Federaţia Silva organizează un miting în Piaţa Victoriei faţă de reorganizarea Romsilva

T.B.
Comunicate de presă / 21 iulie, 09:33

Federaţia Silva organizează un miting în Piaţa Victoriei faţă de reorganizarea Romsilva

Reorganizarea Romsilva are nevoie de un proiect viabil, negociat cu toate părţile responsabile, nu de un pretext pentru jefuirea patrimoniului forestier, se arată într-un comunicat de presă transmis de Silviu Geană, Lider Federaţia SILVA.

Alături de colegii din alte sindicate, Federaţia SILVA organizează marţi, 22 iulie 2025, între orele 11.00 -14.00, un amplu miting de protest în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului.

Am crezut că, odată cu îndepărtarea din peisajul guvernării a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva va avea parte de un proiect profesionist. Că reforma se va face nu după bunul plac al vreunui politician, ci în interes public real.

Am sperat că, după un ministru care nu a făcut performanţă şi a fost interesat doar de propria sa imagine, vom avea în fruntea ministerului care răspunde de păduri o persoană care înţelege că nicio reformă adevărată nu se poate face fără specialişti, fără studii de impact, fără proiecţii în viitor şi, mai ales, fără o viziune.

Actuală ministră a Mediului, Apelor şi Pădurilor a preluat fără ezitare moştenirea înaintaşului domniei-sale, inclusiv metodele prin care îşi face imagine.

Încă de la instalare, i-am transmis dnei Diana Buzoianu că noi, membrii Federaţiei SILVA, suntem deschişi spre dialog şi dorim să sprijinim cu experienţa şi expertiza noastră proiectele ministerului pe care îl conduce şi care ne privesc şi pe noi.

I-am transmis, de asemenea, că adaptarea silviculturii la schimbările climatice are nevoie de expertiză profesională de înaltă calitate. Faptul că pădurile României sunt gospodărite bine şi că avem unele dintre cele mai valoroase păduri şi de cea mai bogată biodiversitate din Europa arată că avem o şcoală silvică bună şi profesionişti valoroşi. Aceştia nu pot fi ignoraţi, iar destinul pădurilor României nu poate fi stabilit de neprofesionişti sau de o mână de specialişti agreaţi politic, toţi ceilalţi fiind ignoraţi.

Am cerut încă din primul moment noii ministre să creeze un grup de lucru format din specialişti care să se implice în proiectul de reorganizare a Romsilva. Faptul că suntem singura ţară din UE în care pădurile sunt arondate ministerului mediului ar fi trebuit să fie încă un argument în favoarea creării acestui grup de lucru care să implice specialişti din mai multe sectoare şi instituţii cu răspunderi în managementul silvic. Ne referim aici şi la silvicultorii profesionişti din Romsilva, dar şi la cei din sectorul privat, din asociaţiile de exploatare şi prelucrare a lemnului, din industria mobilei, din sindicate şi din administraţiile locale în care comunităţile sunt dependente de păduri.

Noua ministră responsabilă de soarta celor care îngrijesc pădurea nu a vrut să stea de vorbă cu noi. Nu a vrut să asculte prea mult argumentele profesioniştilor. Dna Buzoianu preferă compania ONG-urilor de mediu, dumneaei având experienţă personală în colaborarea cu acestea. Fără să ne propunem să ofensăm pe cineva, trebuie să spunem că rolul pădurii este mai complex, funcţiile pădurii sunt şi de mediu, dar şi economice şi sociale.

Înverşunarea menţinerii unui proiect nefundamentat de reorganizare a Romsilva este de neînţeles. De ce să refuzi colaborarea cu profesioniştii? E greu de crezut că doar din orgoliu sau doar pentru că tema reducerii cheltuielilor trebuie dusă la bun sfârşit orbeşte.

De ce e interesantă Romsilva? Pentru că are în administrare un patrimoniu fabulos. Dincolo de valoarea economică a lemnului, pădurea oferă extrem de multe produse. Mai mult, Romsilva are cantoane şi cabane în zone turistice deosebit de frumoase, are păstrăvării, are herghelii de cai de rasă. Are fonduri de vânătoare. Are un hotel de 4 stele în Bucureşti. Are chiar şi un muzeu. Pe scurt, administrează o avere pe care nu are dreptul să o înstrăineze nimeni, pentru că această avere nu aparţine niciunui politician, aparţine poporului român!

Un plan de reorganizare superficial sau greşit, intenţionat sau nu, poate duce la pierderea acestui excepţional patrimoniu al României. Noi nu dorim să fim părtaşi la o asemenea distrugere şi nici nu putem legitima un nou ministru care nu are cunoştinţe suficiente de silvicultură. Reorganizarea Romsilva după un proiect făcut pe colţul mesei este o greşeală care poate avea consecinţe dramatice.

Din toate aceste motive, la care se adaugă şi aşa-zisele „reforme” prin care guvernul caută să repare situaţia financiară a ţării pe spinarea lucrătorilor cinstiţi, Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, organizează marţi, 22 iulie 2025, între orele 11.00 -14.00, un amplu miting de protest în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb