Imobiliare

27 iulie 2022
Robert Miklo, Director of Investment Services la Colliers

COLLIERS:Piaţa investiţiilor imobiliare din România încă are resursele să treacă de pragul de 1 miliard euro în 2022

Companii / 18 aprilie 2022

Nivelul ridicat de activitate din piaţa investiţiilor imobiliare în prima parte a acestui an indică faptul că volumul total al investiţiilor în România ar putea depăşi 1 miliard de euro în 2022, potrivit consultanţilor Colliers. Numai câteva tranzacţii de mare anvergură, în stadii destul de avansate - despre care consultanţii Colliers prevăd cu un grad destul de ridicat de certitudine că se vor încheia în 2022 -, pot genera un volum de peste 600 de milioane de euro. Totuşi, războiul din Ucraina a început să afecteze într-o oarecare măsură economia locală, prin anumite întârzieri sau îngrijorări ale investitorilor, fiind un factor major care ar putea deraia activitatea în 2022.

"Piaţa imobiliară locală a reuşit să contracareze şi să neutralizeze dezechilibrele din pandemie"

CUSHMAN & WAKEFIELD ECHINOX:"Piaţa imobiliară locală a reuşit să contracareze şi să neutralizeze dezechilibrele din pandemie"

M.G.Ziarul BURSA #Companii / 31 martie 2022

Investiţiile au totalizat 1,83 miliarde de euro în 2020-2021 şi au fost tranzacţionate 78 de proprietăţi 

Piaţa imobiliară locală s-a adaptat rapid la noul mediu social şi de business, contracarând în mare parte dezechilibrele generate de restricţiile impuse în perioada stării de urgenţă, au afirmat, ieri, reprezentanţii Cushman & Wakefield Echinox, în cadrul unei conferinţe de presă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo