Ciprian Ciucu - noul primar general al Capitalei
George Marinescu
George Marinescu

Vlad Dobrea, Octavian DanPolitică / 13 februarie 2020
Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) a condus, printre altele, la opinii contrare pe marginea alocării fondurilor europene pe care urmează să le primim în următorii ani. Contrar afirmaţiilor unor analişti care susţin că, după Brexit, ţara noastră ar urma să primească mai puţine fonduri UE, datele iniţiale referitoare la bugetul aferent exerciţiului 2021-2027 propus pentru România de autorităţile europene arată că vom primi cu 8% mai mulţi bani europeni decât în actualul exerciţiu bugetar.
Călin RecheaMacroeconomie / 13 februarie 2020
Emilia OlescuPiaţa de Capital / 13 februarie 2020
• Zamfir: "Mi-au propus mai de mult colegii de partid să candidez pentru funcţia de preşedinte al ASF, iar pe mine mă onorează această propunere"
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir este în cărţi pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), parlamentarul fiind propus pentru acest fotoliu de către social-democraţi.
A.V.Companii / 13 februarie 2020
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 13 februarie 2020
• Valentin-Norbert Ţăruş: "Intenţionăm să propunem ca, până la jumătate din suma obţinută, să fie acordată acţionarilor, ca dividende"
• "Din cifra de afaceri consolidată a Farmaceutica Remedia, doar 20% provine din linia business-ului de farmacii", a precizat directorul companiei
• Salt de 14,52% al acţiunii RMAH, în şedinţa de ieri
Conducerea Farmaceutica Remedia intenţionează să propună ca, până la jumătate din suma de 8,25 milioane de euro, ce este pe cale să fie obţinută în urma vânzării fondului de comerţ aferent a 52 de farmacii către Help Net Farma, să fie distribuită acţionarilor sub formă de dividende, ne-a precizat, ieri, Valentin-Norbert Ţăruş, directorul general al companiei.
Piaţa de Capital / 13 februarie 2020
B.F.Companii / 13 februarie 2020
D.F.Miscellanea / 13 februarie 2020
B.D.Politică / 13 februarie 2020
• Virgil Popescu: "Obiectivul meu este să generăm activitate pentru companiile din industria de apărare"
F.D.Miscellanea / 13 februarie 2020
D.B.Internaţional / 13 februarie 2020
B.F.Politică / 13 februarie 2020
B.D.Internaţional / 13 februarie 2020
A.V.Companii / 13 februarie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 13 februarie 2020
C.B.Miscellanea / 13 februarie 2020
C.B.Companii / 13 februarie 2020
C.B.Politică / 13 februarie 2020
C.B.Companii / 13 februarie 2020
C.B.Companii / 13 februarie 2020
Gheorghe IorgoveanuPolitică / 13 februarie 2020
R.R.Macroeconomie / 13 februarie 2020
• MADR va trimite anul acesta cinci ataşaţi agricoli "în zonele mai interesante pentru agricultura românească", a mai precizat domnul Oros
A.T.Companii / 13 februarie 2020
F.D.Internaţional / 13 februarie 2020
F.D.Piaţa de Capital / 13 februarie 2020
C.B.Internaţional / 13 februarie 2020
DUMITRESCU BOGDAN Bănci-Asigurări / 13 februarie 2020
DUMITRESCU BOGDAN Bănci-Asigurări / 13 februarie 2020
ALINA VASIESCUBănci-Asigurări / 13 februarie 2020
V.D.Piaţa de Capital / 13 februarie 2020
C.B.Piaţa de Capital / 13 februarie 2020
C.B.Internaţional / 13 februarie 2020
C.B.Bănci-Asigurări / 13 februarie 2020
• Dolarul a crescut cu 1,29 bani în faţa monedei naţionale
C.B.Bănci-Asigurări / 13 februarie 2020
C.B.Internaţional / 13 februarie 2020
C.B.Piaţa de Capital / 13 februarie 2020
C.B.Internaţional / 13 februarie 2020
C.B.Internaţional / 13 februarie 2020
Alina VasiescuInternaţional / 13 februarie 2020
R.R.Materii Prime / 13 februarie 2020
A.V.Internaţional / 13 februarie 2020
Compania auto japoneză Nissan Motor Co. a lansat o acţiune în instanţă prin care solicită să fie despăgubită cu 10 miliarde de yeni (91,02 milioane de dolari) de către fostul său preşedinte, Carlos Ghosn, care este acuzat de nereguli financiare.
A.V.Internaţional / 13 februarie 2020
Macroeconomie / 13 februarie 2020
Vlad Dobrea Piaţa de Capital / 13 februarie 2020
• BET-NG, singurul indice care a încheiat şedinţa de tranzacţionare pe plus
George MarinescuPolitică / 13 februarie 2020
I.Ghe. Companii / 13 februarie 2020
I.Ghe.Politică / 13 februarie 2020
Parlamentarii Pro România nu vor vota învestirea guvernului Orban 2, conform deciziei de ieri a Biroului Executiv al formaţiunii politice condusă de Victor Ponta.
I.Ghe.Politică / 13 februarie 2020
OCTAVIAN DANSport / 13 februarie 2020
Sport / 13 februarie 2020
R.R.Companii / 13 februarie 2020
• Daniel Apostol, FPPG: "Solicităm autorităţilor publice stabilitate şi predictibilitate legislativă care să înlăture factorii ce pot crea distorsiuni în piaţă"
Cristian DogaruPiaţa de Capital / 13 februarie 2020
Sport / 13 februarie 2020
Sport / 13 februarie 2020
Sport / 13 februarie 2020
Sport / 13 februarie 2020
O.D.Miscellanea / 13 februarie 2020
Companii / 13 februarie 2020
| 5.0919 | |
| 4.3707 | |
| 5.4427 | |
| 5.8310 | |
| 593.4969 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A. I. - 5 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 5 decembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 4 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 4 decembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 3 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 3 decembrie
George Marinescu