Mofturi europene
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 25 octombrie 2019

Toamna tîrziu, la noi, cad frunze, cad pe ici pe colo şi copaci, scoşi din rădăcini de ape şi furtuni, cad desigur temperaturile zilei şi mai ales cele ale nopţii, cad trecători întîrziaţi şi maşini grăbite prin gropile recente ori mai vechi practicate din construcţie în marile magistrale ale urbanismului nostru deşănţat, cad visătorii în nostalgii ori depresii de sezon... iar dinspre Europa, cea cu sediul la Bruxelles, cad bolovani. Nici nu trebuie mulţi, unul este de-ajuns. Scrie pe el MCV!!! Raportul care ar trebui să ne dea nu doar temperatura la zi, ci diagnosticul precis privind starea de fond a "bolnavului" nostru, aflat cronic în stare critică, justiţia. Despre hibele acestei improvizaţii politice am scris de cîteva ori în marginea altor rapoarte care nu se deosebeau mult de cel care agită de cîteva zile apele şi aşa tulburi ale politichiei de la Bucureşti. E cazul să revenim, nu de dragul lui Platon şi nici al Adevărului, ci de dragul cititorului nostru căruia, ştim bine, un singur punct de sprijin în univers îi este de ajuns să poată muta planetele de pe orbitele lor "eterne". E vorba, desigur, despre universul cunoaşterii şi al înţelegerii lucrurilor aparent simple şi mărunte de care depinde însă viaţa noastră, individuală şi socială, în cele mai ascunse cute ale desfăşurării sale.