Spitalele groazei

Acum mai bine de zece ani am participat la o dezbatere despre reforma sistemului de sănătate. Nu este domeniul meu. Mă aflam întâmplător acolo pentru că un prieten, de meserie medic, m-a rugat să îi ţin locul, ca moderator. Când mi-a venit rândul, am spus că vorbesc ca simplu beneficiar.

Vorba vine, că nu beneficiam de nimic. Am declarat că nu m-am mai tratat de ani de zile în sistemul public de sănătate şi că sper să nici nu mai fie cazul vreodată, având în vedere starea acestui sistem. Am spus că între timp mă tratez cu ceai de păducel şi că singura şansă a sistemului de sănătate este privatizarea. Reacţia "presei ticăloşite” nu s-a lăsat aşteptată. "Ce mai freamăt, ce mai zbucium...”. Cum de îndrăznesc să critic sistemul de sănătate?

De curând, am păţit-o din nou. Eram invitat într-o emisiune unde veni vorba despre situaţia din spitalele din România. Gândaci, mâncare care face picioare şi pleacă singură din farfurie, pacienţi care vin cu medicamentele de acasă, aistente care îşi asasinează pacienţii. Cunoaşteţi peisajul. Mi-am exprimat opinia: singurul remediu real este privatizarea. Atâta mi-a trebuit! A sărit un cetăţean, invitat şi el, să spună că Avramescu este "imoral”. Vezi Doamne, îi las pe bieţii pacienţi să plângă la uşa clinicilor private, prea scumpe pentru ei.

Mda... Sunt câteva probleme aici. Să începem cu logica. Sau cu lipsa ei. Să presupunem că cineva, cetăţeanul Popescu, nu îşi poate permite să plătească analizele, consultaţia sau tratamentul la o clinică privată. Este foarte posibil. Însă situaţia lui Popescu nu este un argument împotriva privatizării. Eu nu îmi pot permite un Porsche, dar acesta nu este un argument pentru naţionalizarea firmei Porsche. Sau Georgescu nu îşi poate permite un tricou Lacoste, la bugetul pe care îl are, dar acesta nu este un argument pentru a face din Lacoste o firmă de stat.

Unii vor spune că nu este "acelaşi lucru”. Da, niciodată nu este "acelaşi lucru”, nu-i aşa? Ba este acelaşi lucru. Din faptul că ceva, obiectul sau serviciul X este prea scump pentru Y, nu rezultă că firma X trebuie să fie de stat.

Şi mai este un aspect. Am ales intenţionat exemple de firme care sunt cunoscute pentru calitatea produselor oferite. Unii vor susţine că sistemul de sănătate este diferit. Mă îndoiesc. Cred că, dimpotrivă, şi aici clienţii - chiar şi cei cu mijloace mai modeste - vor calitate. În fond, poţi cumpăra un tricou de bumbac şi de la supermarket, cu o zecime de preţ. Şi, sincer, vorbind, nu e aşa de diferit. Dar aş fi curios câţi bolnavi care aşteaptă pe coridor la doctor s-ar simţi incurajaţi să intre dacă ar şi că medicul respectiv abia a obţinut diploma şi are zero experienţă. Toţi vor "un doctor bun” mai mult decât doresc un tricou "de firmă”. Şi sunt gata să bage mâna adânc în buzunar pentru asta. O fac chiar dacă sistemul de stat le asigură un serviciu "gratis”. Ştim cu toţii că asta este o ficţiune.

Mai este şi problema "imoralităţii”. Deci eu sunt "imoral” pentru că vreau spitale şi clinici private... OK. Dar cum se cheamă atunci cel care susţine sistemul de stat, spitalele acelea în care eşti atacat de şobolani, aştepţi cu orele pe coridor, pierzi zile întregi cu "trimiteri” şi "ştampile” sau primeşti o mâncare ce pare refuzată de pisica din curtea instituţiei?

În fine, mai este şi eterna obiecţie. "Dom'le, nu se poate! Unde s-a mai văzut?”. În România, stimaţi tovarăşi. Sunt cel puţin două domenii în care cabinetele sunt, practic toate, private. Nu ştiu dacă se mai găseşte vreun singur cabinet stomatologic "de stat”. Or fi, dar practic toate celelalte sunt private. Şi merg foarte bine. La fel în materie de imagistică medicală. Inclusiv medicii "de stat” te trimit "la privat” pentru multe investigaţii.

Asta ca să nu mai vorbesc că şi clinicile şi spitalele private au luat avânt. Chiar lunile trecute o firmă din Finlanda a cumpărat, pentru circa un miliard de euro (!) una dintre cele mai mari reţele de clinici private din România. Este dublul (!) Fondurilor PNRR pe care România le are la dispoziţie pentur construcţia, mereu amânată, a opt spitale regionale.

Eu credeam că în anii care au trecut ne-a mai venit mintea la cap. Credeam că genul acesta de propagandă ceauşistă, "Nu ne vindem ţara!”, nu mai are curs astăzi. M-am înşelat. Se pare că mulţi preferă stilul: "Mai bine deloc şi prost, decât scump şi de calitate!”.

Acum văd că este un scandal cât casa în privinţa spitalului Floreasca. Eu am păţit-o acolo pe pielea mea. Acum câţiva ani am ajuns la Urgenţă pentru că aveam coastele fracturate. Am fost lăsat pe un coridor, în dureri atroce. După vreo trei ore, timp în care nu a venit nimeni să mă întrebe măcar dacă mai trăiesc, am renunţat. Am plecat, sprijinindu-mă de pereţi, către ieşire, de unde am luat un taxi. Aşa că vă scutesc de alte comentarii.

Rămâne însă problema. Nu ne-am desprins încă de ceauşism. Un sondaj recent dezvâluie că 65 la sută dintre români consideră că Ceauşescu a fost "un lider bun”. Eu am fost internat şi în spitalele Epocii Ceauşescu şi pot să raportez, cu mândrie patriotică: ciorba era la fel de proastă, asistenţa medicală practic inexistentă, saloanele la fel de murdare, personalul la fel de obraznic. Aproape că îmi pare rău că l-au împuşcat pe Geniul Carpaţilor. Merita să fie internat într-unul dintre spitalele pe care le-a ctitorit.