Co-fondatorul Twitter, Evan Williams, are şanse mari să devină miliardar după IPO

F.A.
Internaţional / 26 septembrie 2013

Co-fondatorul Twitter, Evan Williams, cel mai mare acţionar al companiei, cu o participaţie de circa 15%, are şanse mari să devină miliardar după oferta publică iniţială (IPO) a companiei, au declarat persoane apropiate situaţiei.

Williams deţine o participaţie mai mare la Twitter decât partenerul său Jack Dorsey, au arătat sursele, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Twitter a anunţat în această lună că a depus în condiţii de confidenţialitate documentele privind oferta publică iniţială, la Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).

Dacă Twitter va ajunge la o capitalizare de piaţă mai mare decât valoarea sa de pe piaţa privată, de 10,5 miliarde de dolari, atunci participaţia lui Williams va depăşi 1,5 miliarde de dolari.

Un preţ de listare mai mare decât valoarea actuală sau creşterea cotaţiilor în ziua listării l-ar aduce pe antreprenorul de 41 de ani în elita multimiliardarilor din sectorul tehnologiei, în care se află Bill Gates (Microsoft), Mark Zuckerberg (Facebook), Larry Ellison (Oracle), Jeff Bezos (Amazon.com) şi Larry Page şi Sergey Brin (Google).

Williams a refuzat să comenteze.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb