VIŢELUL DE AUR - (episodul al IV-lea)Tâlcul dobânzii

MAKE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 ianuarie 2017

Tâlcul dobânzii

Întoarcerea în Veneţia lui Shakespeare

Veneţia - origine a obligaţiunilor de stat

Shylock şantajează întreaga Veneţie

(urmare din numărul trecut)

PLAUZIBIL MOTIV ASCUNS PENTRU CRUCIFICAREA LUI CRISTOS

Dincolo de argumentele lingvistice, am convingerea că rugăciunea "Tatăl nostru" se referă cu precizie la respectarea Shmitei şi, implicit, la îndeplinirea Legământului cu Dumnezeu, în cadrul căruia Shmita este condiţie.

Faptul că "Tatăl nostru" se referă la Shmita este susţinut de natura împrejurărilor istorice din perioada acceptată ca fiind a vieţii lui Cristos.

Conform tradiţiei, în anul 10 e.n. murise Hillel, autorul procedurii "Prosbul" de ocolire a Legii iertării datoriilor, care îşi justificase acţiunea prin observaţia că apropierea de anul sabatic inhiba creditarea, din cauza temerii creditorilor că nu-şi vor mai recupera împrumuturile acordate.

Faptul bloca economia.

De aceea, Hillel hotărâse să "repare lumea", prin Prosbul, justificând că astfel satisface atât nevoia de siguranţă a celor avuţi, cât şi nevoia de împrumuturi a celor nevoiaşi.

Hillel a asigurat "disciplina contractuală".

Dar situaţia blocajului şi observaţia hilleliană a inhibării creditului fuseseră, deja, asumate în Poruncile dumnezeieşti:

"9. Păzeşte-te să nu intre în inima ta gândul nelegiuit şi să zici: Se apropie anul al şaptelea, anul iertării; şi să nu se facă din pricina aceasta ochiul tău nemilostiv către fratele tău cel sărac şi să-l treci cu vederea; că acela va striga împotriva ta către Domnul şi va fi asupra ta păcat mare." (Deuteronomul, 15.)

Îndeajuns de şocant pentru mentalitatea zilelor noastre, "disciplina contractuală" promovată de Hillel, pe care astăzi o confundăm cu însăşi "legea", este apreciată contrar de Tora/Vechiul Testament, drept "nelegiuire".

Hillel a murit în funcţia de Nasi - "prinţul Sanhedrinului" (un fel de preşedinte).

Shammai, perechea sa de la conducerea Sanhedrinului, un interpret rigid, în litera Torei, i s-a opus înverşunat, într-un conflict deschis, uneori chiar sângeros (paradoxal, Shammai a fost susţinut atât de zeloţi, cât şi de... Irod!).

Hillel şi Shammai reprezintă ultima pereche de Zugoţi, moment de la care, în periodizarea tradiţională iudaică, începe intervalul numit Tannaim (pâna la anul 220 e.n.).

Din perspectiva aceasta, Cristos face parte dintre "tannaim" (învăţători, calitate în care, de altfel, este şi apelat "Învăţătorule") - "tanna" este echivalentul talmudic (aramaic) al ebraicului "shanah", care înseamnă "a repeta ceea ce odată a fost învăţat".

În acest context, acţiunile atribuite lui Cristos urmăresc recuperarea respectării Legii (repetarea a ceea ce odată a fost învăţat - de exemplu, Shmita).

Legea Shmitei fusese eludată de Hillel prin promovarea Prosbul-ului, o chichiţă de interpretare contrară spiritului Legii şi, prin asta, perpetuarea Legământului cu Dumnezeu putea fi considerată (de către conservatori, de pildă, de shammaiţi) ca fiind compromisă.

În faţa romanilor, Cristos nu se făcuse vinovat de rebeliune, ba chiar Pilat va fi avut nevoie de o argumentaţie complicată în faţa împăratului ca să justifice execuţia unui iudeu influent, care, totuşi, se pronunţase pentru plata dajdiei, ajutând la rezolvarea problemei celei mai arzătoare a guvernării provinciei romane.

Înşişi judecătorii iudei s-au aflat în indecizie, trecând-o "de la Ana la Caiafa", pentru ca, în final, să întoarcă sentinţa în responsabilitatea Sanhedrinului.

Unii istorici opinează că execuţia lui Cristos ar fi avut loc în anul 30 e.n., an în care (conform tradiţiei iudee) conducerea Sanhedrinului a fost pierdută de shammaiţi în favoarea hillelienilor, moment în care Nasi a devenit Hillel Gamaliel, nepotul lui Hillel (dar această coincidenţă de an nu adaugă scenariului nimic altceva decât unele valenţe mai spectaculoase, pentru că, în anul 33 e.n., celălalt an presupus a fi al crucificării, la conducerea Sanhedrinului se afla tot Hillel Gamaliel).

Caracteristica liberal-hilleliană a interpretărilor Torei, care poate fi recunoscută în general, în învăţăturile lui Cristos, se opreşte în conservatorismul riguros pe care îl manifesta cu putere în faţa Legilor Shmitei, cerând respectarea lor contra Prosbul-ului.

Este foarte probabil ca acesta să fie motivul condamnării sale la crucificare, decisă de Sanhedrinul lui Hillel Gamaliel, după cum, tot aşa, poate să fie motivul pentru care mulţimea consultată de Pilat, pentru graţierea unuia dintre cei trei condamnaţi, să-l fi preferat pe zelotul Barabas, iar nu pe Cristos.

Desigur, acest scenariu asupra istoriei reprezintă o speculaţie şi, indiferent de caracterul său verosimil, nu poate fi nimic mai mult.

În schimb, problematica legii şi a disciplinei contractuale este tratată riguros.

ÎNTOARCEREA ÎN VENEŢIA LUI SHAKESPEARE

Am ajuns aici, pentru că, în pledoaria Portiei pentru iertare, Shakespeare a făcut aluzie la "Tatăl nostru", dar cum să mai revenim, după toate astea, la Neguţătorul din Veneţia, sărind o mie cinci sute de ani?

Ştiu că mai mult decât înţelesul evident, vă plac metaforele: ne vom întoarce la Veneţia, peste milenii, purtaţi de un leu înaripat.

Veneţia a făcut cumva să fie implicată în susţinerea Chivotului (Tronul/Carul/Arca):

"6. Şi înaintea tronului, ca o mare de sticlă, asemenea cu cristalul. Iar în mijlocul tronului şi împrejurul tronului patru fiinţe, pline de ochi, dinainte şi dinapoi.

7. Şi fiinţa cea dintâi era asemenea leului, a doua fiinţă asemenea viţelului, a treia fiinţă avea faţă de om, iar a patra fiinţă era asemenea vulturului care zboară." (Apocalipsa, 4.)

Cele patru fiinţe din jurul Tronului fuseseră descrise, mai întâi, de Ezechiel.

Ulterior Apocalipsei lui Ioan, cei patru arhangheli susţinători ai Chivotului au fost consideraţi simboluri ale celor patru evanghelişti, iar leul a fost asociat evanghelistului Marcu.

Dar Marcu este patronul Veneţiei.

Motiv pentru care, pe blazonul Veneţiei, este închipuit leul înaripat; motiv pentru care, conform legendei, în anul 828, osemintele evanghelistului Marcu au fost furate de veneţieni din Alexandria şi, după cum se spune, au fost depuse în Bazilica San Marco (veneţienii au fost neîntrecuţi în a imagina un întreg halou de mituri care să le exalte orgoliul cetăţenesc, ignorând faptul sterp); motiv pentru care au afişat, în Piaţa San Marco, leul înaripat de bronz (în 1980, sculptura a fost datată ca parvenind de la cumpăna secolelor IV-III î.e.n., deci nu are nicio legătură cu evanghelistul Marcu, ci cu zeul cilician Sandon - echivalat de greci şi de romani cu Hercule; cercetătorii susţin probabilitatea ca sculptura să provină din Cilicia, astăzi Turcia).

Am revenit la sfârşitul de Ev Mediu al lui Shakespeare şi felul în care am revenit face ca, totuşi, să fi rămas şi în antichitate, simulând un simptom shakespearian.

Leul înaripat veneţian ţine cu ghearele o carte deschisă, iar, în unele reprezentări, ridică şi o sabie; semnificaţiile nu au fost niciodată atestate, dar, printre ele figurează şi interpretarea că Leul veneţian stă drept semn al Justiţiei publice şi întrucât e cea mai convenabilă interpretare a scopului acestui text despre disciplina contractuală, o adopt, cam cum procedau şi veneţienii cu legendele lor care le conveneau.

VENEŢIA - ORIGINE A OBLIGAŢIUNILOR DE STAT

Printre istorici, data înălţării coloanei din Piaţa San Marco pe care tronează antica sculptură din bronz a leului înaripat, este stabilită ori în perioada proeminentului doge Sebastiano Zani (1172-1177) ori, aproape un veac mai târziu, în 1268.

Ne plac coincidenţele, iar a doua variantă prezintă o coincidenţă pe care nu ratez să o menţionez: în acelaşi deceniu, în anul 1262, dogele Reniero Zeno a intemeiat "Il Monte", instituţia specializată în managementul datoriilor comunale veneţiene pe care le-a consolidat într-un singur fond, denumit mai târziu "Monte Vecchio", acordând o dobândă anuală de 5%, plătită în două rate semestriale - faţă de împovorătoarea proporţie de15-20%, cât fusese plătit până atunci.

Veneţia se află la originea istoriei obligaţiunilor guvernamentale şi a industriei bancare.

Împrumuturile publice erau aplicate forţat, calculate proporţional valorii proprietăţilor veneţienilor, dar titlurile erau tranzacţionabile pe piaţa secundară, devenind atractive ca sursă de rente pentru văduve, lucrători deveniţi inapţi de muncă şi stabilimente de caritate, în condiţiile în care datoria publică era garantată cu taxele pe monopolul sării (de exemplu).

Cu un an înainte, în 1261, Veneţia pierduse Constantinopolul (pe care îl capturase în 1204) şi îi secase vlaga influenţei asupra "Imperiului Romaniei" (denumirea Imperium Romaniae nu are nicio legătură cu ţara noastră, care, la acea dată este atestată, în privinţa organizării, doar ca voievodate şi cnezate, cele din vremea voievozilor Litovoi şi Seneslau, precum şi a cnejilor Ioan şi Farcaş).

Reforma introdusă de dogele Reniero Zeno a fost o idee bună de finanţare a efortului de război al oraşului, aflat într-o îndelungată cumpănă a rivalităţii cu celelalte oraşe italiene, în special cu Genova şi manifestând independenţă faţă de papalitate.

Succesul sistemului a permis ca, ulterior, să fie deschisă şi posibilitatea subscrierii facultative a titlurilor orăşeneşti.

SHYLOCK ŞANTAJEAZĂ ÎNTREAGA VENEŢIE

Pentru înţelesul "comediei" shakespeariene, aspectul cel mai important din istoria finanţării publice a Veneţiei rezidă în faptul că obligaţiunile comunale erau cumpărate şi de străini, ba chiar de către conducători ai oraşelor italiene învecinate, ca mijloc de tezaurizare.

Citatul pe care îl reproduc în continuare din Neguţătorul din Veneţia indică raţiunea pentru care Antonio este convins că va pierde judecata cu Shylock, în faţa Dogelui:

"Salarino

I am sure the duke

Will never grant this forfeiture to hold.

Antonio

The duke cannot deny the course of law,

For the commodity that strangers have

With us in Venice. If it be denied,

'T will much impeach the justice of his state:

Since that the trade and profit of the city

Consisteth of all nations."

(Scena 3, Actul III)

Ca să recapăt gândul shakespearian, procedez cum am făcut-o şi până acum: odată ce am luat cunoştinţă de realitatea vremii, hrănesc speranţa ca examinarea lingvistică să-mi indice locul unde traducerea a trădat semnificaţia iniţială.

În 2012, traducătorul îşi ia aer în piept şi creează:

"Salarino

Dogele, sunt sigur,

Nu-i va îngădui să-şi ia dobânda.

Antonio

Nici Dogele nu poate călca legea.

Străinii au destule privilegii.

De-ar fi reduse, n-ar mai fi Veneţia.

Justiţia-ar păgubi, ar pierde statul,

Care trăieşte din comerţ cu lumea

Şi e deschis spre toţi."

Astăzi, commodity are semnificaţia de "bun" sau "serviciu" (eventual, bunuri fungibile) şi pare consistent ca Antonio să argumenteze că Dogele nu-şi poate permite abaterea de la lege, din cauză că ar ştirbi dreptatea, în acest oraş bazat pe comerţul de "bunuri" cu toate naţiunile, bunuri pe care şi străinii le deţin în Veneţia.

Cele ce provoacă suspiciuni cu privire la astfel de interpretare sunt două cuvinte aparent nesemnificative: "with us" - "cu noi".

Adică, la ce mărfuri, ori la ce servicii s-ar referi Antonio că ar fi deţinute de străini, împreună cu veneţienii?

În epocă, noţiunea de "societate comercială" se afla în germen - asocierile se făceau, de preferinţă, între rude (investitorul inactiv contribuia cu două treimi din capitalul necesar îndeplinirii afacerii, iar executivul contribuia cu restul, având dreptul să-l dilueze ulterior pe investitorul majoritar) şi aveau valabilitate vremelnică, doar pe durata proiectului (construirea unei corăbii, o călătorie comercială, etc.), astfel că este greu de conceput ca străinii să fi deţinut bunuri (sau servicii) în comun cu veneţienii.

Noţiunea de commodity apare în Anglia la începutul secolului al XV-lea, când, faţă de cea de astăzi, avea cu totul altă definiţie - "beneficiu", "profit", "bunăstare"; în general, sensul era acela de "posesiune".

Abia mai târziu, commodity a căpătat sensul de produs "convenabil" sau "util", apropiat celui de astăzi.

Cred că, aici, Shakespeare îl face pe Antonio să se refere la obligaţiunile comunale veneţiene deţinute de străini, căci altfel nu prea are înţeles precizarea insinuată în piesă, faptul că le deţin împreună cu veneţienii ("For the commodity that strangers have/With us in Venice.")

Traducerea din 1912 (în pofida uşoarei incoerenţe) întrevede o uluitoare aproximaţie a acestui înţeles:

"Salarino

Sunt sigur că chiar duca

Nu poate să admită că clauza e bună.

Antonio

Vă înşelaţi, nu poate aceasta s-o refuse,

Deoarece atuncia întregul nostru credit

Ce noi Veneţienii-l avem la toţi străinii,

Ar suferi prea tare şi ştii că statul nostru

Îşi are tot negoţul fondat pe cea credinţă

Ce-n legile lui drepte au celelalte naţii."

În termenii de astăzi, este vorba despre creşterea "riscului de ţară" (în cazul Veneţiei, "riscul de oraş-stat") din cauza inconsecvenţei justiţiei, periclitarea rating-ului, ameninţarea cu căderea valorii de piaţă a obligaţiunilor emise de oraşul-stat Veneţia, ceea ce, deja, se mai petrecuse.

Achiziţia liberă de pe piaţa secundară a titlurilor comunale veneţiene asuma riscul fluctuaţiilor venite din dependenţa valorii lor de rezultatele războaielor pe care le finanţau, risc ai cărui termeni erau cunoscuţi şi general prezenţi în oraşele-state italiene ale timpului; dar achiziţia nu asuma şi riscul injusteţei.

Fără suficiente fonduri, Veneţia n-ar fi putut finanţa armata de mercenari (războaiele, în general, nu erau purtate de înşişi cetăţenii veneţieni), astfel că ar fi fost periclitată chiar independenţa oraşului-stat:

"Salerio [Despre Shylock]

Pe Doge-l hărţuieşte toată ziua

Spunând că nu e libertate-n ţară

De nu-i dă lui dreptate."

(Actul III, Scena 2, traducerea din 2012)

Şi mai departe:

"Shylock

[...] De negi că-i dreptul meu, calci în picioare

Legile voastre şi-a cetăţii libertate!" (Actul IV, Scena 1, idem)

Practic, Shylock a investit 3 000 de ducaţi ca să şantajeze întreaga Veneţie, făcând aluzie şi la excomunicarea papală.

NOTA 5

Ciuma declanşată în 1347 a înjumătăţit populaţia Veneţiei, iar repetatele războaie purtate cu Genova au înălţat datoria comunală spre cifre cu care realitatea economică a oraşului nu putea nicidecum concura; valoarea de piaţă a obligaţiunilor comunale era dependentă de victoriile sau înfrângerile militare ale mercenarilor, pentru plata cărora oraşul-stat se împrumuta.

"Monte Vecchio" a coborât vertiginos, fluctuând între 60% şi 80%.

În 1470, a fost lansată o nouă emisiune de împrumuturi veneţiene - "Monte Nuovo" -, pe care piaţa le-a coborât, în 1497, la 80% din valoarea nominală, în 1500, la 52%, titlurile recuperând, în 1502, nivelul de 75% şi colapsând, în 1509, de la 102%, la 40%, an în care a fost lansat "Monte Novissimo".

Între 1509 şi 1529, titlurile "Monte Vecchio" s-au tranzacţionat chiar şi la valori de 3%, iar titlurile "Monte Nuovo", la 10% - consecinţa directă a înfrângerii de la Agnadello (vezi https://wiki.mises.org/wiki/Public_debt).

(Marţi, episodul al V-lea)

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. acum se intelege modificarea regulamentului 6 din 2002 asupra rezervelor minime obligatorii... s-a urm

    ă 

    rit limitarea posibilit 

    ăţ 

    ilor de eludare a Regulamentului în ceea ce prive 

    ş 

    te

    constituirea de rezerve minime obligatorii ... 

    ... am incheiat prima lectura, placuta, fara sa dobindesc acelasi cistig informational ca la primele trei episoade, dar asta pentru ca sint eu un tip extraordinar de instruit... Mai e o teza a crucificarii in anul 27 dar care nu e perfect sustinuta. Pontius Pilatus a preluat demnitatea de procurator, hegemon al Iudeei in 26. Pilat a locuit in Caesarea Maritima si prima arestare a prezentei sale in Ierusalim e in 28 AD. Ma mai bag in seama miine, dupa a doua lectura...

    1. Scenariul crucificarii este exploziv.

      Am expus doar scenariul, nu si documentarea dindarat (care este indeajuns de consistenta, dar dificil de procesat - Talmudul a ocultat controversa dintre Hillel si Shammai, expunind-o astfel incit sa strabata cenzura mileniilor, iar logica pe care o practica Hillel in argumentatie nu este logica aristotelica).

      Subiectul lucrarii ar fi fost excedat de o astfel de expunere. 

    Un tăciune și-un cărbune, spune mai departe, Make, spune ... că de n-ar fi nu s-ar povesti :)

    Am o curiozitate, vă place șahul?

    De la un anumit nivel, șahul nu mai este un simplu joc, devine artă, bazată pe cunoștințe, logică, speculație și, ce-i mai frumos, pe imaginație. 

    1. Stiu sah de nivelul categoriei a III-a spre a II-a (am batut si un candidat maestru, o singura data), ii recunosc virtutile pe care le mentionezi, dar nu am mai jucat de vreo 35 de ani; in schimb, joc bridge bine, pe nivel ridicat.

    Prin 2006 , Joseph L.Badaracco jr. , profesor de Etica afacerilor la Harvard , publica lucrarea Questions of Character in care exemplifica leadershipul prin intermediul unor opere literare Antigona , Moartea unui comis voiajor ,etc . Ceea ce face Make in Talcul dobanzii e cel putin la acelasi nivel , desi pe alta tematica. Bravo ,maestre ! Articolele astea pot fi publicate oricand in publicatiile Harvard , o spun fara niciun interes ba chiar cu invidie intelectuala :)

    1. ...Sigur, daca BURSA insasi a acceptat sa le publice!

      Glumesc.

      Multumesc! 

      draga make, sunt coplesit: documentarea istorica si filozofico-religioasa este formidabila si permite sustinerea unor teze, afirmatii si chiar si speculatii care pentru cei mai putin avizati pot parea socante; marturisesc faptul ca am cercetat atent partea de istorie a materialului publicat pana acum si nu i-am gasit cusur...

      felicitari!

      Wow!

      Am reusit sa te scot din scorbura!

      La multi ani! 

      n-a fost nevoie sa ies din scorbura ca sa citesc ziarul Bursa in fiecare zi, asa cum fac de peste 20 de ani caci reuseste sa-mi ofere ceva de citit, chiar si cand nu scrie Make; materialul despre dobanda cred ca era obligatoriu sa-l citesc; sper ca voi reusi sa mai adaug ceva comentarii, poate mai putin favorabile...

      LA MULTI ANI MAKE! LA MULTI ANI BURSA! 

    E superb! De-abia astept ziua de miine... Finis coronat opus... Si mai astept cartea, volumul. Cind apare, o sa aloc un segment de raft celor mai bune productii romanesti postbelice... Zaharia Stancu, 1984 a lui Eugen Uricaru, "Istoria unui obiect perfect" si "Mihai, stapinul" de Tudor Octavian, cartea lui Gelu Voican despre Rene Guenon, Terminus... a lui Make, Traian Furnea, Geo Dumitrescu, Sorescu, "Estetica oralitatii" de Adrian Fochi, versurile Floricai Mitroi, Gellu Naum, Silvia Kerim, Stefan Iures...

    Bestial :)))))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9429
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8066
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.5597

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro