Despre libertatea de a (te) înlănţui

GHEORGHE PIPEREA
Ziarul BURSA #Miscellanea / 24 decembrie 2014

Despre libertatea de a (te) înlănţui

În urmă cu 25 de ani am redescoperit libertatea. Vedeam libertatea precum cel care tocmai iese la suprafaţa apei şi respiră violent, cu nesaţ. O astfel de libertate e dureroasă. Şi, în plus, se consumă repede. Poate de aceea e mai indicat să cauţi o libertate simplă, care să îţi asigure bunăstarea. Nu e rau în sine să percepi libertatea simplist şi limitat. O mai mare libertate înseamnă o mai mare responsabilitate, iar celor mai mulţi dintre noi responsabilitatea ne provoacă angoase. Bunăstarea este mai uşor de atins dacă ţintele sunt modeste şi smerite.

Prima libertate pe care am redescoperit-o în 1989 a fost cea religioasă. Mai mult de 80% din populaţia actuală se declară religioasă, motiv pentru care religia, cu tot cu părţile sale clar-obscure, se studiază în şcoli.

Adevărul este că nu există atei într-un avion cuprins de turbulenţe şi nici pe o corabie prinsă într-un uragan pe mare. Toţi acei călători sunt controlaţi de frica de moarte. Dialogul cu Dumnezeu e cam singura soluţie în atare circumstanţe. Cei ce au sesizat acest adevăr şi-au croit haine de intermediari ai acestui dialog şi au devenit sacerdoţi. Şi au cerut supunere.

Ne-am obişnuit atât de mult cu religia, încât ne lăsăm controlaţi prin religie. De bunăvoie. În definitiv, suntem religioşi de 35 mii de ani, de când am început să ferecăm lumea în cuvinte, ca să o putem recrea, tot din cuvinte.

Îmi este clar că religia ni s-a fixat în automatismele psihicului. Poate chiar în gene. Ne supunem ritualului religios cu emoţie sau cu frică. Islam înseamnă, literalmente, supunere. Creştinismul bisericesc înseamnă control ecleziastic al emoţiilor şi al fricilor enoriaşului. Nu salvare, ci control.

Dar nu e tot se poate spune despre supunere şi control. La libertate şi la inversul acesteia suntem nevoiţi să ne gândim în raport de spaimele şi emoţiile lumii noastre. Rasismul, terorismul, monitorizarea vieţii private sunt, şi ele, metode de control al "enoriaşilor" societăţii secularizate, industriale, de după 1900. Toate cer supunere, ca şi religia.

Teroristul e un individ cu judecată rece, de asasin, care îşi planifică şi îşi săvârşeste faptele de o cruzime extremă pentru a provoca panică, teamă, fapte menite să şocheze şi să-l determine pe cetăţeanul obişnuit să uite de viaţa lui de zi cu zi, de drepturile lui, obligându-l să acţioneze în contra voinţei sale, pentru a scăpa de acest rău imediat şi atroce. Rasismul şi militantismul religios sunt bazinele predilecte de unde se pescuiesc teroriştii. Iar monitorizarea vieţii private este "legitimată" de pericolul terorist. Despre libertate şi voinţa conştientă se spune deja prin cancelariile lumii şi prin curţile de justiţie că sunt subsidiare imperativului securităţii publice.

De altfel, în categoria noilor religii instituţionale şi a ideologiilor au pătruns deja instrumente de control al "enoriaşilor" societăţii post-moderne mult mai insidioase, diabolice, cum sunt suprapopularea, foametea şi supraîndatorarea.

Suprapoluarea, amestecată cu îmbătrânirea şi cu educaţia scăzută, sunt un coctail exploziv perfect pentru resetarea permanentă a unei populaţii (prea) conştiente de drepturile şi libertăţile sale. Malthus, cel care a teoretizat eugenia, considera, în jurul anului 1900, că o populaţie a planetei de 900 de milioane de oameni este prea mare. Dar 7 miliarde în 2012? Dar 9 miliarde în 2050?

Omul înfometat este stăpânit de foame şi, implicit, de cei care deţin resursele de hrană.

Omul supraîndatorat este un om înlănţuit: vinculum iuris înseamnă, literalmente, legătura (lanţ) juridică care leagă debitorul de creditor.

În plus, în anii aceştia de tulburare determinată de criza economică suntem controlaţi de orbirea fariseică.

Pentru farisei, caracteristica negativă principală nu era ipocrizia, ci orbirea. Pentru că ei "ştiau" (erau "cărturari", învăţaţi, doctrinari), fariseilor le era clar că ceva rar, neaşteptat, de natură să schimbe neaşteptat lumea, nu există, pentru că nu cadra cu ceea ce "ştiau" ei. Fariseismul nu e (doar) ipocrizie, e în primul rând orbire. Pe de altă parte, fariseismul era ştiinţa oficială a vremii, o doctrină care refuza să accepte că poate greşi, autorii şi susţinătorii ei considerându-se infailibili. De aceea, deşi îl aveau în faţă pe Iisus, fariseii nu l-au văzut. Sau nu l-au recunoscut, refuzând să îl vadă. De aceeaşi orbire a fost lovit şi Saul, înainte de a deveni Pavel, pe drumul Damascului. Simbolic, Saul, devenit Pavel, a fost orbit la propriu câteva ore, răstimp în care, orb fiind, l-a văzut (în spirit) şi l-a recunoscut pe Iisus, ceea ce, ca om care putea vedea, nu a făcut.

Fariseii erau oamenii sistemului, cei care îl teoretizau şi îl susţineau, dându-i legitimitate, mai ales prin apelul la scriptură şi prin comentarii savante la aceasta. Se concentrau asupra acestui plan, ca tocilarul care se străduie să înveţe pe din afară datele cunoscute, vehiculate, cuminţi, fără să le înţeleagă la modul real şi, oricum, fără să le pună la îndoială. De ce o făceau, totuşi? Poate dintr-o tratare superficială a problemei sau poate - mult mai probabil - din interes. Sau poate erau în căutarea bunăstării facile, uşor de obţinut. Fiind parte a sistemului, fariseii profitau de sistem, conştient sau nu. Nu doar că erau orbiţi, dar orbirea le făcea bine... Cel mai bun exemplu este chiar Saul, persecutorul proto-creştinilor, cel ce va fi devenit Pavel. Era un om de vază al cetăţii, fariseu, căruia i s-a pus la dispoziţie forţa de constrângere a sistemului, pentru a-i putea persecuta şi combate eficient pe primii creştini. Aşa sunt şi fariseii lumii noastre economice şi juridice, care s-au înfipt în vârful sistemului, fiind nişte cerberi acoperiţi ai sistemului, îmbrăcaţi în aşa-zişi oameni ai cetăţii. Dar a venit momentul în care s-a putut vedea că fariseii se înşelau. O făceau cu exactitate, după canoane (kanon = regulă), dar se înşelau. Se înşelau cu exactitate. Există un astfel de moment pentru toţi fariseii.

În căutarea libertăţii putem să ne înşelăm şi sub efectul fenomenului "lanternei", care nu mai ţine de fariseism (= o orbire interesată, marcată de subiectivism şi ipocrizie). Acest risc de a ne înşela poate să ţină de magie, prestidigitaţie sau teatru. În întuneric sau în semiobscuritate poţi vedea numai ceea ce îţi "arată" lanterna, adică numai punctul pe care se focalizează lumina lanternei, nu şi împrejurimile. Reflectoarele de la teatru ne canalizează privirea pe actorii şi obiectele pe care regizorul vrea să ni le arate, făcându-ne să ne concentrăm atenţia pe ceea ce se vede şi să ignorăm ceea ce este în jur. De fapt, chiar dacă pe scenă nu e întuneric total, noi tot nu vedem ce e pe scenă, ci vedem numai actorii şi obiectele focalizate. Dacă reflectorul s-ar stinge, după câteva secunde am putea vedea şi ceea ce e pe scenă, căci nu ne-ar mai obliga nimic la focalizare.

Dar riscul poate fi şi obiectiv, şi de neevitat, întrucât ţine de adevărate limite biologice sau psihologice ale umanului. Noi nu vedem, realmente, imagini, ci numai un punct din centrul imaginii, de 1-2 cm diametru, restul fiind recompus de mintea noastră după şabloanele sau modelele mentale ale lucrurilor pe care deja le ştim. Nu vedem scaunul sau elefantul din faţa ochilor, ci ceea ce ştim deja că este fie scaunul, fie elefantul. Adică, noi, realmente, nu ştim ce vedem, ci vedem ceea ce ştim (mai precis, ceea ce "ştim" deja, ceea ce este înmagazinat în conceptele învăţate de la alţii sau din propria experienţă). Cam asta este acea Lume a ideilor a lui Platon. Numai că Platon a făcut din Lumea ideilor o sumă de esenţe perfecte ale lumii reale, aceasta nefiind altceva decât o imitaţie precară a Lumii ideilor, o iluzie. Acest concept al realităţii, care decurge dintr-o imitaţie incompletă a ideilor, a susţinut dogma religioasă a creerii lumii din Cuvânt. Toate cele trei mari religii monoteiste, iudaismul, creştinismul şi islamismul, au ca fundament această dogmă. Iar această dogmă este corectă.

Cuvântul este simbolul ideii, instrumentul prin care se comunică şi se transpune în real ideea.

Omul actual nu a existat mai devreme de Cuvânt. Lumea noastră, lumea actuală, este precedată de Cuvânt şi recreată de fiecare dată când este expusă, explicată, trăită, gândită în cuvinte. Lumea noastră a fost creată la propriu din Cuvânt, înainte de Cuvânt domnind haosul, nimicul, inexplicabilul în cuvinte. Începând cu momentul în care a învăţat să vorbească, fiinţa care devenea astfel Om a ferecat lumea în cuvinte şi a recompus-o de fiecare dată când a comunicat cu ceilalţi. Omul a reuşit, inventând cuvintele, să creeze adevărate capsule ale timpului, transmise mai departe generaţiilor viitoare. Lumea noastră este recreată, la propriu, de fiecare când este recompusă de mintea şi inconştientul nostru colectiv pentru a fi văzută şi trăită.

Fenomenul lanternei este valabil chiar şi din punctul de vedere al fizicii. Noi nu vedem decât ceea ce reflectă lumina din spectrul vizibil (curcubeul, rogvaiv), o bandă foarte strâmtă din aria largă a undelor/razelor de lumină (raze gama, raze X, raze ultraviolete, lumina vizibilă, infraroşu, radio). Cu excepţia spectrului luminii vizibile, celelalte forme ale luminii ne sunt invizibile cu ochiul liber.

Fenomenul lanternei nu este rău în sine. Este obiectiv şi natural, fiind dictat de limitele biologice şi psihologice ale omului. Este şi necesar, fiind de natură a ne ajuta să supravieţuim, pur şi simplu, avalanşei de informaţii oferite de lumea în care trăim. Dacă nu vedem realitatea, este pentru că ea se situează dincolo de limitele noastre biologice şi mentale, sau pentru că suntem controlaţi de mecanismul psihic al negării. Suntem setaţi să nu acceptăm idei contraintuitive, nu ne lansăm în discuţii grele sau nu abordăm subiecte complicate, grave. Interesant este că opusul negării psihologice este considerat o boală psihică: se numeşte sinistroza şi este atunci când imaginezi cele mai de coşmar situaţii în care s-ar putea afla persoane apropiate. În plus, noi suntem setaţi să nu reţinem în memoria de lungă durată decât ceea ce este necesar supravieţuirii, restul intrând în uitare (obliviance). Fără o astfel de uitare, nu am putea supravieţui, mintea noastră părând ca un burete care, fiind plin cu apă, nu se mai poate hrăni şi nici mişca.

Dar orbirea fariseică este rea în sine. Când realitatea este perceptibilă şi cunoscută, dar cineva sau câţiva ocultează adevărul pe care îl consideră periculos pentru planul de control al maselor, atunci e rău. Pilat din Pont se întreba, ipocrit sau naiv, ce este adevărul. Este ceea ce trebuie ascuns, pentru ca planurile globaliste de control să nu eşueze. Lumea noastră e condusă de farisei, orbiţi de interesul de a profita de avantajele sistemului. Aşa sunt bancherii şi ceilalţi şefi de mari corporaţii (atât de mari încât sunt prea mari ca să fie lăsaţi să eşueze), indivizi aflaţi pe valul unor doctrine autodefinite ca infailibile, indivizi care, în treacăt fie spus, nu sunt nişte valori, ci doar nişte mediocri care au profitat de sistem, în dauna atât a naivilor, cât şi a oamenilor relativ informaţi, dar care au tăcut, complăcându-se în comoditatea consumului pe datorie sau a subcontractării cu aceşti indivizi. Aşa sunt fariseii lumii noastre juridice, care au ajuns să declare, efectiv, că locuiesc în codul de procedură civilă (fiind, probabil, vecini cu perimarea şi stând vis-a-vis de prescripţie...). Specimenele acestea sunt produse ale societăţii noastre de după 1989, aceea care a redescoperit libertatea. Şi se întâmplă ca aceeaşi farisei să se declare foarte, foarte religioşi ...

La un nivel mai profund, dat fiind că suntem conduşi de aceşti farisei orbiţi de interesele de moment, suntem toţi supuşi riscului de colaps. Niciodată lumea nu a fost mai tulburată ca acum, nici măcar pe vremea sedimentării creştinismului dogmatic (sec. II - IV e.n.). Oricând se poate declanşa o molimă/pandemie, un holocaust chimic/nuclear, oricând pot fi iniţializate arme biologice sau agenţi patogeni genetic manipulaţi, scăpaţi de sub control, poate chiar voluntar, de vreun psihopat apocaliptic; o pană mondială de curent ar putea deconecta întreaga planetă de la reţeaua matriceală care ne leagă în prezent şi ne face să fim mai conştienţi de noi, de drepturile noastre, de realitate; dacă omenirea ar fi lipsită de curent electric timp de 3 luni, să zicem, în urma unei furtuni solare, toată planeta ar intra în haos; cele mai importante mijloace de transport şi de comunicaţie necesită energie electrică, softurile, informaţia, internetul, toate fiind dependente de energie electrică; oamenii au început să îşi pună nu doar fotografiile şi video-urile, ci şi sufletul şi emoţiile pe net, în cloud sau în sisteme de socializare; toate acestea ar fi aneantizate de o simplă pană de curent. La ce ne-ar mai fi de folos libertatea?

Până atunci, să luăm aminte la ceva care ne leagă, făcându-ne să nu fim atât de diferiţi, dar care are şi menirea de a ne elibera. Există un concept, acum aproape uitat, prezent atât în religia ebraică, cât şi în cea creştină şi cea musulmană. Este vorba de parakletos. În sensul său originar, acest cuvânt este din greaca veche şi înseamnă, conform Wikipedia, aliat, consolator, persoană pe care te poţi baza în momentele de restrişte. Pur şi simplu, înseamnă o persoană care îţi oferă un umăr pe care să plângi atunci când treci printr-o criză existenţială şi te ajută, chiar prin faptul că este acolo, lângă tine, să treci de această criză. Conceptul este prezent în Vechiul Testament, în Noul Testament şi în Coran. E uluitor să vezi că o idee atât de veche este atât de actuală şi că se regăseşte peste tot în viaţa de zi cu zi a mireanului. Poate să fie vorba, de exemplu, de un doctor, pentru cel care este bolnav. Poate să fie vorba despre un învăţător pentru elevul său, care să îl ghideze atunci când nu ştie ce să facă. Poate să fie vorba de un părinte pentru copilul său, care trece printr-o criză existenţială adolescentină. Poate să fie şi un prieten, dar şi un binefăcător anonim. La nivel global, însă, parakletos nu este nimic altceva decât spiritul colectiv de solidaritate şi frăţie al umanităţii. Nu mi-e teamă să spun acest lucru. Este un motiv pentru care, în creştinism, acest cuvânt, parakletos, are chiar sensul de Spirit al lui Dumnezeu ascuns adânc în om. În catolicism, cred că într-o măsură relativ greşită, parakletos, acest Spirit al lui Dumnezeu, este confundat cu Duhul Sfânt, care este ceea ce se pogoară asupra apostolilor la momentul cincizecimii. În Biblia tradusă în română, parakletos este denumit Mângâietorul. Îl găsiţi în Evanghelia după Ioan, în cap. 14, în special în versetul 26. Termenul românesc explică incomplet conceptul de parakletos, dar eu cred că este încântător de sugestiv, deoarece cred că accentuează mai mult latura emoţională a conceptului şi o pune în valoare exact aşa cum trebuie să fie înţeles acest tip de solidaritate şi de frăţie între oameni. E bine de spus că în ebraica veche, conform Wikipedia, conceptul de parakletos înseamnă şi Ingerul Dreptăţii. Nu-i aşa că sună hollywoodian? Dar mai înseamnă şi menahem, iar în limba ebraică asta înseamnă avocat.

Adevărul vă va face liberi, ni se spune în Evanghelie. Şi responsabil, adaug eu, dacă mi-este permis. Dacă acest adevăr există, el trebuie spus şi trebuie încastrat în capsule ale timpului, ca să nu se piardă odată cu acel colaps al lumii noastre, potenţat de fariseii care ne conduc. Aştept clipa în care cuiva îi va veni ideea de a construi unul sau mai multe sanctuare ale umanităţii, unde să fie păstrate în siguranţă şi într-o formă uşor inteligibilă toată moştenirea noastră culturală şi emoţională, toată memoria noastră, toate valorile noastre, tot adevărul. Indienii antici au denumit acest sanctuar Cronica Akasha. În Apocalipsă i se zice Cartea Vieţii. Dacă, peste 10 mii de ani, omenirea va renaşte, va putea să primească această moştenire, iar noi nu vom fi dispărut în van, pe vecie.

Toţi avem puterea de a ne transforma într-un aliat al semenilor noştri, aşa cum am făcut-o în decembrie 1989, toţi avem puterea de a fi consolatori ai apropiaţilor sau necunoscuţilor, care să îi ajute să treacă mai uşor peste clipele de restrişte, şi cred că toţi avem în noi această scânteie divină, toţi suntem pur şi simplu atinşi de acest spirit. Doar că nu ne dăm seama la timp. Nu întotdeauna.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. iata in sfarsit un cadou nobil in acord cu perioada prin care toata lumea clameaza ca trecem, dar asupra careia nu mai reflecteaza aproape nimeni

    Cred ca nu doar cei care ne conduc sunt farisei, ci mai putin sau mai mult suntem cu totii orbiti, dar totusi constienti ca suntem orbiti. Adeptii crestinismului nu vor nici sa auda discutii despre nepotrivirile dintre ideile religioase promovate in special de vechiul testament si descoperirile stiintifice evidente in care de fapt cred in mod evident si ei. Multi stiu probabil si ca Ponta este un fariseu veritabil si ca nu este chiar atat de crestin sau de mare pupator de oase ca in campania electorala, dar totusi il apreciaza in loc sa il considere un fatarnic.

    Noi romanii nu prea cautam adevarul, fiindca acel adevar ne-ar putea lovi macar putin pe fiecare dintre noi, asa ca preferam binele propriu si suntem suficient de orbi incat sa credem ca binele nostru este justificat, fiindca noi suntem mai saraci si meritam mai mult ajutor, noi suntem mai dezavantajati si meritam dreptate, noi suntem mai destepti si muncim mai mult etc. 

    Cred insa ca evenimentele din 89 nu au schimbat chiar atat de mult spiritul poporului roman. Inainte de acele evenimente majoritatea romanilor nu isi doreau libertate, nu isi doreau sa isi exprime opiniile politice, ci isi doreau in primul rand un nivel de trai mai bun. 

    Erau putini acei romani care aveau intr-adevar opinii demne de a fi exprimate si care simteau ca in primul rand le lipseste libertatea. Tot acelor romani le lipsea si libertatea religioasa, fiindca chiar daca urmau toate canoanele bisericesti, nu era totusi prea bine sa isi declare public ideile religioase de teama ca si-ar putea pierde pozitia, functia. 

    Majoritatea romanilor insa aveau aceeasi libertate religioasa ca in prezent. Jumatate dintre romani locuiau si atunci la tara unde libertatea religioasa nu era pe atunci mai redusa decat in prezent, iar pentru noi, publicul larg fara functii importante care locuiam la oras exista libertatea de a merge la biserica in orice zi, de a participa la slujbele de Craciun sau Pasti, de a ne aproviziona cu painea inmuiata in vin, de a colinda cantand cantari crestinesti sau pre-crestine. Ba sistemul ne ajuta si sa tinem post. :-) 

    Asadar din acest punct de vedere nu s-a schimbat prea mult. Atat doar ca copiii nu studiau crestinismul in scoli, ci il puteau studia doar acasa, sau in mod organizat daca erau adepti ai unor culte neoprotestante. 

    Acum teoretic romanii sunt mai buni crestini, dar numarul colindatorilor s-a redus cu mai mult de 90% in comparatie cu perioada epocii de aur, ba exista unii ani in care nu bate la usa nici un colindator. Probabil si asta are o legatura cu nivelul de trai care s-a imbunatatit. 

    A venit perioada sarbatorilor de Craciun, care este un bun prilej de meditatie si de aducere aminte. Oare in idea aducerii aminte nu ar fi frumos ca presa sa ii informeze de asemenea an de an pe romani despre istoricul acestei sarbatori a luminii si despre originea ei initiala? Asta nu cred ca ar fi un pericol pentru crestinism si nu cred ca romanii ar incepe sa devina adepti ai Mithraismului din acest motiv. 

    Ati amintit despre spiritul de solidaritate. Oare noi romanii cum stam oare la acest capitol in comparatie cu alte natii? Eu cred ca stam foarte slab in comparatie cu ungurii de exemplu, care tin mult mai mult la natia lor, la limba lor, indiferent unde s-ar afla pe glob.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

27 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9453
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7622
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9300
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.6976

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro