Oficial, tricolorii sunt în urna a doua pentru preliminariile Campionatului Mondial
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 27 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 27 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 26 noiembrie 2020
Dan NicolaieSport / 25 noiembrie 2020
Cel mai frumos dribling al umanităţii s-a retras. Fotbaliştii mor de două ori, prima oară la retragerea de pe gazon, a doua oară fizic, ca tot omul. Azi, pentru Maradona, a fost a doua oară. În cazul lui Maradona nu este valabilă zicerea "despre morţi numai de bine". El a fost acea femeie ireal de frumoasă căreia îi sunt scuzate oricând greşelile trecute, prezente şi viitoare.
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 25 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 24 noiembrie 2020
Echipa naţională de tineret are o primă certitudine pentru Campionatul European de anul viitor, nu va juca în grupe cu Croaţia, Rusia şi Cehia. Selecţionata de tineret a fost repartizată în urna a treia valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Campionatului European de fotbal Under-21. Croaţia, Rusia şi Cehia sunt celelalte echipe aflate în urna a treia pentru tragerea la sorţi, programată pe 10 decembrie.
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 20 noiembrie 2020
Octavian DanZiarul BURSA #Sport / 19 noiembrie 2020
A.P.Sport / 18 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 18 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 17 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 13 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 13 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 12 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 10 noiembrie 2020
A.P.Sport / 6 noiembrie 2020
A.P.Sport / 5 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 4 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 4 noiembrie 2020
A.P.Sport / 3 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 2 noiembrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 30 octombrie 2020
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 29 octombrie 2020
A.B.Sport / 26 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 26 octombrie 2020
Ceremoniile grandioase care însoţeau tragerile la sorţi ale diverselor competiţii fotbalistice sunt în acest moment de domeniul trecutului din cauza crizei sanitare.
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 26 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 22 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 21 octombrie 2020
O.DZiarul BURSA #Sport / 19 octombrie 2020
Octavian DanZiarul BURSA #Sport / 16 octombrie 2020
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 14 octombrie 2020
Dan NicolaieZiarul BURSA #Sport / 13 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 13 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 13 octombrie 2020
Coronavirusul încurcă toate socotelile fotbalului, mai ales când regulile nu sunt respectate cu străşnicie.
D.N.Ziarul BURSA #Sport / 12 octombrie 2020
A.P.Sport / 11 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 8 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 7 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 7 octombrie 2020
Dan NicolaieZiarul BURSA #Sport / 6 octombrie 2020
O.D.Ziarul BURSA #Sport / 5 octombrie 2020
Andrei Iacomi
George Marinescu
Octavian Dan
V.R.
George Marinescu
I.Ghe.
![]() | 5.0759 |
![]() | 4.3345 |
![]() | 5.4451 |
![]() | 5.8926 |
![]() | 458.4241 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 22 mai
Piaţa de Capital /A.I. - 21 mai
Piaţa de Capital /A.V. - 21 mai
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 20 mai
GEORGE MARINESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Călin Rechea (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ANDREI IACOMI (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Eugen Ionescu (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Călin Rechea (Translated by Cosmin Ghidoveanu)