Ucraina - statut de partener participant în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 21 iunie

Ucraina - statut de partener participant în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări

Andrzej Duda: "Vom avea parteneriat participant - un nou tip de parteneriat care nu este doar rezervat Ucainei, statut pe care i l-am acordat astăzi (n.r. ieri) - şi putem să îl acordăm şi ţărilor din Europa Centrală care nu sunt membre ale Uniunii Europene" Klaus Iohannis: "Republica Moldova şi Georgia trebuie să primească acelaşi sprijin din partea noastră, pentru că rezilienţa lor este greu încercată în aceste momente" Rail2Sea şi Via Carpathia - primele două proiecte de infrastructură în care va fi inclusă şi Ucraina

Iniţiativa celor Trei Mări (I3M), platformă politico-economică alcătuită din 12 state membre ale Uniunii Europene situate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră şi-a deschis, începând de ieri, porţile şi pentru alte state din estul şi centrul Europei, care nu sunt încă membre ale UE. Şefii de stat şi de guverne din cele 12 state reuniţi ieri la Summitul I3M de la Riga (Letonia) au decis înfiinţarea unui nou tip de parteneriat - parteneriatul participant - la care să aibă acces şi alte state din Europa Centrală şi de Est, chiar dacă acestea nu sunt încă membre ale Uniunii Europene. Prima ţară care beneficiază de noua structură de colaborare a I3M este chiar Ucraina.

"Ucraina vrea să devină stat membru, nu doar al Uniunii Europene, ci şi al Iniţiativei celor Trei Mări, dar principiul acestei platforme este că statele membre trebuie să facă parte din UE. Aceasta a fost condiţia de la început, dar avem parteneri şi strategici, state care sunt mai dezvoltate decât cele din regiunea celor 3 Mări. Avem parteneri strategici precum Germania, SUA şi Comisia Europeană. Marea Britanie colaborează şi ea cu noi în cadrul unui parteneriat cu I3M, chiar şi Japonia. Dat fiind faptul că suntem profund convinşi, că nu avem nicio îndoială că statutul de ţară candidată la UE va fi acordat Ucrainei, ne-am decis să creăm un nou tip de parteneriat.

Alături de parteneriatul strategic, vom avea parteneriat participant - un nou tip de parteneriat care nu este doar rezervat Ucainei - statut pe care i l-am acordat astăzi - şi putem să îl acordăm şi ţărilor din Europa Centrală care nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar doresc să participe la Iniţiativa celor Trei Mări" , a declarat Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, la conferinţa de presă comună pe care a susţinut-o împreună cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu preşedintele leton Egil Levits.

El a arătat că I3M - ce reprezintă interesele comune pentru peste 110 milioane cetăţeni din cele 12 state membre ale Uniunii Europene - poate să racordeze şi Ucraina la actualele proiecte comune aflate în derulare în ceea ce priveşte interconectarea rutieră, feroviară, energetică şi digitală.

"Dacă Ucraina va fi interesată ca Via Carpathia să aibă anumite ramificări pe teritoriul său, vom realiza aceste proiecte Dacă autorităţile de la Kiev vor dori conectarea căilor ferate cu linii ferate moderne, vom luat în considerare astfel de iniţiative. (...) Iniţiativa celor Trei Mări îşi deschide astăzi braţele pentrru Ucraina (...) care are nevoie de drumuri bune să o lege cu statele din nodrul Europei, care îi vor da o ieşire către vest. Conducerea Ucrainei se gândeşte serios la legături feroviare rapide, între Kiev şi Varsovia, prin Lvov.

Putem vorbi despre interconectarea conductelor de transport a gazelor naturale, a LNG-ului, care îi vor oferi ţării respective o altă perspectivă energetică. Pe via Carpathia, Polonia nu poate grăbi lucrurile mai mult decât o face acum; recent am deschis un nou segment de autostradă şi acum construim altul către graniţa cu Slovacia. Lucrările de construcţie sunt intense în Polonia şi dorim ca aceste acţiuni să închidă conexiunea respectivă şi apoi să meargă către Ungaria. În privinţa interconectivităţii conductelor de transport a gazelor naturale, lucrările s-au derulat indiferent de conflictul din Ucraina. La începutul lunii mai am inaugurat interconectorul de gaze dintre Polonia şi Lituania şi, în curând, vom deschide interconectorul dintre Polonia şi Slovacia, care va face posibilă alimentarea cu gaze a Ucrainei", a precizat preşedintele Andrzej Duda.

Referitor la proiectele energetice, Polonia a anunţat că îşi va dubla în următorii ani capacitatea terminalului LNG de la Gdansk, de la 6 miliarde metri cubi pe an la 12 miliarde metri cubi pe an. Această dublare şi cele două interconectoare menţionate mai sus de preşedintele Duda vor asigura necesarul de gaze pe care Cehia, Slovacia şi Ucraina îl importau din Federaţia Rusă.

Klaus Iohannis: "Nu trebuie să ne imaginăm că vom face o autostradă nouă cap-coadă de la Baltică până la Marea Neagră"

Referitor la proiectele de interconectivitate din cadrul Iniţiativei celor Trei Mări, preşedintele Klaus Iohannis a spus că România, în calitate de ţară gazdă a viitorului Summit şi a Forumului de Afaceri al I3M - eveniment ce va avea loc în 2023 - se va concentra asupra proiectelor de interconectare la care Ucraina ar putea participa ca partener al Iniţiativei.

Iohannis a precizat: "Astăzi am analizat modul în care Iniţiativa trebuie să se poziţioneze în actualul context de securitate european, în special contribuţia pe care poate să o aducă, prin implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază: transport, energie şi digital.

Astfel, este important să recalibrăm răspunsul nostru multidimensional, concentrându-ne, în acelaşi timp, pe îndeplinirea obiectivelor de bază ale Iniţiativei. În acelaşi timp, România are convingerea fermă că şi Republica Moldova şi Georgia - care, la fel ca Ucraina, se află pe acelaşi drum către Uniunea Europeană - trebuie să primească acelaşi sprijin din partea noastră, pentru că rezilienţa lor este greu încercată în aceste momente. În pregătirea Summitului de anul viitor, România va continua să susţină consolidarea Iniţiativei. Vom acţiona, astfel, pentru întărirea instrumentelor sale - Forumul de Afaceri, Fondul de Investiţii şi celelalte formate dezvoltate până acum cu succes. Vom încuraja noi investiţii ale Fondului. Din perspectiva intereselor României, este încurajator faptul că recent, în marja Forumului Economic de la Davos, a fost semnat un acord între compania română Transgaz şi Fondul de Investiţii al Iniţiativei, care vizează dezvoltarea infrastructurii şi conectivităţii de gaze naturale, cu integrarea transportului de hidrogen, din România, valoarea proiectelor fiind estimată la 626 de milioane de euro. Alte două proiecte, care reprezintă priorităţi pentru România, sunt iniţiativele Rail2Sea şi Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăţi legăturile noastre, dar şi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune, care se dovedesc esenţiale în actualul context geopolitic. (...) Prin toate aceste acţiuni, România va continua să contribuie la reducerea decalajelor de dezvoltare şi la consolidarea rezilienţei în regiunea Celor Trei Mări, în beneficiul prosperităţii cetăţenilor noştri, inclusiv ca răspuns concret la provocările de astăzi de la graniţele noastre".

Întrebat dacă nu este necesară o accelerare a proiectelor de infrastructură care se derulează pe teritoriul ţării noastre, preşedintele Iohannis a precizat:

"Sunt proiecte de infrastructură unde participă mai mulţi parteneri, deci nu este un proiect naţional. În cazul României, de exemplu, avem cele două mari proiecte care ne interesează în mod deosebit, aceleaşi proiecte interesează şi Polonia, şi pe alţi parteneri, Via Carpathia şi Rail2Sea. Nu trebuie să ne imaginăm că vom face o autostradă nouă cap-coadă de la Baltică până la Marea Neagră. Această legătură va conţine părţi de drum rapid sau autostradă care deja există. Ideea este de a le lega în aşa fel încât să avem o conexiune fluidă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru legătura pe calea ferată. Ministerele din transporturi din statele noastre negociază de ani de zile aceste chestiuni şi, cum la noi se realizează în fiecare an şi porţiuni de autostradă, şi porţiuni modernizate de cale ferată, acelaşi lucru se întâmplă în Polonia, în Letonia şi peste tot. Însă, pentru a avea conexiunea finalizată, evident că este nevoie de mai mult timp. Accelerarea se poate întâmpla în plan naţional. Şi, de exemplu, după ce terminăm aici acest Summit, voi avea o întâlnire cu premierul şi probabil şi cu miniştrii de resort, pentru a vedea noi, în România, cum putem să accelerăm implementarea acestor proiecte".

Klaus Iohannis a ţinut să reitereze că va fi analizat modul în care lista de proiecţii de investiţii prioritare aprobată la Bucureşti în anul 2018 se potriveşte a fi conectată şi Ucrainei şi vor fi trecute în revistă şi proiectele noi, despre a căror abordare şi accelerare ar urma să se discute anul viitor în cadrul Summitului I3M care va fi găzduit de ţara noastră.

Preşedintele Letoniei, Egil Levits a precizat că principalul scop al proiectelor de infrastructură derulate în cadrul I3M este focusarea pe interconectarea proiectelor naţionale din statele membre.

"I3M a fost gândită pentru a creşte conectivitatea în spaţiul european cuprins între Marea Adriatică, Marea Baltică şi Marea Neagră, între cele 12 state membre ale Uniunii Europene care au creat această platformă politică, dar şi comercială. Sloganul Iniţiativei este mărirea conectivităţii în această regiune cheie a Europei, unde economia este în continuă dezvoltare. Dorim să sprijinim creşterea economică prin cooperare în energie, transport şi în sectorul digital. În ultima vreme, energia ca urmare a invaziei ruse în Ucraina a devenit mai importantă pentru agenda noastră politică. Am vorbit despre Ucraina şi am ajuns la o concluzie unanimă: vom sprijini Ucraina şi lupta ei pentru integritatea teritorială, suveranitate şi libertate. (...) Am vorbit despre sprijinirea integrării europene a Ucrainei, inclusiv prin intermediul Iniţiativei celor Trei Mări. Am decis să invităm Ucraina să participe la toate proiectele ce vor fi implementate în cadrul I3M", a spus Egil Levits.

Volodimir Zelenski: "Iniţiativa celor Trei Mări este destinată să devină un sprijin pentru orice ţară din regiunea noastră, dacă aceasta este ameninţată de Rusia"

În cadrul Summitului şefilor de state şi de guverne din cadrul I3M, au participat online preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva.

Volodimir Zelenski a solicitat ca Ucraina să fie un stat participant la Iniţiativa celor Trei Mări.

"Este greşit că statul nostru a rămas până acum în afara Iniţiativei. Trebuie să găsim un format în care să putem implementa aderarea.

O singură privire la harta geografică a regiunii noastre este suficientă pentru a înţelege că numai cu Ucraina statele membre ale I3M îşi pot realiza întregul potenţial economic, infrastructural şi social. Pe baza acestui fapt, a doua mea sugestie este de consolidare a cooperării în cadrul Iniţiativei celor Trei Mări. Fiecare sferă la care putem lucra împreună în această iniţiativă este într-adevăr despre securitate. Şi în primul rând este logistica. Vă rugăm să priviţi acum situaţia ucraineană: statele celor Trei Mări sunt legătura noastră cu lumea liberă. Aprovizionarea cu arme către Ucraina, aprovizionarea cu combustibil, păstrarea fluxurilor vitale de transport, coridoare verzi pentru exportul de alimente ucrainene, migrarea oamenilor - toate acestea funcţionează pe teritoriul statelor membre ale acestei Iniţiative. În acelaşi mod, Iniţiativa Trei Mări este destinată să devină un sprijin pentru orice ţară din regiunea noastră, dacă aceasta este ameninţată de Rusia. Când vine inamicul, totul contează: drumuri, căi ferate, porturi, sistemul energetic, viteza la graniţe, chiar şi obiceiul de a lucra împreună. De aceea este de datoria noastră să adâncim toate legăturile din acest spaţiu. Aceste conexiuni sunt siguranţa noastră, până la urmă", a spus Volodimir Zelenski.

În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul energetic, preşedintele Ucrainei a arătat că ţara sa deţine una dintre cele mai puternice instalaţii de stocare a gazelor din regiune şi o reţea extinsă de aprovizionare cu gaze.

"Prin urmare, prin cooperarea cu vecinii noştri, folosind capacităţile interconectoarelor Polonia-Slovacia, Polonia-Ucraina, precum şi terminalele LNG disponibile în regiune, putem răspunde nevoilor tuturor ţărilor Iniţiativei Trei Mări. Deja după începerea invaziei ruseşti, ne-am alăturat sistemului energetic al Uniunii Europene. Şi acum exporturile noastre de energie electrică pot fi o contribuţie la echilibrul energetic al ţărilor dumneavoastră, ceea ce vă va ajuta să deveniţi complet independenţi de presiunea energetică a Rusiei", a precizat Zelenski.

El a vorbit şi despre proiectele de infrastructură din cadrul I3M şi a menţionat că Via Carpathia trebuie să devină 100% funcţională, deoarece ea face legătura între nordul şi sudul Europei, iar Ucraina poate juca rolul unuia dintre centrele logistice prin aderarea la acest proiect.

Preşedintele Zelenski a reamintit că, după încetarea războiului declanşat de Federaţia Rusă, este nevoie de reconstrucţia Ucrainei şi a invitat toate statele membre ale I3M să ia parte la acest proiect economic.

În mesajul său transmis participanţilor la summit, Kristalina Georgieva a afirmat că rămâne pozitivă cu privire la viitorul regiunii cuprinsă de Iniţiativa celor Trei Mări, datorită dinamismului şi determinării manifestată de statele membre.

"Într-o singură generaţie, regiunea a redus jumătate din decalajul de dezvoltare faţă de Europa de Vest, datorită oamenilor, inovaţiei şi muncii asidue. (...) Fondul Monetar Internaţional este implicat în aproximativ 90 de proiecte în regiunea Iniţiativei celor Trei Mări. Unele dintre ele ar fi putut să fie realizate individual, dar Iniţiativa celor Trei Mări le face să se dezvolte într-o manieră coordonată", a precizat Kristalina Georgieva.

Tot ieri, Scott Nathan, directorul general al U.S. International Development Finance Corporation, a anunţat că SUA alocă 300 milioane dolari Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări.

Astăzi, la Riga, are loc Forumul Economic al I3M, unde se va discuta despre securitatea regională şi oportunităţile de investiţii, despre realizarea unui sector energetic echilibrat şi rezilient în regiunea I3M, despre mobilitate multimodală şi despre logistică din punct de vedere al conectivităţii şi dezvoltării durabile, despre transformările digitale pentru o infrastructură avansată de conectivitate şiu securitate, precum şi despre inovaţie.

Iniţiativa celor Trei Mări (Three Seas) reuneşte 12 state membre ale UE între Marea Baltică, Neagră şi Adriatică: Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. La constituirea I3M se estima că deficitul întregii regiuni privind investiţiile în infrastructură, energie şi digital se ridică la 1,15 trilioane euro. Eliminarea acestui deficit ar da un impuls dezvoltării în regiune şi ar face Europa mai puternică şi mai unită în ansamblu.

România a găzduit în 2018, la Bucureşti, al treilea Summit al Iniţiativei, ocazie cu care au fost adoptate decizii esenţiale pentru viitorul acesteia, precum: lista de proiecte prioritare majore de interconectare în domeniile transportului, energiei şi digital; organizarea primului Forum de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (cu peste 600 de oficiali şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din statele participante la Iniţiativă şi din alte state membre UE, din SUA, Balcanii de Vest şi Parteneriatul Estic, precum şi reprezentanţi ai Uniunii Europene şi ai instituţiilor financiare europene şi internaţionale); lansarea reţelei Camerelor de Comerţ a I3M (prin semnarea Declaraţiei comune de înfiinţare a acestei reţele de către 7 Camere de Comerţ din cele 12 state participante); iniţierea procedurii de lansare a Fondului de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări (prin semnarea Scrisorii de Intenţie privind Fondul de Investiţii al I3M de către 6 instituţii de profil din cele 12 state participante).

----------------

În Declaraţia comună semnată de cei 12 şefi de stat sau de guvern, ieri, la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) se arată că Iniţiativa este deschisă oricărui tip de parteneriat cu statele din regiune.

"Salutăm Ucraina ca invitat special la Summit-ul I3M din acest an şi ca partener al Iniţiativei, care de astăzi începe procesul de participare. Credem că I3M poate fi o platformă pentru sprijinirea redresării Ucrainei. Dorim să implicăm Ucraina în implementarea proiectelor de infrastructură regională din cadrul I3M şi susţinem aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Suntem conştienţi de potenţialul Iniţiativei celor Trei Mări de a contribui la politicile UE îndreptate către Balcanii de Vest, completând astfel eforturile de apropiere a acestei regiuni de UE, inclusiv prin investiţii în interconectivitate energetică, interconectivitate în transporturi, interconectivitate digitală şi în telecomunicaţii. De asemenea, salutăm cererile de aderare la UE ale Republicii Moldova şi Georgia. Ne angajăm să consolidăm I3M ca platformă de cooperare menită să consolideze coeziunea şi convergenţa în cadrul UE, dezvoltând în acelaşi timp dimensiunea sa strategică transatlantică (...).

Încurajăm guvernele ţărilor din regiunea I3M să coordoneze implementarea planurilor lor naţionale de redresare care vizează o mai bună securitate a aprovizionării cu energie şi diversificare, conectivitate şi durabilitate a infrastructurii. Vom continua eforturile noastre comune de a reafirma I3M ca instrument pentru promovarea principiilor bunei guvernări, economiei verzi şi dezvoltării inteligente şi durabile, contribuind astfel la dezvoltarea UE. Rămânem deschişi extinderii şi cooperării cu noi parteneri regionali şi globali, cu care împărtăşim aceleaşi valori democratice, obiective de orientare europeană şi transatlantică şi interese comune", se arată în documentul citat.

Conform declaraţiei comune, Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări a fost alimentat deja cu un miliard euro, iar la acest fond pot participa toate guvernele statelor membre, partenere, băncile de dezvoltare, instituţiile financiare internaţionale şi investitorii privaţi.

La finalul documentului, participanţii salută angajamentul ţării noastre privind organizarea ediţiei de anul viitor al Summitului I3M şi a Forumului economic aferent.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro