ERIC XU, PREŞEDINTELE PRIN ROTAŢIE AL HUAWEI: "2019 a fost un an greu, dar 2020 va fi crucial pentru Huawei"

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii / 1 aprilie 2020

"2019 a fost un an greu, dar 2020 va fi crucial pentru Huawei"

Huawei speră ca aplicaţiile şi serviciile Google să fie disponibile în propriul său magazin de aplicaţii

Venituri record, profit record şi vânzări record de smartphone-uri, dar intrare pe Entity List a SUA a avut un impact puternic asupra Huawei în a doua jumătate a anului trecut, 2020 va fi din nou un an greu pentru cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii şi unul dintre liderii industriei de telecomunicaţii 5G.

Anul 2019 a fost cel mai dificil an pentru Huawei, gigantul chinez confruntându-se cu presiuni externe enorme din partea SUA, dar 2020 pare să fie un an crucial pentru companie, pandemia de coronavirus făcând aproape imposibile estimările de performanţă, după cum a estimat Eric Xu, preşedintele prin rotaţie al Huawei.

Domnia sa a precizat, în cadrul unei conferinţe online, că urmează o perioadă crucială pentru Huawei, având în vedere că gigantul chinez se confruntă cu primul său an întreg de restricţii comerciale impuse de SUA, teste asupra lanţului său de aprovizionare din cauza scăderii stocurilor de componente, dar şi cu incertitudine economică pe fondul pandemiei de coronavirus.Totuşi, Huawei speră ca aplicaţiile şi serviciile Google să fie disponibile prin propriul său magazin de aplicaţii - o idee nouă pentru compania care doreşte să atragă utilizatori la cele mai recente telefoane lansate fără sistemul de operare Android licenţiat. Anul trecut, Huawei a fost pusă pe o listă neagră din SUA, cunoscută sub numele de Entity List, care a restricţionat firmele americane să facă afaceri cu compania chineză de telecomunicaţii. Google a fost nevoit să înceteze să acorde licenţă sistemului de operare mobil Android pentru Huawei.

Două smartphone-uri emblematice - Mate 30 şi P40 - au fost lansate fără aplicaţii Google licenţiate. Asta înseamnă că serviciile precum Gmail sau Google Maps nu au fost preinstalate pe dispozitiv.Aceasta nu este o problemă mare pentru Huawei în China, unde serviciile Google sunt blocate şi consumatorii nu le folosesc cu adevărat. Dar pe pieţele internaţionale, utilizatorii Huawei folosesc o versiune complet licenţiată pe Android. Lista neagră a provocat un deficit de 10 miliarde de dolari în veniturile din divizia de consumatori a Huawei în 2019, după cum a declarat, ieri, Eric Xu.

Anul trecut, Huawei a lansat propriul sistem de operare numit HarmonyOS despre care a spus că poate funcţiona pe mai multe dispozitive, cum ar fi televizoare şi smartphone-uri. Dar acest sistem de operare nu a fost pus încă pe niciunul dintre telefoanele proprii.

În schimb, P40, lansat recent, foloseşte o aşa-numită versiune open source de Android, care dispune de Huawei AppGallery, propriul magazin de aplicaţii al companiei, un înlocuitor pentru Google Play Store. Dar din păcate, există puţine aplicaţii majore în magazinul Huawei şi nume notabile precum Facebook şi Instagram sunt absente.

Preşedintele prin rotaţie al Huawei a declarat: "Sperăm ca serviciile Google să fie disponibile prin AppGallery, la fel cum sunt disponibile prin App Store".

Dacă lucrurile vor evolua conform declaraţiei lui Xu, utilizatorii Huawei din afara Chinei vor putea avea acces la diferite aplicaţii fără ca firma chineză să fie nevoită să ruleze o versiune întreagă autorizată de Android. Este o idee nouă din partea companiei, iar analiştii consideră că o astfel de decizie ar putea fi crucial pentru succesul Huawei peste hotare.

Conform raportului anual pentru 2019, încasările globale ale Huawei au ajuns la 123 miliarde dolari (considerând o rată de schimb valutar 1 dolar = 6.9840 CNY), în creştere cu 19,1% faţă de anul precedent; profitul net a ajuns la 8.97 miliarde dolari, iar fluxul de numerar din activităţile operaţionale a depăşit 13.08 miliarde dolari, cu 22,4% mai mult decât în anul precedent. Ca parte a investiţiilor sale continue pe termen lung, Huawei a investit 15,3% din încasările sale pe anul 2019, respectiv 18.85 miliarde dolari, în cercetare şi dezvoltare. În ultimii zece ani, cheltuielile totale în cercetare şi dezvoltare depăşind 85.91 miliarde dolari.

Eric Xu a preciazat: "2019 a fost un an extraordinar pentru Huawei. În ciuda unei presiuni externe enorme, echipa noastră a mers mai departe, fiind concentrată pe crearea de plusvaloare pentru clienţii noştri. Am muncit din greu pentru a le câştiga respectul şi încrederea, atât a lor, cât şi a partenerilor noştri din întreaga lume. Afacerile rămân puternice în continuare".

Raportul mai arată că anul trecut, afacerile Huawei pentru operatorii de telecomunicaţii au condus la lansarea comercială a reţelelor 5G. Pentru a încuraja adopţia comercială şi a promova inovaţia în domeniul aplicaţiilor 5G, compania a înfiinţat centre comune de inovaţie 5G împreună cu operatorii din toată lumea. Soluţiile Huawei RuralStar pentru staţii de bază rezolvă problemele de acoperire din zonele izolate ale lumii. Aceste soluţii sunt folosite în peste 50 de ţări şi regiuni, aducând Internetul mobil pentru mai mult de 40 de milioane de locuitori din zone izolate. În 2019, încasările din afacerea Huawei pentru operatori au ajuns la 42.48 miliarde dolari reprezentând o creştere de 3,8% faţă de anul precedent.

În 2019, Huawei şi-a anunţat strategia pentru computing, având ca scop promovarea unui ecosistem fertil pentru dezvoltarea unei lumi inteligente. Ca parte din această strategie, compania a lansat cel mai rapid procesor AI din lume, Ascend 910, precum şi clusterul de training AI, Atlas 900. În 2019, încasările din vânzările enterprise ale Huawei au ajuns la 12.84 miliarde dolari, marcând o creştere anuală de 8,6%.

Afacerea Huawei pentru consumatorii finali continuă să aibă o creştere robustă, potrivit datelor companiei, cu un total de 240 de milioane de smartphone-uri livrate pe parcursul anului. Huawei raportează progrese şi în dezvoltarea ecosistemului Seamless AI Life pentru orice scenariu şi dispozitiv, inclusiv computere personale, tablete, dispozitive purtabile şi ecrane inteligente. În 2019, încasările din afacerea pentru consumatori au ajuns la 66.91 miliarde dolari, crescând cu 34% faţă de anul anterior.

"Mediul de afaceri extern se va complica şi mai mult de acum încolo," a avertizat Xu, adăugând: "Trebuie să creştem în continuare competitivitatea produselor şi serviciilor noastre, să promovăm inovaţia deschisă şi să creăm plusvaloare mai mare pentru clienţii noştri şi pentru societate în general. Acesta e singurul mod în care putem profita de oportunităţile istorice oferite de transformarea digitală şi inteligentă a industriilor, şi astfel ne putem menţine o creştere robustă pe termen lung".

Toate declaraţiile financiare din Raportul anual pe 2019 au fost auditate independent de către KPMG, una dintre cele patru mari firme de contabilitate internaţională, Big Four.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb