum suflam in degete...

      Politrucii Stasi au investit în resurse sovietice. Trebuia să se corecteze greșeala.

      Asta e, mai un pic de foame, oleacă friguț, dar ești și tu om. Doar n-o să preferi gaz ieftin știind că mongoloizii ăia fură și ucid. 

    ce nu se spune este: "Sunt prea multe M-uri / masa monetara creata in conturi ce sta gata gata sa explodeze in pete"!!! Aici se da defapt FURTUL in CARTEL GOV si Banci CEntrale!!! se da furt la portofelele oamenilor ce au detineri nominale exponentiale !!!

    Furtul este bine stabilit in cartel OPEC paralel cu politicile monetare! 

    Preturile nominale la energie sunt fortate sa creasca odata cu masa monetara nou generata in sistem !!! Chiar daca de masa monetara nou generata nu se bucura si "Saracii".... preturile vor reflecta intotdeauna volumul si viteza masei monetare depozitate sau circulate! 

    Hai la adunat de Muri! 

    Energia a fost pe negativ ceva timp este normal ca acum sa recupereze diferenta din trecut si sa isi primeasca si premiumul de asteptare! 

    s c cret 

    1. Man, dar ce sistem elvețian e piața liberă. Mă umflă un pic râsul. Niște unii dau lovituri speculative și, pârjolesc economia reală, adică se sparge bula pe energie, capacități prea mare, cerere puțină. Și crapă și creditarea, se distruge bănuțul, commodities muare că zile nu are.

      Să trăiește autocorectul să investește și eu în inteligență artificală.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb