MediaSind sărbătoreşte 21 de ani de activitate sindicală în sprijinul jurnaliştilor şi lucrătorilor din mass-media

G.D.
Companii / 12 aprilie

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Deviza "Împreună suntem mai puternici" are o acoperire totală în realitate, definind forţa de acţiune şi coeziune a celei mai puternice organizaţii sindicale din mass-media, conform unui comunicat al MediaSind.

Potrivit sursei citate, Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind împlineşte astăzi, 12 aprilie 2022, 21 de ani de luptă împotriva abuzurilor din mass-media, în sprijinul lucrătorilor din cea mai încercată breaslă, aflată mereu pe frontul apărării democraţiei.

Am început atunci un războiul corupţiei, cu abuzurile, cu ilegalităţile din instituţiile de media, război pe care nu l-am terminat încă. Luptele continuă pe mai multe fronturi. Ne batem cu politicienii certaţi cu libertatea de exprimare, cu angajatorii din presa publică şi privată care nu respectă legislaţia muncii, dar şi cu unii colegi care încalcă regulile deontologiei profesionale.

În tot acest timp am luptat, am pierdut uneori, dar am şi câştigat redute considerate de necucerit. Realizările MediaSind pot fi confirmate de toţi aceia care au câştigat procese în instanţă împotriva unor angajatori abuzivi, de cei care au ieşit în stradă alături de noi, au tremurat în frig şi ploaie pentru a picheta Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia, de partenerii de negociere a contractelor colective de muncă, reprezentanţii patronatelor din presă, de liderii principalelor organizaţii sindicale şi profesionale, de colegii din presa internaţională, de reprezentanţii clasei politice româneşti.

Împreună cu cele mai importante universităţi din ţară am demarat Proiectul ReStart pentru un jurnalism de calitate, în sprijinul viitorilor jurnalişti. Nu am stat deoparte nici când reprezentanţi ai clasei politice au încercat să pună botniţă libertăţii de exprimare. Nu am lăsat nepedepsită nicio reacţie care ar fi putut afecta imaginea şi demnitatea condiţiei de journalist, subliniază sursa citată.

Am demonstrat în instanţă ticăloşia unor angajatori care, cu sprijinul unor politruci din Ministerul Muncii, au încercat să ne îngrădească dreptul nostru constituţional de a ne reprezenta şi apăra membrii din instituţiile publice de presă! Am reacţionat inclusiv zilele trecute când am constatat că Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale devine, pe zi ce trece, Ministerul Solidarităţii cu Corupţii din Cultură şi Mass-Media!

Desigur, dacă la început luptam cu mentalităţi anchilozate în stereotipuri ciocoieşti, cu tributare unor reguli arhaice venite dintr-o formă de capitalism sălbatic, în timp, MediaSind a creat instrumentele prin care a câştigat drepturi pentru salariaţi la care nimeni nu ar fi visat sau sperat vreodată. Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Mass-Media, piatra de hotar în lungul drum pe care am ales să-l parcurgem, a însemnat pentru noi toţi simbolul şi forţa care ne-au ajutat să câştigăm procese în instanţă, să demonstrăm că avem un cuvânt de spus, să primim ceea ce ni se cuvine. Din nefericire însă, în urma modificării legislaţiei muncii din anul 2011 împotriva drepturilor de negociere colectivă, acest Contract Colectiv a fost imposibil de a mai fi negociat.

An de an am adus îmbunătăţiri şi noi drepturi la contractele colective negociate în instituţiile unde avem membri afiliaţi, am dat clauzei de conştiinţă a jurnalistului putere de lege. An de an ne-am străduit să creăm condiţii mai bune pentru jurnalişti, pentru toţi cei care lucrează în mass-media.

De la 1 decembrie 2013 nu mai suntem singuri ci mult mai puternici. Împreună cu colegii reprezentativi din domeniul Cultură, reuniţi în Federaţia Artiştilor Interpreţi din România - FAIR, am creat cea mai puternică şi reprezentativă organizaţie din sectorul Cultură şi Mass-Media, sub denumirea Federaţia din Cultură şi Mass-Media FAIR - MediaSind. Iar afilierile federaţiei la Confederaţia CNSLR-Frăţia, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor, Federaţia Internaţională a Muzicienilor, Federaţia Internaţională a Actorilor şi UNI Global Media ne conferă forţă, dar şi statutul onorant de a face parte din marea familie internaţională a lucrătorilor din cel mai încercat şi nobil domeniu, Cultură şi Mass-Media!

Nu în ultimul rând, pe platforma Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti am creat noul Sindicat Român al Jurnaliştilor MediaSind, prin fuziunea prin absorbţie cu Sindicatul lucrătorilor din Audiovizual - TVR Sind, cu Sindicatul Televiziunea Craiova şi cu Sindicatul Asociaţia Profesională Radio. În prezent avem 4 filiale puternice - MediaSind AGERPRES, MediaSind TVR, MediaSind Radio România şi MediaSind Freelanceri, în instituţiile media publice şi în cele cu capital privat, fiind cea mai mare şi puternică organizaţie sindicală naţională a lucrătorilor din mass-media, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro