Cultură

12 noiembrie 2019

STUDIUCultura este benefică pentru sănătate

Ziarul BURSA #Cultură / 12 noiembrie 2019

Cultura poate primi o nouă şansă după un ultim studiu în care se face o legătură între aceasta şi starea de sănătate. Activităţile culturale şi creative, precum dansul, cântatul sau vizitele la muzeu, pot avea un efect pozitiv asupra sănătăţii fizice şi mentale, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Muzica şi cântatul s-au dovedit, de exemplu, utile în îmbunătăţirea atenţiei şi memoriei la persoanele care suferă de demenţă. Rezultatele studiului s-au bazat pe analiza a 900 de publicaţii privind beneficiile pe care arta le are din copilărie până la vârsta adultă şi bătrâneţe. "Exemplele menţionate arată modalităţi prin care artele pot trata provocări complexe de sănătate, precum diabetul, obezitatea şi sănătatea mentală", a declarat Piroska Ostlin, directorul regional interimar al OMS. Ascultarea de muzică a ajutat la controlarea nivelului glicemiei în timpul unor situaţii obişnuite şi stresante la persoane cu sau fără diabet. Totodată, rezultatele arată că acei copii ai căror părinţii le citesc înainte de culcare au "un somn mai lung în cursul nopţii şi o concentrare mai bună la şcoală", potrivit studiului. Ascultarea de muzică sau realizarea unor meşteşuguri pot fi de asemenea utile în stabilirea îngrijirilor medicale şi în suplimentarea sau îmbunătăţirea tratamentului. Cele cinci categorii de arte analizate în cadrul studiului au fost: arte ale spectacolului (muzică, dans, cântec, teatru), arte vizuale (meşteşuguri, pictură, fotografie), literatură (scris, citit), arte culturale (vizitare de muzee, concerte, teatru) şi arte online. Publicaţiile în limba engleză şi rusă studiate datează din perioada ianuarie 2000 - mai 2019.

Polemică în lumea cinematografiei

Polemică în lumea cinematografiei

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 12 noiembrie 2019

Teoretic, gusturile nu se discută. Nici măcar în materie de filme. Practic, nu de puţine ori au apărut controverse legate de valoarea unui film sau a unui gen de filme. Ultimul scandal îi are în centru pe un important regizor şi o mare casă de producţie. Producătorul american Kevin Feige, preşedintele Marvel Studios, a comentat pentru prima dată controversa stârnită la începutul lunii octombrie de Martin Scorsese care a spus că filmele cu supereroi nu reprezintă cinematografie. Kevin Feige, arhitect al Marvel Cinematic Universe, a discutat aceste afirmaţii pentru prima dată în podcastul Awards Chatter: "Cred că nu este adevărat. Cred că este regretabil. Cred că eu şi toţi cei care lucrează la aceste filme iubim cinema-ul, filmele, mersul la film, iubim experienţa comună dintr-o sală plină de oameni". Feige, care nu îl cunoaşte personal pe Scorsese, a spus că, în final, arta este o chestiune subiectivă: "Fiecare are o definiţie diferită pentru cinema. Fiecare are o definiţie diferită pentru artă. Fiecare are o definiţie diferită pentru risc. Unii nu cred că e cinema. Fiecare este îndreptăţit să aibă o părere, să o repete, să scrie editoriale despre acea părere şi sunt nerăbdător să văd ce urmează. Dar, între timp, vom continua să facem filme".

Premierul nu mai vrea ca regulile să se schimbe "în timpul jocului"

EDUCAŢIEPremierul nu mai vrea ca regulile să se schimbe "în timpul jocului"

OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Cultură / 8 noiembrie 2019

Educaţia are parte de o premieră, un prim- ministru anunţă încă de la începutul mandatului său că nu este de acord cu schimbările făcute "peste noapte" în ceea ce priveşte examenele. Premierul Ludovic Orban a afirmat că orice modificare în privinţa organizării examenelor naţionale trebuie realizată la începutul ciclului, astfel încât să permită adaptarea fiecărui elev.

Scandal cu manuale şi edituri

EDUCAŢIEScandal cu manuale şi edituri

OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Cultură / 24 octombrie 2019 /

Educaţia are parte de un nou scandal, din nou, în centrul atenţiei fiind ... manualele. Fostul ministru, Liviu Pop a declarat, la un post TV, că Ministerul Educaţiei e condus de baronii manualelor de aproape opt ani. Pop a vorbit despre şpăgile indirecte şi directe care se dau şi de care ştiu şi DNA, şi preşedintele, precum şi despre faptul că "în zona manualelor şi a auxiliarelor, tentaculele baronilor sunt bine infiltrate".

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Elevii, apel către viitorul guvern

Elevii, apel către viitorul guvern

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 15 octombrie 2019

Elevii au devenit foarte sensibili la schimbările de guvern, pe bună dreptate, având în vedere că fiecare nou ministru al Educaţiei a venit cu propriul său dosar de reforme fapt ce a condus la numeroase schimbări ale regulilor, mai ales în ceea...

Literatură, pariuri şi premiul Nobel

Ziarul BURSA #Cultură / 10 octombrie 2019

Între literatură şi pariuri nu există, teoretic, nicio legătură, dar interesul public pentru cine câştigă premiul Nobel a făcut această conexiune posibilă. Astfel, scriitoarele Anne Carson, Mary-se Conde, Margaret Atwood, Ludmila Uliţkaia,...

Fiecare începe când poate

NOUL AN UNIVERSITARFiecare începe când poate

OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Cultură / 1 octombrie 2019

Anul universitar începe la 1 octombrie, teoretic, practic fiecare universitate şi-a ales câte o dată pentru festivităţi, cei mai grăbiţi fiind "politehniştii", care au deja o săptămână de cursuri. La fel ca la începutul anului şcolar şi...

Greutăţile educaţiei: ghiozdan de 11 kilograme

Ziarul BURSA #Cultură / 16 septembrie 2019

Greutăţile cu care se confruntă un elev pe tot parcursul perioadei obligatorii de învăţământ sunt multiple. Un inspector şcolar s-a gândit să le... cântărească. Astfel, inspectorul şcolar general al IŞJ Suceava, Gabriela Mihai, însoţită de un...

Papa: xenofobia este o boală

Ziarul BURSA #Cultură / 12 septembrie 2019

Papa Francisc nu evită subiectele delicate, care au legătură cu marile probleme socio-politice ale lumii, şi le abordează ori de câte ori are ocazia. Papa susţine că xenofobia de astăzi din Europa, impulsionată de populism, îi aminteşte de Adolf...

Anul şi scandalul

ÎNCEPE ŞCOALA!Anul şi scandalul

Octavian DanZiarul BURSA #Cultură / 9 septembrie 2019 /

Astăzi debutează un nou an şcolar. Flori, emoţii, pe alocuri manuale noi, clădiri vechi, speranţe pentru viitor şi evident un scandal. Anul acesta disputa nu mai este nici pe marginea toaletelor insalubre şi nici cu manualele care fie nu vin,...

Elevii vor protecţie reală în şcoli

Elevii vor protecţie reală în şcoli

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 27 august 2019

Siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice în incinta unităţilor de învăţământ ar trebui să reprezinte o prioritate pentru autorităţi. Elevii, îngrijoraţi înaintea unui nou an şcolar, susţin că lucrurile sunt în regulă doar la nivel teoretic,...

Pasaj din Biblie confirmat de arheologi

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 14 august 2019

Lucrările ştiinţifice şi textele religioase pot avea mai multe puncte comune decât sunt dispuşi să accepte "fundamentaliştii", indiferent de tabăra în care se află aceştia. O dovadă tocmai a ieşit recent la lumină. Săpături ale...

Criză financiară în cultură

Ziarul BURSA #Cultură / 25 iulie 2019

Cultura nu reprezintă o prioritate pentru guvernanţi. Instituţiile de cultură din subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) au primit în această săptămână fişa de buget cu doar 22% din necesar, afirmă deputatul PNL Gigel...

Olimpiada meşteşugurilor la Sibiu

Olimpiada meşteşugurilor la Sibiu

O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 23 iulie 2019

Un număr de 250 de copii se vor întrece, începând de mâine până la finalul săptămânii, la Olimpiada "Meşteşuguri artistice tradiţionale'', care va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo