Tunisienii au ieşit în stradă să militeze pentru înlăturarea guvernului

F. A.
Internaţional / 25 august 2013

Mii de manifestanţi s-au adunat, ieri, la Tunis, în prima zi a unei campanii de o săptămână, menite să determine căderea guvernului, după o lună de criză politică, potrivit AFP.

Organizatorii au anunţat co sunt 60.000 de manifestanţi, în timp ce un responsabil din poliţie a estimat mulţimea la 10.000 de persoane.

Mobilizarea a fost mai redusă decât la cele două mari adunări ale opoziţiei din 6 şi 13 august, la care ar fi participat, potrivit criticilor puterii, peste 150.000 de manifestanţi, mai precizează AFP.

Adunarea a avut loc în faţa clădirii în care se află Adunarea Naţională Constituantă, unde s-au instalat mai mulţi aleşi şi manifestanţi pentru a cere demisia guvernului condus de partidul islamist Ennahda.

Opoziţia a lansat o săptămână de proteste paşnice în întreaga ţară, prin care urmăreşte să obţină formarea unui cabinet apolitic.

Criza politică a fost declanşată în urmă cu o lună, ca urmare a asasinării deputatului Mohamed Brahmi. Precedentul guvern a căzut după uciderea opozantului Chokri Belaid, în luna februarie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3467
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7745
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7808
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3727
Gram de aur (XAU)Gram de aur615.8469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb