Abonament gratuit

Post-democraţia sau despre dialectica degradării

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

În episodul de astăzi: "Semnele Apocalipsei". Ale apropierii hotarului de la care ordinea unei lumi îşi epuizează definitiv resursele şi, astfel, creează condiţiile altei alcătuiri, radical diferită, cea care aduce cu ea "salvarea". Acest episod al discuţiei ar putea, foarte bine, să fie intitulat: "La capăt de drum". Dinamica politică din România se apropie de pragul care desparte două lumi, două tronsoane diferite, radical diferite, ale istoriei noastre tulburi. Lumea post-decembristă, aşa zisa perioadă a tranziţiei, şi lumea pe care nu o putem numi, deocamdată, decît "post-tranziţie". Una ieşită definitiv din logica, structurile şi procesele definitorii ale celei dintîi. Cum şi pe ce calapod se va aşeza noua alcătuire a societăţii şi, implicit, a politicii din România, nu se întrevede clar şi, în cea mai mare măsură, nu este decelabil. Încă. Drept pentru care, tot ceea ce ne rămîne de făcut este să călcăm încrezători pe urmele lui Arhimede. Să punem la lucru metoda aproximărilor succesive. Să ne apropiem de "necunoscut" despre care ştim totuşi că este "măsurabil", prin construcţii conceptuale care dau marje de aproximare, succesive, tot mai mici. Dacă a funcţionat la determinarea valorii lui ð, pentru care Arhimede a construit şi a calculat perimetrul poligoanelor regulate cu 96 de laturi, înscrise şi circumscrise, de ce nu ar funcţiona metoda şi pentru înţelegerea unor procese sociale?

"Democraţia" cu care s-a dotat şi în tiparele căreia a funcţionat România post-decembristă şi-a epuizat de mult resursele. Mai precis, s-a dovedit fundamental incapabilă să susţină procese democratice autentice, să hrănească dezvoltarea şi maturizarea elementelor esenţiale, instituţii şi relaţii instituţionale înalt funcţionale în spaţiul guvernării, să asigure identitate, spaţiu şi pîrghii eficiente de acţiune şi control pentru "cetăţeanul-alegător" luat ca actor individual şi colectiv al democraţiei, să instaureze elementele sigure de sprijin pentru democraţie şi valorile sale în justiţie şi în alte instituţii cu rol de sprijin (societate civilă etc.) capabile să protejeze fundamentele democratice ale alcătuirii şi funcţionării guvernării. Democraţia noastră reprezentativă, aşa cum am argumentat într-un alt demers, a atins performanţa de a nu fi nici democraţie şi nici reprezentativă! Partidele, operatorii oficial acreditaţi ai scenei noastre politice, aşa cum au fost creaţi şi cu istoria pe care o au în spate în perioada "tranziţiei" sunt incapabili să mai asigure gestiunea guvernării. Au fost supleantaţi, deja, în bună parte, de actori instituţionali "fără mandat", cu acelaşi rezultat. Eşecul. Nu mă refer, aici, doar la faptul că "echilibrul" electoral dintre "stînga" şi "dreapta" s-a apropiat de punctul de la care nesiguranţa majorităţilor parlamentare tinde să devină regulă, ci despre faptul că ele, partidele politice, sunt structural incapabile să genereze idei, programe, lideri şi perspective de guvernare care pot contribui la oprirea dezastrului cvasi-generalizat în care ne-a cantonat "tranziţia", nu mai vorbesc despre asigurarea condiţiilor pentru începerea urcuşului pe povîrnişul dezvoltării. Dezastrul economic poate fi uşor ilustrat prin nivelul agregat al îndatorării sociale şi trendul creşterii sale nestăvilite, probă de netăgăduit a nesustenabilităţii proceselor şi activităţilor pe care le numim "economie". Faptul că plata lunară a salariilor la stat şi a pensiilor nu se poate face decît prin împrumuturi, ar putea fi un alt indicator la fel de concludent. Dezastrul social-educaţional, mai general degradarea capitalului uman disponibil, sunt la rîndul lor uşor măsurabile. Ne apropiem de împărţirea populaţiei (nu doar) şcolare în două jumătăţi egale, una de analfabeţi funcţionali, iar cealaltă de ştiutori de carte tot mai puţină şi mai aproximativă. Asta, ca să dăm doar două exemple. La scară macro, dezastrul poate fi evidenţiat, fără nici un fel de dificultate, prin rezultatele gestionarii tuturor formelor de resurse ale societăţii, de la cele ale subsolului şi solului, la cele ale inteligenţei şi creativităţii. Adevărata măsură a rezultatelor activităţilor care gestionează resursele noas-tre sociale o dau nu productivitatea, profitul, sustenabilitatea sau efectele sociale de antrenare pozitive, ci jaful, degradarea şi risipa. Mai jos de atît, se poate? Întrebarea nu este retorică şi nici lipsită de noimă.

Într-o primă aproximare, răspunsul poa-te fi: da, se poate! Potrivit principiului entropic care, în forma colocvială a principiilor lui Murphy, spune simplu: lăsate de capul lor lucrurile merg sigur doar din rău în mai rău. Pînă unde poate o societate să împingă consumul şi folosirea neraţională a resurselor sale, cuplate cu împărţirea radical şi constant inegală a beneficiilor din activităţi sociale? Adică exact ceea ce au făcut constant în România tranziţiei politice a ultimilor trei decenii deciziile majore de guvernare, indiferent de culoare politică a guvernării? Dacă privim în "registrul" istoriei, ori facem roată privirea prin zonele de subdezvoltare cronică ale lumii globalizate, de astăzi, răspunsul, din păcate, este descurajator. Pînă dincolo de orice limită, pînă cînd societatea este distrusă prin "consum conflictual", prin degradarea sau dispariţia fizică, moartea, emigrarea sau bejenirea în masă, populaţiei. Degradarea socială nu pare să răspundă la stimuli şi praguri "dialectice". Ce fel de politică este asociată cu aceste "regimuri" ale degradării sociale? Ştim, nu e nevoie de nici un fel de aproximare. Regimuri politice de mînă forte, radical şi inflexibil anti-democratice. Orice, între sclavagis-mul de ocupaţie şi feudalismul de subzis-tenţă! Iar, aceste noţiuni nu sunt cîtuşi de puţin invenţii lingvistice. Sunt "soluţii" cu întemeieri şi justificări ideologice a căror resurecţie a devenit astăzi un semn al "timpurilor noi" asemănătoare, cel puţin, celor cu care au operat regimurile politice ale anilor 30 din Germania şi Italia, dar nu numai, respectiv regimuri politice impuse şi susţinute de "centru" în ariile largi de dependenţă, atît în estul, cît şi în vestul "satului global", atît în perioada războiului rece, cît şi după aceea. "Grădina zoologică" este deschisă şi astăzi, la orice oră din zi şi noapte, doar ochi de văzut să aibă cineva... să vadă!

Cealaltă aproximare, pe care o propun, este bazată, dimpotrivă, pe ipoteza reacţiei sociale necesare la praguri critice ale degradării. Revoltele, războaiele intra-societale, uneori prelungite pentru decenii întregi, forme diferite ale conflictualităţii acute, chiar dacă nu generalizate (vezi aşa zisul sindrom al terorismului autohton), revoluţiile etc. sunt semne că în anumite condiţii, societăţile reacţionează şi încearcă soluţii "radicale" pentru oprirea degradării. În toate aceste forme, soluţia de principiu este îndepărtarea de la putere, la limită chiar prin distrugere fizică, a unor grupuri sau elite tradiţionale. Marx a oferit formele embrionare de conceptualizare ale acestor tipuri de "soluţii", transpuse istoric în acţiune, ulterior, de la Lenin la cohorta "dictatorii roşii" ai secolelor XX şi XXI care i-au călcat apăsat pe urme. Dacă o luăm tot pe aici, e simplu. Ieşim din lac, ca să ne aruncăm în puţ, cu capul înainte! Mai există şi altă ieşire?

Da! Există exemple semnificative de societăţi care au răspuns la stimulii pragurilor de degradare printr-un efort social agregat, politic, economic, de organizare a instituţiilor şi a proceselor sociale fundamentale, cu rezultatul reangajării pe curba dezvoltării. Poate nu o să vă vină să credeţi, dar România de la graniţa dintre secolul al XVIII-lea şi cel de al XIX-lea a trăit pe viu un asemenea "experiment". Cu relativ succes! Cum şi în ce condiţii ar putea fi el "actualizat", la datele lumii de astăzi, iată o întrebare numai bună pentru cei care cred că studiul problemelor sociale este nu doar un soi de past-time fără miză şi consecinţe, eventual plătit de nişte instituţii ale statului, ci o datorie sau, dacă doriţi, o contribuţie obligatorie şi necesară a "intelectualului angajat".

Opinia Cititorului ( 54 )

  1. Intectualul angajat are misiunea nobila a cautarii si a descoperirii acelui model societal care sa produca coeziune de jure si de facto! Aloca cineva resurse pentru o astfel de misiune?UE si toate statele membre ar trebui sa ofere burse de cercetare si grant-uri de cercetare cu acest scop.Infiintarea unor centre spirituale de cercetare internationale in jurul acestei teme ar demonstra maturitatea si intelepciunea. Acest model trebuie implementat, altfel ramane de vitrina!

    1. Daca vom descoprri ce informatii contine o gaira neagra, com gadi di solutie pentru entropia sociala dupa acest model sl gaurii negre, cea care recicleaza materia. Avem mare nevoie de aceste informati cheie pentru a deschide potalul sistemului docietal fara deseuri.Intuitia mi-a dictst acest raspuns.

      Daca vom descoperi ce informatii contine o gaura neagra, vom gasi si solutia pentru entropia sociala dupa acest model al gaurii negre, cea care recicleaza materia. Avem mare nevoie de aceste informati cheie pentru a deschide portalul sistemului societal fara deseuri.Intuitia mi-a dictat acest raspuns.

      Istoria omenirii nu duce lipsă de cazuri de persoane celebre ale căror moarte este învăluită în mister, imediat după ce au făcut descoperiri importante pentru omenire. Moartea acestora a creat numeroase semne de întrebare si nu putini sunt cei care cred ca in spate se află interese ascunse chiar conspirații ale celor care ne conduc din umbră. Să facem o privire scurtă la câteva cazuri ale unor oameni de știință care au murit sau au dispărut inexplicabil după ce au făcut descoperiri importante.

      Astrofizicianul australian Rodney Marks a murit în mod misterios la stația de cercetare din Polul Sud în timp ce lucra la un observator. Corpul lui a fost reţinut de guvern și de către corporaţia contractantă Raytheon din motive necunoscute. A fost dezvăluit mai târziu că Marks a murit fiind otrăvit cu metanol. Trei cercetători diferiți care au lucrat în același proiect au murit în 2013, în timp ce studiau efectele încălzirii globale, ceea ce l-a făcut pe Peter Wadhamm, un alt om de știință, să creadă că ei au fost asasinați de către corporații din industria petrolieră sau de către guvernul Statelor Unite ale Americii.

      Considerat un geniu al fizicii, italianul Ettore Majorana a dispărut în 25 martie 1938, la doar 32 de ani, în circumstanțe misterioase şi fără a lăsa vreo urmă. A fost văzut pentru ultima dată în 25 martie 1938, pe un vas care pleca din Palermo spre Napoli. Cu doar câteva zile înainte, şi-a retras din bancă toate economiile şi a lăsat un bilet unui apropiat, în care spunea că a luat o decizie inevitabilă şi îşi cerea scuze pentru problemele pe care dispariția lui bruscă le-ar putea crea. 

      Singura modalitate de a satisface a doua lege a termodinamicii este de a admite că găurile negre au entropie. Dacă găurile negre nu ar avea entropie, ar fi posibil să se încalce legea a doua a termodinamicii prin aruncare de masă în gaura neagră. Creșterea entropiei găurii negre se compensează prin reducerea entropiei obiectului care a fost înghițit.

      Pornind de la teoremele demonstrate de Stephen Hawking, Jacob Bekenstein a presupus că entropia găurii negre este proporțională cu suprafața orizontului evenimentului împărțită la suprafața Planck. Bekenstein a sugerat că (½ ln 2)/4? este constanta de proporționalitate, afirmând că, dacă constanta nu are exact această valoare, trebuie să fie totuși foarte aproape de ea. În anul următor, Hawking a demonstrat că găurile negre emit radiație termică Hawking[2][3], care corespunde unei anumite temperaturi (temperatura Hawking)[4][5]. Folosind relația termodinamică dintre energie, temperatură și entropie, Hawking a fost capabil să confirme presupunerea lui Bekenstein și a stabilit constanta de proporționalitate la 1/4Entropia găurii negre este proporțională cu suprafața orizontului său de evenimente {displaystyle A}{displaystyle A}. Observația principală care a condus la principiul holografic este faptul că entropia găurii negre este, de asemenea, entropia maximă care poate fi obținută prin limita Bekenstein[ 

      Indianul Mitra demonstrează ca nu exista găuri negre ci gri.

      În timp ce oamenii de știință se străduiesc să explice ce este exact o gaură neagră, acum ei examinează și posibilitatea cuantificării unor alte entități misterioase: GĂURILE ALBE. 

      Ceea ce oamenii cunosc despre găurile negre este că acestea sunt puncte în spațiu în care gravitația este atât de intensă încât nici măcar lumina nu poate scăpa atracției lor – asta însemnând practic că sunt invizibile tehnologiei moderne. 

      Dacă în privința găurilor negre nimic nu este actualmente cert, experții consideră că odată ce informația a pătruns în interiorul găurii negre, ea este pierdută pentru totdeauna – chiar dacă acest lucru contravine legilor fizicii. 

      Un alt moment legat de gaura neagră, situație în care legile fizicii sunt aruncate pe fereastră – este orizontul evenimentului unei găuri negre – punctul la care nimic nu poate scăpa atracției sale, moment numit singularitate. 

      Așa cum se întâmplă de multe ori cu singularitățile din Univers – singurul caz care excede explicația cu metodele științifice actuale fiind Big-Bang-ul, de multe ori lipsesc piese din puzzle. Și din acest motiv, găurile albe sunt necesare în ecuație. 

      Unii cercetători consideră că găurile albe ar putea fi de fapt găuri negre primordiale care au început să elibereze toată materia și informația pe care au captat-o de-a lungul timpului, asta însemnând că informația nu s-a pierdut pentru totdeauna. 

      O altă teorie susține posibilitatea găurilor albe de a fi portaluri ale găurilor negre din alte dimensiuni. 

      Dacă găurile albe sunt exact opusul găurilor negre, cu o cantitate necunoscută de materie și informație izvorând din ele – această materie și informație trebuie să vină de undeva. 

      Teoria multiversului susține că universul nostru nu este singular, ci există probabil un număr infinit de universuri. 

      Toate universurile ar fi similare în structură și compoziție, asta însemnând că ar deține și găuri negre precum și găuri albe. 

      Dacă găurile ngre absorb ceva ce se apropie de ele într-un univers, tot ceea ce a achiziționat într-un cosmos ar putea fi eliberat în alt cosmos. Iar această perspectivă ar explica inclusiv Big-Bang-ul. 

      Dacă într-un alt univers survine o supernova, rezultând apoi o gaură neagră, o gaură albă ar fi putut da naștere universului nostru, cu materia alunecând din acel univers pentru a-l crea pe al nostru. 

      Nikodem Poplawski, fizician teoretic de la Universitatea New Haven, a scris pentru InsideScience.org: ”Ce anume a pornit Big-Bang-ul? Care este sursa misterioasei energii negre care aparent cauzează accelerarea expansiunii universului?” 

      Fizicianul polonez descrie găurile negre ca fiind ”cuptoare” ale Universului. Când această sămânță este pusă în pământ, și gaura neagră o răsucește la o viteză apropiată de cea a luminii, micuța sămânță devine contorsionată și comprimată, până când deodată explodează, dând naștere la tot ceea ce cunoaștem. 

      Torsiunea oferă, din acest motiv, fundația teoretică pentru un scenariu în care interiorul fiecărei găuri negre devine un nou univers. 

      Fizicianul Nikodem Poplawski prezinta noi modele matematice de miscare în spirala a materiei care este inghitita într-o gaura neagra. Ecuatiile sale sugereaza ca astfel de gauri de vierme sunt alternative viabile la „singularitatile spatiu-timp”, pe care Albert Einstein le-a presupus a fi centrul gaurilor negre.

      Potrivit ecuatiile lui Einstein pentru teoria relativitatii generale, singularitatile sunt create ori de câte ori materia dintr-o anumita regiune devine prea densa, asa cum s-ar întâmpla în inima ultradensa a unei gauri neagre. Teoria lui Einstein sugereaza ca singularitatile nu ocupa spatiu, sunt infinit de dense si sunt infinit de incinse – un concept sustinut de numeroase dovezi indirecte, dar înca atât de bizare încât multi oameni de stiinta le accepta cu greu. 

      Daca Poplawski are dreptate, nimeni nu se va mai indoi de acum inainte.

      Potrivit ecuatiilor noi, gaurile negre care absorb materie si aparent o distrug iremediabil, arunca afara aceasta materie in alta forma care devine baza in construirea noilor galaxii, stele, planete si poate, de ce nu, o alta realitate. 

      Inflatia, de asemenea, explica modul în care obiectele atât de departate unul de altul ar fi fost cândva destul de aproape pentru a interactiona.

      Dar chiar presupunand inflatia ca fiind reala, astronomii au avut mereu probleme in a descoperi si explica ce a cauzat-o. Aici este locul in care noua teorie intra in scena. 

      Potrivit lui Poplawski, unele teorii ale inflatiei sustin ca evenimentul a fost cauzat de ceea ce se cheama „materie exotica”, o substanta teoretica care difera de materia normala, în mare parte pentru ca este respinsa mai degraba decât atrasa de gravitatie. 

      Poplawski crede ca materia exotica a fost creata atunci când unele dintre primele stele masive s-au prabusit si au devenit gauri de vierme.

      „S-ar putea sa fie o relatie între materia exotica care a format gaurile de vierme si materia exotica care a declansat inflatia”, a spus el. 

      Degradarea entropică este un proces care are loc în timp, cu o viteză mai mare sau mai mică, facând vizibilă reducerea resurselor.

      În timp ce în natură procesul de entropie se produce de la sine, procesul economic este direct dependent de activitatea umană în care consumul de bunuri atrage după sine entropia, adică degradarea, prin producerea de deșeuri și prin disfuncționalitățile ce survin în acest proces.

      Cum putem recicla deseurile? Economia circulara. Dar deseurile sociale? Acestea din urmă cum pot fi reciclate? 

      Procesul economic este, clar, entropic și nu mecanicist. Și pentru că legea entropiei domină toate transformările materiale, acest proces se dezvoltă într-un mod ireversibil. Epuizarea resurselor nu poate fi controlată și o bună parte a deșeurilor rămân deșeuri de nefolosit. Această simplă afirmație conține germenele “penuriei” văzută din perspectivă ecologică globală”

    După ce cheltuirăm cca 10 Ron pe un președinte (că ai votat, că nu ai votat) acești bani cred că sunt pe datorie (15 mil € Psd datorie + cca 15 mil € datorie Pnl) ==> Președinte de doi (2) euro (nu bani) ?

    Așa poate se explică oferta grabnică a Cec-ului, Hidroelectrica (plouă, se invarte ceva acolo, vine banu' ) ? 

    După ceva democrație 18,2 mil alegători ar trebui sa corespundă la 100% alegători cu drept de vot doar că Tov. Iliescu a spus o dată că un mandat de 2 ani nu se pune (că-i de probă), ș-au urmat încă două a câte 4 a'i, tot el ( sau în timpul lui voturile nu mai contează căâte sunt se calculează din cei prezenți la vot (de aia ne spun toți "Dacă n-ai fost la vot, taci 5 ani) ? 

    Teoretic puteam avea președinte cu 3 voturi și așa dacă actualu' primea 3 voturi procentajul era de 100% ? 

    S-a făcut un referendum cu 300 de parlamentari, la bănci cred că plătim dobândă pentru ăi 2 euro/votant ? 

    Dacă la parlamentare se prezintă 50% din alegători logic este să avem 150 de "reprezentanți ai poporului " ? 

    CE a spus că 40% din terenul arabil e deținut de străini, nu știu cum stăm azi dar dacă am depăsit 50% România mai îi Românie ( uni văd colonie) ? 

    Armata de ce nu o privatizăm ca Cec-ul pe bursă ?

    1. Amandoi acesti comentatori sufera de forme de prostie, este drept, diferite, ceea ce este incorect fata de cat de important este textul articolului pe care il comenteaza.

      Multumim domnule Codita pentru efort, va rog sa nu va descurajeze existenta in public a unor cititori de aceasta speta (ei sunt rezultat al unor procese culturale influentate de ceea ce ati explicat in articol). 

      Tu esti reUltatul ptocesului entropic. Nu mai danse, ptocesul este ireversibil. Daca sm reusi sa facem din rl unul reversibil, ai avea sanse! Poste si gasit tu metoda si ne spui si noua! Poate candidezi la premiul Nobel in fizica ....nu vei reusi sa ti se reveleze acest mister, nu ai credinta si nici intentie, cat despre stiinta si sembslizat deja.

      Stimata esti rezultatul procesului entropic. Nu mai ai sanse, procesul este ireversibil. Daca am reusi sa facem din acesta unul reversibil, poate ca ai avea sanse! Poate ai gasit tu metoda si ne spui si noua! Poate candidezi la premiul Nobel in fizica ....nu vei reusi sa ti se reveleze acest mister, nu ai credinta si nici intentie, cat despre stiinta ai semnalizat deja... Nu poti intelege esenta lumii sociale , fizice sau politice.

    Sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre găurile negre, dar aceste monstruozități cosmice, care înfulecă totul, chiar și lumina, ar fi cu siguranță și mai misterioase, dacă Stephen Hawking nu le-ar fi sondat ”adâncimile”.

    Faimosul cosmolog a oferit suport matematic pentru conceptul găurilor negre, a căror existență a fost prezisă în 1915, de teoria relativității generale a lui Einstein. Hawking a demonstrat prin intermediul unor teoreme matematice riguroase asupra ecuațiilor despre gravitație a lui Einstein că, în anumite circumstanțe, există locuri în care aceste ecuații nu mai funcționează: singularitățile. Iar regiunea din interiorul unei găuri negre este o asemenea singularitate. 

    Investigați a lui Hawking asupra naturii găurilor negre s-a dovedit a fi revoluționară. Inițial, munca sa sugera că o gaură neagră nu ar putea deveni niciodată mai mică – anume că regiunea de suprafață sferică a orizontului evenimentului, dincolo de care nimic nu poate evada, nu ar putea descrește niciodată.Similar, a doua lege a termodinamicii reține că ”entropia”, sau dezordinea unui sistem închis nu va scădea niciodată. Iar la începutul anilor 1970, fizicianul Jacob Bekenstein a conectat explicit conceptele, propunând că entropia unei găuri negre este conectată regiunii propriului orizont al evenimentelor. 

    Hawking a primit inițial cu scepticism această idee. În fond, entropia și găurile negre nu par să aibă un drum comun. Găurile Negre erau considerate a nu radia nici un fel de energie, de unde și denumirea lor, iar entropia nu este posibilă în absența radiațiilor. 

    Mai apoi, Hawking a reușit să demonstreze exact contrariul, într-un fel pe care nimeni nu reușise înainte. El a arătat că, dacă asociem mecanica cuantică acestui joc, se poate demonstra că, în fapt, găurile negre nu sunt cu adevărat negre. Ele, în fapt, emit radiație. Această radiație provine din ”particulele virtuale”, care apar și dispar în lumea bizară a cuanticii. Ele realizează același joc în perechea materie – antimaterie, cu antiteza materiei pozitive și negative. În mod obișnuit, aceste perechi se anihilează reciproc imediat. Dar, dacă această pereche a apărut la limita unui orizont de eveniment al unei găuri negre, o particulă ar putea, teoretic, să se prăbușească, în timp ce cealaltă ar fi expulzată în spațiu. Dacă particula de energie negativă a fost absorbită, masa găurii negre s-ar a deveni mai mică, cu o mică fracțiune, iar obiectul ar emite un bit minuscul de radiație.Hawking a lucrat în 1974 asupra acestei idei și – de aceea – această ipotetică lumină a găurii negre este numită ”radiația Hawking” sau radiația Hawking-Bekenstein. Până în prezent nu au fost surprinse asemenea emisii, dar majoritatea fizicienilor cred că aceste emisii există. De aceea, se presupune că toate găurile negre ne mișcorează în timp, până la anihilare, deci până când nu va mai rămâne materie care să evadeze din acestea. Însă acest lucru se va produce pe o scară de timp aproape inimaginabilă, unele calcule sugerând că ultimele găuri negre supermasive din centrul galaxiilor vor dispărea peste 10^100 ani. 

    1. Deși a fost, fără discuție, un geniu, Stephen Hawking nu a avut întotdeauna dreptate, iar una dintre chestiuni este chiar cea a găurilor negre. Faimosul cosmolog a presupus că informația purtată de fiecare particulă – date precum rotația și masa, de exemplu – capturate în interiorul unei găuri negre – se va pierde definitiv, atunci când gaura neagră se va evapora. Cei mai mulți dintre fizicieni nu au fost de acord cu această estimare, sugerând că această ipoteză conduce la ecuații în contradicție uriașă cu experimentele faptice cunoscute. Există anumite tipuri de gpuri negre idealizate pe care le poți construi în modele din teoria corzilor și acolo, este foarte clar, că nici o informație nu este pierdută. Această informație are o cale de emergență tocmai prin intermediul radiației Hawking și în cele din urmă, Hawking a admis eroarea.

      Cercetarea lui Hawking asupra găurilor negre i-a ajutat pe fizicieni să regândească înțelegerea universului la un nivel mai general. Anterior, de pildă, fizicienii asociau scara entropică cu volumul sistemului, așa încât legătura stabilită de Hawking și Bekenstein între entropie și regiunea orizontului evenimentului a venit ca o mare surpriză. 

      Formula lui Hawking, care ar putea fi scrisa pe mormantul sau, demonstreaza ca entropia unei gauri negre este proportionala cu suprafata ei, nu cu volumul acesteia.

      In acest caz, suprafata gaurii negre este orizontul evenimentelor, punctul dincolo de care nimic nu mai poate scapa. 

      Aplicand principiile mecanicii cuantice asupra gaurilor negre, Hawking a inteles ca aceste misterioase obiecte cosmice au entropie si temperatura si emit o radiatie, fenomen care de altfel a fost si numit "radiatia Hawking". 

      Fizicianul a extins insa si mai mult aceasta teorie, considerand ca intregul univers poate fi considerat asemeni unui orizont al evenimentelor, care are o temperatura si o valoare a entropiei. Ideea a fost baza unei noi teorii, numita principiul holografic. 

      Un alt fizician celebru, cel care a introdus in discutie principiul entropiei, este Ludwig Boltzmann. Si el are ca epitaf formula care ii prezinta teoria. 

      Din momentul în care se formează, o gaură neagră începe să radieze energie, numită radiaţie Hawking, pierzând astfel din masa ei. Această radiaţie Hawking nu conţine nicio informaţie legată de substanţa materială din interiorul găurii negre şi odată cu evaporarea găurii negre se pierde şi toată informaţia legată de aceasta. Paradoxul lui Hawking (sau paradoxul informaţiei dintr-o gaură neagră) sugerează faptul că informaţia fizică ar putea să dispară definitiv dintr-o gaură neagră, prin dizolvarea mai multor stări fizice într-o aceeaşi singură stare. Este ştiut faptul că radiaţia Hawking este complet independentă de materia care intră în gaura neagră, dar dacă această materie era într-o stare cuantică pură, transformarea acesteia într-o stare mixtă a radiaţiei Hawking ar distruge informaţia despre starea cuantică iniţială. Pe de altă parte, conform mecanicii cuantice, informaţia completă despre un sistem este încifrată în funcţia ei de undă până la colapsarea acesteia. Evoluţia funcţiei de undă este determinată de un operator unitar, iar caracterul unitar al operatorului implică faptul că informaţia din perspectivă cuantică se conservă. Acest fapt reprezintă cea mai strictă formă a determinismului cuantic. Paradoxul lui Hawking derivă din faptul că el încalcă acest determinismcuantic şi prezintă această formă de paradox fizic.

      Procesul de emisie de radiaţie de către o gaură neagră, care a căpătat numele de

      radiaţie Hawking, este următorul: în apropierea orizontului evenimentelor, ţinând cont de mecanica cuantică, se formează perechi de particule virtuale, particulă-antiparticulă. În mod normal aceste particule virtuale nu pot fi detectate, însă contribuie la aşa-numita energie a vidului cuantic. 

      Câmpul gravitaţional al unei găuri negre joacă însă un rol extrem de important în transformarea uneia dintre particule, din particulă virtuală în particulă reală, practic expulzând-o din gaura neagră. 

      Această particulă care a scăpat din gaura neagră reprezintă radiaţia Hawking. Perechea ei, ce ar avea o energie negativă, contribuie la scăderea masei găurii negre, deci la procesul de evaporare. 

      Evident că dacă gaura neagră absoarbe alt material (particule, stele, planete, alte găuri negre etc.), evaporarea este compensată, sau poate să devină neglijabilă (de exemplu în cazul găurilor negre cu masă mare).

      Temperatura unei găuri negre este invers proporţională cu masa acesteia. Deci, cu cât o gaură neagră este mai mică, cu atât este mai fierbinte. Radiaţia emisă depinde de temperatură şi, deci, implicit, timpul în care o gaură neagră dispare depinde de temperatură, deci de masa găurii negre.  

      Atunci când o gaură neagră dispare, unde se duce informaţia din ea? Dacă informaţia dispare odată cu gaura neagră, acest lucru contrazice teoria cuantică. Dar poate că informaţia se întoarce împreună cu radiaţia Hawking, nu? Problema este că informaţia conţinută într-o gaură neagră nu poate ieşi de acolo. Prin urmare, singura modalitate prin care informaţia poate trece în radiaţia Hawking este cea prin care aceasta ar putea fi cumva “copiată”. În acest caz, avem două “exemplare” ale informaţiei, una în interiorul găurii negre şi alta în afara ei, ceea ce contrazice din nou teoria cuantică. Evident, cel mai simplu ar fi să afirmăm faptul că teoria cuantică este incompletă şi că fizica găurilor negre ne obligă să o dezvoltăm, să o îmbunătăţim, să o extindem în aceeaşi manieră în care şi Einstein a extins legile lui Newton în teoria sa a relativităţii. Exact acest lucru l-a crezut şi Hawking vreme de trei decenii. Dacă informaţia este copiată, atunci rezultă că teoria cuantică trebuie modificată!

      model teoretic numit “complementaritate” (Leonard Susskind) prin care se sugera faptul că informaţia putea exista în ambele locuri, atât în interiorul găurii negre cât şi în exteriorul acesteia, fără a contrazice teoria cuantică. Concret, observatorii care sunt în afara găurii negre vor observa informaţia că se acumulează la orizontul evenimentelor, iar apoi “zboară” afară prin radiaţia Hawking. Observatorii care intră în gaura neagră vor observa informaţia fixată acolo, în interior. Cum cele două categorii de observatori nu pot comunica între ei, atunci nu există nici paradox!

      Iată-ne, deci, am ajuns de unde am plecat, fără să găsim o soluţie la paradoxul informaţiei găurilor negre de la care am plecat. La prima vedere, teoria cuantică şi complementaritatea par a fi în regulă, în schimb relativitatea generalizată impune modificări substanţiale, deloc neglijabile, ceea ce teoria stringurilor nu pare a o promite prin exemplul holografiei. În schimb, corespondenţa câmp / string sugerează faptul că teoria cuantică poate descrie procesul de formare şi evaporare a unei găuri negre, în condiţiile conservării informaţiei.

      Deci, poate cumva complementaritatea să fie înlocuită prin altceva, sau ea nu este decât un 

      argument în plus care creează acest paradox, în esenţă greşit?  

      Soluţia lui Hawking: Hawking a propus şi el propria sa versiune de ieşire din paradox, dar tot 

      una calitativă, fără ecuaţii şi care, în viziunea specialiştilor, pare a fi incompletă şi poate chiar 

      greşită. Hawking spune că deşi exteriorul găurilor negre devine simplu destul de repede, interiorul 

      acestora devine foarte complex. Dar sistemele complexe prezintă haos, ceea ce le face 

      inpredictibile. În viziunea lui Hawking, tocmai complexitatea destabilizează orizontul 

      evenimentelor şi, astfel, permite informaţiei să se scurgă spre exterior, ceea ce contrazice propriileb sale teorii anterioare despre găurile negre, conform cărora găurile negre, rezultate în urma colapsului gravitaţional al stelelor masive, distrug orice intră în ele, împiedicând lumina şi chiar informaţia să mai scape de acolo. Prin urmare, aceste găuri negre nu mai sunt chiar “negre”, ci “găuri gri”, sau “stări gravitaţionale metastabile”, sau “găuri aparent negre” şi care au un interior în general haotic care permite informaţiei să se scurgă. Astfel, Hawking evită problema zidului de foc, care implica o modificare drastică a relativităţii generalizate, înlocuind-o cu posibile şi rezonabile modificări şi completări ale acesteia, mult mai puţin drastice decât în cazul zidului de foc. 

      Soluţia lui Hawking ridică şi ea o serie de probleme. De pildă, zidul de foc apare abia pe la

      jumătatea evaporării unei găuri negre, nu la sfârşitul ei. Deci, gaura neagră este încă foarte mare, atunci când se presupune că informaţia ar începe să se scurgă, ceea ce face destul de dificilă acceptarea soluţiei lui Hawking, mai ales în lipsa unor ecuaţii matematice concrete. Nu este de aşteptat ca o problemă veche de circa 40 de ani să se rezolve prea curând. Şi, cum se întâmplă adesea, în astfel de cazuri, soluţia va veni, probabil, de la un tânăr despre care nimeni nu a auzit încă, sau poate de la o persoană care încă nici nu s-a născut. Pentru moment, majoritateainformaţiilor de bază despre găurile negre rămân valabile, iar astrofizicienii caută să descopere în continuare spectaculoasele găuri întunecate ca centre ale galaxiilor din univers.  

    Doi astrofizicieni, Carlo Rovelli şi Francesca Vidotto, sugerează faptul că în centrul găurilor

    negre există o structură numită stea Planck şi nicidecum o singularitate. Această concluzie ar avea 

    drept consecinţă imediată faptul că găurile negre vor returna la un moment dat universului toate 

    informaţiile pe care le-au acumulat în interiorul lor Fiecare gaură neagră, deci, conţine resturile cuantice ale stelei din care s-a format, iar aceste stele pot reveni la viaţă, odată ce gaura neagră se evaporă. Cercetătorii le denumesc stele Planck şi cred că pot raspunde astfel la problema ridicată de paradoxul pierderii de informaţie dintr-o gaură neagră. În plus, această idee ar putea reconcilia mecanica cuantică şi teoria relativităţii generalizate. 

    Se presupune că găurile negre s-au creat odată cu sfârşitul unei vieţi ale unei stele mari, atunci 

    când presiunea internă a stelei este insuficientă pentru a rezista propriei gravitaţii iar steaua intră în 

    colaps, sub acţiunea propriei sale greutăţi. Majoritatea cercetătorilor cred că, odată ce nimic nu mai 

    poate stopa acest colaps, se va forma în cele din urmă o singularitate, adică o regiune în care sunt 

    atinse densităţi infinite de materie, iar teoria relativităţii generalizate îşi pierde predictibilitatea. Dar 

    din moment ce legile fizicii nu mai sunt valabile într-o astfel de regiune cu densitate infinită, atunci

    cine poate spune ce s-ar putea întâmpla în interiorul unei găuri negre?  

    1. Cercetătorii susţin faptul că, din moment ce o gaură neagră se evaporă şi se restrânge,

      limitele sale vor ajunge, la cele ale unei stele Planck. La acest moment, nu va mai exista un orizont 

      al găurii negre, deci toată informaţia din această gaură neagră poate evada cu uşurinţă. Steaua 

      Planck ne-ar permite să înţelegem evaporarea găurilor negre, etapa finală a vieţii acestora, fără 

      paradoxuri. Paradoxurile nu sunt parte a naturii; acestea sunt semne ale cunoştinţelor noastre 

      incomplete, susţine Vidotto, iar Rovelli îl completează, afirmând că informaţia nu este niciodată

      prea concentrată şi poate „evada” odată cu implozia unei stele.  

    Etimologic, cuvîntul „informaţie” provine de la cuvîntul latin „informatio” format din două cuvinte „in” şi „formare” care împreună semnifică „a da o formă” sau „ a da o imagine” , De aici putem spune că natura informaţiei în societate este ceea ce indică forma de organizare a materiei şi a energiei, fără de care aceste două nu poate să existe/ În acest context, trebuie neapărat să identificăm despre ce fel de informaţie este vorba, deoarece există informaţia transmisă prin codul genetic, informaţia electronică, informaţia care explică organizarea materiei şi a energiei universului fiind în afara conştiinţei şi gîndirii zilnice a omului. Sistemele sociale fac schimb de informaţie pe care academicianul T. Ţîrdea o numeşte informaţia socială. Informaţia socială este o reflecţie a lucrurilor, sau cum afirmă A. Ursul, este o reflecţie a diversităţilor.

    1. Contrariul informaţiei este entropia informaţională care reprezintă gradul de dezorganizare a informaţie şi gradul de degradare a informaţiei. Conform teoriei informaţionale, gradul de entropie este estimat după cantitatea de informaţie care o putem obţine dintr-un mesaj. N. Wiener, fondatorul ciberneticii, susţine că: „După cum cantitatea de informaţie în sistem este măsura ordinii, exact la fel este entropia măsura dezorganizării sistemului: ele sunt egale luate ca semn matematic invers”. După cum este bine cunoscut, entropia oricărui sistem, permanent are o tendinţă maximă. Anume creşterea informaţiei sau a neghentropiei în sistem duce la reducerea entropiei… Informaţia şi entropia sistemului se află în relaţia de luptă a contrariilor care se exclud reciproc, dar în acelaşi moment se consideră reciproc. De aceea, deschiderea sistemului atît din interior cît şi din exterior duce la descreşterea entropiei ca rezultat al circulaţiei informaţiei şi al reducerii neclarităţii sau a imprevizibilităţii.

    Referindu-ne în mod direct la politic sau la sistemele politice ca fenomen, atunci cînd lipseşte informaţia are loc dezordinea sau nu are loc transmitere de informaţie atît pe verticală cît şi pe orizontală, încît incertitudinea sau entropia este în creştere. Astfel, din lipsa transmiterii de informaţie desfăşurată pe o cale proprie sistemului social, entropia sau dezordinea creşte la un prag atît de înalt, încît sistemul este nevoit să aleagă o altă cale de dezvoltare, ca de exemplu calea democraţiei. Practica a demonstrat că sistemul democratic este mult mai stabil ca rezultat al circulaţiei informaţionale mai transparente şi mai libere de la politic la societatea civilă, de la societatea civilă la politic, de la sistemul politic intern la cel internaţional.Aceasta se datorează faptului că sistemul democrat este cel mai deschis atît din interior cît şi către mediul său. De asemenea, datorită capacităţii continue a unei autoorganizări uşoare a sistemului democrat prin alegerile generale sau locale, odată la 4 sau la 5 ani, oferă posibilitate ca sistemul să se afle sub autocontrolul societăţii civile, şi a opiniei publice care, de fapt, este cel mai natural mod de a controla un sistem politic.

    Dezordinea şi entropia în sistemele politice poate creşte ca rezultat al interacţiunii complexe a elementelor avînd loc degradarea informaţiei la micronivel. Informaţia schimbată şi transmisă între structurile societăţii civile şi cele politice este distorsionată şi transformată în neclaritate dacă aceste structuri transmit informaţie opusă ca sens, astfel apare dezordine în sistem şi informaţia descreşte. Schimbul şi transmiterea informaţiei între elementele sistemului politic depinde de particularităţile acelor elemente politice pe care o transmit, de imperfecţiunile personale şi de grup în transmiterea informaţiei

    1. De asemenea, din punct de vedere psihologic, omul, componenta de bază a oricărui sistem social are tendinţa spre cunoaştere, egoism, altruism, dragoste, etc. combinaţia cărora face sistemul să fie extrem de complex fiind dominat de imprevizibilitate şi de mari carenţe în procesul transmiterii informaţieiDe aceea, la atingerea pragului maxim a lipsei de informaţie, sistemul va alege în punctul de bifurcaţie, ca rezultat al unei fluctuaţii, o nouă cale de evoluţie.

      Acel sistem politic, partid politic sau alt subsistem politic este mai organizat şi respectiv mai puternic care dispune de un schimb de informaţie socială cît mai eficientă prin orice fel de mijloc. Organizarea acestora depinde de cantitatea de informaţie care este în cadrul acestui sistem sau subsistem politic, şi cu cît sistemul conţine informaţie mai diferită, cu atît mai complexă va fi organizarea sa. 

      informaţia sau neghentropia este nucleul organizării îndreptată spre acţiunea de adaptarea a resurselor materiale şi umane la scopurile dezvoltării pe termen lung.Entropia într-un sistem poate fi micşorată prin intermediul unei conexiuni cu un alt sistem în care entropia acestuia este mai mică, şi care poartă denumirea de entrostat sau rezervoar. Această legitate poate fi interpretată dînd exemple sociale şi politice cum ar fi: organizaţiile, alianţele, uniunile, instituţiile sociale care servesc drept exemple de rezervoar pentru unele sisteme sociale ce se află într-o stare de creştere a entropiei. Prin aceste conecţii, entropia va scădea deoarece se va mări circuitul de informaţie prin colaborarea şi comunicarea acestor structuri politice şi sociale, precum şi apare un mecanism mai dezvoltat în a diversifica circuitul de informaţie. În acest context apare o nouă balanţă în ce priveşte puterea în societăţile democratice.

    Chiar dacă entropia este concepută ca fiind gradul de dezordine pentru sistem, ea joacă un rol deosebit pentru sistemele sociale. Anume în condiţiile unei entropii înalte apare autoorganizarea, ce impune autoaccelerarea catalitică a ciclurilor de creativitate a sistemului. Acest fapt, ne argumentează din nou că entropia şi dezordinea în sistemele sociale are un rol deosebit, deoarece, dacă dorim să trecem la un nivel de dezvoltare mai superior şi mai ordonat, trebuie să trecem mai întîi prin dezordine care determină sistemul la schimbare. În acest caz, puterea suferă o comutare esenţială în structura sistemului politic.

    1. unul din componentele cheie ale sistemului politic, puterea politică, capătă o dimensiune puţin diferită faţă de cea clasică, fiindu-i atribuită fenomenul de reducere a entropiei.Antropologul şi sociologul francez G. Balandier, interpretează puterea ca un fenomen care se reduce la o luptă împotriva entropiei şi a dezordinii ce ameninţă întreg sistemul politic.

      Aristotel afirma „cine are puterea să prevadă, acela este stăpînitor şi domn firesc”.Cu cît este mai mare entropia în sistem sau subsistem, cu atît este mai greu de conceput şi de realizat fenomenul puterii, deoarece acesta este impedimentul principal în prevederea fenomenelor şi a faptelor care urmează a se întîmpla în sistemul politic.Soluţia cea mai modernă la aceasta stare a entropiei permanente în sistem, în conceperea şi realizarea puterii, este cunoaşterea care, potrivit lui A. Toffler, este „puterea de cea mai înaltă calitate” .Or, după cu cum susţine F. Bacon: „cunoaşterea înseamnă putere”A. Toffler continuă în a susţine că cunoaşterea este cea mai democratică formă a puterii, în comparaţia cu forţa sau bogăţia care sunt limitate şi de o calitate mai inferioară, fiind aplicate doar în cazuri de pedeapsă sau de influenţă. Puterea politică este inversul entropiei sociale, după cum şi ordinea socială este inversul haosului în sistemului politic, fenomene care necesită de a fi studiate în interdependenţa contrariilor acestora. 

    Asocierea undelor cuantice cu o frecvenţă haotică la unda cuantică care are o frecvenţă cea mai asemănătoare cu celelalte.Termenul sinergetic care descrie un asemenea fenomen de aderenţă spontană a opiniei publice la un ideal, idee, lider carismatic.

    1. O categorie aparte a sinergeticii, care ne-ar ajuta în prezicerea evoluţiei sistemele sociale sau a celor politice, ar fi stabilirea atractorilor sistemului care prezintă acele structuri spre care iese sistemul în momentul de bifurcaţie, şi spre care alunecă puterea în dinamică. Atractorii, ar fi scopul principal al prezicerii evoluţiei sistemice, deoarece odată cu stabilirea acestora se poate de stabilit calea şi punctul spre care evoluează sistemul social.

      Uniunea Europeană își consolidează coeziunea economică, socială și teritorială cu scopul de a promova o dezvoltare armonioasă pe întreg teritoriul său. UE vizează în special să reducă disparitățile dintre nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni. Printre regiunile avute în vedere, o atenție deosebită se acordă zonelor rurale, zonelor afectate de tranziția industrială, precum și regiunilor afectate de un handicap natural sau demografic grav și permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice, cu o densitate foarte scăzută a populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere și muntoase. 

      UE sprijină realizarea acestor obiective prin utilizarea fondurilor structurale și de investiții europene (FSE, FEDR, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM)) și a altor surse, cum ar fi Banca Europeană de Investiții. 

      o Europă mai inteligentă – o transformare economică inovatoare și inteligentă; POlitica de coeziune dupa 2020 are 5 obiective: 

      o Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon; 

      o Europă mai conectată – mobilitate și conectivitate TIC regională; 

      o Europă mai socială, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale;

      o Europă mai aproape de cetățeni – dezvoltarea sustenabilă și integrată a zonelor urbane, rurale și de coastă prin inițiative locale. 

      Model societal care pune iubirea, cooperarea in centrul societatii, nu ura conflictul

      De-a lungul timpului, s-a observat că în interiorul piramidelor se petrec lucruri ciudate. În prezent, interesul oamenilor de ştiinţă merge spre descifrarea semnificaţiilor tainice ale piramidelor pentru a le putea utiliza energia secretă, cu scopul de a revigora forţa vitală, de a vindeca sau ameliora manifestările unor boli, de a obţine performanţe tehnice în diverse domenii.

      Inventatorul american Patrick Flanagan a explicat, în 1973, că piramida amplifică microundele printr-un fenomen similar rezonanţei magnetice, producând o energie ce poate fi transformată în electricitate. 

      Cercetători i de la Institutul de Fizică Hefei din China au dezvoltat un reactor experimental, (soare artificial) care încearcă să imite procesul de fuziune nucleară care are loc în stele, pentru a genera energie. Plasma din reactorul Experimental Advanced Superconducting Tokamak (EAST) a fost încălzită la o temperatură uriașă, de 100 de milioane de grade Celsius, de 6 ori mai mult ca temperatura pe care o întâlnim în miezul Soarelui nostru (15 milioane de grade Celsius). 

      Dacă acest reactor va deveni funcțional și va putea obține energie prin fuziune nucleară ar fi un pas uriaș spre trecerea la o energie curată, care nu poluează și care ar fi practic nelimitată.

      Conform experților, 100 de milioane de grade Celsius reprezintă temperatura minimă necesară pentru declanșarea fuziunii nucleare autonome pe Pământ. Interesant este că „soare artificial” este numele dat experimentului de fuziune nucleară și nu este similar cu luna artificială pe care China intenționează să o lanseze în curând. 

      In interiorul stelelor, hidrogenul fuzioneaza in heliu, iar mai apoi apar elementele mai grele. Procesul de fuziune eliberează cantități foarte mari de energie. Produsele secundare nu sunt radioactive. Pe Terra, singura putere nucleara pe care o folosim este fisiunea. Doar ca, aceasta necesita materiale radioactive si totul implica riscuri foarte mari, potrivit playtech.ro. Insa, exista un foarte mare interes pentru fuziune, un proces extrem de dificil de realizat. 

      Experimentele de fuziune nucleară încearcă să reproducă procesul de generare a energiei în Soare și, pentru a atinge acest obiectiv, cercetătorii din China au înființat în 2006 reactorul de fuziune experimental Tokamak Experimental Superconductor (EAST). 

      Bravo Salomeea!

      Merci!

    Poate conştiinţa să creeze ordine şi să inverseze haosul din Univers?Bineînţeles, conştiinţa este departe de a fi înţeleasă de comunitatea ştiinţifică, iar supremaţia entropiei încă este considerată o lege a fizicii. Dar este interesant să se analizeze unele teorii şi raţionamente prezentate de cei care consideră că nu locuim într-o maşină imensă sortită să degenereze în haos.

    Iarasi Apocalipsa! Bursa, pensionati-l pe Codițe.

    1. Dr. Robert Jahn, decan emerit al Facultăţii de Inginerie şi Ştiinţe Aplicate de la Universitatea Princeton, a scris în cartea sa “Margins of Reality”: “Au fost făcute încercări de a se atribui conştiinţei capacitatea de reducere a entropiei, care îi permite să exercite o influenţă ordonatoare asupra proceselor fizice altfel aleatoare, inversând tendinţa lor termodinamică normală către un minim de informaţie şi un maxim de haos”.

      Experimentele desfăşurate la Princeton sugerează că, într-adevăr, conştiinţa poate contribui la un astfel de proces de ordonare, a susţinut Jahn. Cercetătorii din laboratorul PEAR (Princeton Engineering Anomalies Research) au afirmat în anii ‘90 că mintea umană ar putea influenţa un aparat cunoscut sub numele de REG (generator de evenimente aleatorii). REG-urile produc fie zerouri fie cifre 1. Ele pot produce două posibile rezultate generate aleatoriu. Operatorilor li s-a cerut să îşi direcţioneze intenţia către aparat pentru a-l determina să producă fie mai multe cifre 1 sau mai multe zerouri. REG a manifestat o deviaţie care urma intenţia, cu o mărime situată cu mult deasupra probabilităţii statistice acceptate. 

      Se pare că mintea a adăugat o oarecare ordine proceselor fizice aleatorii. Sau cel puţin le-a influenţat. 

      Se spune că entropia apare în interiorul unui sistem închis, un sistem care este incapabil să primească o nouă energie în afara celei pe care o are. Pe de altă parte, o tendinţă către ordine ar putea avea loc în interiorul unui sistem deschis, unul care este capabil să primească o nouă energie din afara sa.

      Fiinţele vii primesc energie din afară, de exemplu, aşadar ordinea ar putea creşte în interiorul corpului uman. Dar, în schimb, pentru crearea ordinii în interiorul corpurilor noastre, noi adăugăm dezordine în afara corpurilor – noi exportăm entropie în lumea exterioară. Drept rezultat, în Univers, ca un întreg, entropia creşte în continuare. Aceasta este o viziune larg acceptată în comunitatea ştiinţifică. 

      Entropia este suprimată atunci când conştiinţa persoanei este trează.

      Wow!

    Cum nu vi tu Tepes Doamne! ....

    "Partidele, operatorii oficial acreditați sa ne reprezinte, asa cum au fost creați si cu istoria pe care o au în spate, în perioada "tranzitiei" sunt incapabili sa mai asigure gestiunea guvernării. ....."

    Ne sugerează domnul Codita necesitatea unei noi "revolutii"?

    Aceasta masinarie scade entropia din exterior si o crește pe cea din interiorul găurii negre. Ce se întâmplă in interiorul ei este un mister, inca! Știm doar ca informația nu se pierde , ea reapare in universul nostru dar si in altul paralel, copiata, duplicata de steaua noua prin gaura alba, cunoscuta care ia locul binecunoscutei singularitati comune big- bangului si gaurii negre.

    1. Este esential sa se gaseasca mecanismul societal similar gaurilor negre sau gri, cel care cecileaza deseurile sociale!

      Este esential sa se gaseasca mecanismul societal similar gaurilor negre sau gri, cel care recicleaza deseurile sociale!

    La multi ani cu soare!

    1. Sagittarius A* este o sursă radio astronomică luminată și foarte compactă în centrul Căii Lactee, în apropierea constelațiilor Sagetator și Scorpion. Sagittarius A* este deasemenea locația unei găuri negre supermasive ca cele care sunt acum acceptate în general ca fiind în centrul celor mai multe galaxii spirale și eliptice.

      Observațiile stelei S2 ce orbitează în jurul Sagittarius A* au fost folosite pentru a-i semnala prezența și pentru a produce date despre gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee. 

    Un punctaj rezumativ:

    -Democraţia noastră reprezentativă, aşa cum am argumentat într-un alt demers, a atins performanţa de a nu fi nici democraţie şi nici reprezentativă! 

    -Partidele, operatorii oficial acreditaţi ai scenei noastre politice, aşa cum au fost creaţi şi cu istoria pe care o au în spate în perioada "tranziţiei" sunt incapabili să mai asigure gestiunea guvernării. Au fost supleantaţi, deja, în bună parte, de actori instituţionali "fără mandat", cu acelaşi rezultat. Eşecul. 

    -Pînă unde poate o societate să împingă consumul şi folosirea neraţională a resurselor sale, cuplate cu împărţirea radical şi constant inegală a beneficiilor din activităţi sociale?... Pînă dincolo de orice limită, pînă cînd societatea este distrusă prin "consum conflictual", prin degradarea sau dispariţia fizică, moartea, emigrarea sau bejenirea în masă, populaţiei. 

    -Există exemple semnificative de societăţi care au răspuns la stimulii pragurilor de degradare printr-un efort social agregat, politic, economic, de organizare a instituţiilor şi a proceselor sociale fundamentale, cu rezultatul reangajării pe curba dezvoltării... România de la graniţa dintre secolul al XVIII-lea şi cel de al XIX-lea a trăit pe viu un asemenea "experiment". Cu relativ succes! 

    -...studiul problemelor sociale este nu doar un soi de past-time fără miză şi consecinţe, eventual plătit de nişte instituţii ale statului, ci o datorie sau, dacă doriţi, o contribuţie obligatorie şi necesară a "intelectualului angajat". 

    Deci, ce-i de facut ca lucrurile sa nu mearga din rau in mai rau? Este clar, sa nu le lasam sa merga de capul lor! Cum? Prin studiul corect al problemelor sociale, obligatie a intelectualilor angajati. Urmind ca acestia sa aduca la cunostinta alegatorilor concluziile clare privind posibilitatile de angajare a societatii pe drumul modernizarii si dezvoltarii, sa-i educe pe alegatori, pentru ca acestia sa nu aleaga porci in conducerea tarii, ci sa aleaga in fruntea tarii un alt Carol I, pe care sa-l ajute sa intareasca si sa faca functionale institutiile statului. 

    Este atit de simplu! Mai ales ca intelectualii tarii au in fata drumul parcurs de inaintasii lor, care in conditii mult mai grele, printr-o actiune legendara au contribuit la desavirsirea constiintei nationale a romanilor, urmarea fiind ca acestia au reusit cea mai mare realizare a lor: sa se uneasca intr-un singur stat.

    Un editorial remarcabil. Felicitari autorului! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie