La jumătatea drumului
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 23 decembrie 2019

La 30 de ani de la căderea lui Ceauşescu suntem la abia jumătatea drumului spre un sistem stabil. Am reuşit să schimbăm şi sistemul şi regimul politic, dar nu a fost le fel de simplu cu societatea care l-a tolerat şi mentalităţile. Pentru ca schimbarea începută acum trei decenii să se realizeze vor fi necesare trei generaţii, deci cam 60 de ani. Aşa că astăzi suntem cam la jumătatea drumului. Dar partea pe care am parcurs-o a fost jumătatea grea! Aşa se şi explică emoţia puternică care însoţeşte Revoluţia!