Operaţiune europeană de securitate maritimă la Marea Neagră

M.P.
Comunicate de presă / 22 august, 15:49

Operaţiune europeană de securitate maritimă la Marea Neagră

În data de 22.08.2024, pe Marea Neagră, în apele teritoriale româneşti, sub coordonarea Agenţiei Frontex, a avut loc un exerciţiu maritim complex, în cadrul operaţiunii "Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea - MMO Western Black Sea 2025”, concentrat pe diferite scenarii de căutare, salvare şi detecţie a poluării marine, conform unui comunkcat remis redacţiei.

Sursa citată precizează:

„Astfel, cu ocazia acestui exerciţiu maritim cu scop multiplu (MME), a avut loc o vizită în teren a unei delegaţii a Agenţiei Europene pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex), condusă de domnul Lars GERDES, director executiv adjunct şi a inspectorului general al PFR, domnul chestor principal de poliţie Cornel Laurian STOICA. De asemenea, au fost prezenţi membri ai Statelor Membre dar şi ai agenţiilor europene EMSA (Agenţia Europeană de Securitate Marină), EFCA (Agenţia Europeană de Control al Pescuitului) şi EUSPA (Agenţia Uniunii Europene pentru Programul Spaţial).

La exerciţiu au participat patru ambarcaţiuni din cadrul Gărzii de Coastă, o navă a autorităţilor din Malta, ambarcaţiuni tip SAR din cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), echipe ale Brigăzii Speciale ale Jandarmeriei Române şi ale Serviciului Român de Informaţii, dar şi alte autorităţi cu responsabilităţi de căutare şi salvare sau de administrare şi coordonare maritimă la Marea Neagră.

Activităţile din cadrul exerciţiului s-au desfăşurat pe mai multe scenarii, principalele constând în abordarea unei nave ostile care deţine ostatici la bord, detecţia, identificarea şi reţinerea unui pescador cu migranţi precum şi executarea misiunilor de abordare a celor două nave, salvarea persoanelor aflate în pericol şi transportul acestora către o locaţie stabilită în vederea efectuărilor procedurilor specifice în acest caz.

De asemenea, exerciţiul a mai constat în executarea unei simulări privind manevrele de neutralizare a unor mine marine aflate în derivă, precum şi realizarea unor proceduri de detecţie a poluării marine şi de intervenţie de curăţare.

MMO Westen Black Sea 2025 are ca obiectiv general creşterea gradului de coordonare şi cooperare între toţi actorii implicaţi în activităţi de asigurare a securităţii şi siguranţei în domeniul maritim, răspuns în cazuri de accidente ori dezastre maritime, operaţiuni de căutare şi salvare, precum şi îmbunătăţirea capacităţii de a salva vieţi pe mare, dar şi testarea noilor echipamente tehnice uşoare de către autorităţi în mediul real şi colectarea feedback-ului pentru posibile îmbunătăţiri viitoare.

Poliţia de Frontieră Română găzduieşte anual o astfel de operaţiune, având ca obiectiv principal exercitarea şi consolidarea atribuţiilor aflate în responsabilitatea structurilor Gărzii de Coastă. În acest context, activităţile desfăşurate vizează:

-Supravegherea frontierelor maritime, inclusiv sprijin pentru căutare şi salvare (SAR);

-Îmbunătăţirea coordonării şi cooperării între toţi participanţii,

-Prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere;

-Controlul pescuitului prin supraveghere şi verificări comune în urma Planului de desfăşurare comună al EFCA pentru Marea Neagră;

-Protecţia mediului marin şi costier.

Exerciţiul nu s-a limitat doar la atingerea obiectivului său principal - respectiv pregătirea şi antrenarea forţelor în vederea dobândirii unei capacităţi de răspuns conforme celor mai înalte standarde europene şi internaţionale -, ci a constituit şi un prilej relevant de a demonstra nivelul ridicat de flexibilitate în plan operaţional şi adaptabilitatea structurilor implicate. Totodată, activitatea a pus în evidenţă funcţionalitatea mecanismelor de cooperare instituţională, manifestată printr-o coordonare eficientă între agenţiile europene şi autorităţile române, dar şi printr-o integrare coerentă a forţelor şi capabilităţilor naţionale, ceea ce confirmă soliditatea parteneriatelor şi angajamentul ferm al României în consolidarea securităţii colective.

Totodată, „Operaţiunea Comună Multipurpose Maritime Operaţion in Black Sea 2025”, la care au luat parte poliţiştii de frontieră români, este finanţată de Uniunea Europeană şi coordonată de Agenţia Frontex, în cooperare cu organismele europene EFCA, EMSA şi EUSPA”.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0545
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3573
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3834
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8454
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.5432

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb