Cu toate tunurile pe Adrian Severin

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Politică / 16 septembrie

Cu toate tunurile pe Adrian Severin
SORIN ROŞCA STĂNESCU

Guvernul României a luat o decizie fără precedent. După ce l-a invitat pe Adrian Severin ca, în calitate de expert, să participe la o dezbatere importantă privind situaţia securităţii în Marea Neagră, l-a eliminat pur şi simplu din panel. Pe motiv că ideile acestuia ar fi incompatibile cu viziunea şi cu politica Executivului. Unul dintre cei mai calificaţi specialişti în politică Externă, dacă nu cumva cel mai calificat, a fost aruncat afară ca un măr stricat. Şi umilit, după ce a elaborat un studiu, pe care Guvernul l-ar dori la secret.

În esenţă, este vorba despre o dezbatere. A şasea conferinţă de la Bucureşti privind securitatea. Tema - situaţia securităţii în Marea Neagră. Organizatorul dezbaterii este Guvernul României, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe. Fiind vorba despre o dezbatere, au fost invitaţi mai mulţi specialişti în materie. Adrian Severin fiind indiscutabil unul dintre ei. Dacă mai este necesar, le reamintesc cititorilor că acesta, după ce a deţinut portofoliul Ministerului Reformei în primul Guvern din România postdecembristă, a fost mult timp ministru de Externe, într-o perioadă extrem de dificilă, când trebuia să îndeplinim şi am îndeplinit o serie întreagă de rigori pentru a fi primiţi în UE şi în NATO. Ulterior, a fost ales în fruntea altor organisme internaţionale şi a îndeplinit pentru Parlamentul European misiuni extrem de dificile, inclusiv în Ucraina. Este cu siguranţă cel mai calificat expert din România şi unul dintre cei mai calificaţi din Europa. Atâta doar că ideile pe care le promovează nu se potrivesc întotdeauna cu cele avansate în mod oficial de Guvernul de la Bucureşti.

O conferinţă internaţională presupune însă întotdeauna, în măsura în care nu este un simplu circ propagandistic, o expunere a unei diversităţi de opinii şi de argumente, care uneori pot fi divergente. Până la urmă, tocmai acesta este rostul unor dezbateri la nivel naţional şi internaţional.

Adrian Severin a fost invitat, cum era şi firesc, la conferinţa de la Bucureşti, ba mai mult, i s-a cerut să participe cu un studiu în cadrul unui panel. A elaborat respectivul studiu. L-a predat organizatorilor. După care organizatorii au primit un mesaj de la Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, semnat de un oficial al Guvernului României, Ovidiu Raeţchi, prin care li se cere nici mai mult, nici mai puţin, decât să-l arunce peste bord pe Adrian Severin şi să se spele pe mâini cu analiza pe care acesta intenţiona să o expună.

Dovadă că ne-am îndepărtat extrem de mult de la tot ceea ce înţelegeam în trecut despre democraţie, despre stat de drept, despre ceea ce înseamnă confruntarea şi schimbul de idei. Atât de mult, încât nu mă feresc să afirm că această conferinţă internaţională nu este decât un circ propagandistic. O dovadă, o altă dovadă decât înlăturarea brutală a lui Adrian Severin, este că, încă înainte de desfăşurarea lucrărilor, a fost redactat un comunicat, care ar fi trebuit să fie un comunicat final, prin care generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, premier al României, urmează să primească premiul de excelenţă pentru "excepţionala contribuţie la realizarea securităţii şi stabilităţii regionale". Curată propagandă, coane Iancule!

Postez pe CorectNews, spre ştiinţa tuturor, inclusiv spre ştiinţa participanţilor la conferinţa internaţională, scurta dizertaţie redactată de Adrian Severin şi în final cenzurată.

Dizertaţia lui Adrian Severin pentru Conferinţa de la Bucureşti privind securitatea

Scris de newsreporter in 16 septembrie 2022 la 09:46

Prezentăm mai jos dizertaţia pregătită de fostul ministru de Externe Adrian Severin pentru Conferinţa de la Bucureşti privind securitatea în regiunea Mării Negre:

CONFERINŢA DE LA BUCUREŞTI PRIVIND SECURITATEA (2022) "CONSOLIDAREA SECURITĂŢII ÎN VREMURI VOLATILE. NOI DIMENSIUNI, NOI ACTORI, NOI PERSPECTIVE"

SECURITATE ŞI REZILIENŢĂ ÎN REGIUNEA MĂRII NEGRE ÎN CONTEXTUL RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

Prof. dr. Adrian Severin

1. Înainte de intra în substanţa temei se impun câteva observaţii şi precizări cu caracter general.

a) În primul rând, cu privire la titlu, acesta apare a fi oarecum tautologic. Rezilienţa înseamnă întoarcerea la normalitate după trecerea unui şoc. Dacă şocul este tocmai războiul actual din Ucraina, normalitatea este tocmai securitatea astăzi afectată de acest război. A defini normalitatea înseamnă a defini securitatea prin indicarea trăsăturilor şi garanţiilor ei esenţiale. Sper să putem fi de acord că trăsătura esenţială a securităţii este indivizibilitatea, iar garanţia ei este echilibrul puterilor rivale. Acest echilibru trebuie să fie stabil. Acceptarea unor atari afirmaţii ca adevărate este condiţia rezilienţei în contextul actual. Fără ea nu putem regăsi normalitatea, măcar şi pentru faptul că nu ştim ce căutăm.

b) În al doilea rând, este necesar de reamintit că în istoria relaţiilor internaţionale ceea ce contează este jocul intereselor şi dinamica raporturilor de putere. Interesele în concurs şi puterile în contrapondere sunt variabilele esenţiale de care depinde evoluţia relaţiilor internaţionale. Nu putem dobândi securitatea dacă nu ţinem seama de interesele tuturor jucătorilor, astfel cum fiecare dintre aceştia şi le defineşte. Nu putem face ca securitatea să dureze dacă nu realizăm şi conservăm echilibrul de putere între jucătorii titulari de interese.

c) În al treilea rând, nu putem vorbi despre drumul de la actualul război din Ucraina către securitatea regională la Marea Neagră decât dacă plasăm criza ucraineană în contextul crizei având ca obiect arhitectura de securitate central şi est europeană, pe aceasta în contextul rivalităţii strategice dintre puterile euro-atlantice şi cele euro-asiatice, şi pe aceasta în contextul procesului de trecere de la vechea ordine mondială unipolară, care spontan şi efemer a urmat bipolarismului, şi de la dezordinea multipolarismului asimetric şi anarhic, subsecvent eşecului unipolarist, la o nouă ordine globală care se va construi în secolul şi sub semnul Asiei. În Ucraina se dă acum lupta de ariergardă dintre pax americana, care şi-a atins limitele istorice, şi o viitoare pax post americana, care nu s-a născut încă, dar în legătură cu naşterea căreia lumea euro-atlantică are de a ales între a i se opune sau a o asista. Deocamdată am ales opoziţia, chiar dacă asta înseamnă sacrificarea valorilor noastre şi a modului nostru de viaţă.

2. Cu aceste precizări, se poate trece la abordarea aspectelor concrete ale temei.

Care sunt interesele concurente în regiunea Mării Negre? Fără a putea epuiza răspunsul la întrebare, le putem identifica măcar pe acelea de satisfacerea cărora depinde încetarea războiului din Ucraina. Este vorba de interesele fără satisfacerea cărora războiul şi insecuritatea devin normalitate, iar rezilienţa rămâne fără obiect.

3. Să începem chiar cu Ucraina. Ucrainenii au interesul şi dreptul de a-şi avea propriul stat care să se bucure de atributele independenţei şi suveranităţii. Acest stat trebuie să fie, totodată, viabil din punct de vedere geografic şi demografic. De principiu, este problema ucrainenilor cum îşi ating aceste obiective. Nimeni altcineva nu are obligaţia să îi ajute. Cine îi ajută o face pentru a-şi promova, în acelaşi timp, propriile interese. Este vorba despre interesele străine în Ucraina, în regiunea Mării Negre, în vecinătatea terestră a acesteia şi în perspectivă globală. Aşa este jocul.

4. Câtă vreme războiul din Ucraina nu este unul între ucraineni şi ruşi, ci între SUA /NATO /UE, pe de o parte, şi Rusia, pe de altă parte, nu se pune problema unei victorii ucrainene, nici ca simplă ipoteză. Ucraina singură nu poate câştiga un război cu Rusia, indiferent cum am defini victoria în termeni concreţi. O declară şi liderii săi care solicită "ajutor" financiar, material (în armament), informativ, tehnic, intelectual etc. Mulţi experţi şi analişti, printre care mă număr, consideră că şi cu un asemenea ajutor, Ucraina nu ar putea câştiga în confruntarea armată cu Rusia. Cel care ar putea câştiga eventual ar fi NATO, avându-i sau nu pe ucraineni drept carne de tun. Ceea ce nu ar garanta câştigarea păcii. În ultimele decenii SUA ne-a obişnuit cu războaiele câştigate şi păcile pierdute.

Aşadar, într-un scenariu optimist, putem vorbi despre o victorie a Vestului euro-atlantic împotriva Rusiei pe teritoriul ucrainean, de pe care armatele ruse ar fi izgonite. Ideea că o astfel de luptă cu un asemenea obiectiv este esenţială pentru apărarea valorile noastre (euro-atlantice) şi securitatea noastră (a UE şi a statelor membre ale NATO) aparţine exclusiv de domeniul retoricii. Niciodată Ucraina nu a atins standardele europene în domeniul democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului, ea având încă mult de lucru pentru a ajunge la nivelul acestora. Faptul este consemnat în toate evaluările Consiliului Europei, OSCE şi UE. Cât despre securitate, NATO este perfect capabil să garanteze securitatea membrilor săi, singurii faţă de care alianţa are obligaţii, indiferent de statutul geopolitic al Ucrainei.

5. Desigur, ar fi mai convenabil pentru NATO ca între frontiera sa şi cea rusă să se interpună o Ucraină ruso-sceptică, dacă nu chiar ruso-fobă, dependentă de sprijinul său, dar faţă de care alianţa nord-atlantică să nu aibă nici o obligaţie. Nu este, însă, esenţial.

Desigur, rămâne valabilă teoria lui Zbigniew Brzezinski potrivit căreia Rusia fără Ucraina este o mare putere, dar împreună cu Ucraina este un imperiu şi evident, cu un imperiu este mai greu de negociat şi convieţuit. Pe timpul Războiului rece, SUA, având conducerea şi sprijinul unei alianţe nord-atlantice cu mult mai mici decât este aceasta astăzi, s-a descurcat satisfăcător cu o URSS mult mai puternică, aflată în fruntea Pactului de la Varşovia. De ce nu ar putea-o face şi astăzi în concurenţă cu o Rusie mult mai slabă, chiar şi fără sprijinul Ucrainei, în condiţiile în care NATO s-a extins până în vecinătatea imediată a frontierei ruse? Marea problemă a Occidentului euro-atlantic este de fapt în Oceanul Pacific şi în regiunea indo-pacifică, unde se întinde tot mai mult umbra Chinei. Marea Neagră este un front secundar, care este important pentru Occident numai întrucât este centrul strategiei sale... periferice.

Acelaşi Zbigniew Brzezinski mai spunea că dacă prin extindere NATO urmăreşte doar consolidarea capacităţii sale defensive, este suficient să includă statele Grupului de la Viszegrad. O extindere mai mare înseamnă securitate mai puţină. El adăuga că Ucraina nu are cum fi primită în NATO fără a reduce securitatea alianţei, din cauza caracterului multi-etnic al societăţii ucrainene. Precum, adaug eu, şi a altor clivaje caracteristice statului ucrainean post-sovietic. Sunt de acord cu acest punct de vedere.

6. Iată de ce, dacă Ucraina doreşte mai mult de la Occidentul colectiv euro-atlantic sau chiar numai de la SUA, nu trebuie să ceară mai mult, ci să ofere mai mult. Deocamdată oferta sa nu este clară. Deocamdată Kievul solicită explicit, până la limita resurselor de sprijin occidentale, se îndatorează implicit, până la limita falimentului suveranităţii sale, dar nu oferă nici o perspectivă privind sporirea securităţii în vecinătatea sa vestică şi în special la Marea Neagră, după o eventuală înfrângere a Rusiei la capătul războiului desfăşurat pe teritoriul său, cu mari jertfe umane şi materiale din partea sa.

Perspectiva unei Ucraine Mari, adică o Ucraină având acelaşi teritoriu şi aceeaşi structură socio-economică şi etno-culturală cu fosta RSS Ucraineană, înarmată de NATO / Occident până în dinţi şi îndatorată Occidentului / NATO până dincolo de capacitatea sa de rambursare, secătuită economic de război, dar cu o mândrie naţională dusă de sentimentul victoriei până pe culmile narcisismului agresiv şi exclusivist, învecinată la est cu o Rusie slăbită, umilită şi rănită, dar nu anihilată, ci, foarte probabil, revanşardă, iar la vest cu state ale căror teritorii istorice ocupate de URSS le deţine, locuite de minorităţi culturale oprimate sub aspect identitar, nu este o garanţie a securităţii în regiunea Mării Negre.

7. În anul 1997, ca ministru de externe al României, am declarat că securitatea şi stabilitatea României depind de securitatea, stabilitatea, independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Cred şi acum că aceasta a fost o declaraţie corectă, mai ales în contextul de atunci.

Nu reiau argumentele pe care s-a bazat declaraţia. Pentru ca acea Ucraină, intrată după 2014 într-un război de secesiune la est, în Dombas, şi la sud, în Crimeea, să rămână în securitate cu hotarele cu care s-a desprins din URSS, ea trebuia să se ocupe exclusiv de construirea unei naţiuni civice şi multiculturale ucrainene, aflată atât în afara sferei de influenţă ruse, cât şi a alianţelor occidentale, respectiv "finlandizată". Din păcate, nici Rusia, nici Occidentul colectiv nu au acceptat, în realitate, o asemenea soluţie. Unii au căutat să aibă la Kiev un guvern pro-rus, care prin chiar această orientare era socotit ca fiind automat anti-occidental; alţii un guvern pro-occidental, cu subînţelesul că era anti-rus. Securitatea noastră, în regiunea Mării Negre, depindea, de fapt, de existenţa unui guvern integral... pro-ucrainean.

Mă alătur observatorilor politici şi experţilor americani, precum John Mearsheimer, Henry Kissinger, Jeffrey Sachs, Noam Chomsky şi mulţi alţii, care susţin că Occidentul a depăşit linia roşie care despărţea aceste două orientări strategice permiţându-le convieţuirea prin acceptarea multivectorialismului geostrategic al Ucrainei.

Acest multivectorialism nu putea dura, însă, chiar dacă puterile străine concurente l-ar fi îngăduit, fără reforme interne care să pună în concordanţă o asemenea politică externă ucraineană cu ordinea constituţională internă. Asta însemna neutralitate în raporturile externe (ceea ce nu ar fi exclus integrarea în UE, în contextul favorizant al unui parteneriat strategic convenit între UE şi Rusia) şi federalizare pe plan intern (ceea ce implica descentralizare, devoluţie şi autoguvernare locală).

În 2014, Euromaidanul a apărut tocmai pe când UE convinsese Kievul să accelereze deplasarea pe o asemenea direcţie. Dacă nu s-a întâmplat aşa a fost şi din cauza preferinţei Occidentului colectiv pentru un stat ucrainean centralizat şi condus autoritar, cu care putea lucra mai uşor, în condiţiile în care acesta urma să fie avanpost occidental pe frontul cu rivalii euro-asiatici. Al doilea obstacol important a fost opţiunea americană neoconservatoare care în raporturile cu Ucraina a fost şi este sintetizată în formula "totul sau nimic", "my way or highway".

8. Intervenţia militară rusă în Ucraina şi războiul din Ucraina care inevitabil face ca armata rusă să supună suferinţelor populaţia ucraineană, are cumva "meritul" de a forma o conştiinţă naţională ucraineană şi a separa din punct de vedere al identităţii naţionale, naţiunea ucraineană de cea rusă. Cu cât războiul se va prelungi, cu atât suferinţele cetăţenilor ucraineni de rând vor creşte; cu cât aceste suferinţe vor spori, cu atât se va amplifica ura faţă de ruşi; cu cât rusofobia ucraineană se va amplifica cu atât conştiinţa de sine a ucrainenilor se va consolida excluzând posibilitatea unei antante ruso-ucrainene pe o durată de timp mare, dacă nu pe veşnicie. Cicatricile războiului din Ucraina, indiferent cum se va încheia, constituie pentru Occidentul euro-atlantic garanţia securităţii intereselor sale în regiunea Mării Negre, în sensul că va înlătura pericolul unei alianţe ruso-ucrainene cu care să fie obligat a se confrunta. Rămâne de văzut în ce măsură acest câştig la nivel regional, compensează ameninţarea alianţei ruso-chineze, precum şi a ascensiunii BRICS la nivel global. Aceasta este, însă, o altă temă.

9. Asigurarea păcii la Marea Neagră prin asigurarea echilibrului de putere în regiune, cere existenţa unui stat ucrainean suveran şi independent, civic şi multicultural, neutru şi descentralizat (federalizat).

Cu privire la frontierele acestui stat se poate invoca principiul integrităţii teritoriale. Nu trebuie uitat, însă, că, în dreptul internaţional, acest principiu se află în concurenţă cu principiul autodeterminării. Or, autodeterminarea popoarelor europene s-a bazat pe criteriul naţionalităţii; adică pe criteriul etno-cultural. Constituirea RSS Ucrainene a avut la bază, însă, alte criterii. Este vorba despre criteriile sovietice ale solidarităţii transnaţionale a proletariatului în lupta împotriva capitalismului atât intern cât şi extern. De aici a rezultat o logică geopolitică şi geoeconomică, constituţională şi administrativă, pe care Ucraina le-a preluat ca succesor al RSS Ucrainene, în procesul desprinderii ei din URSS.

Problema acestei moşteniri sovietice trebuie rezolvată. Aceasta implică transformarea Ucrainei dintr-un stat post-sovietic succesor al Ucrainei sovietice, într-un stat-naţiune, evident, democratic, cu recunoaşterea dreptului la autodeterminare, internă sau externă, după caz, al celor cărora acest drept le-a fost negat de fostul imperiu sovietic.

Fără a se rezolva această problemă nu va fi securitate în regiunea Mării Negre, în Europa de est în general. Rezolvarea ei nu poate fi amânată pentru o dată ulterioară terminării actualului război; drumul către rezolvare trebuie început viguros, curajos, vizionar şi consistent chiar acum.

10. Victoria Occidentului în războiul din Ucraina şi plasarea Ucrainei în tabăra învingătorilor Rusiei, nu aduce pur şi simplu securitatea în regiunea Mării Negre, dacă aceasta nu este urmată de un tratat de pace acceptabil tuturor, învinşi şi învingători, şi garantat de un sistem regional de echilibru al puterilor.

În pregătirea acestuia trebuie stabilit ce înseamnă "victoria" în condiţiile concrete.

Dacă la finele ostilităţilor se consacră consensual frontierele ucrainene existente în februarie 2022, adică la data la care "operaţiunea specială" rusă a fost declanşată, se poate vorbi, în cel mai bun caz, despre o remiză, dar nu despre victorie. Aceasta ar fi, mai degrabă, o victorie a Rusiei.

Dacă Rusia ar accepta revenirea la frontiera ucraineană din 1991, deci la o frontieră asemănătoare celei stabilite prin umilitoarea pace de la Brest-Litovsk, Occidentul colectiv ar putea afirma că a înregistrat rezultatul cel mai bun la care realist ar fi putut spera. Ulterior nu ar mai fi nici un temei pentru menţinerea sancţiunilor economice împotriva Rusiei, care, oricât de slăbită ar ieşi, sub aspect militar şi economic, şi-ar păstra intacte resursele pentru a-şi lua revanşa cu prima ocazie.

Sub aspect militar frontul ucrainean ar fi la fel de vulnerabil şi NATO ar trebui să rămână mobilizat, cu cheltuielile aferente, pentru a face faţă riscurilor unei păci armate. Regiunea Mării Negre va rămâne astfel nesigură, supusă unor permanente teste de stres strategic, neprielnică pentru cooperare economică şi neprietenoasă cu potenţialii investitori. Am putea vorbi, practic, de o altă criză cronică, gestionată pe calea unui alt război hibrid oricând susceptibil de a se transforma într-un alt război clasic. Victoria tactică nu ar coincide cu victoria strategică şi câştigarea războiului nu ar coincide cu câştigarea păcii.

Alte scenarii ale victoriei occidentale sunt cu totul fanteziste. Nu cred că Moscova, Sankt Petersburg sau Volgograd (fostul Stalingrad) vor putea fi cucerite de armata ucraineană, oricât ar fi de dotată cu armament american. Fără asta, Rusia nu va accepta să capituleze şi să se demilitarizeze. Mai degrabă, ar trece la un război nuclear ale cărui prime consecinţe nefaste s-ar simţi chiar în zona Mării Negre.

Împingerea Rusiei dincolo de Urali sau aruncarea ei în Pacific, ţin nu numai de filmele de ficţiune hollywoodiene, dar ar reprezenta o catastrofă geopolitică la scară globală. De aceea este de anticipat că puterile terţe - regionale sau globale, şi în special cele emergente - se vor opune unui asemenea deznodământ.

La fel se pune problema cu dezmembrarea Federaţiei Ruse într-un număr oarecare de state-naţiune independente şi suverane. Un asemenea proces, mai devreme sau mai târziu, ar antrena şi dezmembrarea Ucrainei, tot pe criteriul naţional. Mai grav decât aceasta, va fi haosul geopolitic consecutiv dezmembrării şi apariţiei unor entităţi statale care de secole nu s-au autoguvernat şi, în cea mai mare parte, sunt lipsite de resursele necesare pentru a face faţă competiţiei geopolitice şi geoeconomice la scară regională şi globală. Dacă o asemenea transformare ar fi posibilă, ea este cu totul indezirabilă.

În fine, orice revoltă internă care l-ar înlătura pe Vladimir Putin şi echipa sa, în condiţiile în care s-ar pune problema "capitulării" unei Rusii încă aptă de luptă, va aduce la putere lideri şi mai intransigenţi, gata nu să cedeze, ci să învingă prin orice mijloace.

11. Mai realist apare a fi scenariul unei "înfrângeri" a Occidentului în Ucraina. Chiar dacă înfrângerea nu va fi una tactică, ea poate fi una strategică. Ceea ce este şi mai rău. Pentru securitatea şi stabilitatea Mării Negre ursul sătul, iar nu ursul flămând este soluţia optimă. O Rusie ale cărei interese geostrategice sunt satisfăcute la un nivel rezonabil este o garanţie de securitate superioară celei reprezentate de o Rusie revizionistă cu degetul permanent pe trăgaci.

Pentru a fi o asemenea garanţie Rusia nu trebuie numai slăbită în război, ci pusă şi în situaţia de a aprecia că este mai profitabilă pentru ea pacea în condiţiile convenite cu rivalii occidentali, decât războiul cu ei; ceea ce nu va fi cazul dacă interesele sale vitale, astfel cum ea însăşi şi le defineşte, iar nu cum vrea să i le definească Occidentul colectiv, vor fi sacrificate.

Rusia poate fi determinată să îşi revizuiască interesele, pentru a deveni mai compatibile cu interesele occidentale sau cu cele ale celorlalte state din regiunea Mării Negre, numai dacă echilibrul de putere din regiune, ca şi statutul său în ordinea globală o stimulează în această direcţie. Fără schimbarea contextului vechile interese ale Rusiei vor rămâne neschimbate, iar refuzul satisfacerii lor va croniciza insecuritatea în regiunea Mării Negre şi va face din Marea Neagră locul unui şir nesfârşit de războaie alimentate unul de altul.

12. Pe acest fundal este de distins între interesele regionale ale Rusiei şi cele globale. Obiectul crizei ucrainene nu se reduce nici la neutralitatea Ucrainei (rămânerea Ucrainei în afara NATO sau a altor alianţe militare occidentale viitoare) nici la nişte revendicări teritoriale. Mai presus de acestea, este vorba despre statutul post-sovietic al Rusiei ca putere de prim rang în ordinea globală post-bipolară şi post-americană (unipolară), circumscris de principiul caracterului indivizibil al securităţii şi garantat de echilibrul puterilor (simetria centrelor de putere) într-o ordine globală multipolară. Nu poate fi securitate la Marea Neagră dacă nu este securitate în Pacific, în Oceanul Indian, în Orientul Mijlociu şi, în general, în lume. Dimpotrivă, regiunea Mării Negre se dovedeşte a fi veriga regională slabă în lanţul securităţii universale.

În ceea ce priveşte poziţia Rusiei la nivel regional, Occidentul euro-atlantic trebuie să înţeleagă că Marea Neagră este plămânul prin care Rusia respiră oxigenul strategic al Mediteranei. Pentru ca drumul ei către mările calde, ca şi cel către Gurile Dunării să rămână deschis, dincolo de prevederile Tratatului de la Montreaux, ea are nevoie de poziţia strategică oferită de Crimeea şi de flota sa pontică adăpostită de secole în portul Sevastopol.

Se prea poate ca acestea să nu ne convină. Ele explică de ce Rusia nu poate renunţa la Crimeea precum şi la un drum sigur care să îi permită legătura cu aceasta pe uscat. Cu alte cuvinte, explică de ce Rusia nu va renunţa la război până la atingerea acestor obiective strategice, pentru ea vitale, iar dacă va fi obligată să îşi mute flota de la Sevastopol la Novorosiisk, acesta din urmă va fi un permanent revolver rusesc îndreptat spre inima Ucrainei şi spre securitatea Mării Negre.

În măsura în care este gata să recunoască interesele vitale ale Rusiei, Occidentul colectiv trebuie să negocieze cu fermitate garantarea lor, în condiţiile în care, la rândul său, Rusia trebuie să ofere garanţii privind menajarea intereselor celorlalţi actori aflaţi în joc.

13. Aceasta ne duce la problema garanţiilor pe care le aşteaptă şi la care este îndreptăţită Ucraina.

Articolul 5 al Tratatului de la Washington oferă garanţia solidarităţii exclusiv pentru membrii săi. Până acum NATO a evitat intrarea într-o confruntare directă cu Rusia. Dacă Ucraina ar fi primită în NATO, pe termen scurt aceasta ar însemna că NATO acceptă să îşi asume războiul cu Rusia, iar pe termen mediu şi lung că îşi asumă un import de insecuritate care va greva asupra capacităţii sale de a apăra securitatea membrilor săi.

În plus, NATO dispune în prezent de posibilitatea de a se confrunta, inclusiv militar, cu Rusia, prin intermediul Ucrainei, pe care o poate alimenta cu cele necesare pentru purtarea războiului exclusiv în funcţie de interesele membrilor săi. Nu există nici un interes al alianţei pentru ca această situaţie să se schimbe.

Intrarea Ucrainei în UE, în situaţia sa actuală de ţară cu datorii majore şi o economice afectată de război, este o imposibilitate practică. A deveni membru UE în asemenea condiţii înseamnă fie ca UE să se transforme într-o organizaţie de caritate, ceea ce nu îşi poate permite, fie ca Ucraina să îşi piardă orice bază a suveranităţii, economia sa ajungând fulgerător la faliment, în condiţiile concurenţei de pe piaţa internă europeană, şi urmând a fi cumpărată pe nimic de corporaţiile occidentale. Am avea de a face nu cu intrarea Ucrainei în UE, ci cu intrarea UE în Ucraina.

În aceste condiţii, se impune organizarea, sub egida ONU sau / şi a OSCE, a unei conferinţe internaţionale privind Ucraina, la care să participe membrii permanenţi ai ONU, statele vecine ale Ucrainei şi, eventual reprezentanţii UE, şi care să stabilească atât condiţiile de bază ale păcii în regiune, cât şi garanţiile internaţionale acordate Ucrainei, în contextul asumării statutului de neutralitate de către aceasta. Acordarea garanţiilor va trebui să aibă loc pe bază de reciprocitate, Ucraina angajându-se, la rândul său, să adopte politicile necesare pentru a susţine viabilitatea arhitecturii de securitate convenite în regiunea Mării Negre şi, în general, în vecinătatea sa.

Prin urmare, cea mai bună garanţie de securitate pentru Ucraina este un sistem de securitate colectivă în regiunea Mării Negre. Garanţiile aşteptate de Ucraina nu au a fi date împotriva cuiva (Rusia sau altcineva), ci în favoarea stabilităţii şi prosperităţii regionale.

14. Problema securităţii în regiunea Mării Negre aduce în discuţie şi problema prezenţei puterilor ne riverane în regiune.

Principiul care ar trebui urmat este acela potrivit căruia "Marea Neagră trebuie să fie o mare a riveranilor". Cu cât mai multe state din afara regiunii vor dori să îşi consolideze poziţii de forţă în regiune, cu atât insecuritatea regională va fi mai mare.

Ca alianţă, NATO este deja prezentă în mod legitim aici prin România, Bulgaria şi Turcia. UE, la rândul ei, ca uniune de state şi cetăţeni funcţionând pe baze federale, a ajuns la Marea Neagră prin România şi Bulgaria. Întărirea acestor state din punct de vedere militar şi economic, în condiţiile asocierii lor politice, trebuie să fie calea pentru a garanta securitatea regională în mod nemijlocit şi prin aceasta securitatea entităţilor respective în integralitatea lor.

În ultimii ani şi mai ales în ultimele luni, NATO a transformat armata ucraineană într-o armată organizată şi dotată aproape de standardele sale, capabilă să facă faţă intervenţiei militare ruse la un nivel remarcabil, fără a implica în război alianţa. De ce dacă aşa ceva s-a putut face pentru o ţară care nu este aliată şi care nu a vărsat nici o contribuţie la bugetul comun al alianţei, acelaşi lucru nu s-ar putea realiza, la un nivel încă şi mai înalt, pentru state aliate?

Astfel, bazele NATO şi trupele străine ar putea fi retrase pe timp de pace de pe teritoriile statelor membre riverane ale Mării Negre, urmând ca armatele acestora să fie aduse, cu sprijin comun, în situaţia de a prelua funcţia apărării graniţelor externe ale alianţei. La schimb, Rusiei i s-ar putea cere ca pe un teritoriu cuprins de la frontiera sa şi până la o anumită distanţă în adâncime să nu amplaseze forţe militare şi tehnică de luptă depăşind un anumit plafon.

Un asemenea aranjament, ar trebui dublat de revitalizarea şi actualizarea tratatelor privind controlul armamentului, neproliferarea armelor strategice şi echilibrul forţelor armate, precum şi de noi înţelegeri referitoare la creşterea încrederii.

În acest context, un aport constructiv îl poate avea autonomia strategică a Turciei. Aceasta ar flexibiliza sistemul de securitate în regiunea Mării Negre, mărindu-i capacitatea de adecvare decizională prin adaptare la realităţi.

15. Un cuvânt special trebuie spus şi cu privire la Republica Moldova pe care, din diferite motive şi în diverse feluri, atât Rusia, cât şi Ucraina, ba chiar şi SUA vor să o implice în războiul ucrainean, extinzând aria de desfăşurare a acestuia. Deocamdată fiecare îi cere, dacă nu o intrare clară şi netă în conflict, cel puţin o neutralitate binevoitoare. De asemenea, fiecare caută să instaleze la Chişinău o guvernare favorabilă lui, iar nu una pro-moldavă.

Moldova nu poate face faţă unui război, dar poate complica ieşirea din război a altora. O idee care merită, însă, explorată este aceea de a folosi actuala confruntare din Ucraina pentru a rezolva "problema transnistreană". În acest sens ar fi de conceput un schimb de teritorii care să restabilească situaţia anterioară modificărilor teritoriale impuse de fosta putere sovietică. Astfel Transnistria ar trebui să revină Ucrainei, iar Bugeacul şi nordul Basarabiei (Hotinul) să fie restituite Republicii Moldova.

Aceasta ar aşeza şi Republica Moldova pe terenul identităţii naţionale (etno-culturale), desprinzând-o de trecutul său sovietic şi identitatea sa sovietică. Pornind de aici ar apărea oportunităţi sporite pentru o integrare rapidă a Republicii Moldova în UE, cu consecinţa consolidării politico-economice a frontierei de est a spaţiului euro-atlantic.

16. Războiul din Ucraina nu afectează în mod direct Georgia. El pare, însă, să creeze contextul favorabil reîncălzirii conflictului azero-armean. Un acord de pace bazat pe realizarea unui echilibru de putere la Marea Neagră ar putea şi ar trebui să readucă în atenţie şi să deschidă drumul punerii în aplicare a ideii de a se realiza un Commonwealth Transcaucazian format prin asocierea politică şi economică a Georgiei, Azerbaidjanului şi Armeniei. Aceasta apare a fi singura cale pentru a se asigura pacea şi prosperitatea în Caucazul de sud, inclusiv ca o soluţie pentru consolidarea securităţii în regiunea Mării Negre.

17. Orice criză este o provocare. Orice provocare se poate transforma într-o oportunitate. Orice oportunitate poate deveni o istorie de succes. Criza care afectează în prezent nu numai Ucraina, ci întreaga regiune a Mării Negre şi întreaga Europă, cu reverberaţii globale, poate oferi şansa de a redefini arhitectura de securitate regională, în Europa de est, la linia de demarcaţie între lumea euro-atlantică şi lumea euro-asiatică, deschizând calea către o nouă ordine mondială. Dimpotrivă, ea poate fi preludiul unui dezastru geostrategic la scară globală din care nu se ştie exact cine va învinge (probabil puterile asiatice), dar se poate prezice aproape cu certitudine că primatul mondial al Occidentului colectiv, circumscris de cultura sa euro-atlantică, se va sfârşi. Depinde de înţelepciunea şi voinţa politică a acestui Occident ca istoria măreţiei sale şi a influenţei sale la scară globală să continue, în ordinea multipolară a viitorului.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. "Câtă vreme războiul din Ucraina nu este unul între ucraineni şi ruşi, ci între SUA /NATO /UE, pe de o parte, şi Rusia, pe de altă parte"

    Un articol plin de resentimente la adresa Occidentului in general si Americii in special, si incarcat de o calda si nedisimulata simpatie la adresa Rusiei. In principiu, cititorul ar trebui sa se opreasca la fraza de mai sus, cand orice cortina este data la o parte in ceea ce priveste buna credinta a autorului.

    Nu, nu este un razboi NATO-Rusia, este evident ptr oricine. Intr-un razboi conventional fatzis, Rusia ar fi infranta de NATO in doua trei zile. 

    1. Într-un război convențional Ucraina-Rusia, Ucraina ar fi înfrântă de Rusia în două trei zile.

      Din moment ce SUA NATO alimentează cu armament la greu Ucrainia, cu tehnică, cu informații și poate și cu personal, cum poți spune că nu e război NATO-Rusia? Din moment ce întregul NATO aplică sancțiuni economice extreme Rusiei cu costuri enorme pentru propria populație cum nu poți să spui că nu e război NATO-Rusia? 

      Este o rețetă veche, arhicunoscută și aplicată de multe puteri. Se numește război-prin-intermediari.  

      "Intr-un razboi conventional fatzis, Rusia ar fi infranta de NATO in doua trei zile. "

      Ai dreptate, cine iti citeste comentariul plin de resentimente la adresa Rusiei si plin de nedisimulata simpatie pentru NATO, ar trebui sa se opreasca aici si sa iti arunce comentariul acolo unde merita, tu fiind lipsit de buna credinta. 

    indivizi slugarnici gen muraru brothers sint preferati

    Dnul Severin a fost filmat cu manutza pe shpagutza in biroul de la Bruxelles . In orice tara civilizată, nu mai scotea capul din vizuină. Dar deh, suntem în Romania, alții sunt de vina.....

    Nu prea cred că era utilă prezența lui Severin la dezbatere pentru că mărețul lui discurs se suprapune peste agenda Rusiei, care este publică.

    Trocul Republicii Moldova cu Ucraina, dăm Transnistria, ne dați Bugeac și Hotin, este de o naivitate specifică tocmai consumatorilor de pufoaică din est.

    A fost evident că nea Adrian a fost făcut de servicii pentru un stagiu de pârnaie, dar tocmai acest gen de discurs rusofil m-a lămurit de ce l-au făcut. 

    1. Tocmai demonstrezi absenta democratiei si suportul pentru fascismul de tip Biden, amutirea vocilor care nu canta in cor. Tu aplauzi inchiderea unui om pentru niste idei. Sa iti fie rusine.

      Rusofil nemobilat, să-ți fie ție rușine pentru propaganda sovietică pe care o faci. În contextul dictaturii criminale sovietice, îmi vorbești mie despre absența democrație? Îmi lipsește mie democrația, amărâtule? Tu beneficiezi de vreo democrație la Tiraspol?

      Mai bine la Tiraspol decat la Kiev si in Ucraina banderista. Acolo oponentii sunt ucisi, aruncati in inchisori sau fortati sa fuga.

      Spain arrests Ukrainian blogger accused of ‘high treason’ by Kyiv

      Anatoly Shariy has lived in the EU for 10 years, and has been accused of peddling Kremlin propaganda. 

      Da, amaratule, tie iti lipseste democratia. Adori banderistii , adori apucaturile fasciste de a amuti opiniile dizidente (adica pe a lui Severin). Da, tie iti lipseste democratia. Acum aplauzi regimul din Kiev care a aruncat in aer pe procurorul adjunct din Lugansk si pe sotia lui. Acum aplauzi pe Danemarca , tara care a bagat in puscarie pe fostul sef al serviciul de spionaj extern pentru ca a furnizar presei dovezi ale spionajului NSA in tara lui. Desi este un avertizor de integritate care ar trebui protejat.

      Europa este o non-democratie, amaratule, iar tu un pion al fascismului care tropaie rapid spre al treilea razboi mondial. 

    o voce cat de cat echilibrata. din pacate is prea putine si astfel tot spre razboi ne indreptam.

    80 ani consecutivi de pace in Europa e ceva rar  

    Spre stiinta lui SRS (desi daca macar odata ar fi stat la un paharel cu Melescanu, care a fost de o mie de ori mai ministru de externe decat Severin) ar fi aflat (daca stie, trebuie sa taca...) ca usa intrarii noastra in UE si NATO a fost deschisa de Regele Mihai...Nimeni din occident nu se uita la altcineva din conducerea Romaniei de atunci (cam ca si azi...)

    1. Nu cred! Au avut interese economice vizibile, altfel stateam si acum cu mana intinsa si capu plecat ca in cazul neacordarii statutului Schengen.

      O tara sluga e imposibil sa aiba vreo urma de demnitate.  

      Asta cu regele de unde ai scos-o? Vezi opinia 6.1 ca să înțelegi și reține că în lumea geopoliticii nu există prânz gratuit.

    Comentatorii care tratează războiul actual din regiunea Mării Negre ca pe un conflict al galeriilor la un meci de fotbal sunt naivi și ignoră faptul că ce contează sunt ideile și nu autorul. Iar ideile sunt trei, iar dintre acestea cel puțin două sunt evidente și de necontrazis. Întâi că principala sursă de insecuritate în regiunea Mării Negre nu o reprezintă războiul din Ucraina, ci tentativele de restructurare a ordinii mondiale posterioare celui de-al doilea război mondial. Ele au început cu ofensiva americană împotriva URSS declanșată de administrația Reagan și după prăbușirea comunismului și a URSS a continuat cu o serie de tentative succesive americane, europene, asiatice și din alte zone geo-strategice. În acest context războiul din Ucraina este un episod nu mai bogat în consecințe decât cel din Irak, din Afghanistan, din Siria, din Libia sau din Caucaz. Mult mai importantă este, de exemplu, evoluția relațiilor SUA-UE, sau SUA+UE cu Orientul Mijlociu, Africa și, desigur, China.

    A doua idee majoră și corectă a analizei este că indiferent cine câștigă războiul din Ucraina securitatea în regiunea Mării Negre se agravează. Analiza sugerează printre rânduri că atâta vreme cât Rusia se confruntă cu NATO pe teritoriul Mării Negre securitatea micilor țări din regiune, este relativ asigurată. Rusia nu are resurse să mai deschidă și un al doilea front. Dacă războiul se decide, indiferent cum, incertitudinea cu privire la acțiunile ulterioare ale Rusiei mărește insecuritatea în regiune. Eliminarea Rusiei prin descompunere sau prăbușire este o utopie ca proiect și o catastrofă mondială ca perspectivă. Teoretic, o astfel de perspectivă ar avantaja în primul rând China și în secundar India, dar orice fel de asiatizare a Rusiei ar fi o expansiune a Asiei în Europa și nu o occidentalizare a Asiei.  

    A treia idee este cea a păcii printr-un compromis care presupune o Ucraină neutră ca buffer-zone și înlocuirea finanțării unei Ucraine războinice, cu finanțarea României, Bulgariei și Turciei pentru descurajarea oricărui proiect de avansare a Rusiei către vest. O astfel de soluție avantajează România și de aceea autorul o susține și-i mai adaugă și mici decorațiuni de tipul refacerii României mari, dar ea a fost deja respinsă de mai multe ori de toți participanții la conflict.

    Concluzia corectă, pe care autorul nu o expune, este că soluția securității la Marea Neagră nu se găsește în Europa și încă și mai puțin în regiunea Mării Negre.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9207
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6726
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9903
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7178
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.7555

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro