O lume imperfectă, resemnându-se la ceva mai rău: lupta de clasă

MAKE
Cultură / 9 aprilie 2023

Procesiunea pe străzile Ierusalimului, de James Tissot, c. 1886-94.

Procesiunea pe străzile Ierusalimului, de James Tissot, c. 1886-94.

(English version here)

(Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu - Episodul 1)

MAKE

O lume imperfectă, resemnându-se la ceva mai rău: lupta de clasă

În imagine: Cosiddetta Flora de la Villa di Arianna din Stabiae lângă Pompei, frescă romană din secolul I (sursa: Wikipedia). Flora este zeiţa romană a florilor şi a sezonului primăverii. Flora este considerată ca echivalentă zeitei canaanite Aşera (Asherah), ale cărei statui, conform Bibliei, pângăresc Templul lui Dumnezeu.

Unele teorii (controversate) sugerează că zeiţa Aşera ar putea fi legatăa de Shekhinah din iudaism. În Zohar, Shekhinah este descrisă ca fiind "mama şi soţia lumii", responsabilă pentru susţinerea vieţii, la fel cu Aşera canaanita şi în parte cu Flora romană. Întrucât Shekhinah (prezenţa lui Dumnezeu) este considerată aspect feminin al lui Dumnezeu, poate fi avansată ideea foarte speculativă a unei "relaţii de rudenie" între Flora şi Dumnezeu.

Desigur, această idee speculativă îşi are rostul să celebreze Sărbătoarea creştină a Floriilor de astăzi, dedicată comemorării intrării lui Iisus în Ierusalim, în zilele de dinaintea patimilor, dar şi să introducă subiectul raporturilor dintre politeismul roman şi monoteismul iudaic - una dintre preocupările anexe ale acestui studiu, dedicat renunţării la Împărăţia lui Dumnezeu, în favoarea Imperiului Roman.

Imaginile publicate în acest Episod ilustrează posibile conexiuni între zeităţile păgâne şi Dumnezeul iudeo-creştin.

______________________________________________________________________________________________

Odată cu ultima dintre perechi (zugot) Hillel şi Shammai - "Părinţii Lumii", cum, pe bună dreptate, îi numeşte Talmudul (Vezi Anexa 1) -, eseul acesta coboară de pe tărâmul sacru al Scripturii, care, cu mijloacele desăvârşirii unei cărţi sfinte, a lăsat să fie sesizabil cum avansează omenescul în natura divină a Poruncilor dumnezeieşti şi, urmărind pe mai departe evoluţia acestei emancipări, descinde, oarecum, în istorie, unde faptele care ilustrează însuşirea socială a Poruncilor nu mai au încărcătură mistică prin sine, fiind consemnate sub prezumţia de realism şi având conotaţii economice şi politice directe.

Politica închide un ring propriu evaluării şi criticii gesturilor, un perimetru al vehemenţei şi al încleştării militante care, mai înainte, pe terenul Scripturii, nu s-ar fi cuvenit.

În spate este ceea ce Marx a numit "lupta de clasă" şi ar fi convenabil să rămână cu această etichetă, cazul ciocnirilor de la începutul primului mileniu în sânul evreimii pe subiectul Poruncilor dumnezeieşti fiind paradigmatic pentru istoria occidentală în politică şi economie, adăugând un înţeles neaşteptat ideii de democraţie moştenite de la atenienii antici.

Imaginea asupra acestei transgresari a Cărţii către interfaţa înfruntării convoacă ponderi: aşa cum povestirile biblice îşi găsesc deseori corespondenţe în istorie (care pot fi pretextul-sursă pentru textul sacru), tot aşa în istoriile post-biblice reverberează ecouri sacre care îşi pierd originea pe măsura laicizării babilonice (în limba română, sinonimul cuvântului "haos" este "babilonie").

Deocamdată, însă, citim că babilonianul Hillel a trăit 120 de ani.

Anul morţii - anul 10 e.n. - este unanim acceptat, dar anul naşterii este controversat; este această vîrstă una istorică, sau una tradiţională?

Această întrebare răsare frecvent la capătul povestirilor care îi relatează viaţa, indicând procesarea literară ca solvent al informaţiei factuale - ele sunt greu de separat.

Nebulozitatea asupra a ceea ce numim "realitate" creşte dacă admitem opinia lui Walter Benjamin, - citat în "Year 1: a philosophical recounting" (1) - care a vorbit despre comorile culturale ale trecutului ca pradă dusă mai departe în istorie de către învingători.

O lume imperfectă, resemnându-se la ceva mai rău: lupta de clasă

Zeiţa canaanită Aşera, secolul al XIII-lea î.e.n., de la Israel Museum (prin Wikimedia Commons).

_________________________________________________________________________________________

Hillel este prezentat de istorici drept învingătorul.

Cine scrie "Hillel" cu ghilimele se referă la Hillel fără ghilimele (care ne apare mai imprecis decât primul).

I s-a spus Hillel cel Mare, Slava Babiloniană, Babilonianul, ca şi când ar fi avut nevoie să fie deosebit de urmaşii săi cu numele de Hillel, care s-au însiruit cincisprezece generaţii de Nasi la conducerea Sanhedrinului, până prin secolul al V-lea, străjuind Talmudul Ierusalimic până la capătul constituirii sale.

I s-a spus Hillel cel Bătrân, inducând confuzia dintre el şi nepotul său, Hillel Gamaliel cel Bătrîn - pot fi atît bunicul, cît şi nepotul "cel Bătrîn"?!

Mai recent, cine a ignorat istoria i-a spus, chiar, "rabin", deşi enciclopediile precizează că titulatura apare în Talmud ulterior vieţii lui Hillel - nepotul sau Hillel Gamaliel este primul care a fost numit "rabban" (un derivat de la "rabin").

Dar, în textul care îl menţionează simplu - "Hillel" - putem fi siguri că este vorba despre Hillel şi că, de fapt, Hillel, pe lângă să fie numele unei persoane, mai este folosit şi ca superlativ.

De fapt, Hillel pare să fie o astfel de personalitate literară construită convenabil pentru legitimarea organizării social-economice bazată pe credit, edificată în perioada tannaitica (începutul primului mileniu) şi care a devenit ulterior permeabilă la ispita dobânzii.

Eventualitatea că, într-o măsură (greu de estimat), Hillel ar fi un personaj cu atribute tradiţionale, fără corespondenţă istorică, nu are relevanţă faţă de funcţiunea lui Hillel ca legendă, folosită în calitate de îndreptăţire pentru sustragerea de sub unele Porunci dumnezeieşti; funcţia lui este o realitate istorică, indiferent că Hillel ar fi întrucâtva imaginar.

După cum se spune: "Cineva aflat în spatele capacului chivotului, ar trebui să se vizualizeze ca şi cum ar sta în faţa capacului chivotului..." (Berakhot 30a).

Este posibil ca, metaforic vorbind, tradiţia să fi procesat tot aşa ca Platon, în dialoguri, hărăzind ideilor chipuri şi caractere de oameni, eventualitate în care poate că va fi elaborat la fel în cazul ideilor contrare celor hilleliene, susţinute de opozanţii săi, mai întâi Shammai, apoi Iisus Cristos.

În cazul lui Iisus, componenta literară a personajului său decurge din selecţia (sub inspiraţie divină, după cum se spune) celor patru relatări, (dintr-un mare număr de alte Evanghelii care au devenit apocrife după canonizarea Noului Testament), între care, totuşi, s-au păstrat discrepanţe.

O lume imperfectă, resemnându-se la ceva mai rău: lupta de clasă

În deşertul Sinai, arheologul Ze'ev Meshel de la Universitatea din Tel Aviv a găsit în 1975 o aşezare - Kuntillet Ajrud -, unde a dezgropat rămăşitele unui ulcior purtând inscripţia unei fraze care a creat dezbateri în rândul arheologilor: "brkt . 'tkm lyhwh . ¹mrn . wl' ¹rth" ("Te-am binecuvântat pe tine Iahve din Shomron - Samaria - şi pe Asherah Ta"). Asherah era cunoscută ca fiind consoarta zeului canaanit El, despre care se poate afirma că este temeiul numelui Elohim, atribuit lui Dumnezeu. Printre învăţaţi a fost dezbătută întrebarea dacă Asherah ar fi putut fi consoarta lui Dumnezeu. (În stânga, inscripţia; în dreapta, simbolul Asherei - "Copacul Vieţii").

______________________________________________________________________________________________

Este firesc să apară aceste inadvertenţe în naraţiunile a patru autori diferiţi (nepotrivirile adaugă raţiunea pentru care să fie canonizate patru, iar nu o singură Evanghelie).

Dar, pe de altă parte, Evangheliile prezintă un alt fel de literatură decât Tora/Pentateuhul - peste multiplicitatea de deosebiri, poate fi reţinută una care le subsumează pe celelalte: Evangheliile nu pot fi concepute drept neîncetată lucrare a îngerilor (de fapt, Evangheliile sunt atribuite explicit oamenilor), idee compatibilă doar cu Legea înmânată de Dumnezeu, lui Moise, pe Muntele Sinai (2).

Caracterul literar al relatărilor asupra spuselor şi gesturilor lui Iisus este asertat implicit şi de ipotezele academice despre "Q" - considerată sursă literară comună pentru Evangheliile după Matei şi, respectiv, Luca; despre "M"- considerată sursă literară specifică doar Evangheliei după Matei; despre "Cartea semnelor" - sursă literară ipotetică a Evangheliei după Ioan (Evanghelia după Marcu se spune că ar fi folosit surse orale şi posibil şi surse scrise, inclusiv relatări ale apostolilor şi alte documente creştine timpurii).

Ele, oricum, sunt procesări literare.

Inspiraţia divină nu este la fel cu dictarea: în cazul inspiraţiei divine, cuvântul reconstituie faptul, sub impuls sacru, în timp ce scrierea sub dictarea lui Dumnezeu restaurează însuşi impulsul sacru.

În cazul Torei/Pentateuhului, ipoteza cuprinderii infinite şi a perfecţiunii autorului face să aibă un rost ca inadvertenţelor să le fie găsită o armonizare dumnezeiască; este o literatură cu statut de independenţă faţă de orice nepotrivire, fie ea intracorporală, intercorporală sau faţă de ceea ce numim "realitate", căci ea serveşte trăirii mai înalte, iar nu vreunei corespondenţe cu altceva.

În cazul Noului Testament, nepotrivirile între Evanghelii accentuează participarea pamânteană la interacţiunea cu divinitatea, fiind compatibile cu relatările omeneşti din înţelegeri şi perspective diferite, relevate de cele patru forme canonizate ale Bunei Vestiri.

Vechiul Testament este inspiraţie pentru Noul Testament.

Preveniţi fiind că imaginea noastră despre trecut este derivată literar, o putem cerceta fără ezitare ca istorie, deoarece la asta a funcţionat şi deci asta a devenit, astfel că nu-i nicio greşeală să tratăm personajele literare drept personalităţi istorice - coincidenţele nu sunt întâmplătoare.

Istoria scânteiază când izbim nevoile timpului de cremenea miturilor.

Encyclopedia Britannica scrie despre Hillel: "El este, în relatările tradiţionale, modelul răbdării şi, chiar şi atunci când unii fac încercări repetate să-l insulte, serenitatea şi civilizaţia lui rămân neafectate. El apare că un susţinător fervent al purtării paşnice, un iubitor de toţi oamenii, un studios sârguincios, un profesor convingător, un om vesel şi cu deplină credinţă în Dumnezeu. Pe scurt, el apare ca modelul înţeleptului evreu ideal".

O lume imperfectă, resemnându-se la ceva mai rău: lupta de clasă

"Portae Lucis" de Joseph Gikatilla (1248 -1325) Augsburg, 1516. Cartea este traducerea în latină de Paulus Ricius a celei mai influente lucrări cabalistice a lui Gikatilla. Pe copertă este reprezentat "Pomul vietii", în viziune cabalistă, despre care unii susţin că ar fi un ecou al simbolului Asherei - "Copacul vieţii".

_________________________________________________________________________________________

Textul care urmează se bazează pe relatările tradiţionale şi pe studii moderne şi contemporane şi cercetează alternativa la opinia apologetică consacrată, că, de pildă, "deplina credinţă în Dumnezeu" atribuită lui Hillel poate fi apreciată drept, cel mult, "o credinţă inconsecventă" (dacă nu chiar "un ateism ipocrit"); că, departe să fi fost "un iubitor de toţi oamenii", el poate fi considerat că a slujit celor avuţi; că, din poziţia de Nasi, se poate interpreta că a înlesnit transformarea în sclavi a celor sărăciţi (contrar Poruncilor dumnezeieşti); că va fi fost un colaboraţionist, o unealtă a regelui Irod cel Mare, căruia i-a înlesnit politica de elenizare şi îşi va fi pus autoritatea religioasă supremă în slujba ocupantului roman, contra propriului popor.

Personaj literar sau plăsmuire istorică - integritatea lui Hillel se destramă la o examinare mai atentă.

Calmul cu care, după cum se spune, întâmpină insultele, ar putea să poarte un nume contrar "serenitatii": cinism.

Parcurgând acest eseu până la capăt, cititorul va dobândi elemente în favoarea opiniei literare că Iisus Cristos a luptat împotriva lui Hillel şi a învăţăturilor lui.

Această luptă poate explica (eventual, suplimentar faţă de explicaţiile tradiţionale) osânda la crucificare, cu atât mai mult cu cât pare să fi fost dictată de Sanhedrinul condus de cineva din stârpea lui Hillel - nepotul său, Hillel Gamaliel.

Noul Testament îi păstrează o amintire luminoasă lui Hillel Gamaliel, afirmând că a avut un rol major în eliberarea apostolilor, dar Cartea nu a memorat rolul pe care, eventual, el l-a jucat în piesa condamnării lui Iisus.

În final, textul eseului va fi obligat să avanseze scenariul conform căruia, după executarea lui Iisus, mişcarea creştină va fi primit un impuls hotărâtor din partea celui care l-a dat morţii - Hillel Gamaliel -, orientând-o, contrar învăţăturilor lui Iisus şi a Poruncilor dumnezeieşti, prin discipolul său Saul/Apostolul Paul/Pavel.

Ba, chiar, că Apostolul Pavel ar fi continuat orientarea iniţiată de Hillel, astfel că a repudiat Legea/Tora/Pentateuhul (şi implicit, a încercat să suspende toate Poruncile lui Dumnezeu).

Se va vedea cum o lume a libertăţii căreia stăruinţa în împlinirea Legii ar fi apropiat-o de nevoi a devenit utopică prin deturnarea hilleliană spre sclavie, sub cuvânt că o "repară".

O lume imperfectă, resemnându-se la ceva mai rău: lupta de clasă

"Intrarea Domnului în Ierusalim" (Floriile) - icoană pictată pe sticlă aflată în expoziţia permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanţa.

_________________________________________________________________________________________

Note

(1) "Year 1: a philosophical recounting"/p. 210/Susan Buck-Morss/Massachusetts Institute of Technology/2021

(2) Vezi "Justiţie şi revoluţie, apropo de homosexualitate/A fost Dumnezeu la Sodoma? (1)"/MAKE/BURSA/5 ianuarie 2022

https://www.bursa.ro/justitie-si-revolutie-apropo-de-homosexualitate-a-fost-dumnezeu-la-sodoma-1-29292541

_________________________________________________________________________________________

Anexa 1

I) Zugot

Istoricii relatează că, între anii 170 î.e.n. şi 30 e.n., interval denumit rabinic perioada Zugot ("perechi", singular zug), Sanhedrinul (Sinedriul/Beit din) - autoritatea religioasă iudaică alcătuită din preoţi şi cărturari - a adoptat o structură de conducere bicefală, adăugând un Nasi ("prinţ", un fel de preşedinte) egal în rang cu Ab beit din ("judecătorul şef" - funcţie care existase de dinainte).

Poziţiile de Nasi şi Ab beit din s-au menţinut şi ulterior (dar nu au mai fost zugot).

Hillel şi Shammai au fost ultimii din seria de cinci zugot.

II) Părinţii Lumii

"Şi de ce înregistrează ei părerile nesemnificative ale lui Shammai şi Hillel? Să înveţe generaţiile următoare că un om nu trebuie [întotdeauna] să stăruie în părerea lui, căci iată, părinţii lumii nu au stăruit în părerea lor." (Mishnah Eduyot 1:4)

"Dar la fel cum Părinţii Lumii nu s-ar sprijini pe cuvintele lor pe baza zvonurilor, cu atât mai mult cineva (azi) nu ar trebui să se susţină la cuvintele sale pe baza zvonurilor." (Tosefta Eduyot 1:2)

Observaţie: ideea că expresia "părinţii lumii" s-ar referi, conform unor comentatori, numai la întemeierea Lumii Rabinice, este (posibil) parţială; înţelesurile din lumea occidentală îşi au originea în controversele dintre Hillel şi Shamai.

III) Hillel

Hillel s-a născut, conform tradiţiei, în Babilon, în jurul anului 110 î.e.n.; a murit în 10 e.n., la Ierusalim; a fost un lider religios evreu, înţelept şi cărturar asociat cu dezvoltarea Mishna; fondatorul Casei de interpretare Hillel, a cărei abordare a eliberat legea de o interpretare literală şi strictă.

IV) Shammai

Shammai ha-Zaken ("Bătrânul"), (născut în jurul anului 50 î.e.n. - a murit în jurul anului 30 e.n.), unul dintre cei mai importanţi înţelepţi evrei ai Palestinei din timpul său, adversar al lui Hillel.

Disclaimer:

Acest eseu propune o interpretare care nu le exclude pe cele consacrate, ci doar le-o adaugă; critica pe care o dezvoltă asupra unor texte religioase nu este nimic mai mult decât critica unor texte; cititorii sunt avertizaţi că autorul eseului nu l-a destinat să aducă atingere credinţei şi că este conştient că acesta nu ar fi un obiectiv nici folositor, nici realizabil.

Episodul 2: Cel mai mic în Împărăţia cerurilor: Hillel

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. " istoria scânteiaza când izbim nevoile timpului de cremenea miturilor "

    Aș da un eseu profesorilor de istorie cu acest titlu!! 

    Foarte curajos: "Inspiraţia divină nu este la fel cu dictarea: în cazul inspiraţiei divine, cuvântul reconstituie faptul, sub impuls sacru, în timp ce scrierea sub dictarea lui Dumnezeu restaurează însuşi impulsul sacru."

    Cercetarea curajoasă , text binevenit într-un ocean de abjecție, de aproximare, de cinism care ne ineaca viața. Multe FELICITĂRI autorului!

    "eseul acesta coboară de pe tărâmul sacru al Scripturii, care, cu mijloacele desăvârşirii unei cărţi sfinte"

    Care sunt aceste mijloace ale desăvârşirii unei cărţi sfinte? 

    1. Cartea sfinta este consistenta, oricite contradictii aparente ar cuprinde; isi oglindeste intelesurile intr-o spirala care sugereaza infinitul; stimuleaza inaltarea trairii.

    Apreciem ideile și interpretarea îndrăznețe, scrutarea atenta a textelor și nu în ultimul rand exprimarea eleganta intr-o limba română adresata tuturor.

    Mulțumim! 

    Resemnare sau cinism. O bijuterie oferită de autor. Multumim , Make!

    Esti bun! Stii!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb