Iaşiul se află în plin proces de modernizare, susţinut atât de autorităţile publice, cât şi de investitorii privaţi, cu investiţii totale ce depăşesc 1 miliard de Euro, aşa cum reiese din dezbaterea ”Iaşi Real Estate Roundtable” organizată astăzi de Romania Property Club, conform unui comunica de presă emis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
Principalele investiţii publice, proiecte majore, au înaintat astfel că a fost obţinută autorizaţia de construire pentru proiectul de 700 de milioane de Euro al Spitalului Regional (zona Moara de Vânt, suprafaţă de 200.000 mp), proiectul pentru noua Opera din Iaşi în valoare de 80 de milioane de Euro va fi finanţat prin programul Ministerului Culturii ”Temelii Culturale”, iar noul Stadion din zona Bahlui, un proiect de 110 milioane de Euro coordonat de Primărie a făcut progrese pentru autorizare.
Iulius, unul dintre cei mai mari investitori privaţi din Iaşi, cu peste 490 de milioane de Euro investiţi deja, îşi continuă angajamentul faţă de oraş prin noi investiţii de 110 milioane de Euro şi lucrează la un amplu proiect de remodelare a Palas Iaşi, în urma colaborării cu renumitul birou de arhitectură Foster + Partners.
Marinela Roşca, Development Retail Leasing Manager, Iulius, a declarat că: ”Remodelarea Palas are la bază un principiu clar: eficientizarea spaţiilor existente fără a construi noi clădiri. Transformarea, funcţională şi estetică, va aduce încă aproximativ 16.000 mp de suprafaţă închiriabilă, facilitând accesul unor noi retaileri şi extinderea celor existenţi. Ancorele de fashion existente se vor extinde şi vor implementa noi concepte unice în regiune. Vom avea retaileri internaţionali prezenţi în premieră în regiune, atât în segmentul mass market, cât şi în segmentul premium de fashion, beauty şi entertainment. Vor exista zone de joacă pentru copii amenajate atât în interior, cât şi în exterior, precum şi noi concepte tematice de restaurante şi cafenele. Vom proiecta un nou centru de evenimente, iar anumite zone ale parcului vor beneficia de o reamenajare peisagistică, incluzând peluze în pantă şi spaţii de joacă interactive”.
Retailul este, fără îndoială, cel mai dinamic sector al pieţei locale imobiliare. Anul acesta, Prime Kapital a inaugurat Mall Moldova, o destinaţie regională de 125.000 mp, iar Iulius mai lucrează la un nou concept de proximitate, în suprafaţă de 16.000 de mp, în zona Tomeşti din proximitatea Iaşiului.
Cel mai aşteptat proiect din întreaga zonă de NE a ţării este autostrada A7. Deşi o uşoară întârziere a amânat deschiderea câtorva loturi, se estimează că aceasta va fi pe deplin funcţională de la Bucureşti la Paşcani până în 2026.
Acest lucru va eficientiza rutele de transport şi va deschide noi oportunităţi pentru facilităţi de producţie şi logistică într-o zonă care are cea mai mare nevoie de dezvoltare economică. Până de curând, întreaga regiune de Nord-Est contribuia doar marginal la stocul naţional de spaţii industriale şi logistice moderne al României (sub 4%). Astăzi, piaţa se extinde rapid. În prezent, conform companiei de consultanţă 4BIZ Properties, zona Iaşi include peste 370.000 mp de astfel de spaţii aflate în diverse stadii de dezvoltare (livrate, în construcţie sau în planificare), realizate de investitori precum: Proinvest - 108,000 mp, Eli Parks - peste 61,000 mp, Olympian Parks - peste 85,000 mp, Oresa - 50,000 mp şi Kaufland - 67,000 mp.
Piaţa terenurilor din zona Iaşi este extrem de dinamică, fiind impulsionată de o cerere constant ridicată - în special pentru dezvoltări rezidenţiale, mixte, logistice/industriale şi de retail.
Conform datelor companiei de consultanţă 4BIZ Properties terenurile autorizate au preţuri între 50-120 Euro/mp pentru dezvoltări logistice, 180-400 Euro/mp pentru dezvoltări de retail, iar pentru dezvoltările rezidenţiale şi mixed-use terenurile au preţuri ce pleacă de la 150 Euro/mp şi ajung până la 2.000 Euro mp în zona ultra-centrală a oraşului.
În ceea ce priveşte accesibilitatea, Iaşi rămâne singurul oraş dintre cele şase mari pieţe (Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara şi Constanţa) unde preţurile pentru unităţile noi sunt încă sub pragul de 2.000 Euro/mp. Conform Imobiliare.ro preţul mediu pentru apartamentele noi se situa în octombrie la nivelul de 1.921 Euro/mp, în creştere cu 10% faţă de octombrie 2024.
Piaţa de birouri din Iaşi a rămas stabilă, fără noi adăugiri la stocul de aproximativ 300.000 mp. Rata de neocupare se menţine în jurul valorii de 15%, în timp ce chiriile au rămas stabile, cu un nivel solicitat de 15-17 Euro/mp pentru proprietăţile prime. Ţinând cont de scăderea ratei de neocupare în Bucureşti, de pipeline-ul limitat şi de cererea în creştere a chiriaşilor la nivel naţional, Iaşi ar putea deveni o destinaţie mai atractivă pentru chiriaşii de birouri în viitorul foarte apropiat, deoarece oraşul oferă un cost al vieţii mai avantajos pentru studenţii interesaţi să rămână în oraş după absolvire, potrivit comunicatului de presă.
Cu una dintre cele mai slab dezvoltate pieţe hoteliere, Iaşiul are totuşi cel mai ambiţios pipeline din România, cu aproximativ 670 de camere noi anunţate în 5 proiecte, conform datelor Est Hospitality. Bugetul total de dezvoltare al acestor proiecte este estimat la 75-80 de milioane de Euro.














































Opinia Cititorului