Întîi farsa, apoi tragedia pierderii Cărţii

MAKE
Ziarul BURSA #Miscellanea / 9 - 13 septembrie

Philip Galle (1537 - 1612), după Maerten van Heemskerck (1498 - 1574) "Iosia sărbătorind Paştele", circa 1569

Philip Galle (1537 - 1612), după Maerten van Heemskerck (1498 - 1574) "Iosia sărbătorind Paştele", circa 1569

Obiceiuri bune!

Ziarul BURSA îşi menţine bunul obicei de a oferi câte un cadou spiritual cititorilor cu ocazia marilor sărbători, religioase sau laice. Înainte de Adormirea Maici Domnului, v-am dăruit un text "greu", "Ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu", semnat MAKE. Materialul s-a bucurat de un foarte mare succes, ceea ce reprezintă un indicator pentru nivelul de înţelegere al cititorilor noştri. "Recidivăm" cu o continuare firească. Nu mai facem avertismente, nu mai este cazul, ştiţi foarte bine cum stă treaba cu utilul şi plăcutul, cu cercetarea şi credinţa.

Sunt necesare câteva cuvinte (aparţin agenţiei de presă a Patriarhiei) despre această mare sărbătoare: "Cea dintâi mare sărbătoare din anul bisericesc ortodox este Naşterea Maicii Domnului, prăznuită la 8 septembrie. Începutul acestei sărbători trebuie aflat între Sinodul III Ecumenic (431) şi Sinodul IV Ecumenic (451). Se şi cuvenea, de altfel, să întâlnim sfinţenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale anului nou, Maica Domnului fiind sfinţenia omenească cea mai înaltă, cunoscută şi preacinstită în Biserică. Sărbătoarea a fost stabilită în a opta zi din anul bisericesc, pentru că cifra opt simbolizează ziua veşniciei, viaţa fără de sfârşit, iar datorită ei, Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu S-a întrupat, a biruit moartea şi a dăruit oamenilor viaţa veşnică în Împărăţia Cerurilor. (...) Sfârşitul anului bisericesc este de asemnea sub ocrotirea şi binecuvântarea Sfintei Fecioare Maria. Cu Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, practic, se încheie anul bisericesc".

Vă dorim să aveţi o lectură cât mai folositoare! (D.N.)

MAKE

a) Anatomia Poruncii

Porunca dumnezeiască este alcătuită din două segmente: primul - o străfulgerare despre care am citit că este non-umană/divină şi că ne parvine din "fulgerele şi tunetele şi sunetul trâmbiţelor" de la punctul de contact de pe Muntele Sinai (1) ; al doilea - o exprimare imperativă în limbaj omenesc despre ce să facem sau să nu facem; cele două segmente sînt asamblate printr-o articulaţie misterioasă (de exemplu, degetul lui Dumnezeu/Moise/Tora scrisă, ca rădăcină a înţelesurilor), care procesează astfel ca străfulgerarea să fie consemnată în limbaj şi care presupune încredinţarea că divinitatea comunică cu noi (cu toate consecinţele acestei presupuneri în materie de credinţă).

De la prima vedere, Poruncile dumnezeieşti ne transferă o voinţă agregată social (inclusiv Poruncile privitoare la comportamentul individual şi al sinelui), trăsătură concordantă cuprinderii colective a credinţei, stimulînd, astfel, o dublă înălţare din gregar, prin norme şi prin confirmarea lor în comuniunea trăirii; "Dumnezeu s-a sculat în adunarea lui Dumnezeu" (2) .

Atunci cînd nu sînt legi (ale naturii sau societăţii), Poruncile insesizabile sau/şi neinteligile sînt date în van; ca să capete înţeles practic, ele trec prin mijlociri, de exemplu, Moise şi Tora orală, (Talmudul după cum unii afirmă, în pofida celor care susţin că aceasta ar fi o confuzie şi că la el trebuie adăugate Scriptura, Mishna şi Hagada).

Comunicarea lui Moise cu poporul prin intermediul fratelui său Aaron levitul urmează explicit sistemul de comunicare dintre Dumnezeu şi oameni, prin intermediul lui Moise:

"16. El va grăi în locul tău către popor şi va fi: el îţi va sluji drept gură şi tu vei fi pentru el Dumnezeu".

(Textul masoretic/Exodul/Capitolul 4)

Moise a adus Torei caracterul său scris, dar nu poate vorbi în faţa poporului pentru că este gângav:

"10. Atunci Moise a zis către Domnul: «O, Doamne, eu nu sunt om îndemânatic la vorbă, ci grăiesc cu anevoie şi sunt gângav; şi aceasta nu de ieri de alaltăieri, nici de când ai început Tu a grăi cu robul Tău; gura mea şi limba mea sunt anevoioase»".

(Biblia ortodoxă/ Exodul/Capitolul 4)

Poporul primeşte cuvintele de la Aaron (3), Aaron conferă Torei oralitatea.

Întîi farsa, apoi tragedia pierderii Cărţii

Note

(1) Geneza: 20:18. "Şi tot poporul a auzit fulgerele şi tunetele şi sunetul trâmbiţelor şi a văzut muntele fumegând; şi văzând, tot poporul s-a dat înapoi şi a stat departe, temându-se."

(2) "Dumnezeu s-a sculat în adunarea lui Dumnezeu" (Textul Masoretic/Psalmul 82:1, corespunzător Psalmului 81:1 din Biblia ortodoxă); Nota de subsol a Psalmului 81:1, de la p. 217 ("Septuaginta", Vol. 4/1, Editura Polirom/Bucureşti, Iaşi) precizează: "În mitologia canaaneană se vorbeşte despre adunarea zeilor prezidată de zeul El. Psalmistul demitologizează imaginea, aplicînd-o la relaţia dintre Dumnezeu şi oameni [...]"

(3) Moise comunică prin Aaron:

"28. Atunci a spus Moise lui Aaron toate cuvintele Domnului, pe care i le poruncise şi toate semnele [n.a. - minunile] ce-i încredinţase să facă.

29. După aceea s-au dus Moise şi Aaron şi au adunat pe toţi bătrânii fiilor lui Israel.

30. Şi le-a spus Aaron toate cuvintele pe care le grăise Domnul lui Moise şi a făcut Moise semne înaintea poporului;

31. Şi poporul a crezut şi s-a bucurat că a cercetat Domnul pe fiii lui Israel şi a văzut necazurile lor şi, plecându-se, s-au închinat." (Exodul: Capitolul 4)

b. Modelul de transfer al Torei

Etimologia presupune că numele "Aaron" ar fi de origine egipteană (Harun, în arabă; Aharon, în ebraică), cu semnificaţia "de vorbit vorbeşte" şi rostit aa ren - "nume mare" (4), semnalînd intenţia explicită a Scripturii să-i hărăzească lui Aaron un mare destin în verbalitatea Torei.

Scriptura oferă aici prototipul misterioasei articulaţii dintre "străfulgerarea" divină şi "exprimarea imperativă" în limbaj omenesc a Poruncii.

Textul Capitolului 4 al Exodului îndeamnă la multiplicarea acestui prototip al relaţiei de transfer dintre fraţi (Moise şi Aaron), atît în amonte, pînă la Dumnezeu, cît şi în aval, pînă la adunarea bătrînilor şi pînă la popor, pe fluxul de comunicare al Torei.

Defectul de vorbire al lui Moise poate fi privit drept simbolic, caracterizînd ininteligibilitatea discursului dumnezeiesc pentru cei fără har şi sugerînd că, în faţa lui Moise, Dumnezeu nu şi-a reprimat nemărginirea exprimării non-umane şi de aceea l-a ales, pentru calitatea să găsească echivalentele lingvistice la "fulgerele şi tunetele şi sunetul trâmbiţelor" (Geneza:20:18) auzite de tot poporul, pe muntele fumegînd.

La rîndul sau, Aaron îl înţelege pe fratele sau Moise, în pofida gângăvelii şi are darul să verbalizeze mozaismul pe înţelesul bătrînilor şi al poporului.

Moise pare legat preponderent (nu exclusiv) de caracterul scris al Torei.

Aaron pare legat de caracterul oral al Torei.

Dar ei sînt fraţi şi înfrăţire este raportul dintre cele două Tora.

Transferul Torei pe această filieră pare să nu fie liniar, ci creativ, ca obligaţie a creşterii inteligibilităţii Torei, de la Dumnezeu, la popor, în etape în care omenescul este invitat să capete o pondere în creştere.

Tora orală este privită ca alocînd şi explicitînd înţelesuri înrădăcinate în Tora scrisă.

Rolul omenescului în explorarea filonului divin al Poruncilor este tot mai pronunţat, pe măsura aprofundării studiului biblic şi a amplificării literaturii dedicate acestuia - exegeza -, însoţind convingerea că aceşti paşi omeneşti ne apropie de Dumnezeu (ca trăire şi/sau ca reper organizator).

Dacă admitem că Împărăţia lui Dumnezeu (pe Pămînt) este modelată de Poruncile lui Dumnezeu, atunci este important să urmărim măsura integrităţii divine a Poruncilor care ne-au parvenit (sub asediul omenescului), nu atît ca să realizăm autenticitatea imaginii pe care ne-am format-o asupra modelului divin (ori corespondenţa cu acesta), ci, pur şi simplu, să ne formăm o imagine ceva mai consistentă decît metafora care ne este transmisă prin Noul Testament.

Abia atunci am putea vorbi despre autenticitate şi/sau corespondenţă.

Întîi farsa, apoi tragedia pierderii Cărţii

Examinarea ipotezei talmudice că Iosua Navi ar fi uitat o parte din Tora orală, s-a constituit într-un prim exerciţiu de măsurare a integrităţii naturii divine a Poruncilor propagate de-a lungul istoriei de pînă la noi, a cărui concluzie îi stă drept titlu: "Ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu" (5) .

Dar, în ocazia istorisirii domniei regelui Iosia, Biblia însăşi dezvăluie că, pentru un răstimp pe care unii îl calculează la circa 400 de ani, Tora scrisă (sau o parte din ea) va fi fost pierdută.

Consecinţele asupra naturii Poruncilor transmise din acele timpuri sînt subiectul eseului de faţă.

Note

(4) Vezi Notele 4.10 şi 4.14. de la paginile 168 şi respectiv 169, din "Biblia după textul ebraic"/Exodul/Humanitas/Bucureşti/2019.

(5)Vezi "Ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu"/MAKE/BURSA/12 - 14 august 2022.

b) Cărţi în oglindă

Karl Marx l-a citat pe Friedrich Hegel, ca să facă o adăugire:

"Hegel face undeva observaţia că toate marile evenimente şi personalităţi care au o importanţă istorică mondială apar, ca să zicem aşa, de două ori. El a uitat să adauge: prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă". (1)

Adăugirea - "prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă" - a devenit celebră, dar ordinea se poate răsturna, mai ales în mediul cultural.

Marx nu a acordat atenţie faptului că tragedia şi farsa se prezintă ca interfaţă culturală a istoriei şi că, de aceea, uneori, succesiunea basculează, ca în Biblie, unde avem cel puţin un exemplu de personalitate care apare mai întîi ca farsă şi abia a doua oară ca tragedie.

După cum se spune: "Cineva aflat în spatele capacului chivotului, ar trebui să se vizualizeze ca şi cum ar sta în faţa capacului chivotului ..." (Berakhot 30a) .

În Biblie, aşa numita "istorie deuteronomistă" (2) pare nu doar să cunoască, ci chiar să şi speculeze ideea marxistă, astfel încât ataşează "crizei revoluţionare" tragice a regelui Iosia, precedentul farsei lui Iosua, de cu şase secole mai înainte, travestindu-l pe Iosua într-un rege nedeclarat, pentru ca urmaşul său să-i semene.

"Iosua este în multe privinţe o figură iosiană puţin deghizată care joacă evenimentele din zilele «şcolii deuteronomiste» [n.n. - zilele lui Iosia] pe scena trecutului clasic", notează Richard D. Nelson. (3)

Este manipularea reciprocei a ceea ce spune Marx: "Tradiţiile tuturor generaţiilor moarte apasă ca un coşmar asupra minţii celor vii. Şi tocmai atunci cînd oamenii par preocupaţi să se transforme pe ei şi lucrurile din jurul lor, să creeze ceva ce n-a mai fost, tocmai în asemenea epoci de criză revoluţionară ei invocă cu teamă spiritele trecutului, chemîndu-le în ajutor, împrumută de la ele numele, lozincile de luptă, costumele, pentru a juca, în această travestire venerabilă şi cu acest limbaj împrumutat, o nouă scenă a istoriei universale". (4)

Pentru ca regele Iosia să joace "o nouă scenă a istoriei", ar fi avut nevoie să existe Iosua, ca să aibă în ce să se travestească; dar numeroşi biblişti consideră Cartea Iosua Navi drept o procesare literară aparţinînd timpurilor regelui Iosia şi, deci, transferul de "nume, lozinci de luptă şi costume" este invers.

Cele două personalităţi biblice sînt simetrice, pe cît sînt de simetrice Tora orală uitată cu Tora scrisă pierdută:

- Talmudul a admis povestea uitării de către Iosua a unui număr de Porunci (este vorba despre Tora orală);

- Biblia relatează că, în timpul regelui Iosia, a fost regăsit sulul Legii (Tora scrisă), care, prin urmare, fusese pierdut.

Prima poveste poate fi catalogată drept inserţie a imaginarului (o "fraudă nu tocmai pioasă"), introdusă în secolul al treilea, ca să justifice "ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu", manifestă ca mişcare în lumea rabinică, în cele trei veacuri de început ale primului mileniu.

Poate că asta justifică să fie considerată o "farsă", care, nu atît prin consecinţele a ceea ce spune, ci prin îndrăzneala să fie introdusă în Talmud, semnifică "ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu", de facto.

A doua poveste relatează o reformă religioasă radicală întreprinsă de Iosia (un rege prezentat ca eroic, dedicat Poruncilor lui Dumnezeu, care eşuează într-un război pe care nu era obligat să-l poarte şi în care îşi găseşte moartea).

Este o "tragedie" simetrică "farsei" retroproiectate asupra lui Iosua, aproximativ cu 600 de ani înaintea lui Iosia, 1500 de ani faţă de timpul vieţii celui care este de suspectat că a fabricat-o (Rav Yehuda) şi 3300 de ani faţă de momentul vieţii noastre.

Aşa că nimic nu-i sigur.

Din punctul de vedere al acestui eseu cercetînd integritatea dumnezeiască a Poruncilor care ne-au parvenit şi măsura în care omenescul le-a invadat, este important că, în Talmud, sînt relatări ale uitării Torei orale, iar în Biblie sînt relatări ale pierderii Torei scrise.

Adică, se spune că Tora ar fi trecut prin restaurări şi regăsiri (punctuale sau generale).

Critica Torei (fie ea Tora scrisă sau Tora orală) nu ţine de preocuparea acestui studiu, astfel că istoricitatea Scripturii şi a interpretărilor sale este invocată doar dacă participă la subiect.

Note

(1) Sînt primele două fraze din "Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte"/Karl Marx/ Scrisă în decembrie 1851 - martie 1852/Karl Marx, Friedrich Engels, Opere alese în două volume, ediţia a 3-a, vol. 1, 1966, Editura Politică, p. 203-295).

(2) "Majoritatea cercetătorilor biblici cred într-o teorie conform căreia Deuteronomul, Iosua, Judecătorii, Samuel şi Regii fac parte dintr-un singur opus istoric scris în perioada târzie a Primului Templu, aproximativ 600 î.Hr. Biblistul german Martin Noth a numit această lucrare "Istoria deuteronomistă" şi acesta este termenul folosit în prezent". - Elon Gilad, un rezumat de popularizare. (https://www.haaretz.com/jewish/2015-06-25/ty-article/.premium/who-wrote-bibles-kings-and-prophets/0000017f-f039-da6f-a77f-f83f15e70000)

(3) "Josiah în the book of Joshua"/Richard D. Nelson/LUTHERAN THEOLOGICAL SEMINARY, GETTYSBURG/1981

(4) "Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte" - ibidem

c) Cartea sau Reforma?

Centralizînd în Templul de la Ierusalim viaţa religioasă a Iudeii, ca parte a aspiraţiei de reunificare cu Israelul, reformele regelui Iosia încap în următoarea Listă simplificată:

- a abolit adorarea lui Baal şi Aşerim;

- a desfiinţat cultul astral asirian şi adorarea zeităţii amoniţilor numită Milcom;

- a distrus locurile înalte (1) ;

- a exterminat preoţimea considerată falsă;

- a centralizat la Ierusalim preoţimea levitică.

Între Cartea a patra a Regilor şi Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) - Biblia ortodoxă - are loc o aparentă inadvertenţă: în prima, întîi are loc găsirea Cărţii (Capitolul 22:8) şi abia ulterior Iosia purcede la reforme (Capitolul 23:4), lăsînd impresia că reformele au fost inspirate de Cartea găsită; dar, în a doua, ordinea este inversată - reformele au loc mai întîi, în mod indubitabil, în anul al doisprezecelea al domniei lui Iosia (Capitolul 34:3), iar găsirea cărţii se petrece după şase ani (Capitolul 34:8). Explicaţiile care invocă propaganda (de exemplu, că Scriptura despre care Hilchia a afirmat că a găsit-o de fapt va fi fost scrisă de el însuşi sau de apropiaţi ai săi, ca să poată justifica reformele adoptate de Iosia) merită să fie notate, iar textul biblic este adevărat că nu poate fi dat drept sursă istorică a unei cronologii certe.

În schimb, inadvertenţa poate fi un "semn de carte" (Vezi Anexa 1) , solicitind o cercetare mai atentă.

Reformele menţionate în Cartea a patra a Regilor şi Cartea a doua Paralipomena au loc înainte sau, respectiv, după regăsirea sulului Torei, regăsire care funcţionează ca o axă de simetrie între cele două Cărţi.

Partea pe care ne aflăm faţă de axa de simetrie ne oferă o poveste diferită faţă de cealaltă:

A. Regăsirea Cărţii declanşează Reforma sau

B. Reforma prilejuieşte regăsirea Cărţii.

Cele două variante par ireconciliabile, obligînd la o interpretare alegorică.

Ca exemplu de altă alegorie, Rabbi Abbahu (2) asociază recuceririi localităţii Chiriat-Sefer (toponimic despre care spune că înseamnă literalmente "satul cărţii" şi că este interpretat omiletic ca o referire la acele părţi ale Torei care au fost uitate de Iosua) ideea de recuperare a Poruncilor, prin "perspicacitatea şi învăţatura lui Othniel".

Premisele acestei interpretări presupun că Ţara Făgăduită este una cu Tora, astfel că recucerirea unei localităţi (care, eventual, va fi fost un centru de arhivare a documentelor administrative canaanite) reprezintă recuperarea Poruncilor şi a jurisprudenţei. (3)

Faptul concret şi alegoria se întrepătrund.

La fel, putem admite şi în cazul regelui Iosia că Reforma este un mod de recuperare a Cărţii, iar Cartea reclamă exersarea Reformei, astfel încît a stabili prioritatea uneia asupra celeilalte în cronologie este similar cu a întreba ce a fost mai întîi, oul sau găina, chiar dacă între ele au trecut şase ani; în schimb, centralizarea religioasă introdusă de Reformă se traduce în reunificare teritorială, iar teritoriul unificat este Cartea Legii regăsită.

"De ce s-a pierdut ţara? pentru că ei nu au recitat binecuvântarea care precede studiul Torei". (4)

Note

(1) "Locurile înalte" din Biblie se referă la lăcaşuri de cult alcătuite din altar şi un obiect al închinării - stîlp de piatră sau unul din lemn sculptat, închipuind zeitatea căreia îi era dedicat lăcăşul - aşezate pe înălţimi create, uneori, artificial.

(2) Vezi "Ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu"/ibidem/Anexa 1/"Cele trei versiuni din Talmud"/ [Versiunea C]

(https://www.bursa.ro/ieşirea-de-sub-tutela-lui-dumnezeu-48143747)

(3) Nu este singura dată cînd numele unei localităţi menţionate în Tanakh primeşte un înţeles neaşteptat, derivat din evenimentele relatate ca avînd loc acolo; un alt exemplu este Chobah ("ascunzătoare"), localitate "din stînga Damascului" (în nordul lui), al cărei nume a devenit substantiv comun, în ebraică semnificînd "datorie/păcat".

În drumul de întoarcere, după victoria de la Hoba, Avraam respinge răsplata (pe deplin meritată) oferită de regele Sodomei, ca să nu se încarce cu păcatul îndatorării (nici măcar ca sentiment de recunoştinţă):

"14. Auzind Avram că Lot, rudenia sa, a fost luat în robie, a adunat oamenii săi de casă, trei sute optsprezece, şi a urmărit pe vrăjmaşi până la Dan.

15. Şi năvălind asupra lor noaptea, el şi oamenii săi i-au bătut şi i-au alungat până la Hoba, care este în stânga Damascului.

16. Şi au întors toată pradă luată din Sodoma, au întors şi pe Lot, rudenia aă, averea lui, femeile şi oamenii.

[...]

21. Iar regele Sodomei a zis către Avram: «Dă-mi oamenii, iar averile ia-le pentru ţine!»

22. Avram însă a răspuns regelui Sodomei: [...]

23. Că nici o aţă sau curea de încălţăminte nu voi lua din toate câte sunt ale tale, ca să nu zici: «Eu am îmbogăţit pe Avram»". (Geneza/Capitolul 14)

La distanţă de patru capitole după acesta (Capitolele 18 şi 19), începe şi se desfăşoară judecata dumnezeiască asupra Sodomei şi a celorlalte patru cetăţi ale cîmpiei, care împărtăşeau aceleaşi păcate - valori morale inversate (pedepseau mila faţă de necăjiţi şi ajutorarea lor), între care homosexualitatea (respinsă de Porunci) este doar un semn.

(4) Ţara şi Cartea Legii sînt legate între ele:

"12. [...] pentru ce a pierit ţara şi a fost arsă ca un pustiu, încât nimeni să nu mai treacă prin ea?

13. Şi Domnul a răspuns: «Pentru că au părăsit Legea Mea» [...]"

(Ieremia/Capitolul 9)

Talmud: "Ravina spune: Ei sunt pedepsiţi pentru că nu recită mai întâi binecuvântarea asupra Torei înainte de a-şi începe studiile".

(Nedarim 81 a4)

d) Tora orală fără Tora scrisă

Ce influenţă asupra Torei orale poate avea pierderea Torei scrise?

Diferenţa dintre Tora Scrisă şi Tora Orală nu este că una este scrisă şi cealaltă este orală, pentru că, în momente diferite, fiecare a fost orală sau scrisă - atît Noe, cît şi Avraam au respectat Poruncile înainte ca ele să-i fi fost scrise lui Moise.

Ci diferenţa este că, la prima vedere, Tora Scrisă este rădăcina Torei Orale, dar ca să spunem aşa ceva, ar trebui să stabilim ce înţelegem prin Tora Scrisă şi ce înţelegem prin Tora Orală.

Din cauză că Tora scrisă se prezintă ca însemnare într-un obiect concret/substanţial - sulul/cartea Torei -, în opoziţie cu Tora orală (a cărei materialitate, la origini, era tot atît de vaporoasă pe cît este vorba care zboară), înţelepţii s-au concentrat asupra caracterului inseparabil dintre cele două Tora, ca să îndepărteze neîncrederea în sacralitatea ţesăturii diafane a Torei orale, neîncredere legitimată, de asemenea, de indubitabila participare omenească la elaborarea ei.

De aceea este greu de găsit exegeza care, pe lîngă ipoteza unei Tore scrise, fără însoţirea Torei orale, să abordeze şi ipoteza evoluţiei Torei orale în absenţa Torei scrise.

Întrucît Tora orală funcţionează ca explicaţie şi dezbatere pe textul Torei scrise, ea devine un meta-text, care, în lipsa textului pare că ar trebui să se surpe, aşa cum în filmele de ficţiune care abordează tema călătoriei în timp, omul din prezent dispare dacă îi este suprimată originea.

Dar cazul nu este ipotetic.

Iar presupunerea din filmele de ficţiune nu s-a adeverit.

Înainte de Regele Iosia, Tora scrisă a fost pierdută pentru un interval de timp incert, dar Tora orală a rezistat.

Tora scrisă a fost pierdută cu totul sau doar parţial?

A fost pierdută 400 de ani sau doar vreo 50 de ani?

Acestea sînt dezbateri importante, dar nu pentru eseul de faţă, care nu tratează spectaculoasa întoarcere la Dumnezeu a unui popor rătăcit în idolatrie (subiect bine tratat de numeroşi exegeţi), ci a efectului pierderii Torei scrise asupra Torei orale.

e) Aaron fără Moise

De la Capitolul 20 din Exodul şi pînă la Capitolul 24, Cartea Legii prezintă setul de Porunci pe care Dumnezeu le dictează spre supunere poporului lui Israel, Porunci pe care Moise le consemnează în scris, în Cartea Legămîntului ("4. Iar Moise a scris toate cuvintele Domnului". - Exodul, Capitolul 24:4)

Exegeza este străbătută de controverse pentru identificarea Cărţii Legămîntului şi a Cărţii Legii, presupunînd că ar fi ori unul şi acelaşi document, ori două documente diferite, sau că unul (Cartea Legămîntului) este parte din Cartea Legii.

Într-adevăr, Scriptura nu face o distincţie clară între ele, ba chiar, în cazul regelui Iosia, pare să le confunde, căci în Capitolul 23 din Cartea a patra a Regilor, mai întîi menţionează Cartea Legămîntului şi apoi, ca şi cînd ar fi vorba despre acelaşi document, menţionează Cartea Legii (1) .

Divergenţele pot fi aplanate considerînd Cartea Legămîntului drept Carte a Legii, căci, astăzi, juridic vorbind, legămîntul este un "contract", iar "contractul este legea părţilor"; cînd subiectul este respectarea legii, vorbim despre Cartea Legii (chiar dacă ar fi doar o parte a Cărţii Legii, completată ulterior), cînd subiectul este respectarea Legămîntului, atunci vorbim despre Cartea Legămîntului.

Pentru un popor îndărătnic cum se dovedeşte poporul lui Israel (2) , respectarea Legii fără chezăşia unei răsplăţi dumnezeieşti pare nesigură, astfel că Dumnezeu se leagă:

"11. Păstrează ceea ce îţi poruncesc Eu acum: Iată, Eu voi izgoni de la faţa ta pe Amorei, pe Canaanei, pe Hetei, pe Ferezei, pe Hevei, pe Gherghesei şi pe Iebusei".

Această promisiune dumnezeiască guvernează asupra Cărţii Legii şi o transformă în Cartea Legămîntului:

"27. Şi a mai zis Domnul către Moise: "Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe cuvintele acestea închei Eu legământ cu tine şi cu Israel!" (Exodul, Capitolul 34)

Ibn Ezra (3) afirmă că a doua pereche de table (scrisă, pe cît se vede, de Moise) "serveşte drept act de martor" pentru Legămînt.

Este de adăugat că Moise este chezaş al Legămîntului.

Ce cuvinte ar fi spus Aaron fără cele ale lui Moise?

Răspunsul nu ţine de istorie contrafactuală, ci la acest moment al Scripturii cînd răsare întrebarea, el a fost dat în Biblie, deja:

"1. Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron şi i-a zis: "Scoală şi ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat".

Chezaşul Legămîntului, cel care garanta promisiunile lui Dumnezeu, a dispărut.

A dispărut chezăşia.

Respectarea Poruncilor nu mai are rost.

"2. Iar Aaron le-a zis: «Scoateţi cerceii de aur din urechile femeilor voastre, ale feciorilor voştri şi ale fetelor voastre şi-i aduceţi la mine»". (Exodul, Capitolul 32)

Acestea sînt cuvintele lui Aaron, fără cele ale lui Moise.

Aaron conduce în mod activ turnarea viţelului de aur, în ministeriatul său revine idolatria, nerăbdător. (4)

Dacă Moise pare legat preponderent (nu exclusiv) de caracterul scris al Torei, iar Aaron pare legat de caracterul oral al Torei (aşa cum a rezultat în subcapitolul " b. Modelul de transfer al Torei"), atunci păcatul idolatriei poate fi socotit un efect al absenţei Torei scrise asupra Torei orale.

Regele Manase (709 - 642 î.e.n.) şi fiul sau regele Amon (c. 664 -c. 641 î.e.n), predecesorii direcţi ai regelui Iosia, au cultivat idolatria.

Într-un dialog imaginar a lui Rav Ashi cu regele Manase, relatat în eseul "Locuri de întâlnire cu Dumnezeu (I)"/MAKE/BURSA/11.06.2022 - b) Al cui este chipul? , învăţatul îl întreabă pe rege:

"Din moment ce ai fost atât de înţelept, care este motivul pentru care te-ai angajat în închinarea la idoli?"

Manase i-a răspuns: "Dacă ai fi fost acolo în vremea aceea, ai fi apucat şi ridicat poala hainei tale şi ai fi alergat după mine din cauza dorinţei de nepotolit să te angajezi în închinarea la idoli şi datorită faptului că era o credinţă comună". (Sanhedrin 102b)

Probabil că expresia "în vremea aceea" vrea să spună că situaţia era diferită, Tora scrisă fusese compromisă, articulaţia care convertea străfulgerarea divină în exprimare imperativă fusese distrusă ori repudiată, iar originea divină a Poruncilor devenise insesizabilă.

Porunca stă suspendată în aer, chezăşia dispăruse.

Dumnezeu nu se ţinea de cuvînt.

Legea s-a laicizat.

Restaurarea/regăsirea Torei scrise în timpul lui Iosia nu a putut anula efectul pe care absenţa Torei scrise l-a avut asupra Torei orale - ceva din gustul pentru "ieşirea de sub tutela lui Dumnezeu" a rămas şi a explodat la începutul primului mileniu.

Eseul de faţă l-a socotit lipsit de pietate pe Rav Yehuda, pentru că, în secolul al treilea, a inclus în Talmud poveşti imaginare despre faptul că Iosua, urmaşul lui Moise, ar fi uitat un număr de Porunci ale lui Dumnezeu, ca să justifice creativitatea în interpretarea Legii şi dînd semne de lipsa de respect faţă de divinitate.

Dar poate că interpretarea este greşită.

Este posibil ca ardoarea lui Rav Yehuda faţă de Dumnezeu să fi fost într-atît de intensă, încît să fi socotit că, dimpotrivă, oamenii sînt aceia care nu îl merită pe Dumnezeu.

(Bucureşti, 02.09.2022)

Note

(1) Cartea a patra a Regilor, Capitolul 23:

"2. Apoi s-a dus regele în templul Domnului şi toţi Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au mers cu el, şi preoţii şi proorocii şi tot poporul de la mic până la mare şi au citit în auzul lor toate cuvintele cărţii legământului, ce s-a găsit în templul Domnului".

"21. După aceea a poruncit regele la tot poporul şi a zis: «Săvârşiţi Paştile Domnului Dumnezeului vostru, după cum este scris în această carte a legii! »"

(2) Moise spune că poporul este îndărătnic:

"9. Zicând: «De am aflat bunăvoinţă în ochii Tăi, Stăpâne, să meargă Stăpânul în mijlocul nostru, căci poporul acesta e îndărătnic; dar, iartă nelegiuirile noastre şi păcatele şi ne fă moştenirea Ta!»"

(3) Avraham ben Meir ibn Ezra, cunoscut în Europa ca Abenezra (1092/1093 - 1167) evreu spaniol, cărturar, poet de limbă ebraică , filozof, filolog, matematician, astronom, astrolog, medic şi teolog exeget. Precursor al criticii Bibliei, l-a influenţat pe Spinoza. Era supranumit "Înţeleptul, marele şi admirabilul învăţat".

(4) Exodul, Capitolul 32:

"3. Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi şi i-a adus la Aaron.

4. Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar şi a făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: «Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!»

5. Văzând aceasta, Aaron a zidit înaintea lui un jertfelnic; şi a strigat Aaron şi a zis: «Mâine este sărbătoarea Domnului!"

Întîi farsa, apoi tragedia pierderii Cărţii

Anexa 1

Semnul de Carte

Unii oameni se ocupă cu lucruri de care copleşitoarea majoritate nu a auzit niciodată şi nici dacă ar auzi de ele nu le-ar acorda vreo însemnătate, pentru că, de exemplu, nu este deloc clar ce importanţă poate să aibă, pentru viaţa de zi cu zi, diferenţa dintre o carte clasică şi una sfîntă.

De fapt, problema este într-atît de ignorată, încît, în istorie, doar cîţiva şi-au dat cu părerea despre ce ar fi o carte sau un autor clasic (Italo Calvino - "Autorul clasic te ajută să te autodefinesti"; Charles Augustin Sainte-Beuve, citându-l pe Goethe - "Lucrarea clasică este puternică, proaspătă şi sănătoasă"; T.S. Eliot - "Singurul autor clasic este Virgiliu"; mai sînt cîţiva, între care se distinge Mark Twain, cu definiţia sarcastică: "O carte clasică este aceea pe care toată lumea ar vrea să o fi citit, dar nimeni nu vrea să o citească").

În privinţa noţiunii de "carte sfîntă" cred că înţelesul este mai limpede, fiind general acceptat că expresia se referă la corpul textual religios privit drept "de inspiraţie divină", stabilindu-ne soarta, istoria şi practicile (eu aş adauga că ne stabileşte rostul vieţii).

Divinizarea cărţii sfinte la iudeii Evului Mediu ("Tanakh", numită de creştini "Vechiul Testament", este alcătuită din trei părţi: "Tora", "Neviim" şi "Ketuvim", adică Pentateuhul, Profeţii şi Hagiografia) a mers pînă la a o identifica cu Dumnezeu, astfel că şi astăzi, unii rabini, după slujba în sinagogă, ridică sulul Torei pentru ca enoriaşii să admire anatomia lui Dumnezeu.

Cabala Evului Mediu a cercetat consecinţele ipotezei că "Tora, Universul şi Dumnezeu sînt unul şi acelaşi lucru".

Şi desigur, din faptul că Tora şi Dumnezeu sînt unul şi acelaşi lucru, decurge că Tora este o carte perfectă.

Perfecţiunea cărţii sfinte atrage observaţia făcută de scriitorul argentinian Jorge Luis Borges că reprezintă diferenţa faţă de o carte clasică, care tolerează greşeli.

Exemplul cel mai bun ca să-i ilustreze observaţia constă în comparaţia între felul în care iudeii cabalişti şi-au privit Tora (în calitate de carte sfîntă) şi felul în care anticii priveau "Iliada" şi "Odiseea" (care erau considerate cărţi clasice, încă de grecii antichităţii secolului al VI-lea, î.e.n.).

"Quandoque bonus dormitat Homerus" ("Cîteodată doarme şi bunul Homer ") - vers din "Ars poetica" al lui Horaţiu, preluat de intelectualitate drept maximă, vrea să spună că fie chiar şi la marii creatori te poţi împiedica de neglijenţe.

După Borges, cărţile sfinte sînt privite drept perfecte, în timp ce la cărţile clasice ne putem permite să sesizăm neglijenţe.

Aceasta-i diferenţa.

De ce Homer nu este infinit

De cele mai multe ori, cartea clasică a fost promovată cititorului de elitele culturale, înfiptă într-un caier de tors exegeze, admiraţie şi recomandări, care, adesea, obturează accesul cititorului la transferul direct al experienţei pe care autorul a trăit-o în scris (acesta este felul în care mulţi ratează contactul cu Shakespeare, de pildă, obligaţi fiind de şcoală nu să-l citească, ci să-l "studieze").

Autorul cărţii clasice este uman, iar cartea lui este finită, aşa cum este şi autorul.

Homer este finit.

Dumnezeu este presupus a fi şi infinit.

Autorul cărţii sfinte este considerat divin, cu toate calităţile contradictorii pe care i le atribuie, de exemplu, faylasuful al-Arabi - tot şi nimic, atoate-şi de nimic-ştiutor, perpetuu-dinamic şi neclintit; autocontradicţia este modul în care al-Arabi admite referinţa la Dumnezeu, dar, şi aceea, numai atunci cînd împrejurarea comunicării obligă referirea (în rest, este de nepomenit).

Atît el, cît şi vechii iudei considerau că orice referire la Dumnezeu îi este improprie, fiind o proiecţie a finitudinii omeneşti.

Statutul diferit al textului şi al autorului generează atitudini diferite ale cititorului: ceea ce ar putea fi o neglijenţă, o discrepanţă sau chiar o greşeală într-o carte clasică, este prin definiţie imposibil în una sfîntă.

Dacă sesizăm vreo astfel de aparentă sminteală într-o carte sfîntă, atunci (întrucît cartea fiind sfîntă, este perfectă), acela este un "Semn de Carte" lăsat de Autor că înţelesul nu este cel uzual, ci se cere o tîlcuire mai amplă, mai adîncă sau mai înaltă, oricum, dar nu una obişnuită.

Ba, chiar mai mult, acel "Semn de Carte" marchează el însuşi momentul de comunicare mai personală dintre Autor şi cititor (generalizarea unui astfel de limbaj intenţionează apropierea de divinitate, dar riscă ininteligibilul, care, de altfel, deturnează trăirea sufletească).

Rezultatul acestui efort de reinterpretare, ori de cîte ori textul sfînt intră în coliziune cu înţelesul evident (sau cel general acceptat - doxa/opinia), asigură însăşi perfecţiunea şi nelimitarea textului, caracterul său sacru fiind consolidat de cititor. (MAKE, Chiang Mai, martie, 2018)

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Buna ziua

    Daca Noul Testament il intelegeti ca metafora, atunci inteleg cheia in care intelegeti Sfanta Scriptura in intregime, inclusiv Vechiul Testament. 

    Multumesc frumos de randurile de mai sus si succes.

    Doamne ajuta-ne. 

    1. Buna ziua!

      Pentru ca sa "intelegi cheia in care" inteleg eu "Sfanta Scriptura in intregime, inclusiv Vechiul Testament", ar trebui, mai intii, sa intelegi ceea ce scriu, iar ca sa intelegi ceea ce scriu, trebuie ca mai intii sa citesti ceea ce scriu eu: 

      "[...] metafora care ne este transmisă prin Noul Testament", nu inseamna "Noul Testament ca metafora" - asta este ceea ce ai scornit dumneata. 

      Ignorind faptul ca, in realitate, ai o parere preconceputa (posibil si ostila) si ca intelegi ceea ce este in mintea ta in urma unei citiri neglijente (eu nu am scris ca Noul Testament este o metafora - citeste si a treia oara daca ai nevoie), ma incumet sa-ti explic mai pe larg: notiunea de "Imparatia lui Dumnezeu" este prezentata metaforic si fragmentar, in Noul Testament, desi Iisus a declarat limpede (Luca, Cap. 4): 

      "43. Şi El a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis." 

      Dar, despre Imparatia lui Dumnezeu, altceva decit metaforele cu bobul de mustar, camila si urechile acului si alte citeva asemenea nu vei gasi in Noul Testament. 

      Misiunea lui Iisus trebuie sa fi fost ceva mai complexa decit sa ne spuna despre camila si bobul de mustar, dar Noul Testament nu ne da nimic in plus. 

      Prin urmare, inainte sa te incumeti la comentarii, te rog sa pui mina pe Carte si sa inveti - am toata disponibilitatea sa te ajut, daca esti respectuos si intrebi.

      Iti raspund, daca si cit ma tin puterile. 

      Elita intelectuală ortodoxă crede ca orice text care nu spune "Doamne, iartă-mă" trebuie combatut și că dacă aprinde lumânari la biserică, atunci este scutită să mai citească Biblia.

      Deci, nu este nici elită, nici intelectuală si nici ortodoxă,. 

      Qed.

      MESAJUL GRAALULUI IN LUMINA ADEVARULUI, lamureste totul

    Ce ti s A parut nelamurit de mai trebuie lamurit? Se vede treaba ca make nu are interlocutor pe masura.

    1. Nici tu nu pari a fi pe masura .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro