Ministrul de Finanţe elen: "Economia Greciei se îndreaptă spre recuperare"

F.A.
Internaţional / 19 septembrie 2013

Economia Greciei a crescut, în trimestrul al doilea, şi se îndreaptă spre recuperare, a declarat ministrul de Finanţe elen, Yannis Stournaras, citând estimări guvernamentale.

"Pe baza dovezilor disponibile, economia a crescut în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale anului, pentru prima dată de la începutul crizei, potrivit datelor ajustate sezonier. Pentru prima dată estimăm că PIB a crescut comparativ cu trimestrul anterior", a precizat Stournaras într-o conferinţă de presă, potrivit portalului eKathimerini.

Agenţia de statistică a Greciei nu raportează date ajustate sezonier comparativ cu trimestrul anterior, menţionează sursa citată. Potrivit datelor neajustate sezonier publicate în septembrie de autorităţi, economia s-a contractat cu 3,8% faţă de trimestrul al doilea din 2012.

Stournaras a evitat, însă, să afirme că ţara a ieşit deja din recesiunea de şase ani.

"Indicatorii arată un trend la nivelul economiei, către o recesiune mai redusă şi, lent, către recuperare", a spus el.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb