Să nu mă părăseşti

Gheorghe Piperea
Miscellanea / 4 noiembrie 2021

Gheorghe Piperea

Gheorghe Piperea

(I)

Mi se întâmplă des să scriu despre impactul emoţional pe care îl resimt şi despre concluziile pe care le extrag ori despre frânturile de idei care îmi râmân după ce am lăsat cîteva zile să treacă de la citirea unei cărţi. Ştiu că arta romancierului consistă şi în manipularea emoţionalităţii cititorului, în modul în care reuşeşte să trezească simpatii, antipatii sau, mai ales, empatii cu personajele. Dar naraţiunea este cel mai bun mod de a relata istoria şi adevărul, tocmai pentru că înlănţuie întâmplări, evenimente şi personaje într-un fluid, mai mult sau mai puţin sinuos, care are sens şi care are tâlc. Naraţiunea nu este, în primul rînd, despre informaţie, ci despre formare, despre emoţionalitate şi mituri fondatoare. Iar unele naraţiuni sunt avertismente profetice care se împlinesc prin simplul fapt că sunt rostite. Distopiile au această aptitudine "magică" - realitatea are tendinţa ciudată de a li se adapta, de cele mai multe ori incomplet, dar uneori înspăimântător de exact şi complet.

Are această aptitudine terifiantă romanul Să nu mă părăseşti (Never let me go, în original), publicat de Kazuo Ishiguro, în anul 2006. Ediţia în limba română a fost publicată la editura Polirom, Bucureşti, în 2017. Autorul a primit premiul Nobel pentru literatură în anul 2017, în acelaşi an în care oamenii de "ştiinţă" reuşiseră să creeze prima moleculă de ADN artificial şi prima celulă hibridă de om-şoarece.

Pe scurt, povestea are în centru două fiinţe create prin dublarea genetică a unor oameni în carne şi oase. Într-o sumbră societate britanică, locul geografic unde în anul 1995 a fost realizată prima clonă a unei fiinţe vii (celebra oaie Dolly), ştiinţa a ajuns la "reuşita" creării în eprubetă a unor fiinţe care repetă modelul genetic al unor persoane umane propriu-zise. Deşi arată exact ca oamenii, aceste fiinţe sunt crescute, până la 16 ani, în diverse facilităţi de tipul şcolilor sau internatelor de orfani. După această vârstă, sunt mutate în alte facilităţi, unde sunt pregătite pentru scopul cu care au fost create - donarea de organe, pentru a fi transplantate oamenilor obişnuiţi. Pe perioada în care se întâmplă donaţiile (toate organele transplantabile sunt menite "donării"), unele astfel de fiinţe sunt "îngrijitori", având sarcina să îi ţină în viaţă şi cu organele transplantabile intacte până la ultima donaţie, care omoară donatorul. Evident, după ce le vine rândul, "îngrijitorii" devin "donatori", înscriindu-se pe panta inevitabilă a morţii ca urmare a recoltării finale a organelor vitale.

Toate aceste fiinţe sunt "produse" aflate în proprietatea creatorilor sistemului. Sunt recolta, sunt rezerva (stocul) de organe. Nu se pot reproduce, nu pot evada, nu pot evita donarea de organe, care se realizează pe viu, în facilităţi speciale.

Într-un pasaj scurt al cărţii (p.333-334) se arată că oamenii obişnuiţi au fost convinşi că aceste organe sunt create cumva în laborator şi nu recoltate de la fiinţe vii, care ar putea avea suflet şi identitate. Într-un trecut incert al acelei societăţi distopice, unii iniţiaţi au încercat să dezvăluie adevărul şi să facă în aşa fel încăt societatea să le accepte pe clone ca pe nişte oameni propriu-zişi, numai că marii sponsori comerciali ai recoltei au impus tăcerea, prin (ameninţarea cu) retragerea finanţării, fără de care clonele ar fi fost condamnate la "traiul" în şepteluri, ca vitele sau oile crescute pentru carne. Lumea a fost convinsă că bolile incurabile - cancer, boli neurologice, boli de inimă - nu pot fi neutralizate decât utilizând această recoltă de organe. Din momentul în care omul de rând a fost făcut să creadă că mama, fiica, soţul, iubitul, pot fi salvaţi utilizând această recoltă, nimeni nu a mai putut pune problema revenirii la vechea condiţie umană, smerită, vulnerabilă, perisabilă. Lumea a preferat să treacă sub tăcere această barbarie şi a cotinuat să consume organe recoltate de la clone.

[notă intermediară - când lumea a fost convinsă că fără măşti, ne ucidem între noi prin simpla prezenţă fizică, s-a supus, chit că ulterior s-a probat că masca nu numai că nu protejează, dar este chiar nocivă; când lumea s-a convins că libertatea nu va fi recăpătată decât dacă toată lumea se lasă înţepată cu experimentele de manipulare genetică, s-a supus şi a cerut "autorităţilor" introducerea certificatelor/paşapoartelor de libertate, bazate pe înţepare; aproape nimeni nu s-a mai întrebat cum de libertatea, starea normală a omului rational, s-a transformat, într-un singur an, în stare de excepţie, care are nevoie de aprobare de la stăpânire ... ]

În carte se spune, en passant, că unii s-au întrebat, totuşi, dacă nu cumva aceste fiinţe rezultate din clonare au, totuşi, suflet (nu este vorba de răsuflare, de durere, de suferinţă, prezente la orice fiinţă simţitoare, ci de reflexia în alte fiinţe, în alţi oameni, de iubire, compasiune şi memorie) şi, deci, identitate, dacă nu cumva sunt persoane care au aceleaşi drepturi ca şi oamenii normali, "naturali". De aceea, în şcoală, i-au învăţat cam aceleaşi lucruri pe care le învăţam şi noi şi, în plus, i-au stimulat să fie artişti, să materializeze trăirile lor umane în opere care să reflecte sufletul.

Cei doi protagonişti ai cărţii chiar se încred în această idee şi se îndragostesc. Împreună cu ceilalţi, îşi creează mitul că, dacă arta lor este realmente bună, iar dragostea lor este adevărată, ar putea cumva să obţină o "amânare", adică o perioadă de trei ani în care să fie împreună, la adăpost de finalul ineluctabil, pe masa de operaţie, unde vor fi goliţi de organe şi ucişi, întru siguranţa şi sănătatea noastră, a oamenilor de omenie.

Este, însă, o simplă amăgire - cei doi acceptă cu stoicism adevărul. Dar scena cea mai emoţionantă şi terifiantă este aceea în care fetiţa de 8 ani care a devenit femeia din cuplul clonelor îndrăgostite dansa cu o pernă în braţe, imaginându-şi că este o femeie cu un copil în braţe, un copil pe care nu ar fi trebuit să îl aibă niciodată. Din întâmplare, scena este văzută de Madame (una dintre educatoarele umane ale clonelor), care izbucneşte într-un plâns amar. Madame vede, însă, în această scenă altceva - o fetiţă, simbolul inocenţei, care ţine în braţe o lume, lumea veche, lumea blândă, lumea înlocuită deja de ştiinţa aspră, dură ca un bisturiu, şi care îi cânta ca unui muribund "să nu mă părăseşti, să nu mă părăseşti".

(II)

Potrivit unei legende iudaice, golemul este o fiinţă vie antropomorfă creată în întregime din materie neînsufleţită (de obicei, piatră şi lut), un automaton creat de rabinul unei comunităţi pentru a-i proteja pe membri de persecuţii. Golemul este o entitate cu o formă brută, o creatură incompletă, embrionică (potenţială), fără individualitate proprie. Deşi este antropomorf, golemul este lipsit de atribute şi de însuşiri care să îl poată califica drept persoană. Golemul este evocat în Biblie prin sintagma "plod fără chip", ceea ce semnifică precaritatea, incompletitudinea sa ca fiinţă cu individualitate proprie. În folclorul medieval evreiesc cuvântului "golem" i s-a adăugat şi înţelesul de om artificial, creat prin magie.

Există numeroase poveşti diferite ale modului în care un golem este adus la viaţă şi apoi controlat. Există, de asemenea, un ritual special prin intermediul căruia golemul devenit primejdios poate fi distrus de autor (de vreme ce golemul nu este o fiinţă umană, distrugerea sa nu este considerată crimă). În linii mari, dacă golemului i se şterge numele sacru înscris pe frunte, este neutralizat.

Cea mai cunoscută poveste despre golem a fost scrisă de Judah Loew ben Bezalel, un rabin din Praga sfârşitului de secol al XVI-lea. Împăratul Rudolf al II-lea al Boemiei, un creştin exaltat şi mistic, care practica alchimia şi arheologia, ajunsese să îi persecute pe evreii din Praga. Golemul din povestea lui Loew (subiectul romanului Golem, scris în 1914 de scriitorul austriac Gustav Meyrink) este consecinţa temerilor oamenilor şi depozitarul speranţelor lor de salvare, un recipient comun al emoţiilor şi stereotipurilor lor, adică o creatură comună, colectivă, fără individualitate şi însuşiri proprii, menită să îi apere de persecuţiile antisemite, sub controlul rabinului, dar şi cu aptitudinea de a-i vătăma, prin dobândirea accidentală a independenţei de acţiune. Golemul din Praga a devenit independent pentru că creatorului i-a fost din ce în ce mai dificil să îl "programeze". Rabinul care l-a creat a fost nevoit să îl distrugă.

În societatea "noastră" modernă, golemii sunt printre noi. Sunt golemi tehnologici sau sanitari pe care oamenii de ştiinţă "aproape magicieni" îi creează pentru confortul nostru (slogan consumerist) sau pentru siguranţa noastră (slogan nazist) şi care pot deveni independenţi, fiind cu mult mai riscanţi decât golemul din Praga, pentru că îşi pot crea propria identitate şi voinţă, pot căpăta răutate sau nebunie şi îşi pot trăda creatorii. Cu mult mai grav este că noii golemi informatici pot ajunge pe mâna unor controlori nebuni, care ar putea dispune de prea multă putere asupra noastră, în căutarea amortalităţii lor.

Ray Kurzweil, gurul scientolog de la Google şi, în acelaşi timp, unul dintre cei mai cunoscuţi transhumanişti, susţine că trendurile tehnice şi ştiinţifice urmează curbe exponenţiale de evoluţie şi că acum am fi la apogeul acestui trend exponenţial. Aşa că, "filosofia" de bază a celui ce tinde la amortalitate este aceea de a trăi azi şi de a rămâne în viaţă suficient timp, în aşa fel încât această dinamică să îl prindă din urmă şi să îl depăşească - şi nu va mai muri. Pe scurt, cam asta este explicaţia faptului că ultramiliardarii din IT şi Pharma susţin cu atâta ardoare "lupta" contra pandemiei, serurile genetice, antinatalismul şi infertilitatea indusă prin virus. Aceşti copii ţicniţi ai lumii noastre vor, pur şi simplu, să îşi prelungească la nesfârşit patetica şi insipida lor viaţă, utilizând munţii de miliarde, acumulaţi din suferinţa şi supunerea noastră, şi jucăriile lor informatice globale, inevitabile.

(III)

Genetica a mers atât de departe încât a ajuns să creeze, la propriu, ADN artificial, pe baza căruia s-au sintetizat celule de şoarece . S-a întâmplat în 2017, la Universitatea din Cambridge (Marea Britanie) şi la Institutul J. Craig Venter (Maryland, SUA). În acelaşi an s-au realizat celule hibrid om-animal, iar anunţul "minunatei" realizări s-a făcut în uralele comunităţii ştiinţifice .

Calea către clonarea umană este acum larg deschisă - în decurs de 15-20 de ani de la aceste "reuşite" a geneticienilor-magicieni vor putea fi depăşite atât dilemele etice ale clonării umane (încă interzisă de Convenţia de la Oviedo din 1998, la care, culmea, SUA nu este parte), cât şi starea actuală de insuficienţă a tehnologiei necesare.

Clonele umane vor avea, cel mai probabil, un statut juridic inferior persoanei umane, de vreme ce li se vor putea recolta organe fără consimţământul lor şi fără teama de a le răni sau ucide, în interesul "superior" al sănătăţii publice.

Clonarea umană va putea ridica, în plus, probleme insolubile de identitate a genomului uman şi de încadrare în istorie a unor fiinţe rezultate din clonare, cu totul diferite de homo sapiens. Pur şi simplu, CEDO şi celelalte instrumente juridice internaţionale referitoare la drepturile omului vor trebui modificate, pentru a declara ca fundamental şi inviolabil dreptul la identitatea genomului uman.

Genetica finanţată de mogulii IT nu este despre stârpirea bolilor ereditare şi nici despre programarea copilului perfect, blond şi cu ochi albaştri. Ţelul real al geneticii sponsorizate de aceşti magicieni nebuni este amortalitatea .

Să nu mori înainte de singularitate, înainte de momentul în care tehnologia va permite amortalitatea - acesta este esenţialul pentru aceşti iresponsabili aspiranţi la amortalitate.

Promotorii transhumanismului se deosebesc fundamental de alchimişti şi de mistici, care căutau nemurirea prin mijloace smerite, ascetice, sufleteşti.

Adolescenţii întârziaţi care ţintesc azi amortalitatea sunt convinşi că o vor obţine cu bani. Averile mari necesare pentru a cumpăra amortalitatea nu sunt la îndemâna oricui. Dacă acest proiect nebunesc şi satanic va reuşi, "norocoşii" plini de bogăţii la momentul singularităţii vor putea să îşi ducă sau să îşi repete vieţile la nesfârşit, iar cei lipsiţi de şansă vor fi sortiţi diverselor experimente sau planuri eugenice, aşa cum a fost pandemia anilor 2020 - 2021.

Dar amortalitatea, mai ales cea obţinută cu bani, este cel mai greu păcat dintre toate şi aduce cu el cea mai grea pedeapsă posibilă, cea mai cumplită damnaţiune - singurătatea şi ruperea de trecut şi de viitor. În serialul distopic de pe Netflix, Carbon modificat, clonele umane sunt create pentru a deveni recipiente ale conştiinţei unor persoane, care au şi banii necesari, şi intenţia de a trăi multe sute de ani. Conştiinţa bogătaşilor este stocată virtual, pe recipiente multiple şi securizate, astfel că, în cazul în care un astfel de doppelgänger ar fi ucis, un altul ar putea fi utilizat pentru a-l readuce la viaţă pe "proprietar", prin reîncărcarea acestei conştiinţe în memoria clonei. Industrii întregi sunt dedicate fabricării acestor clone. Bogaţii îşi pot schimba corpul ca pe un simplu accesoriu. Oamenii obişnuiţi fie mor ca oameni obişnuiţi, neavând bani de clone, fie ajung să achiziţioneze una sau două clone, mai mult de pe piaţa neagră. Interesant este că bogătaşii ajung la saturaţie şi redundanţă tot repetând la nesfârşit acest ciclu al reîncarnărilor. Sunt nişte nemuritori singuri, plictisiţi, care nu mai găsesc niciun sens al vieţii. A trăi mereu, a trăi suplimentar, nu mai reprezintă nicio valoare. Toată bogăţia acumulată se întoarce împotriva iresponsabililor care îşi cumpără amortalitatea.

La final, am un mesaj către lumea veche, lumea aşa cum a fost lăsată de Dumnezeu - să nu mă părăseşti.

1.A se vedea, pentru câteva detalii interesante, articolul publicat de Veronica Dobozi, aici: https://www.juridice.ro/71.../crearea-adn-ului-artificial.html

2.A se vedea, pentru acest entuziasm nebunesc de magician-genetician, articolul scris aici - https://www.nytimes.com/.../stem-cell-mixing-may-form-a-human..., cu ocazia solicitării de autorizare a unuia dintre primele experimente de hibridizare de pe teritoriul SUA, respectiv, celula mixtă om-şoarece.

3.A se vedea, pentru mai multe şi mai pasionante detalii, Andreas Esbach, Aurul Diavolului, Editura Rao, Bucureşti, 2017, p. 214 şi urm.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ca si d-l Ian Deacon, avem aici inca un autor care nu se sfieste sa scrie ce gandeste. Acest lucru este de apreciat in general si cu atat mai mult in vremurile noastre cand o sintagma precum "lumea se lasă înţepată cu experimentele de manipulare genetică" poate fi etichetata drept terorism de catre detinatorii adevarului suprem, care ne conduc.

    Nu pretind ca am habar despre alti ultra-bogati, insa in ceea ce-l priveste pe Ray Kurzweil, un auto-declarat adept al amortalitatii, consumator de 100-250 pilule de suplimente pe zi, d-l Piperea are dreptate.

    O simpla comparare de poze cu R. Kurzweil de acum versus decada trecuta ne arata ca rezultatele obtinute de dansul sunt suboptime, in ciuda caznelor la care s-a supus ani de zile. A se vedea "pill fatigue". 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9030
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4936
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5798
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.6082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro