Secretul lui Polichinelle, adaptat la conductele Nord Stream: au fost americanii

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 februarie 2023

Secretul lui Polichinelle, adaptat la conductele Nord Stream: au fost americanii

Despre exploziile care au distrus conductele Nord Stream, prin care gazul rusesc ieftin era adus în Germania plecând apoi spre Europa de Vest şi anchetele care urmau să facă lumină în acest caz nu s-a mai auzit de multă vreme ceva nou.

Prin octombrie, investigatorii suedezi arătau că primele indicii legate de exploziile care distruseseră conductele din Marea Baltică duceau spre un sabotaj.

Cine, cum, de ce? n-au mai explicat între timp investigatorii, dar o face acum un celebru jurnalist de investigaţii - Seymour Hersh -, care dezvăluie secretul lui Polichinelle. Cum cei mai mulţi intuiau deja, distrugerile au fost comandate de SUA şi executate de scafandrii marinei americane.

Hersh are antecendente celebre privind anchetele explozive, şi-a câştigat pentru prima dată recunoaşterea în 1969 pentru că a dezvăluit masacrele din My Lai şi muşamalizarea lor în timpul războiului din Vietnam, primind în 1970 Premiul Pulitzer. În acel an Hersh a acoperit şi scandalul Watergate pentru The New York Times şi a dezvăluit bombardamentul clandestin al Cambodgiei. În 2004, el a raportat despre maltratarea de către armata americană a deţinuţilor din închisoarea Abu Ghraib. Hersh a acuzat administraţia Obama că a minţit cu privire la evenimentele din jurul morţii lui Osama bin Laden şi a contestat afirmaţia că regimul Assad a folosit arme chimice asupra civililor în războiul civil sirian. Ambele afirmaţii au stârnit controverse, potrivit Wikipedia.

Hersh afirmă că, în iunie anul trecut, scafandrii US Navy, care operau sub acoperirea unui mijloc larg mediatizat exerciţiul de vară NATO cunoscut sub numele de BALTOPS 22, au plantat explozivii declanşaţi de la distanţă, care, trei luni mai târziu, au distrus trei dintre cele patru conducte Nord Stream, potrivit unor surse consultate de acesta.

Două dintre conducte, care erau cunoscute în mod colectiv sub numele de Nord Stream 1, furnizau Germaniei şi unei mari părţi a Europei de Vest gaz natural rusesc ieftin de mai bine de un deceniu. O a doua pereche de conducte, numită Nord Stream 2, fusese construită, dar nu erau încă operaţionale. Administraţia Biden a văzut conductele ca pe un vehicul pentru Vladimir Puţin pentru a folosi gazele naturale pentru ambiţiile sale politice şi teritoriale, iar continuarea am văzut-o.

De menţionat că autorităţile americane neagă în acest moment implicarea SUA. Solicitată pentru declaraţii, Adrienne Watson, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a spus într-un e-mail că ancheta jurnalistică reprezintă "o ficţiune falsă şi completă", iar Tammy Thorp, purtător de cuvânt al CIA, a subliniat că "această afirmaţie este complet şi cu totul falsă".

Hersh oferă detalii importante privind participanţii la misiune. E vorba de absolvenţii şcolii de scufundări şi operaţiuni de salvare a centrului US Navy din Panama City. Scafandrii erau angajaţi ai Marinei SUA şi nu membri ai Comandamentului pentru Operaţiuni Speciale din America, ale căror operaţiuni speciale trebuie raportate Congresului şi informate în prealabil conducerile Senatului şi Camerei.

În acest fel, administraţia Biden a făcut tot posibilul pentru a evita scurgerile de informaţii, planificarea operaţiunii având loc la sfârşitul anului 2021 şi în primele luni ale lui 2022.

Hersh afirmă că Washinghtonul se temea că atât timp cât Europa rămânea dependentă de conductele pentru gaze naturale ieftine, ţări precum Germania vor fi reticente să furnizeze Ucrainei banii şi armele de care avea nevoie pentru a învinge Rusia.

Iniţial, Marina a propus folosirea unui submarin nou comandat pentru a ataca direct conducta. Forţele aeriene au discutat despre aruncarea de bombe cu siguranţe întârziate care ar putea fi declanşate de la distanţă. CIA a susţinut că orice ar fi făcut, va trebui să fie ascuns. În final s-a elaborat un plan pentru o operaţiune care să folosească scafandri pentru a declanşa o explozie de-a lungul conductei.

Se mai făcuse ceva asemănător în 1971, când comunitatea de informaţii americane a aflat din surse încă nedezvăluite că două unităţi importante ale Marinei Ruse comunicau printr-un cablu submarin îngropat în Marea Ohotsk, pe coasta Orientului Îndepărtat a Rusiei. Folosindu-se tot scafandrii Marinei, submarine modificate şi un vehicul de salvare de adâncime s-a reuşit, după multe încercări şi erori, localizarea cablului rusesc. Scafandrii au plantat pe cablu un dispozitiv de ascultare sofisticat care a interceptat cu succes traficul rusesc.

Pe 7 februarie, cu mai puţin de trei săptămâni înainte de aparent inevitabila invazie rusă a Ucrainei, Biden s-a întâlnit în biroul său de la Casa Albă cu cancelarul german Olaf Scholz, care, după o oarecare ezitare, era acum ferm în echipa americană, spune Hersh. La conferinţa de presă care a urmat, Biden a spus sfidător: "Dacă Rusia invadează... nu va mai există un Nord Stream 2.Îi vom pune capăt."

Planul de a arunca în aer Nord Stream 1 şi 2 a fost brusc retrogradat de la o operaţiune ascunsă care impunea informarea Congresului la una care a fost considerată o operaţiune de informaţii foarte clasificată cu sprijin militar american. Iar în acest caz nu mai există o cerinţă legală de a raporta operaţiunea Congresului.

Cum a fost executată operaţiunea

Norvegia a fost considerată locul perfect pentru a demara acţiunea, în ultimii ani de criză Est-Vest armata americană extinzându-şi foarte mult prezenţa în ţara a cărei graniţă de vest se întinde pe 1.400 de mile de-a lungul Oceanului Atlantic de Nord şi se îmbină deasupra Cercului Arctic cu Rusia.

Investiţiile americane includeau şi un radar cu deschidere avansată în nord, care a fost capabil să pătrundă adânc în teritoriul rusesc în care comunitatea de informaţii americane a pierdut accesul la o serie de site-uri de ascultare pe distanţa lungă din China. În plus, o bază de submarine americane recent renovată, care a fost în construcţie de ani de zile, devenise operaţională şi mai multe submarine americane puteau să lucreze îndeaproape cu colegii lor norvegieni.

Să nu uităm de comandantul suprem al NATO, Jens Stoltenberg, care a servit ca prim-ministru al Norvegiei timp de opt ani, înainte de a se muta la înaltul său post NATO, cu sprijinul american, în 2014.

Marina norvegiană a găsit rapid locul potrivit, spune Hersh, în apele puţin adânci ale Mării Baltice, la câteva mile de insula Bornholm din Danemarca.

Conductele se aflau acolo la o milă una de cealaltă, de-a lungul unui fund al mării care avea doar 260 de picioare adâncime. Bornholm avea şi avantajul că nu existau curenţi majori care ar fi îngreunat sarcina de scufundare.

În acest moment, grupul de scufundări din Panama City a intrat în joc.

Marina rusă era însă cunoscută că posedă tehnologie de supraveghere capabilă să detecteze şi să declanşeze mine subacvatice. Dispozitivele explozive americane trebuia să fie camuflate într-un mod care să le facă să pară sistemului rus ca parte a fundalului natural - ceva ce necesita adaptarea la salinitatea specifică a apei. Norvegienii au avut o soluţie.

În fiecare iunie, în ultimii 21 de ani, flota a şasea americană, a cărei navă amiral are sediul în Gaeta, Italia, la sud de Roma, a sponsorizat un exerciţiu important NATO în Marea Baltică, care a implicat zeci de nave aliate din întreaga regiune. Actualul exerciţiu, desfăşurat în iunie, ar fi cunoscut sub numele de Baltic Operations 22 sau BALTOPS 22.

Norvegienii au spus că aceasta ar fi acoperirea ideală pentru plantarea minelor. A fost atât un exerciţiu util, cât şi o acoperire ingenioasă pentru plantarea explozibililor pe conducte.

Pe 26 septembrie 2022, un avion de supraveghere P8 al Marinei Norvegiene a efectuat un zbor aparent de rutină şi a aruncat o geamandură sonar.

Semnalul s-a răspândit sub apă, iniţial către Nord Stream 2 şi apoi către Nord Stream 1. Câteva ore mai târziu, explozivii de mare putere au fost declanşaţi şi trei dintre cele patru conducte au fost scoase din funcţiune. În câteva minute, bule de gaz metan care au rămas în conductele închise au putut fi văzute răspândindu-se pe suprafaţa apei şi lumea a aflat că ceva ireversibil a avut loc.

Imediat după bombardamentul conductei, presa americană a tratat-o ca pe un mister nerezolvat. Rusia a fost citată în mod repetat ca un probabil vinovat, pe baza unor scurgeri de informaţii calculate de la Casă Albă - dar fără a stabili vreodată un motiv clar pentru un astfel de act de autosabotaj, dincolo de simpla răzbunare.

Niciun ziar american important nu a săpat în ameninţările anterioare la adresa conductelor făcute de Biden şi subsecretarul de stat Nuland.

Întrebat, la o conferinţă de presă în septembrie anul trecut, despre consecinţele agravării crizei energetice din Europa de Vest, secretarul de stat Blinken a descris momentul ca fiind unul potenţial bun. "Este o oportunitate extraordinară de a elimina odată pentru totdeauna dependenţa de energia rusă şi, astfel, de a înlătura lui Vladimir Putin armonizarea energiei ca mijloc de promovare a planurilor sale imperiale. Acest lucru este foarte semnificativ şi oferă o oportunitate strategică extraordinară pentru anii următori".

Ce mai poate fi spus în final? Norvegia, dincolo de subordonarea pe linie de NATO, avea interesul să îşi vândă propriile gaze mai bine, iar distrugerea conductelor NS îi pică bine. Iar Germania, după distrugerea conductelor şi cu o nouă dependenţă creată (de gazele lichefiate americane), a devenit tot mai puţin reticentă în a trimite armament greu Ucrainei, totul culminând recent cu tancurile Leopard.

Opinia Cititorului ( 50 )

  1. stiti ce este interesan?

    Si Rusia a avut “recent” exercitiu militar in jurul unor cabluri de date ce se ocupa cu transmitere instanta de informatii; aceste cabluri sunt legate la tranzactii financiare si internet de mare viteza. 

    s c cret 

    1. Seymour Hersh are 86 de ani.

      Ce investigatii mai face asta? 

      Niste investigatii foarte reusite si veritabile. La 86 de ani, Regina Elisabeta conducea Regatul Marii Britanii si calarea.

      Calarea patul de spital si conducea mucii in batista.

      Nici daca ai terminat scoala in Rusia nu poti fi parsiv.

      Sa fim seriosi! 

      Replica ta este si neinformata si putin nesimtita avand in vedere realitatea.

      La 86 de ani, regina Elisabeta a jucat in secventa de final, cu James Bond, a filmului de introducere a Olimpiadei din 2012. 

      Iar la 94 de ani, regina a fost surprinsa calarind in timpul lockdownului. 

      A scris CNN despre asta: 

      Britain’s Queen Elizabeth, 94, pictured horseback riding during lockdown 

      By Laura Smith-Spark, CNN

      up dated 5:47 AM EDT, Mon June 1, 2020 

      Dar tanarul Biden ce mai poate la vasta asta

    Nu poți ști cine sunt vinovații, nu poți face speculații de genul cui folosește ! În acest caz însă de o gravitate comparabilă cu un război echipa de investigatori trebuia neapărat să includă americani, ruși, germani,chinezi etc,cumva o paritate între ambele părți! Obligatoriu!

    Cumva războiul din Ucraina se va termina dar modul incalificabil occidental de a trata problema conductelor m-a zdruncinat în convingerile mele proamericane!  

    Mă mir însă de germani. Și dacă americanii mi-ar fi promis gaz gratuit nu aș tăcea în această chestiune!

    E porcaria secolului, nu mai suntem oameni! 

    1. Porcaria secolului este ce fac rusii si din punctul meu de vedere ar merita tot ce le-au facut ei celorlalti in iltimul secol.

      Asa ca nu-i mai plânge. 

      Sosoaca ce a declarat pe tema asta? Nimic... nimic?

      O citeaza Rechea!

      vai ce am mai ras la poanta ta ! sper ca-i ultima , !

      Vai, ce am mai ras de gramatica ta!

      Ai invatat limba romana la Moscova, alaturi de Sosoaca? 

      alta " poanta " ! spanzura-te ! ce are gramatica mea ? vezi in dex ce spune in dreptul gramaticii , ca o confunzi cu borsul cu fasole .

    Poate raspunde autorul la o simpla intrebare? Ce cauta de un an de zile armata Rusiei in Ukraina?

    1. Subiectul e conducta, mai dragă.

      Așteptăm să ne dai răspunsul la întrebarea inteligenta pe care ai pus-o.

      Și data viitoare să scrii Ucraina și Russia:) cu doi de s că așa e la modă. 

      Corect se scrie ruzzia. Deci, ce cauta armata ruzziei in Ukraina de un an de zile?

      Mancare, femei, masini de spalat, saltele si orice altceva pentru ca in Russia totul merge la oligarhi, mai putin propaganda care merge la prostime.

      Ce cauta armata ucrainiana în Dombas

      În caz de retard avansat și nesimțire crasă întrebările retorice nu fac sens

      Asa sunt toti natoistii imperialisti.

      Napution zice de multipolaritate, două imperii, și Romania tranșeu cu guzgani tâmpi că ține

      Ce cauta NATO IN ucraina

    Informați-vă doar din surse oficiale :)

    Hersh e din ciclul "nu știe bărbatul ce știe tot satul". 

    Sătenii știu că Putin a omorât și conducta aia că doar era a lui. 

    Adică "eu te-am făcut, eu te omor".

    1. Si eu cred ca a fos Putin. Asa e sigur ca nici macar dupa razboi, si nici macar dupa ce el nu mai e presedinte Europa nu mai pupa gaz de la Rusia. Ca si Rusia pierde de aici si inca foarte mult asta nu-l intereseaza.

      M-ai luat în serios.

      Rămâi cu părerea ta.  

      Bag seama că tu ți-ai distruge singur un lucru personal pe care ai dat bani grei.

      La fel de inteligenți erați în săptmâna a sărit conducta de pe linie. Atunci ați pus-o pe seama Poloniei.

      La fel de bine a mers și Ucraina. Un articol cu SUA e binevenit și muriți de inteligenți, secretul lui poliarșinel, să ne râdem superiori în timp ce ne batem atent pe burțuci. 

      Am ratat putin bre natoistule. Nu a fost Polonia, a fost vecina de peste balta, Norvegia. La care CHIAR NU MA ASTEPTAM.

      Socul nu este ca americanii au facut asta. Socul este ca Norvegia a facut asta. 

      Norvegia care se descalifica permanent. Norvegia, pacifista, tara nordica, civilizata..... Si Norvegia detoneaza conductele concurentului pe piata de gaze.

      Jos Norvegia terorista. 

      Oricine ar fi fost, i-a tăiat macaroana lui Putin, iar rușii își vor putea valorifica resursele peste câteva zeci de ani, în beneficiul poporului rus, nu al unei clici de securiști cretini jnapani, care fură și ucid în Ucraina.

      Cauta securistii nazisti cretini care fura si ucid in Ucraina... dar sunt la Kiev si sponsorizati de NATO.

      Caută, dar și crapă. Să caute mai bine! :)

    Asa cum Stoltenberg se pare ca a fost urcat la conducerea NATO ,asa a fost urcat Geoana ca adjunct NATO ,dupa radarul din Dabuleni si alte facilitati si manevre menite sa traga Romania intr o confruntare ,poate chiar militara ,intre US si Rusia . Romania avea un statut neutral ,aderarea la NATO a fost prezentata ca fiind defensiva ,celebra umbrela de protectie ,de asta a fost sprijinita de romani . Trump in 2019 a ridicat un colt al cortinei care acopera intrigile acestea menite sa aduca un proxi war in Europa : America finanta inca din 2016 extinderea armatei Ucrainei ,echiparea militara ,munitie ,finantare etc pentru Ucraina ,program care a fost interceptat si urmarit de rusi . Probabil ca armata rusa a socotit ca merita sa ia o initiativa in feb 2022 ,care e catastrofica ,ilegala si incalca toate tratatele ...si se dovedeste o greseala greu de reparat .Romanii nu au nimic de a face cu aceasta lupta politica in Ucraina ,care a degenerat in razboi ,asta trebuie sa stie politicienii romani !In urma acestor investigatii ale presei cu adevarat libere si curajoase ,noi romanii avem dreptul sa ne protejam ,ca si fiinte umane de aceste masinatiuni . Deci domnul Ciolacu ,fara Geoana pe listele PSD ,ca este clar ca nu are liber arbitru ,si este clar ca nu exista limite in acest razboi total ,inclusiv informational .Romania vrea pace in Ucraina ,in nici un caz extinderea razboiului ,chiar daca domnul Ciuca a servit in Afganistan cooperind cu americanii ,noi tot pace vrem !

    1. Sa stii ca prinde mesajul, e scris pe limba votantilor pzd si la nivelul intellectual Al Lui Ciolacu. Oricare ar fi el, de la 10 la 70.

      Nu ai cum sa fii neutru cand nu esti independent, cand esti o sluga... a yankeilor, sau a oricui.

      Absurditatea neutralitatii o imagina si Grigore Gafencu care visa la o Romanie postbelica neutra si independenta in conditiile in care Romania era in razboi sluga militara a nazistilor.

      Americanii sunt continuatorii politicii militariste dominatoare de tip hitlerist. Americanii nu mai vor sa negocieze cu rusii, iar rusilor le ramasesera doua optiuni: sa atace, sau sa fie atacati. Au ales prima optiune, pe principiul behaviorist: "mai usor suporti regretul a ce ai facut, decat regretul a ce nu ai facut". 

    Homo SAPIENS? Ha ha! Ptiu!

    1. spalati pe creier

    Treaba-i clară! Putin,dictator sangeros vrea refacerea URSS indiferent de victime !

    SUA apostolul dreptății are o economie de tiparnita Covid cu soluție salvatoare vanzare la superpret de petrol,gaze și arme!

    Unde e Europa, de ce nu cercetează cazul? 

    1. Cum sa cerceteze pe americani

      "Treaba-i clară! Zelenski,dictator sangeros"

    Trebuie cercetat dar concluziile unui batranel de 86 de ani, cati are Seymour Hersh nu cred ca sunt viabile. Ce investigatii mai face el de pe patul de spital?

    1. Corect.

      Este adevarat. Americanii si norvegienii au facut-o. Punct.

      Polonezii și o ucraineancă. Polonezii care au acționat erau colaci.

      Daca Biden este Ok,

      ce aveti cu Seymour Hersh

    Eu imi aduc aminte ca primul care a cerut oprirea conductelor Nord stream 1 si oprirea proiectului Nordstream 2 a fost Trump., chiar inca cu Merkel cancelar! Ceva in ideea opriti conductele sa cumparpati LNG de la noi!

    Sunt oprite conductele si SUA nu are capacitate suficienta nici sa produca nici sa incarce LNG!  

    Tare ciudat ca toate conflictele majore din ultimii treizeci de ani au avut aceeași actori pricipali.. Nu trebuie decat sa ne reamintim:Irak(arme de distrugere in masă),Serbia(vezi Kosovo),Afganistam(lupta împotriva terorismului?) si acum Ukraina....lupta pentru democrație și libertate?

    Este evident foarte adevarat ca ricanii au facut-o. Unii troli incearca acum asasinarea caracterului lui Hersh.... ca asa fac tefelistii vaccinati si covidati, si cu luminite in Pta Victoriei.... ca sa ii fure mai usor USR si PNL.

     

    Alti troli natoisti macar nu isi ascund satisfactia. Asa cum era si fostul ministru de externe al Poloniei "Thank you USA".... la poza cu gazele iesind din mare. Sau Nuland care in audierile din Congresul american de acum 1-2 saptamani a fost foarte aproape sa admita ca ei au fost in spatele sabotajului... dar s-a limitat la a-si exprima totala satisfactie cu rezultatul final. 

     

    Este evident ca SUA a facut-o. Acum stim si cum. Polonia nu a fost implicata si imi pare si evident de ce, dar doar acum. Americanii doreau sa tina cercul celor implicati cat mai mic. Iar polonezii nu stiu nimic despre scufundari si despre profilul fundului marii. In schimb, norvegienii sunt experti si in navigatie, si in scufundari si mai ales in profilul fundului marilor si oceanelor in care exploreaza gaze si petrol submarin. Ei sunt experti planetari. Deci la cine sa apeleze SUA pentru a plasa niste bombe pe fundul marii? La norvegieni... doar nu la pescarii de balta polonezi? 

     

    Problema uriasa insa ramane Norvegia. Cea care vinde la fel de scump gaze acum catre europeni. Europenii s-au plans deja ca Norvegia le vinde gaz scump. 

    Va citez din Washington Post, din oct 2022.... la cateva saptamani de la sabotajul initiat de norvegieni care au lansat declansatorul in mare. 

     

    "Norway is portrayed as both hero and villain in Europe’s energy crisis" 

    "Norvegia este potretizata si ca erou dar si ca TICALOS in criza energetica europeana" 

     

    NORVEGIA = TICALOASA 

    "Countries are counting on Norwegian fuel to get them through the winter months — and to help fill their stocks for years ahead. 

    But even as Oslo ups exports to Europe, the do-gooding home of the Nobel Peace Prize faces pointed criticism fr om the continent, including ch arges that its windfall oil and gas revenue amounts to war profiteering. 

    There is no question that the fallout fr om the war is making Norway richer. The state is a major player in the oil and gas industry. All told, Oslo expects to bring in about $109 billion fr om the petroleum sector this year — $82 billion more than in 2021. Much of that will go to the country’s sovereign wealth fund, a national nest egg worth more than $1 trillion." 

     

    Stop... cititi.... europenii trebuie sa se simta jefuiti de norvegienii care le-au sabotat sursa ieftina de caldura si energie... pentru ca norvegienii sa incaseze peste 100 de miliarde din jaful si sabotajul produs chiar de ei. 

    Asa ceva? Pentru asa ceva europenii ar trebui sa invadeze Norvegia si sa le confiste resursele energetice. Zic si eu. Eu nu vreau ca banii mei sa mearga la nenorocitii acestia. 

    1. Germania se va duce cu contractul Gazprom direct la Oslo si le va spune acelor oameni.... "Daca mi-ati aruncat in aer furnizorul care imi dadea gaze la pretul asta.... acum voi imi veti da gazele in exact acest volum si la acelasi pret. Daca nu vreti asta, va dam afara din Uniunea Europeana si va declaram razboi".

      Iar Norvegia va ceda gazele gratuit catre Germania si va plati si despagubiri. 

      La ce oră ajunge Germania în Norvegia?

      Cu tancuri sau fara?

      Fantezii de sovietic înfometat. :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6818
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1289
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8284
Gram de aur (XAU)Gram de aur356.8240

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb