Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

Virusul de la capătul lumii

Catalin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial /

Catalin Avramescu

Am ajuns la capătul lumii cunoscute. Desigur, ştim de la o vreme că Pă-mântul este rotund, aşa că noţiunea de "capăt" este relativă. Însă pe durata a secole întregi, pentru europeni aici era capătul. Un ţărm stâncos, cu valuri puternice. La orizont, doar oceanul.

Sunt la capul Aguhlas, la capătul de sud al Africii. Navigatorii portughezi care în jurul anului 1500 au descoperit drumul către Indii au observat că acesta este locul în care treci din Oceanul Atlantic în Oceanul Indian. Înspre Sud nici o insulă, nici un continent, nici o corabie. Trebuie să fi fost o experienţă extremă, să pleci din Portugalia cu o caravelă mai mică decât multe ambarcaţiuni de agrement din ziua de azi şi să ajungi, după câteva luni, în sudul Africii, la capătul Pământului. Căpitanii trăgeau la ţărm în zona actualului oraş Mossel Bay, unde aveau un fel de cutie de scrisori, unde lăsau mesaje unii pentru alţii. După care urmau alte zece mii de kilometri prin Oceanul Indian, până la destinaţie.

Acum Agulhas este o zonă de agrement, plină de vile şi de pensiuni. Însă ceva din atmosfera acelor timpuri s-a păstrat. Locul este aspru. Casele vechi, ale pescarilor, vopsite cu var alb, amintesc de cele de pe coastele stâncoa-se ale Greciei. Localnicii par un amestec de rase. Olandezi, portughezi, negri şi asiatici. O chelneriţă mulatră mi-a spus, mândră, că în zonă se vorbeşte afrikaans.

Virusul chinezesc a ajuns şi aici. Nu este nimeni diagnosticat cu boala, însă ameninţarea virusului aproape că a pustiit orăşelul turistic. Muzeele din regiune sunt închise, restaurantele funcţionează cu program redus. Proprietarul pensiunii la care am stat şi-a dat seama, văzându-mi numele, că vin din Europa. Se temea să nu fie o problemă şi mi-a propus să îmi returneze banii dacă anulez rezervarea. I-am spus că nu este nevoie, sunt în Africa de Sud dinainte de răspândirea molimei.

Mi s-a părut interesant să observ reacţiile sud-africanilor. Din câte îmi dau seama, sunt mai disciplinaţi decât noi. Un exemplu. Guvernul a interzis vânzarea de alcool după ora 13, duminică. Nu prea înţeleg care este scopul acestei interdicţii, dar asta este, asta au decis. Ne-am aşezat la masă, mai mulţi turişti, şi am cerut o bere. Nimic. Refuz politicos, dar categoric. Nici măcar una mică?... Nu.

Unul dintre noi i-a spus celui care ne servea că am intrat în restaurant cu câteva minute înainte de ora 13. (Nu era chiar adevărat, dar în fine...). Omul a zâmbit şi ne-a spus că se rezolvă. A venit cu o sticlă de bere fără alcool.

Aici legea e lege, iar firmele nu par dispuse să îşi bată joc. Am oprit duminică seara, în drum spre casă, la supermarket. Acolo erau pe raft sticle de vin. Alături, un afiş unde scria că după o anumită oră vânzarea lor este interzisă. Nimeni nu se atingea de ele.

Autorităţile par să îşi fi făcut treaba mai bine decât omologii lor de la Bucureşti. Pe autostradă, pe panourile electronice am văzut mesaje despre coronavirus. La magazin, dezinfectant şi serveţele, să ştergi coşul de plas-tic.

Memoria noastră e scurtă. Istoria ne învaţă că molime de tot felul au vizitat Europa, periodic, luând după ele mii şi mii de oameni. Nici sudul Africii nu a fost scutit. În 1904 autorităţile din Johannesburg au declarat drept contaminat un întreg cartier. Au evacuat populaţia, după care au trimis brigada de pompieri să îl ardă din temelii.

În Agulhas oamenii sunt calmi, însă îngrijoraţi. Ştiu bine ce se petrece acolo, departe, în Europa, Asia sau America. Şi mai ştiu că, la fel ca pe timpul corăbiilor cu pânze, este o chestiune de timp până ce vizitatorii de pe altele meleaguri ajung pe ţărmurile lor. Între timp, se organizează. Deşi se spune că Africa de Sud este o ţară fracturată de inegalităţi sociale, aici am descoperit un spirit comunitar cum rareori vezi în Europa.

Poate că asta se datorează şi faptului că sud-africanii au fost mai puţin afectaţi de "modernizarea" fără limite prin care au trecut europenii. Aflaţi departe de marile centre urbane ale Lumii Vechi, forţaţi de împrejurări să stea îm-preună, izolaţi pe timpul apartheidului, ei oferă vizitatorului momente surprinzătoare.

Conduceam maşina pe o şosea ce traversa o regiune aproape nelocuită. O câmpie nesfârşită, punctată de ferme de vite. La un moment dat, pe drum, am depăşit o căruţă cu două roţi. Semăna cu o brişcă din acelea pe care le vezi în filme. Pe capră, un tată cu fetiţa lui. Greu de crezut că nu aveau bani de o maşină. Erau albi, iar regiunea era prosperă. Dar nici nu părea o plimbare de plăcere, de duminică. Era felul lor de a fi.

La Agulhas, găseşti un drum podit cu lemn, amenajat de-a lungul ţărmului. Totul este impecabil întreţinut. Lumea iese la promenadă, dis de diminea-ţă, să privească oceanul. Sunt de toate rasele şi de toate vârstele. Doamnele, cu deosebire, bine îmbrăcate, chiar dacă este vorba doar de un jogging la 7 dimineaţa. Timpurile sunt grele, dar acesta nu este un motiv să arate rău. Se salută când trec unul pe lângă altul. Şi mâine este o zi.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS