Carrefour returnează până la de trei ori valoarea TVA-ului pentru produse alimentare

A.B.
Companii / 30 iulie 2025

Carrefour returnează până la de trei ori valoarea TVA-ului pentru produse alimentare

Carrefour România lansează, începând cu 30 iulie, o campanie naţională de reduceri prin care oferă clienţilor cupoane valorice echivalente cu până la de trei ori valoarea TVA-ului, ca măsură de sprijin în contextul creşterii preţurilor, conform unui comunicat al companiei.

Potrivit anunţului companiei, iniţiativa se aplică pe tot parcursul lunii august şi vizează atât produse alimentare, cât şi nealimentare selectate. Reducerea se acordă sub formă de cupon care poate fi folosit ulterior în hipermarketurile şi supermarketurile Carrefour.

Pentru produsele alimentare, reducerea ajunge la 33%, echivalentul a trei ori valoarea TVA-ului de 9%, iar pentru produsele nealimentare selectate - la 42%, dublu faţă de TVA-ul standard de 19%.

„Într-un context economic tot mai dificil, ne reafirmăm angajamentul de a susţine clienţii prin soluţii concrete. Prin această iniţiativă, vrem să le oferim un sprijin real în gestionarea bugetului şi să le protejăm puterea de cumpărare”, a declarat Gilles Ballot, CEO Carrefour România.

Campania include reduceri săptămânale la produse esenţiale. În prima săptămână, între 30 iulie şi 5 august, promoţiile se aplică la brânză telemea, mezeluri selectate, cafea şi hrană pentru bebeluşi (cu excepţia formulelor de lapte).

Acţiunea face parte din strategia mai amplă a Carrefour de a sprijini consumatorii români în faţa presiunilor inflaţioniste, continuând iniţiative precum „Reducem preţurile” şi „Bonul de weekend”.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb