O INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ A ECONOMIEI DE PIAŢĂ ROMÂNEŞTI:Camera de Comerţ şi Industrie a României (II)

Gheorghe Piperea
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 mai

Camera de Comerţ şi Industrie a României (II)
Gheorghe Piperea

6. Unul dintre beneficiile cele mai importante ale unui asemenea Catalog este reprezentat de asigurarea unei publicităţi a comercianţilor, într-un sistem mult mai uşor de accesat decât cel al Oficiului Registrului Comerţului.

Sistemul actual al Registrului Comerţului este unul dificil de accesat, atât pentru comercianţi, cât mai ales pentru terţii nefamiliarizaţi cu procedurile existente la nivelul ONRC. Catalogul firmelor propus prin proiectul de lege înregistrat la Senat reprezintă un instrument mult mai simplu, fiind apt să asigure un acces mai facil la informaţii concrete, actualizate şi certificate.

După cum am arătat şi cu alte ocazii1, simplificarea formalităţilor de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţilor comerciale a fost o preocupare constantă a legiuitorului român, încă din anul 2001, când s-a instituit o procedură unică de înregistrare şi autorizare a funcţionării comercianţilor, în scopul simplificării unor formalităţi administrative, procedură care a fost de mai multe ori modificată, în acelaşi scop al simplificării. Ideea simplificării a fost reluată în anul 2004, dar dezideratul a fost în mare parte ratat. Ca şi înainte de 2001, societatea comercială este, mai întâi înmatriculată şi, ulterior, autorizată să funcţioneze2.

În orice caz, o afacere serioasă nu se deschide de către orice persoană şi în orice condiţii, pentru că astfel, nu ar mai fi vorba de afaceri organizate (întreprinderi), ci de aventuri. O întreprindere trebuie să aibă capitalurile proprii şi resursele materiale, logistice şi umane suficiente demarării - la start, să îşi poată plăti un avocat, notar, expert contabil, un locator etc. şi, ulterior, să îşi poată plăti personalul, utilităţile, taxele, impozitele şi contribuţiile la bugetele publice etc. Aceste lucruri aparent simple sau banale sunt, de fapt, condiţii ale succesului afacerii. Simplificarea ca scop în sine şi amalgamul de idei pro-business favorizează apariţia firmelor fantomă, care nu fac decât să polueze mediul de afaceri. Capitalismul meritoriu (high road) nu înseamnă a permite tuturor să-şi constituie societăţi comerciale, ci a crea mediul propice pentru ca titularii de întreprinderi să-i angajeze pe cei care au nevoie de un venit sau de loc de muncă. În exerciţiul muncii sale, salariatul poate să îşi valorifice ideile de afaceri valoroase, chiar dacă nu-şi poate deschide o firmă proprie, din lipsă de capital propriu. Economia de piaţă se construieşte cu societăţi comerciale serioase şi reziliente.

7. Înainte de a se lansa în vânzări sau de a pune pe piaţă anumite produse, comercianţii care se adresează publicului consumator au o serie de obligaţii prealabile, în virtutea cărora sunt obligaţi sa solicite autorităţilor administrative autorizaţii sau acorduri prealabile. Lipsa acestor acte sau formalităţi administrative poate determina aplicabilitatea unor sancţiuni contra comerciantului, care nu numai că îi pot afecta situaţia patrimonială prin impunerea unor amenzi, dar pot duce şi la suspendarea sau la lichidarea afacerilor proprii.

Autorizarea funcţionării comercianţilor este reglementată, la nivel generic, de Legea nr.359/2004 a simplificării formalităţilor de înregistrare în Registrul Comerţului3. Desfăşurarea în locuri publice a vânzărilor comerciale este reglementată de OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă4, faptele care contravin autorizării sau care ocolesc condiţiile de exercitare a activităţilor de comercializare de produse şi servicii de piaţă fiind sancţionate contravenţional.

Legea nr.359/2004 stabileşte principiul conform căruia comercianţii trebuie să obţină autorizarea funcţionării înainte de a începe comerţul. Un comerţ derulat fără autorizaţie prealabilă de funcţionare este ilicit5. Acest principiu se regăseşte şi în art. 5 alin.(1) din OG nr.99/2000, conform căruia orice exerciţiu comercial se desfăşoară numai de către comercianţii autorizaţi conform legii. Mai mult, pentru activitatea de comercializare a produselor alimentare şi pentru serviciul de alimentaţie publică sunt necesare cunoştinţe de specialitate şi personal calificat (art. 5 alin. (2) din OG nr.99/2000). Vânzarea de produse şi servicii de piaţă fără autorizare şi comercializarea sau manipularea de produse alimentare de către comercianţi fără cunoştinţe de specialitate şi fără personal calificat reprezintă forme de comerţ ilicit. Acest caracter ilicit al comerţului este comun atât situaţiei în care entitatea vânzătoare nu avea de la început autorizare, cunoştinţe de specialitate şi personal calificat, cât şi situaţiei în care entitatea vânzătoare le-a pierdut ulterior din orice motiv.

În ciuda acestor dispoziţii legale, nu există la nivel local sau naţional o bază de date comprehensivă şi accesibilă care să conţină aceste informaţii sau să atragă atenţia asupra lipsei acestor informaţii. Din acest punct de vedere, încrederea publicului în comerţ şi comercianţi este afectată, iar formalităţile birocratice la care fac referire actele normative mai sus citate (plus o sumedenie de alte reglementări care impun restricţii şi condiţii comerţului) par complet inutile şi nelegitime, de unde ostilitatea sau superficialitatea cu care sunt tratate. Catalogul firmelor, reglementat ca oglindă a comercianţilor şi ca bază de date ale evenimentelor, incidentelor şi omisiunilor lor, ţinute de CCIR, apare ca o necesitate stringentă.

La nivel teoretic, autorizarea iniţială a funcţionării comercianţilor care vând produse sau servicii publicului este în competenţa unor autorităţi implicate, cum ar fi cele din domeniul sănătăţii publice, al siguranţei alimentelor, al protecţiei mediului şi al protecţiei sociale. O astfel de autorizare ar trebui să fie un prim pas în demersul de asigurare a protecţiei consumatorilor şi a unui climat concurenţial normal. În mod curios, însă, art. 5 din Legea nr.359/2004 privind "simplificarea" formalităţilor arată că prin autorizarea funcţionării se înţelege "asumarea de către solicitant a responsabilităţii privitoare la legalitatea desfăşurării activităţilor declarate". Cu excepţia activităţilor comerciale cu impact semnificativ asupra mediului, verificarea făcută de autorităţile competente în vederea autorizării funcţionării este ulterioară, şi nu prealabilă începerii activităţii. Aşadar, activitatea comercială declarată poate începe pe baza simplei asumări a răspunderii comerciantului pentru legalitatea activităţii. În condiţiile generalizării practicilor comerciale incorecte6 şi ale recrudescenţei daunelor provocate de produsele cu defecte vândute de comercianţi consumatorilor, această aşa-zisă simplificare a formalităţilor, prezentată ca scop în sine, este o adevărată invitaţie la fraudă, camuflând scopul primordial al formalităţilor aferente autorizării funcţionării (protecţia consumatorilor şi asigurarea unui climat concurenţial normal). O astfel de decizie de politică economică este greşită şi nocivă pe termen mediu şi lung. Este, desigur, riscant pentru un comerciant să îşi asume responsabilitatea pentru legalitatea desfăşurării unor activităţi pe care le ştie ilegitime, întrucât inexactităţile voite sau minciunile intenţionate conţinute în declaraţie pot determina cercetarea penală a declarantului pentru fals şi uz de fals, dar a pune semnul egal între autorizarea funcţionării (adică, o rezultantă pozitivă a unei serii de acte administrative emise şi asumate în urma unui întreg proces birocratic de către autorităţile administrative competente) şi declaraţia pe propria răspundere a solicitantului înseamnă a-i permite comerciantului o auto-premiere pentru bună purtare, legal recunoscută, indiferent de comportamentul său real ulterior, şi a-i preda anticipativ un cec în alb pentru practici comerciale incorecte, cel puţin până la (prezumtivul) control al legalităţii activităţii efectuat de autorităţi. Este adevărat că, după obţinerea certificatului de înmatriculare în registrul comerţului şi a codului unic de înregistrare fiscală, autorităţile competente prevăzute la art. 172 alin.2 din Legea nr.359/2004 efectuează (teoretic) verificări privind legalitatea activităţilor comerciantului, la cererea oficială a Biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului teritorial competent (şi nu la cererea solicitantului). În urma acestor potenţiale verificări, dacă nu sunt superficiale, se poate ajunge la concluzia că, de fapt, comerciantul nu îndeplineşte condiţiile de legalitate a activităţii. În această situaţie, într-un prim pas, comerciantului i se pune în vedere să remedieze "neregularităţile", într-un termen stabilit oficial, de autoritatea competentă, pentru fiecare caz concret în parte (termen care poate fi prelungit la cererea solicitantului). În cazul eşecului acestui demers (care nu împiedică derularea în continuare a comerţului "autorizat" pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a comerciantului), autorităţile competente notifică registrului comerţului teritorial competent interzicerea desfăşurării activităţii, măsură care se va înregistra din oficiu în registru, în termen de trei zile de la notificare (art. 173 din Legea nr.359/2004). Eventualele consecinţe negative ale comerţului ilicit (retroactiv calificat ca atare) asupra consumatorilor şi asupra concurenţei sau a mediului înconjurător, pot deveni ireversibile, fără ca răspunderea "asumată" de comerciant la momentul cererii de autorizare a funcţionării să le poată înlătura sau măcar compensa7. Aşadar, autorizarea prealabilă a funcţionării, teoretic obligatorie înainte de începerea oricărui comerţ şi teoretic menită a proteja terţii de consecinţele unui comerţ ilicit, se transformă într-o autorizare post-factum a funcţionării.

Catalogul firmelor, propus de proiectul de lege precizat, poate elimina aceste riscuri, prin transparenţă şi avertizare asupra riscurilor afacerii.

În altă ordine de idei, persoanele care au cauzat sau au contribuit la starea de insolvenţă a unui comerciant - persoană juridică pot fi trase la răspundere în cadrul procedurii insolvenţei, printr-o acţiune de tip colectiv (class action), derulată în interesul colectivităţii creditorilor, care tinde la acoperirea de către aceste persoane a restului de pasiv ne-acoperit din lichidarea bunurilor, a valorilor şi a creanţelor debitorului. Mecanismul acestei acţiuni este reglementat la art. 169 - 173 din Legea insolvenţei nr.85/2014. Potrivit art. 169 alin.10, aceste persoane, faţă de care s-a antrenat o astfel de răspundere, sunt decăzute din dreptul de a mai conduce întreprinderi sau de a mai fi fondatori de societăţi comerciale pe următorii 10 ani. Deşi foarte energică, această decădere nu este aplicabilă în practică, întrucât nu există o bază de date referitoare la ea. De aceea, Catalogul firmelor poate constitui o necesară acoperire a acestei lacune de reglementare şi de bune practici în afaceri.

În ceea ce priveşte înscrierea societăţilor în Catalogul firmelor, proiectul de lege precizat prevede că, odată înfiinţată (înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului), o societate comercială va avea la dispoziţie un termen de 15 zile pentru a solicita Camerei Naţionale includerea acesteia în Catalog. Este evident faptul că, pe parcursul activităţii sale, societatea poate suferi modificări, unele dintre ele fiind substanţiale. Tocmai din acest motiv, proiectul de lege prevede tot un termen de 15 zile, calculate de la data înscrierii oricăror menţiuni în Registrul Comerţului, pentru a solicita actualizarea informaţiilor din Catalog.

8. În legătură cu cea de-a doua modificare importantă propusă prin proiectul de lege aflat la Senat, respectiv înfiinţarea unui sistem de certificare a managerilor , apreciem că este o idee care va putea conduce la profesionalizarea şi responsabilizarea mediului de afaceri, întrucât va avea drept efect creşterea calităţii actului managerial, responsabilizând agenţii economici şi contribuind la îmbunătăţirea şi dinamizarea activităţii economice.

Potrivit art. 41 alin. (1) din proiectul de lege: "În primul an de la înfiinţare şi până la depunerea primelor situaţii financiare prevăzute de lege, profesionistul are obligaţia de certificare a administrării propriei activităţi prin obţinerea unui certificat de competenţă acordat reprezentantului legal al acestuia, ca persoană fizică împuternicită să îl reprezinte în raporturile cu terţii şi în justiţie.", proiectul de lege prevăzând şi condiţiile ce vor trebui îndeplinite pentru obţinerea certificatului, precum şi categoriile de reprezentanţi ce vor fi exceptaţi de la obţinerea Certificatului de competenţă.

Un aspect important de menţionat în legătură cu sistemul de certificare a managerilor este că acesta nu va constitui o piedică pentru antreprenori în a ocupa funcţia de administrator al propriei societăţi nou înfiinţate. Aşa cum reiese din textul de lege propus, societatea va putea funcţiona iniţial cu un administrator "necertificat", dar va avea obligaţia ca, în primul an de la înfiinţare şi până la depunerea primelor situaţii financiare prevăzute de lege, să obţină o astfel de certificare pentru administrator.

Certificarea administratorului societăţii se va realiza prin parcurgerea unui curs, organizat de camerele judeţene de comerţ, pe baza normelor metodologice pe care le va elabora Guvernul împreună cu Camera Naţională ulterior promulgării proiectului de lege.

Totodată, obligaţia absolvirii cursului nu va fi impusă tuturor administratorilor actuali. Conform art. 41 alin. (4) din proiectul de lege: "În cazul reprezentantului legal care are o vechime atestată de cel puţin trei ani în funcţia de administrator societate, precum şi în cazul profesionistului nou înfiinţat al cărui reprezentant legal atestă, potrivit studiilor absolvite, cunoştinţe corespunzătoare domeniilor specifice administrării şi managementului afacerilor, certificatul de competenţă va fi eliberat ca urmare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (3) şi fără absolvirea cursului de instruire [...]".

Aşadar, persoanele care deţin funcţia de administrator al unei societăţi, precum şi cele care au absolvit studii în domeniul administrării afacerilor, nu mai au obligaţia de a efectua cursul de instruire în domeniul administrării sau managementului afacerilor, considerându-se că aceştia au acumulat îndeajuns de multă experienţă pentru a menţine un grad de profesionalism ridicat în administrarea afacerii.

Asigurarea unui nivel ridicat de pregătire a administratorului societăţii a reprezentat şi reprezintă una dintre cele mai dezbătute teme la nivel doctrinar, având în vedere importanţa pe care Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale o acordă acestei instituţii.

În acest context, sunt relevante comentariile pe care le-am făcut referitoare la motivaţia introducerii în Legea nr. 31/1990, în anul 2006, a asigurării de răspundere profesională8. Arătam cu acea ocazie că, după apariţia Legii nr. 441/2006, administratorul societăţii comerciale pe acţiuni, privit lato sensu, nu mai este un simplu angajat, mandatar sau funcţionar al societătii care exercită şi atribuţii de gestiune sau de reprezentare legală a societăţii. Functia de administrator în societăţile pe acţiuni devine o profesie, cel puţin sub aspectul independenţei şi al asigurării de răspundere profesională. Obligaţia de răspundere profesională, existentă de mult în spaţiul juridic românesc în legătură cu profesiile liberale sau reglementate, s-a extins şi la administratori, în temeiul art. 15312 alin. (4) din Legea societăţilor comerciale, ea înlocuind fosta garanţie pe care trebuia să o constituie administratorul la preluarea funcţiei, considerată în mod aproape unanim ca un lest inutil, dată fiind valoarea derizorie la care o fixa legea (contravaloarea a 10 actiuni, adică, în majoritatea cazurilor, 1 leu). În doctrina anterioară Legii nr. 441/2006 s-a afirmat că economia modernă recunoaşte managementul ca pe o adevărată profesie şi pe manager ca pe pard plain un profesionist în activitatea de conducere a unui agent economic9.

Prin urmare, instituirea obligaţiei de încheiere a unei asigurări de răspundere profesională în cadrul societăţilor pe acţiuni se înscrie în aceeaşi logică a profesionalizării funcţiei de administrator, în vederea asigurării unei independenţe şi a unei puteri de decizie a acestora, însă niciunul dintre aceste deziderate nu ar putea fi atins fără existenţa unei minime pregătiri profesionale în domeniul managementului.

Prin obţinerea Certificatului de competenţă se urmăreşte tocmai asigurarea acestei pregătiri profesionale, realizată de către un organism prestigios, astfel cum este CCIR. Această pregătire suplimentară va contribui la obţinerea independenţei administratorilor care pot/trebuie să facă parte din Consiliul de Administraţie sau Consiliul de Supraveghere.

Voinţa socială a oricărei societăţi comerciale este dusă la îndeplinire prin actele şi acţiunile persoanelor anume învestite cu administrarea societăţii. Un nivel ridicat de cunoştinţe şi competenţă în domeniul administrării societăţii oferă, pe lângă eficientizarea activităţii comerciale, independenţa necesară şi esenţială a administratorului în momente decisive pentru viitorul afacerii.

Totodată, este important de menţionat că, potrivit proiectului de lege, obligaţia de obţinere a Certificatului de competenţă nu este instituită în sarcina tuturor formelor de organizare a activităţii, cele reglementate de Ordonanţa de Urgenţa nr. 44/2008 fiind exceptate de la această obligaţie.

Test de imaginaţie: este anul 2032, comercianţii dezvoltă parteneriate de încredere şi orice persoană poate accesa, cu doar un click, toate informaţiile despre societatea cu care doreşte să colaboreze; administratorii sunt adevăraţi profesionişti ale căror competenţe sunt certificate, iar societăţile comerciale se bucură de încredere şi transparenţă; disputele comerciale se tranşează mult mai uşor şi în afara sălilor de judecată, iar mediul de afaceri din România este respectat la nivel european şi internaţional.

Note:

1. https://www.juridice.ro/35124/insolventa-introducere.html

2. A se vedea Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării peroanelor juridice, publicată in M.Of. nr. 839/2004, care a intrat în vigoare în 11.11.2004, a abrogat OUG nr.76/2001.

3. Desfăşurarea unor activităţi comerciale neautorizate sau nedeclarate public, care reprezintă ipostaze ale comerţului ilicit, era sancţionată conform fostei Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, actualmente abrogat - o chestiune de politică economică greşită a Statului Român.

4. Ordonanţa Guvernului nr.99/2000 a fost republicata in M. Of. nr.603/2007. Ordonanţa nu se aplică unor produse cum ar fi medicamentele, produsele agricole comercializate direct de producătorii agricoli individuali precum şi altor produse şi servicii de piaţă reglementate prin acte normative speciale. În această ultimă categorie ar putea intra produsele şi serviciile bancare, cele de asigurări, cele referitoare la piaţa de capital etc.

5. Faptul că o persoană sau o entitate desfăşoară un comerţ ilicit nu determină lipsa calităţii sale de comerciant. Dimpotrivă, pentru motive de protecţie a terţilor, acestei persoane sau entităţi trebuie să i se atribuie calitatea de comerciant, cu titlu de sancţiune pentru comerţul său ilicit.

6. Pentru a reliefa acest fenomen, doi laureaţi ai premiului Nobel pentru economie, George Akerlof şi Robert Schiller ţi-au intitulat o carte scrisă în co-autorat La pescuit de fraieri (Phising for Phools). Varianta în limba română este publicată recent, la Editura Publica, Bucureşti, 2017.

7. În plus faţă de aceste consideraţii de ordin principial, în interpretarea şi aplicarea regulilor relative la autorizarea sau interdicţia post-factum a funcţionării comercianţilor, s-ar putea ridica şi alte câteva chestiuni punctuale : (i) din textul relativ la interzicerea activităţii comerciantului nu rezultă dacă este vorba de orice activitate a comerciantului sau numai de cele pentru care s-a stabilit în concret şi punctual că nu sunt îndeplinite condiţiile de legalitate; întrucat este vorba de o interdicţie, înseamnă că trebuie ca norma legală să fie interpretată restrictiv şi, deci, interdicţia să nu se extindă la întreaga activitate a comerciantului, ci numai la cele efectiv vizate de verificarea efectuată de autorităţi; dacă, însă, rezultatul verificării indică nelegalitatea întregii activităţi, atunci nu numai că interdicţia se va extinde la toate activităţile comerciantului, dar afacerea, în sine, urmează a fi lichidată (dacă forma de organizare a comerciantului este aceea de persoană juridică, interzicerea activităţii echivalează cu imposibilitatea obiectului de activitate, ceea ce înseamnă dizolvarea persoanei juridice şi, consecutiv, lichidarea); (ii) interdicţia priveşte numai activităţile declarate ale comerciantului; cele nedeclarate, dar derulate de facto, în afara autorizaţiei de funcţionare, sunt activităţi comerciale ilicite; (iii) restrângerea obligaţiei de a solicita autorizaţia de funcţionare la persoanele juridice (aspect ce rezultă cu evidenţă chiar din titlul Legii nr.359/2004) este nejustificată, întrucât micul comerţ, exercitat de persoane fizice autorizate, de întreprinderi individuale sau de întreprinderi familiale poate fi tot atât de nocivi ca şi comerţul de mare anvergură şi, în plus, mai greu de depistat.

8. A se vedea St. D. Cărpenaru, Gh. Piperea, S. David, Legea societăţilor. Comentariu pe articole. Ediţia a 5-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2014, p. 561.

9. A se vedea Gh. Brehoi, Contributii pentru conceptualizarea notiunii de manager si a contractului de management, Dreptul, nr. 5-6/1993, p. 7.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Reclama continua. Poate ne explica domnul avocat ce a facut CCIR pentru firmele noastre in ultimii 30 ani. Asocatiile infiintate voluntar lupta pentru interesele membrilor, in timp ce CCIR se remarca prin tacere.

    1. Bine punctat. Mai întâi să arate ce a facut CCIR (mai ales pe vremea lui Vlasov), să ne câștige încrederea și apoi să ceară bani. Că, de fapt, la asta se rezumă intenția lor.

      Exact cum s-a făcut cu societățile care sunt autorizate să facă protecția muncii; de exemplu, vin la cabinetul unui medic sau avocat, SRL etc. care au unul sau doi salariați, taie chitanță, încheie un p.v. că s-a făcut protecția muncii și la revedere; deci, s-a creat o categorie nouă de căpușe pe spinarea privaților.

      Asta va fi și cu noul registru de la CCIR. În teorie sună bine, în practică ne vor lua banii și vor omorî cu hârtiile; vom mai avea o grijă. 

      Mda, singura solutie radierea CCIR. Sunt doar o capusa pe servicii care le-ar putea oferi tribunalele.

      Ar fi ideal sa dau bani la statul Roman pentru acte care sunt obligatorii conform legii, sa dau bani la Monitorul Oficial pentru publicari de acte si sa dau bani la CCIR doar daca chiar vreau sa ma reprezinte si ofera un serviciu valoros. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

16 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0705
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7936
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.0848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro