Bulgaria lansează un apel la "solidaritate europeană"

F.A.
Internaţional / 17 septembrie 2013

Bulgaria, care se confruntă cu un aflux de refugiaţi, a lansat un apel "la solidaritatea europeană", autorităţile bulgare solicitând altor state UE să primească o parte din refugiaţi, transmite AFP.

"Nivelul critic pentru Bulgaria va fi atins în curând (...). Vom trimite Comisiei Europene (CE) o cerere de ajutor imediat (...). În plus, vom căuta posibilităţi pentru ca o parte din refugiaţi să fie direcţionată spre alte state UE", a declarat ieri ministrul bulgar de Interne Ţvetlin Iovcev.

Migranţii clandestini provin din Irak sau Siria, trecând frontiera Bulgariei cu Turcia sau cu Grecia.

"În prezent, 4.010 persoane, inclusiv 1.465 de sirieni, sunt în procedură de solicitare de azil. Încă 1.000 de persoane, dintre care 250 de sirieni, nu au iniţiat această procedură", a precizat Iovcev la finalul unei reuniuni privind coordonarea instituţiilor bulgare însărcinate cu criza refugiaţilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb