România, fără energie nucleară - sistemul rezistă, dar facturile vor creşte
Emilia Olescu

George MarinescuPolitică / 9 octombrie 2019
Emilia OlescuBănci-Asigurări / 9 octombrie 2019
• CREDERE: "Specificarea unor parametri clari în cadrul cărora trebuie analizată starea de impreviziune este mai mult decât necesară"
Modificările aduse Legii dării în plată urmează să fie dezbătute, astăzi, de Curtea Constituţională a României (CCR). Potrivit textului de lege, judecătorul este obligat să constate incidenţa impreviziunii şi, în consecinţă, să reechilibreze contractul dacă nivelul cursului de schimb a crescut cu cel puţin 20% faţă de momentul acordării împrumutului.
Cornel CodiţăEditorial / 9 octombrie 2019
Alina VasiescuInternaţional / 9 octombrie 2019
Hong Kong Exchanges & Clearing Ltd. (HKEX), operatorul Bursei din Hong Kong, a renunţat la oferta sa de preluare a London Stock Exchange Group Plc - operatorul Bursei din Londra (London Stock Exchange - LSE), în condiţiile în care nu a reuşit să convingă managementul LSE să aprobe această tranzacţie.
George MarinescuCompanii / 9 octombrie 2019
• Iulian Măntescu, preşedintele FMLR susţine că din cele 1000 de restricţii de viteză existente la începutul primăverii, compania a anulat doar un pic peste 100
Ridicarea restricţiilor de viteză începând cu noul Mers al Trenurilor este o prioritate pentru CFR SA, a declarat, ieri, directorul general al companiei, Constantin Axinia. El a spus că, până la începutul anului viitor, vor fi eliminate ultimele 215 restricţii de viteză faţă de cele 490 care erau în vigoare în luna martie 2019.
A consemnat ADELINA TOADERCompanii / 9 octombrie 2019
Reporter: Care este profilul IMM- urilor care apelează la factoring? Din ce domenii vin ele?
Elisa Rusu: Profilul clienţilor care apelează la factoring este divers: de la micro-companii şi antreprenori aflaţi la început de drum, până la IMM-uri medii, companii care îşi desfăşoară activitatea în majoritatea sectoarelor economice
L.B.Politică / 24 iulie, 11:44
Actualizare -Gheorghiţă Vlad anunţă doborârea dronei în cadrul unei conferinţe de presă
L.B.Anticorupţie / 24 iulie, 09:41
Actualizare - Darău: Dacă cineva a profitat în industria de apărare pentru foloase necuvenite, să plătească
A.M.Politică / 24 iulie, 14:20
A.M.Companii / 24 iulie, 13:30
L.B.Politică / 24 iulie, 12:43
A.M.Miscellanea / 24 iulie, 13:53
Z.B.Anticorupţie / 24 iulie, 13:37
În perioada 20-24 iulie 2026, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat ample acţiuni de control la peste 1.400 de operatori economici
S.C.Companii / 24 iulie, 12:47
Z.B.Companii / 24 iulie, 12:24
Z.B.Miscellanea / 24 iulie, 11:43
L.B.Miscellanea / 24 iulie, 11:28
Z.B.Companii / 24 iulie, 10:56
L.B.Internaţional / 24 iulie, 09:28
Actualizare - Reuters: Kaja Kallas chestionează raţiunea SUA pentru tarifele vamale impuse UE şi solicită clarificări
O.D.Sport / 24 iulie, 06:39
Mijlocaşul croat Luka Modric şi-a prelungit cu un an contractul cu echipa italiană AC Milan, a anunţat joi gruparea rossonero. Modric va împlini în curând 41 de ani.
O.D.Sport / 24 iulie, 06:35
O.D.Sport / 24 iulie, 10:24
L.B.Piaţa de Capital / 24 iulie, 10:01
L.B.Piaţa de Capital / 24 iulie, 09:59
L.B.Comunicate de presă / 24 iulie, 08:30
A.T.Companii / 9 octombrie 2019
MIHAI GONGOROIPiaţa de Capital / 9 octombrie 2019
A.V.English Section / 24 iulie
George MarinescuEnglish Section / 24 iulie
George MarinescuEnglish Section / 24 iulie
Companii / 9 octombrie 2019
• Noile resurse de gaze sunt în apropierea zăcământului Totea, aflat în producţie
ANDREI IACOMI Piaţa de Capital / 9 octombrie 2019
• Scăderi pe linie pentru indicii bursei
Sport / 9 octombrie 2019
V.D.Bănci-Asigurări / 9 octombrie 2019
V.D.Bănci-Asigurări / 9 octombrie 2019
Companii / 9 octombrie 2019
Companii / 9 octombrie 2019
Macroeconomie / 9 octombrie 2019
CRISTIAN DOGARUMacroeconomie / 9 octombrie 2019
R.R.Materii Prime / 9 octombrie 2019
ALINA VASIESCUInternaţional / 9 octombrie 2019
A.V.Internaţional / 9 octombrie 2019
G.M. Companii / 9 octombrie 2019
Gheorghe IorgoveanuPolitică / 9 octombrie 2019
Piaţa de Capital / 9 octombrie 2019
| 5.2435 | |
| 4.5475 | |
| 5.5984 | |
| 6.1331 | |
| 640.2963 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 14 august
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 august
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 13 august
Piaţa de Capital /A.V. - 13 august
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 12 august
Piaţa de Capital /A.V. - 12 august
A.V.