Vicecampioni europeni la producţia de porumb
O.D.Ziarul BURSA #Companii / 5 aprilie 2021
O.D.Ziarul BURSA #Companii / 5 aprilie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 29 martie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 11 martie 2021
• Guvernul a aprobat programul Agro IMM Invest, cu o bugetare de un miliard lei pentru anul 2021
• Alina Creţu, director executiv APPR: "Lansarea Agro IMM Invest îi prinde decapitalizaţi pe cei mai mulţi dintre fermieri"
• Ionel Arion, preşedinte Federaţia Pro Agro: "Cei mai mulţi fermieri sunt nebancabili şi nu vor putea accesa acest program"
Guvernul a aprobat, ieri, după un an de pandemie, programul prin care fermierii din ţara noastră vor fi sprijiniţi în obţinerea creditelor bancare necesare pentru dezvoltarea capitalului de lucru şi pentru investiţii.
M.G.Ziarul BURSA #Companii / 5 martie 2021
Anul 2020 fost unul bun pentru legumicultură şi pentru finanţarea producătorilor locali, care au dus-o paradoxal mai bine în pandemie deoarece au avut o piaţă de desfacere mai mare ca urmare a reducerii consumului din import, a declarat, ieri, Raluca Andreica, director general al Patria Credit IFN, în cadrul unei întâlniri cu presa. Portofoliul Patria Credit este format în proporţie de 90% din fermieri. Patria Credit IFN este parte din grupul Patria Bank şi se ocupă cu microfinanţarea antreprenorilor.
A.V.Companii / 9 februarie 2021
O.D.Ziarul BURSA #Companii / 18 noiembrie 2020
Alina VasiescuZiarul BURSA #Companii / 30 octombrie 2020
G.M. Ziarul BURSA #Companii / 19 august 2020
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Companii / 27 mai 2020
Felea AnaZiarul BURSA #Companii / 4 martie 2020
ANA FELEA, Corespondent Buzău Ziarul BURSA #Companii / 31 ianuarie 2020
M.A.Miscellanea / 22 noiembrie 2019
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 22 mai
Piaţa de Capital /George Marinescu - 22 mai
Companii /George Marinescu - 22 mai
Editorial /Cornel Codiţă - 22 mai
| 5.2488 | |
| 4.5231 | |
| 5.7527 | |
| 6.0732 | |
| 658.9182 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 15 mai
Piaţa de Capital /A.I. - 14 mai
Piaţa de Capital /A.I. - 13 mai
GEORGE MARINESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
GEORGE MARINESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
OCTAVIAN DAN (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
RADU SÂRBU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
OCTAVIAN DAN (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
GEORGE MARINESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
