Majorarea salariului minim: populism versus logica economică

Valentin M. Ionescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie /

Majorarea salariului minim: populism versus logica economică

În spaţiul politic se discută din nou de majorarea salariului minim brut pe ţară. Oportunitatea unei asemenea decizii politice devine problematică, dacă discuţia se focalizează asupra echităţii, fără a pune în balanţă impactul asupra gradului de ocupare, competitivităţii unor industrii pe plan local sau extern, precum şi efectul costului cu forţa de muncă asupra profitabilităţii firmelor. De asemenea, se pune întrebarea care ar fi intervalul valoric în care s-ar putea majora salariul minim brut pe ţară. Guvernul demis PSD nu şi-a pus problema de a gândi o metodologie, în schimb a avansat propunerea ca salariul minim brut pe ţară să fie majorat cu 182 lei pentru angajaţii cu calificări scăzute şi medii şi cu 270 lei pentru cei cu studii superioare de la 1 ianuarie 2020.

Imediat, o parte din confederaţiile sindicale, cum este BNS au plusat creşterea salariului minim brut pe ţară la 2495 de lei, pornind de la propriile analize privind coşul minim de consum şi coşul de trai decent, deşi nu există nici un calcul riguros făcut vreodată cu privire la coşul de trai decent. BNS porneşte de la ideea că ecartul dintre salariul minim şi cel mediu ar trebui să fie de 50%, ceea ce nu se întâmplă în prezent. Pe de altă parte, la fixarea salariului minim brut de 2495 de lei, BNS ia în considerare datele Comisiei Naţionale de Prognoza pentru anul 2020, ce ar indica o creştere a salariului mediu brut la 5.545 de lei. Problema este că această organizaţie nu mai este credibilă la cifrele pe care le publică.

De asemenea, Cartel Alfa plusează şi merge pe ideea de a se introduce 4 salarii minime brute pe economie, în funcţie de nivelul de calificare. Confederaţiile patronale nu au un punct de vedere argumentat, cu excepţia Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) care a făcut un sondaj din care rezultă că întreprinderile mici şi mijlocii nu suportă majorările. Doar o parte dintre firmele investigate au răspuns că ar fi dispuse la o majorare de 50 lei.

Cele trei propuneri de majorare a salariului minim brut pe ţară - avansate de fostul guvern PSD şi sindicate pe care le-am menţionat nu au la bază nici un calcul economic. Dacă PSD mizează pe o ţintă politică, sindicatele au o abordare exclusiv pe criteriul echităţii.

Rezultatele cercetărilor economice (literatură empirică) ce se fac asupra salariului minim brut în diferite ţări sunt mixte, în sensul că unele arată impactul negativ al majorării salariului minim asupra ocupării forţei de muncă, în sensul că generează şomaj, pe când altele demonstrează că nu există nici un efect sau din contră, poate apărea chiar un efect pozitiv dacă salariul minim se majorează.

Alte cercetări, mai riguros făcute, se concentrează asupra corelaţiei dintre creşterea salariului minim şi profitabilitatea firmelor. Toate acestea demonstrează că la situaţia specifică a pieţei muncii şi economiei dintr-o ţară nu se pot face extrapolări, pe baza datelor dintr-o altă ţară.

În România, majorarea arbitrară a salariului minim brut pe ţară în ultimii 3 ani nu a avut impact negativ asupra ocupării, dar a generat alte efecte negative, după cum arăt în acest articol. De asemenea, pe anumite segmente din populaţia activă, măsura majorării salariului minim brut în anii trecuţi nu a avut vreo influenţă. De pildă, pe segmentul NEET's (tineri fară educaţie şi calificare în grupa de vârstă 16 - 24 ani) şi la "zilieri" impactul a fost zero, datorită faptului că majorarea salariului minim brut la aceste categorii de persoane, ar trebui asociate cu alte măsuri active de politică în domeniul ocupării ca să poată avea amplitudine. De asemenea, în lipsa unei măsurări, nu ştim în mod corect care este corelaţia între numărul de locuri de muncă nou create în mod real în economie şi câte locuri de muncă sunt libere datorită "ieşirilor din piaţă" prin pensionare sau emigrare, fără nici o corelaţie cu salarizarea. Nu în ultimul rând, datele Eurostat pe emigrare arată ieşiri din ţară în 2017 de 242,193 persoane (+16,6%) faţă de 2016. Cifra se apropie de cea din 2009. "Intrările" în 2017 au fost de 177.435 persoane, dar nu ştim cât dintre aceste persoane au emigrat, folosind România drept punte. În 2018 au emigrat 238.926 persoane, în timp ce numărul migranţilor a fost de 181.344 persoane. Dar, ceea ce con­tează nu este doar soldul intrări - ieşiri, ci şi calificarea forţei de muncă. Cifrele scot în evidenţă că majorarea salariului minim, cât şi a celui mediu nu influenţează emigrarea.

La 15 octombrie 2019 în economie erau încheiate 1.382.577 contracte de muncă cu normă întreagă la salariul minim brut de 2080 lei şi 313.823 contracte de muncă cu normă întreagă la salariul minim de 3000 lei. Faţă de ianuarie 2019, numărul contractelor de muncă cu normă întreagă încheiate la salariul minim brut de 2080 lei a scăzut cu 2,3%, iar comparativ cu iunie 2019 cu 2,2%. În acest moment, în economie la un total de 6.468.163 contracte de muncă şi 5.609.979 salariaţi (+1,74%), 26,2% sunt contracte încheiate la salariul minim de 2080 lei şi 3000 lei. Daca eliminăm contractele de muncă încheiate la salariul de 3000 lei şi rămân cele încheiate la 2080 lei, ponderea contractelor de muncă cu normă întreagă la salariul minim coboară la 21,3%. Tendinţa este de scădere semnificativă în comparaţie cu 2016 şi 2017.

Salariul minim brut afectează preponderent persoanele cu educaţie scăzută, ce reprezintă aproximativ 35% din totalul populaţiei de peste 15 ani şi în mai mică măsură persoanele cu studii superioare. Dar, datele statistice arată că pe măsură ce nivelul de educaţie este mai scăzut, rata de activitate este mai mică. Dacă, la persoanele cu studii superioare rata de activitate este de peste 90% în ultimii 2 ani, la persoanele cu studii medii (postliceal de specialitate, liceal, profesional) rata de activitate era în 2017 de 71,2%, iar în 2018 de 71,8%, pe când la cei cu studii primare sau gimnaziale sau fară şcoală, rata de activitate era în 2017 de 46% şi în 2018 de 46,5%. Deci, nu sunt variaţii semnificative. Acceptând că cei cu studii scăzute şi studii medii sunt plătiţi la salariul minim brut pe ţară, majorarea acestuia nu a avut un impact semnificativ în rata de activitate în ultimii 2 ani pentru aceste segmente de populaţie.

Aşadar, ce luam în calcul la fixarea salariului minim brut pe economie? Indicatori economici, indicatori sociali sau un mix între aceşti indicatori? Dacă luăm în considerare un mix de indicatori, care ar fi aceştia, astfel încât să măsurăm cât mai corect efectele?

Pentru asta, am să iau în analiză empirică ultimii 2 ani ca sistem de referinţă.

În 2017, salariul minim brut s-a majorat cu 16%, fixându-se la 1450 lei. Măsura a împins câştigul salarial mediu lunar brut pe total economie la 3223 lei. Este o medie, întrucât între ramuri economice sunt diferenţe mari între câştigurile salariale. Pe parcursul anului 2017, numărul mediu de salariaţi s-a majorat cu 186,5 mii persoane, cu o pondere mai mare în servicii. Majorarea salariului minim brut care a forţat şi creşterea salariului mediu a influenţat costul total cu forţa de muncă cu +18% în industrie, construcţii şi servicii faţă de 2016. Diferenţele între ramuri sunt mari, ceea ce înseamnă că impactul majorării salariilor nu este acelaşi, întrucât productivitatea nu creşte în acelaşi ritm. De exemplu, cos­tul total cu forţa de muncă în industria prelucrătoare s-a majorat cu 15,7% în 2017 comparativ cu 2016, în producţia de energie electrică şi termică cu 7,8%, în construcţii 13,4%.

Costul unitar nominal cu forţa de muncă (costul muncii/productivitatea muncii) a fost în 2017 de + 15,3% în comparaţie cu 2010 (2010 ca an de bază. Eurostat) şi a înregistrat o majorare de aproximativ 9,9% faţă de 2016. De asemenea, comparativ cu anul precedent, dinamica reală a productivităţii muncii a fost în 2017 de 4,2%, iar dinamica reală a costului cu forţa de muncă a fost de 16,5%, ecartul fiind destul de mare.

În anul 2018, salariul minim brut s-a majorat cu 31%, având un nivel de 1900 lei. De asemenea, câştigul salarial mediu lunar brut pe total economie în anul 2018 a fost 4357 lei, înregistrând un salt de 35,18% comparativ cu anul anterior, cu diferenţe mari pe ramuri. S-au înregistrat majorări ale câştigului salarial mediu peste medie în sectorul IT (96,9%), intermedieri financiare şi asigurări (71,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă (44,4%), în timp ce în sectorul HORECA câştigurile erau sub medie cu 40,8%, în construcţii 27,2%, comerţ cu 15%, ca să dau câteva exemple. Totodată, majorarea salariului minim brut şi a celui mediu, a condus la un cost total cu forţa de muncă în total industrie, construcţii şi servicii - cu 13,4% mai mare comparativ cu 2017. În industria prelucrătoare, costul total cu forţa de muncă a cunoscut o majorare de 10,3%, în producţia de energie electrică şi termică cu 8%, iar în construcţii de 16,6%.

Costul unitar nominal cu forţa de muncă (costul muncii/ productivitatea muncii) în 2018 s-a majorat cu +29,7 % faţă de 2010 (2010 ca an de bază. Eurostat) şi a înregistrat o creştere de aproximativ 12,5% comparativ cu 2017. Un salt semnificativ al costului unitar cu forţa de muncă s-a înregistrat în primele două trimestre ale anilor 2017 şi 2018, exact când s-au produs şi majorările salariale (32,9% în trimes­trul I şi 27,2% trimestrul lI 2017 faţă de 2010 şi 53,6% trimestrul I şi 43,1% trimestrul II 2018 faţă de 2010). De asemenea, comparativ cu 2017, dinamica reală a productivităţii muncii în 2018 a fost de 3,8%, iar dinamica reala a costului cu forţă de munca de 8,4%.

În anul 2018, numărul mediu de salariaţi a crescut cu 122,2 mii persoane. Aşadar, deşi salariul minim brut pe ţară şi cel mediu s-au majorat substanţial, numărul angajărilor a înregistrat o decelerare comparativ cu anul precedent, ceea ce înseamnă că preţurile în piaţă influenţează cererea forţei de muncă.

În primul semestru al anului 2019, dinamica reală a costului cu forţa de muncă a fost de 10,7%, iar dinamica reală a productivităţii de 4,7%. Se păstrează un ecart din anii anteriori, chiar dacă acesta s-a redus.

Cifrele pe care le-am prezentat mai sus reflectă două aspecte, şi anume că pe termen scurt şi mediu orice majorare a salariului minim brut are efect negativ asupra profitului marginal al firmelor sau pentru a se evita acest lucru, firmele transmit consumatorilor prin preţurile mărfurilor şi serviciilor vândute costul cu forţa de muncă majorat arbitrar de guvern. Evident că aceste lucruri trebuie măsurate pentru a vedea magnitudinea, dar în nici nu caz guvernul şi partenerii sociali nu mai pot discuta şi negocia fixarea salariului minim pe economie fără nici un model economic la bază. Fixarea salariului minim brut nu este o licitaţie între cine decide să dea mai mult pe banii altora şi cei care suportă plata. Modul în care se fixează salariul minim brut pe economie nu este un model, ci o abordare rudimentară.

Orice model economic de fixare a salariului minim brut trebuie să pornească de la ipoteza că firmele angajează optimal forţa de muncă până la punctul în care salariul real este egal cu producţia marginală. În aceste condiţii, trebuie calculat "salariul de eficienţă" (Shapiro and Stiglitz, 1984) şi "salariul de rezervă" (utilitate marginală a timpului liber / utilitate marginală a consumului), cel din urmă fiind acel salariu pe care un muncitor îl acceptă la angajare şi sub care nu va coborî. O a doua ipoteză de luat în calcul ar fi în ce măsură lucrătorii măresc productivitatea muncii ca răs­puns la creşterea salariului real (modelul de eficienţă - Yellen). Adică este salariul o funcţie a productivităţii? Este. Cu toate acestea, realitatea din ultimii ani nu confirmă în totalitate acest lucru, în sensul că nu se observă o dependenţă pozitivă a productivităţii de salariu, pentru că guvernul a intervenit brutal în fixarea salariului minim brut, peste optimal, după cum se vede dacă facem o comparaţie între dinamica reală a productivităţii şi dinamica salariilor. Totodată, când se fixează salariul minim în mod arbitrar de guvern, angajatorii nu pot face pe termen scurt o separare între muncitorii productivi şi cei care se eschivează, dar care sunt plătiţi la fel cu primii. O altă ipoteză care trebuie luată în considerare este că nu există o singură piaţă a muncii pentru lucrători cu aceeaşi calificare. Există o piaţă locală eterogenă şi o piaţă a Uniunii Europene eterogenă, ambele favorizând migrarea în raport cu preţul muncii oferit de angajatori. O altă ipoteză care ar trebui luată în calcul este că fixarea unui salariu minim brut pe ţară nu ia în considerare creşterea costurilor cu alţi factori de producţie în viitor. În fine, după modelul Hellwig and Irmen (2001), investiţia în inovare este influenţată de ratele dobânzii şi creşterile de salarii viitoare.

Modelul pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară depinde de ipotezele pe care le-am enumerat pe scurt în acest articol, în raport cu care se fixează şi un set de indicatori care pot fi urmăriţi în viitor.

Aşadar, salariul minim brut pe ţară, ori stabilirea mai multor nivele pentru salariul minim brut, pornind de la un baseline, nu se face doar ţinând cont de un obiectiv politic, ori de echitate.

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Nu vreti sa tineti polologhia asta de discurs prin Polonia sau Ungaria? Daca e ok pentru ei pe urma aplicati si la noi. Nu mariti salariile si pensiile ca vin acum alegerile si ne mobilizati.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Domnule Ionescu, articolul dumneavoastra e cel mai bun si informativ pe care l-am citit de multa vreme. Imi place foarte mult ca va bazati pe cifre concrete, pe statistici si teori economice. Practic e o mica publicatie stiintifica.

    Din articol reiese ca in ultimii ani costul cu forta de munca a crescut de doua ori mai mult decat productivitatea (2018: 8,4 vs 3,8 si S12019: 10,7 vs 4,7). Diferenta pare mare, dar ar fi interesant de vazut cum a fost evolutia indicatorilor in ultimii 10-15-20 de ani. Banuiesc (nu am date) ca pe termen lung productivitatea a crescut mult mai tare decat costul fortei de munca 

    Ma sperie numarul mare de angajati pe salariu minim: 26,2% ?!?!?!?! Aproape 1,7 milioane de oameni lucreaza pe mai putin de 3.000 RON brut norma intreaga? Decii 1,7 milioane de oameni pot fi catalogati ca si working poor. Groaznic! Ce si cum facem sa reducem numarul angajatilor pe salariu minim simtitor? Sau alternativ cum facem ca salariul minim pe economie sa permita un mod de viata decent?  

    Lasand la o parte teoriile, eu as propune un salariu minim local, raporta la nivelul chiriilor. Salariul minim net sa fie de cel putin 3 ori mai mare ca si chiria medie + utilitati. Exemplu ipotetic: X locuieste in Cluj. In Cluj chiria medie pentru o garsoniera decenta este 200 € la care se adauga 50 € utilitati. Pentru un trai decent, salariul minim net ar trebui sa fie apox 750€. Din cei 500€ ramasi, 250 sunt pentru cheltuieli regulate (hrana, transport, frizer, telefonie etc.) si 250€ sunt pentru cheltuieli neprevazute (mai mergi la unfilm, la op piesa de teatru, un concert, un gratar, o zi de nastere, o nunta etc.), pentru un concediu sau pentru investitii. Prin metoda asta s-ar echilibra si balanta intre regiuni, orase si judete. Poate multe firme nu ar mai investi la Bucuresti, Cluj Timisoara, Iasi etc. ci ar investii in orase precum Giurgiu, Petrila, Abrud sau Dorohoi unde costul forteide munca ar fi mai redus datorita chiriilor mai mici. Astfel nu mai trebuie calculat coşul minim de consum şi coşul de trai decent.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Parerea mea este ca salariile mici trebuie indexate la trai decent, adica la media europeana pentru 1.7 milioane de oameni. Restul se descurca oricum. Asta de poate face simplu. Taiem taxele complet pentru orice salariu sub 3000 RON.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      salariul minim se poate calcula astfel: mai intai se face o medie intre venitul minim pe tara si salariul net. Aceasta medie se ajusteaza cu IPC, cresterea productivitatii in termeni procentuali si rata somajului. Pe formula asta in ianuarie 2020 salariul minim nu ar trebui sa creasca doar cu 40 lei, pentru ca in anii anteriori majorarea a fost mare, mai cu seama in 2018. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie 2020 salariul minim va creste cu 100 lei.

      Sunt constient ca salariul minim nu scoate din saracie 16% din salariatii care sunt in economia romaneasca. Pe termen scurt nu se poate. Aici este de ales in a majora salariul minim pe considerente sociale si atucni falimentezi firme sau nu maresti salariul si atunci salariatii au de suferit. Grea alegere. Pe de alt parte, costul vietii nu este uniform pe regiuni, judete etc. Dar, deocamdata este greu de fixat un salariu minim diferentiat. Nu cred ca GUvernul este pregatit pentru asa ceva si nici operatorii privati.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Socoteala-i simpla:

    Guvernul Orban si cei care-i vor urma trebuie sa sa respecte calendarul cresterilor veiturilor populatiei. Ba mai mult, sa-l accelereze si sa-l suplienteze. Daca vor face altfel vor fi dati de-a berbeleacul, asigurind revenirea pesedeilor la guvernare.

    Bani sunt. Trebuie dor scosi la lumina din tenebrele in care i-au virit infractorii neamului. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS