Gindi Group va investi 20 milioane euro în proiectul imobiliar GViTown

Marius Constantin
Companii / 25 mai 2015

Compania Gindi Group va investi 20 de milioane de euro în construcţia proiectului imobiliar GviTown din Şoseaua Vântului, din sectorul 3, Bucureşti, iar fondurile pentru dezvoltarea complexului provin din surse proprii ale companiei, arată un comunicat transmis astăzi redacţiei.

Complexul GViTown cuprinde 324 de locuinţe şi este dezvoltat în parteneriat cu firma Real-Sol, deţinută de Shimon Galon.

Proiectul GViTown va fi dezvoltat în patru faze, în primă etapă urmând să fie construite 81 de apartamente - studio-uri şi apartamente cu 2 camere si 3 camere, pe suprafeţe începând de la 50 metri pătraţi.

De asemenea, Real Sol a vândut 20% din prima fază a complexului rezidenţial GViTown, în doar două săptămâni de la lansarea proiectului din luna aprilie. Valoarea tranzacţiilor va depăşi 1 milion de euro.

Preţurile de vânzare a locuinţelor din complex încep de la 54.500 de euro. Finalizarea primei etape a proiectului este prevăzută pentru primăvara anului viitor, urmând ca livrarea completă să se realizeze la sfârşitul anului 2017.

Gindi Group este specializat în domeniul construcţiilor rezidenţiale de lux, dar şi pentru clasa medie, iar în ultimii zece ani a dezvoltat peste 5.500 de apartamente în 12 oraşe din Israel, inclusiv Tel Aviv.

Proiectul GViTown este primul dintr-o serie de investiţii pe care Gindi Group intenţionează să le realizeze pe piaţa rezidenţială românească.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb