Vicepreşedintele Comisiei de Control al SRI, urmărit penal

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 23 noiembrie 2012

Vicepreşedintele Comisiei de Control al SRI, urmărit penal

Update 17:26: Ion Stan a declarat că va continua campania

Deputatul PSD Ion Stan a declarat, astăzi, la ieşirea din sediul DNA, că va discuta luni cu colegii săi de partid despre dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, el precizând că nu va demisiona din Parlament şi va continua campania electorală.

Update 16:17 DNA: STAN a cerut 100.000 euro în 2009

Procurorii au dispus extinderea cercetării şi începerea urmăririi penale faţă de Ion Stan pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

"Prin ordonanţa de extindere a cercetărilor, procurorii au reţinut că, în perioada mai-iunie 2009, având funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid politic, învinuitul Stan Ion a pretins şi a primit, în mod indirect, în beneficiul formaţiunii politice din care face parte, de la acelaşi denunţător, produse pentru campania electorală în valoare de circa 100.000 euro, lăsându-l pe acesta să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari, respectiv primari, ai unor localităţi din jud. Dâmboviţa, pentru a determina încheierea unor contracte de către primării cu firme controlate direct sau indirect de către denunţător.

Învinuitului Stan Ion i s-au adus la cunoştinţă noile acuzaţii la data de 23 noiembrie 2012, în conformitate cu prevederile art. 6 din Codul de procedură penală", se arată în comunicatul DNA.

.....

Parlamentarul Ion Stan a făcut, la trei zile după alegerile locale, patru declaraţii politice incendiare

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de Ion Stan, deputat în Parlamentul României, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, şi faţă de Florin Sarca, şoferul lui Ion Stan, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă, potrivit DNA.

În ordonanţa de începere a urmăririi penale se arată că exista date şi indicii temeinice că în perioada 12-14 noiembrie 2012, Stan Ion a pretins de la un denunţător 130.000 lei, bani destinaţi pentru achiziţionarea combustibilului necesar unor autoturisme ce urmau să fie folosite în cursul campaniei electorale, precum şi pentru achiziţionarea unor produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.

Procurorii mai spun că Ion Stan a pretins banii lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra unor funcţionari cu putere de decizie, în vederea înlesnirii derulării unor contracte în curs, precum şi pentru obţinerea unor noi contracte de lucrări de către firmele controlate direct sau indirect de denunţător. În zilele de 16, 19, 21 şi 22 noiembrie 2012, Stan Ion a primit, prin intermediul lui Sarca Florin, patru tranşe a câte 15.000 lei fiecare, o parte din bani fiind folosiţi pentru achiziţionarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărţite în campania electorală.

Ieri, celor două persoane li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile de către procurorii DNA.

Stan Ion nu are voie să părăsească ţara pe o perioadă de 30 de zile.

Deputatul PSD Ion Stan a declarat ieri, la ieşirea de la DNA, că nu a fost ridicat de ofiţerii anticorupţie, ci s-ar fi prezentat de bunăvoie, răs-punzând astfel unei citaţii emise de anchetatori şi urmând să revină astăzi, pentru a da o declaraţie în dosarul penal în care este cercetat. Domnia sa a spus: "Este vorba des-pre un denunţ pentru trafic de influenţă. Urmează să revin mâine (vineri - n.r.), pentru a se prezenta documentele care sunt în dosar şi să fac declaraţiile de rigoare. Am răs-puns citaţiei de a veni astăzi (joi - n.r.) la DNA, mâine voi veni din nou, pentru că eu consider că sunt nevinovat. Nu e vorba decât de trafic. (...) Nu vreau să vă spun nimic până mâine. Nu am promis nimănui nimic, nu am promis la nimeni".

La ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), deputatul a fost escortat la maşină de două gărzi de corp.

Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.

Cele patru declaraţii politice din vară

În vara acestui an, Ion Stan, vicepreşedintele Comisiei de Control al SRI, a avut în şedinţa de 13 iunie 2012, imediat după desfăşurarea alegerilor locale, patru declaraţii politice destul de şocante pe care le publicăm în continuare.

"Controversatele implicări ale fostului ministru de externe Mihai-Răzvan Ungureanu în cazurile Teo Peter şi Omar Hayssam"

"Analiştii evenimentelor vieţii politice româneşti s-au întrecut, care mai de care, în comentarii privind desemnarea ca prim-ministru a fostului ministru de externe şi, mai apoi, fost director al Serviciului de Informaţii Externe.

Doar un singur comentator a atras atenţia cu seriozitatea argumentelor şi greutatea expertizei sale, de fost director al planificării strategice într-un serviciu de informaţii, asupra gravei erori comise atunci de Traian Băsescu.

Nu revin asupra a ceea ce s-a spus atunci, iar realitatea faptelor fostului prim-ministru a confirmat în nesperat de scurt timp. Apropo, pentru vârsta sa, încă tânără, MRU nu a adunat, oare, cam multe etichete de "fost", suficiente a-l face să înţeleagă că orizontul şi perspectivele sale în politica româneas-că au aparţinut timpului trecut şi ar trebui să-şi găsească, în sfârşit, preocupări pe măsura realelor sale capacităţi?

Dar nu acesta este motivul intervenţiei noastre în legătură cu MRU, de trei ori "fost". Atenţia de care s-a bucurat din partea presei a generat şi numeroase comentarii ale cititorilor, şi nu numai ale acestora, deoarece unele comentarii rezultă a fi, indubitabil, informaţii dirijate din interiorul unor servicii secrete. De aici sau de pe meridiane îndepărtate.

Un astfel de comentariu readuce în atenţie circumstanţele accidentului în care a decedat Teo Peter şi ne dezvăluie că autorul uciderii din culpă nu a fost soldatul american, ci fiul, minor şi beat, la volanul bolidului, al primului demnitar al Ambasadei SUA la Bucureşti. Soldatul, protagonistul unei relaţii sexuale cu o minoră, fiica unui membru al Consulatului SUA, care a fost determinat să preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul-cheie trebuia "să nu mai fie găsit". Mihai-Răzvan Ungureanu, de la cârma MAE şi a SIE, a făcut tot ce trebuia ca martorul să nu fie identificat şi prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea nu atât a acuzaţiilor, cât mai ales a persoanei care s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului.

Complicitatea la o astfel de operaţiune nu i-a creat, oare, niciun fel de dependenţă sau a fost tocmai consecinţa firească a unei dependenţe anterioare?!

Desemnarea sa ca prim-ministru a fost o "mutare în plic" primită de Traian Băsescu de la lobbystul Lockheed Martin, Chevron, Gold Corporation, Roman Cooper etc., acreditat pe lângă chiriaşul Palatului Cotroceni. Acesta, la rândul său, înglodat în angajamente de trădare în favoarea protectorilor externi.

Deşi departe de mine gândul de a fi vreun fan de al lui Emil Boc, aces-ta a avut, în cele din urmă, şi o zvâcnire de conştiinţă, refuzând să se conformeze lobbystului, iar aces-ta i-a ordonat debarcarea. În acest sens, Gabriel Oprea şi structurile speciale de informaţii şi diversiune avute în subordine, cu asistenţa agenţilor de operaţiuni psihologice speciale, acoperiţi la o adresă din strada Povernei, au pus în operă a doua "Revoluţie de iarnă" din Piaţa Universităţii. Cum de au scăpat scenariştii şi regizorii controlul evenimentelor? Au ales un prim-ministru de mucava. Un Pinocchio cu apucături de domnişoară sadomasochistă, deprins la SIE cu tertipurile ieftine ale celor rataţi în ale spionajului, care l-au umflat cu alune şi îmbălsămat în whisky.

Pe seama speranţelor învestite în această sugativă politică, avidă de putere, onoruri şi avere, Chevron i-a impus să contracteze creditele pentru acoperirea riscurilor de mediu, iar Roman Cooper i-a cerut o perioadă de graţie, în care să fie scutită de taxe şi impozite, plus o serie de garanţii şi alte facilităţi.

În weekend-ul de 1 mai, prim-ministrul cenzurat a fost convocat la Neptun. Oficial de Traian Băsescu, neoficial de lobbystul anterior menţionat, prilej cu care Băsescu şi Ungureanu au fost sever reevaluaţi, ca elemente de sprijin al intereselor companiilor străine amintite, reamintindu-li-se că sunt pasibili de executare politică silită, fiecare după cât li s-a transferat în conturile ce pot fi imediat descărcate la zero.

Noi înclinăm să opinăm ca la Palatul Cotroceni ceaţa este permanentă şi totală, din moment ce un consilier prezidenţial confundă Compania Chevron cu Departamentul de Stat. Dar nu-i de mirare, căci şi Băsescu, când a fost pe unde a mai fost primit, nu a intrat pe covorul roşu al protocolului de stat, ci pe uşile discrete ale serviciilor speciale, pe care Churchill, mai în glumă, mai în serios, le denumea "ale afacerilor neonorabile".

Un alt comentariu readuce în actualitate, cu un consistent supliment de informaţii, relatările publicate ale fostului procuror Ciprian Nastasiu în legătură cu faptul că Mihai-Răzvan Ungureanu a facilitat vizitarea în detenţie a lui Omar Hayssam de către avocatul Mordechai Tzivin.

"Comentatorul" ne precizează că vizita fără martori a avocatului Mordechai Tzivin a fost anterior pregătită, prin defectarea instalaţiilor de interceptare pe care SRI le montase în celula/rezerva de spital a teroristului Omar Hayssam, defecţiune care a constituit subiectul unor reproşuri foarte dure pe care răposatul Radu Alexandru Timofte, directorul SRI, le-a adresat, fără perdea, atât adjunctului său, generalul ing. Dumitru Zamfir, cât şi ministrului de interne Vasile Blaga şi chestorului-şef Virgil Ardeleanu, şeful lui "doi şi un sfert", autorul comanditar al defectării instalaţiei, dar şi al mutării teroristului într-o altă celulă, în eventualitatea că SRI ar interveni pentru remedierea defecţiunii, ceea ce s-a şi întâmplat.

Prin recenta scurgere de informaţii, generată de comentator, ni se confirmă zvonul, care devine astfel o ştire, că Mihai-Răzvan Ungureanu, parte a operaţiunii de exfiltrare a agentului Omar Hayssam din România, avea cunoştinţă de faptul că în timpul vizitei securizate a avocatului s-a perfectat aranjamentul falsificării rezultatelor analizelor medicale, în vederea eliberării teroristului sub pretextul fazei terminale a bolii de care nu suferea.

Niciun astfel de serviciu nu poate rămâne nerăsplătit. Chiar cu cetăţenia unui stat care întotdeauna îşi recuperează agenţii şi nu-şi extrădează supuşii.

Posibilitatea ca MRU să aibă dublă cetăţenie ne reaminteşte de o altă scurgere de informaţii, dirijată pe calea "comentariilor", şi anume similitudinile sale de CV cu Horia Roman Patapievici. Şi unul, şi altul au fost impuşi atenţiei opiniei publice internaţionale pe seama unor scandaluri regizate de un notoriu agent al KGB-ului, constând în provocări diversioniste de compromitere a Serviciului Român de Informaţii. La fel ca şi în cazul ascendenţilor lui Patapievici, şi ascendenţii lui Ungureanu sunt sus-pectaţi a fi "fantome" cu biografii de împrumut, adică oameni ai aparenţelor create de serviciile secrete, pentru înşelarea adver-sarilor în ale căror elite sunt infiltraţi şi naturalizaţi.

Mihai-Răzvan Ungureanu a mai fost interpelat de la tribuna Parlamentului României în legătură cu mai multe aspecte neclare ale trecutului şi prezentului său. Faptul că nu mai deţine o funcţie publică nu-l absolvă de obligaţia să le clarifice. Contribuabilii statului român trebuie să ştie cine este cu adevărat persoana pe care Traian Băsescu a desemnat-o prim-ministru".

"Compania Naţională ROMARM trebuie salvată de rechinii imobiliari şi de ţepele capitaliştilor speculanţi"

"Compania Naţională ROMARM, deţinătoare a nume-roase terenuri şi construcţii în zone urbane de interes imobiliar şi economic, se află de ceva timp în vizorul vânătorilor de profituri pe seama devalizării bunului public. Mai multe companii private au intrat în competiţie pentru preluarea controlului asupra celor 16 filiale ale ROMARM.

Consecinţele acestui fapt nu au adus nimic bun pentru relansarea şi modernizarea industriei de apărare. Dimpotrivă, cu complicitatea unor factori politico-economici şi administrativi, responsabili de realizarea producţiei de tehnică militară, aceasta a fost sistematic sabotată, fiind premeditat determinate prejudicii în valoare de mai multe miliarde de euro.

Din panoplia actelor de subminare a industriei de apărare pot fi menţionate:

- blocarea, de către guvernările PDL-iste, a preparativelor de încheiere a contractului de producţie şi furnizare a o sută de tancuri T.R.-85 MI, pentru care exista interes din partea armatei columbiene.

Miniştrii Ariton - Industrie, Oprea - Apărare şi Baconschi - Externe sunt datori cu explicaţii în acest sens. Nu putem să nu observăm şi să nu atragem atenţia autorităţilor competente în legătură cu sabotarea făţişă a demersurilor de pregătire a încheierii contractului de către doamna Maria Sipoş, fost ambasador al României la Bogota, pentru a lăsa cale liberă unei companii străine concurente;

- deturnarea Acordului de colaborare pentru realizarea transportorului blindat 8x8 SAUR 3 de către Automecanica Moreni în favoarea UTI D&SE, care nu are capacităţile şi specializările necesare, în afara angajării unor subcontractori dezmembraţi din sistemul ROMARM.

Întâmplător sau nu, preşedintele Departamentului pentru politici economice al partidului fostului ministru al apărării, UNPR, era şi este acţionarul majoritar la UTI.

Realizarea transportorului este în impas, deşi a consumat alocaţii bugetare mult peste prevederi, ceea ce va determina recurgerea la import şi un prejudiciu estimat la cel puţin 1 miliard euro;

- nefinalizarea unor produse realizate parţial, lovitura termobarică, transportorul SAUR 2, proiectilul GRAD cu bătaie mărită, variante de muniţie NATO, asimilare integrate muniţie 25 mm s.a., deoarece specialiştii titulari ai proiectelor respective au fost abuziv înlăturaţi din companie, iar proiectele abandonate;

nepregătirea şi pierderea licitaţiilor şi pieţelor;

- antamarea vânzării liniei de producţie muniţie NATO, de la Uzina Mecanică Sadu, unei companii din Orientul Mijlociu, ce ar urma să se înfiinţeze;

- irosirea, în câteva luni, a peste 300.000 de euro pentru numeroase deplasări externe fără nicio finalitate. Astfel, în perioada mai 2010-februarie 2011, directorul general al Companiei Naţionale ROMARM a efectuat peste 120 zile deplasări externe în peste 20 de ţări (Nigeria, Iordania, Egipt, Libia, Arabia Saudită, Irak, Emiratele Unite, Africa de Sud, India, Malaezia, Thailanda, Grecia, Italia, Franţa, Germania, Spania, Belgia, Moldova, Georgia, SUA, Turcia, Ucraina ş.a.) fără să se aducă un contract nou ori să se antameze vreo afacere;

- neaplicarea fermă şi controlată a Legii offset-ului în favoarea creşterii gradului de integrare a unor produse şi tehnologii la agenţii economici din România;

- achiziţionarea, prin licitaţii internaţionale, a unor produse realizate tradiţional în ţară şi cerute la export;

- excluderea reprezentanţelor diplomatice de la activitatea de informare şi promovare a oportunităţilor de afaceri;

- absenţa oricăror strategii şi planuri de dezvoltare ale industriei de apărare;

- griparea dialogului şi a conlucrării interdepartamentale în interiorul sistemului naţional de securitate;

- politizarea conducerii ROMARM şi a consiliilor de administraţie;

- diseminarea răspunderilor între mai multe ministere şi agenţii guvernamentale, care decid autarhic şi incoerent, în funcţie de grupul de interese reprezentat de conducătorii acestora.

Vădit sensibil la dificultăţile industriei de apărare, UTI Deferise & Security Engineering, prin documentul nr. 8769 din 12 august 2011, adresat Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, din care cităm, oferă soluţia salvatoare: "Grupul de firme UTI este interesat în preluarea CN ROMARM (...) Grupul de firme UTI poate prelua întreaga companie (...) Statul îşi poate păstra un procent de acţiuni (25-40%) (...) rezolvându-se păstrarea interesului statului în finanţarea sectorului (...)".

De menţionat că UTI Defense & Security Engineering este fostul institut al industriei de apărare, S.C. Institutul de Cercetare şi Proiectare Sisteme de Producţie S.A. Din anul 2007, când institutul a ieşit din sistemul industriei de apărare, CN. ROMARM a rămas fără nucleul de concepţie. Punct ochit, punct lovit!

Departamentul Partidului Social Democrat pentru Securitate Naţională consideră necesar ca din partea Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să efectueze atât o supraveghere parlamentară competentă şi conformă practicilor Centrului de la Geneva pentru controlul democratic al sectorului de securitate, cât şi o anchetă asupra riscurilor la adresa securităţii naţionale, induse pe calea managementului defectuos, a abuzurilor şi ilegalităţilor din industria de apărare".

"Scandaloasa şi murdara afacere a rachetelor Volkhov şi Hawk. Cine şi de ce trădează şi sabotează sistematic modernizarea dotărilor Armatei Române şi falimentează industria de apărare pentru satisfacerea unor interese private şi ale sugativelor politice?"

"Rachetele Volkhov sunt în dotarea Armatei Române de mai mulţi ani, fiind achiziţionate din fosta Uniune Sovietică, iar rachetele Hawk, protagonistele mai multor investigaţii de presă, sunt fabricate de o companie americană şi au fost achiziţionate la mâna a doua, de la Armata Olandei, în anii 2003-2004, într-o variantă mai veche decât cele din dotarea armatelor NATO, poate şi pentru a capta bunăvoinţa viitorilor aliaţi.

Pentru upgradarea rachetelor Hawk, de la varianta PIP II la varianta interoperabilă NATO PIP III, a fost convenit, la nivel guvernamental, un program comun româ-no-olandez cu asistenţa producătorului american RAYTHEON IDS, fiind nominalizată în acest sens Uzina Electromecanica din Ploieşti, singurul operator din România autorizat şi în prezent pentru proiectarea, fabricarea, modernizarea şi mentenanţa rachetelor.

Miza celor 100-150 milioane, la cât se ridică valoarea iniţială a ofertei de modernizare, a stârnit imediat interesele căpuşelor indus-triei de apărare şi ale sugativelor politice protectoare. În anul 2005, deşi Ministerul Economiei alocase fondurile pentru modernizarea rachetelor, s-a încercat scoaterea din rol a Uzinei Electromecanica şi constituirea, în parteneriat public-privat, a unei aşa-zise societăţi mixte, S.C. AGELSIS S.A., în care 51 din active să revină la doi directori ai Electromecanica şi unei a treia persoane, care reprezenta o companie interesată în dezmembrarea şi preluarea ROMARM. Această intenţie frauduloasă şi ilegală, deoarece legislaţia română interzice firmelor private să opereze în domeniul rachetelor de uz militar, a fost stopată.

Cineva din conducerea Ministerului Apărării Naţionale, supărat şi nervos că nu i-a reuşit combinaţia, a dispus scoaterea rachetelor din custodia Uzinei Electromecanica şi depozitarea lor într-o unitate militară, unde nu sunt cele mai propice condiţii tehnice de conservare.

Din acest moment, Electromecanica Ploieşti, singurul operator din România autorizat pentru proiectarea, fabricarea, modernizarea şi mentenanţa rachetelor, a fost eliminat din toate discuţiile, negocierile, ofertele şi deciziile ulterioare privind modernizarea rachetelor.

În mod îndoielnic ca oportunitate şi ilegal procedural, aranjamentul guvernamental iniţial a fost modificat, fiind schimbat atât partenerul extern, cât şi operatorul intern, în locul Uzinei Electromecanica fiind desemnat un alt partener industrial român. Un partener fără specialişti, fără pregătire de fabricaţie, fără facilităţi SDV-istice, fără bancuri de testare şi verificare şi, mai cu seamă, fără autorizare de operare în mentenanţa şi modernizarea rachetelor.

Acest nou actor în programul de modernizare a rachetelor este holdingul UTI GRUP, o companie umbrelă pentru mai multe firme: UTI Systems, Firex Engineering, UTI Instal Construct, UTI Retail Solutions, UTI Faclity Management, Cobra Security, Sorral Internationnal, UTI International Certsign, UTI Rassco Trafic, UTI Communications Systems ş.a. Acest holding se află în topul acaparării contractelor cu statul, al sponsorizărilor şi cumpărării influenţelor şi protecţiei politice. În greii ani ai crizei, când mulţi întreprinzători au dus-o şi o duc greu, holdingul menţionat a profitat de conjunctură şi a prosperat. De la o cifră de afaceri de 97 de milioane de euro în 2007, la 146 milioane de euro în 2010.

Secretul continuei extincţii şi al prosperităţii holdingului mă interesează în mod direct, ca preşedinte al Departamentului Partidului Social Democrat pentru securitate naţională, fiindcă nu ne poate fi indiferent ce se întâmplă cu puţinele resurse bugetare ce ni le putem permite la capitolul securitate, apărare, servicii de informaţii şi autorităţi de ordine publică, domenii în care UTI GRUP este nu numai omniprezent, ci şi ubiscient, dorindu-se şi omnipotent.

Şi iată ce se poate întâmpla, încă odată, dacă nu închidem ecluzele canalelor prin care banul public este pur si simplu furat cu acte aşa-zis în regulă. Cu buna ştiinţă şi reaua-credinţă a unor generali - directorul de program din Departamentul pentru Armamente, şeful Departamentului Armamente şi superiori ai acestora, legaţi de Cotroceni şi de mafia PDL-isto- UNPR-istă din industria de apărare şi afacerile internaţionale cu armament, au lansat o licitaţie cu caiet de sarcini dedicat, astfel ca UTI să fie singurul ofertant pentru upgradare la nivel C3 a rachetelor Hawk (care ar trebui upgradate C4!). În plus, în aranjamentul contractual este prevăzută şi upgradarea C3 a rachetelor Volkhov, care sunt din fabricaţie la nivelul C3!

Din acest fals, inclus în licitaţia deschisă de U.M. 02550 Bucureşti pentru sistem C3 rachete sol-aer Hawk PIP III şi SA-2 Volkov (Anunţ SEAP nr.135411/ 10.05.2012/Termen depunere oferte 26 iunie 2012) ofertantul îndoielnic şi ilegal UTI ar urma să încaseze milioanele aferente lotului de rachete Volkhov, fără să mişte un deget.

Această licitaţie cu aparenţe de legalitate străvezii trebuie imediat stopată şi restabilită legalitatea operaţiunii".

"Coloana a V-a PDl din Ministerul Administraţiei şi Internelor coordonează o amplă operaţiune de fraudare a alegerilor locale"

"În ultima săptămână de campanie electorală am fost supus unui filaj agresiv şi ostentativ. Când am recunoscut între flori pe un ofiţer al Serviciului Independent de Informaţii şi Protecţie Internă, nu am ezitat să-l întreb de ce mă urmăreşte, iar răspunsul a fost «Am ordin de misiune».

Aşadar, în calitatea mea de deputat, de vicepreşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, am devenit «obiectiv» al unei operaţiuni de supraveghere tipice poliţiei politice.

Cum era firesc, pentru a mă lămuri de ce sunt urmărit atât eu, cât şi candidaţii USL la preşedinţia consiliului judeţean şi, respectiv, pentru primăria municipiului Târgovişte, am făcut apel la profesionişti neobedienţi politic, care mi-au devoalat o parte din schema PDL-istă de fraudare a alegerilor locale.

Astfel, coordonatorul campaniei electorale a Partidului Democrat Liberal, uzând de «reţeaua privată» a persoanelor de încredere din Ministerul Administraţiei şi Internelor, a pus în aplicare un plan de acţiune, minuţios pregătit, pentru fraudarea alegerilor locale.

În concret, în judeţul Dâmboviţa este în desfăşurare mituirea a circa 40.000 de alegători dintr-o comunitate etnică reprezentativă.

Operaţiunea de mituire a alegătorilor se realizează sub controlul strict al şefilor structurilor poliţiei judeţene, promovaţi şi menţinuţi în funcţii, în ultimii opt ani, cu directa implicare a chestorului Vlădulescu Aurel, director al Direcţiei de Control Intern din cadrul inspectoratului General al Poliţiei Române, fost şef al inspectoratului poliţiei judeţene şi un obedient al preşedintelui organizaţiei judeţene a PDL, Florin Popescu.

Liderilor grupărilor infracţionale din judeţ li s-a promis muşamalizarea dosarelor penale în care sunt implicaţi, în schimbul cooperării la aplicarea schemei de mituire a alegătorilor.

Capii poliţiei judeţului au început pregătirea fraudei în primele zile ale lunii aprilie, sens în care chestorul Vlădulescu a cerut expres ca şeful comisiei de supraveghere a modului de desfăşurare a alegerilor în judeţul Dâmboviţa să fie comisarul-şef Ciocoiu Cornel Gabriel, finul chestorului de poliţie Fătuloiu Dan Valentin şi o relaţie apropiată lui Florin Popescu.

Comisarii-şefi Antofie Adrian şi Zepist Danii şi adjuncţii şefi ai inspectoratului poliţiei judeţene au asigurat «convingerea», cu mijloacele abuzive şi ilegale specifice şantajului, a şefilor clanurilor interlope şi a liderilor romilor, să voteze candidaţii PDL, asigurându-i şi de protecţie în cazul în care vor fi prinşi oferind mită.

Totodată, comisarii menţionaţi au obstrucţionat şi continuă să des-curajeze misiunile specifice ale poliţiştilor corecţi, care acţionează pentru prevenirea cumpărării voturilor în mediul rural.

Chestorul Vlădulescu, prin intermediul şefului Serviciului Informaţii şi Protecţie Internă, comisarul Lupu Vlad, întâmplător şi vărul soţiei şefului de campanie şi finul candidatului PDL, Florin Popescu, la preşedinţia Consiliului judeţean, citez: «(...) au sarcina de a supraveghea şi ameninţa poliţiştii corecţi, dar şi de a supraveghea, folosind resursele Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiecare mişcare a preşedintelui filialei judeţene Dâmboviţa a Partidului Social Democrat, Ion Stan, a candidaţilor USL la preşedinţia consiliului judeţean, Adrian Ţuţuianu, şi la Primăria municipiului Târgovişte, Grozavu Gabriel.

Comisarul Lupu Vlad, şeful SIPI Târgovişte, comunica permanent cu candidatul PDL, Florin Popes-cu, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, şi exercita presiuni şi ameninţări la adresa poliţiştilor care încearcă să prevină fraudarea alegerilor».

Cadrele inspectoratului judeţean de poliţie au fost repartizate pe zone de responsabilitate, în funcţie de interesele PDL, respectiv de nivelul de dependenţă politică.

De menţionat, ca şi în campanile din 2004, 2008 şi 2009, coordonarea schemelor de fraudă electorală a realizat-o tot chestorul Vlădules-cu, în directă relaţie cu responsabilul naţional de campanie a PDL.

Din datele pe care le deţinem, 11 ofiţeri ai poliţiei cu funcţii de conducere au sarcini expres nominalizate în ceea ce priveşte mobilizarea şi trans-portul votanţilor mituiţi în localităţile Titu, Potlogi, Pucioasa, Pucioasa Sat, Trainica, Găeşti, Mătăsaru, Crângurile, Moroeni şi Fieni.

Concomitent, sunt şi vor fi simulate controale economice diversioniste pentru acoperirea agenţilor economici, furnizori ai banilor şi produselor de suport ale mitei electorale.

La data de 25 mai conducerea filialei judeţene PDL, Florin Popescu, Antonescu Marin, Cioacă Gabriel, Boriga Gabriel, s-a întâlnit cu şeful inspectoratului poliţiei judeţene şi adjuncţii acestuia, la sediul poliţiei, pentru perfectarea ultimelor detalii ale schemei de fraudare, prilej cu care s-a stabilit ca în ziua de des-făşurare a alegerilor să se realizeze numeroase apeluri telefonice diversioniste în reţeaua de urgenţă 112, pentru dispersarea şi blocarea efectivelor de poliţie în activităţi inutile, slăbindu-se supravegherea cu scop de prevenire a fraudelor.

Faţă de cele menţionate, cerem imperios ministrului administraţiei şi internelor, precum şi inspectorului general al Poliţiei Române:

- să dispună, neîntârziat, măsuri excepţionale la nivel naţional pentru blocarea schemelor de fraudare a alegerilor locale;

- suspendarea imediată din funcţii a ofiţerilor din conducerea poliţiei judeţene Dâmboviţa, precum şi a chestorului Vlădulescu Aurel;

- cercetarea implicării politice a ofiţerilor de poliţie care au acceptat să fie părtaşi la manopera de fraudare a alegerilor locale".

În vârstă de 57 de ani, Ion Stan este deputat de Dâmboviţa, aflat la al treilea mandat consecutiv în Legislativ. El este vicepreşedinte al Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI. De altfel, încă din 2000, de când a intrat în Parlament, el a activat în Comisia SRI, fiind în legislatura 2000-2004 preşedinte al acesteia. În 1996, Ion Stan a fost şi prefect al judeţului Dâmboviţa. De altfel, din 1996 şi până în acest an el a fost preşedintele Organizaţiei judeţene Dâmboviţa a PSD. În 19 iunie 2012, Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a votat, cu unanimitate, schimbarea preşedintelui organizaţiei PSD Dâmboviţa Ion Stan cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.

Totuşi, Ion Stan candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat într-un colegiu din Dâmboviţa, la alegerile din 9 decembrie.

Conform declaraţiei de avere din septembrie 2012, Ion Stan deţine şase terenuri intravilane, o casă de locuit în Târgovişte, o casă de vacanţă în Dâmboviţa şi un apartament în Constanţa.

În 2012 şi-a cumpărat un autoturism Dacia Duster. Are 28.078,61 lei într-un cont bancar, depre care menţionează că sunt bani moşteniţi de soţia sa. El deţine acţiuni la SC Alimentara Târgovişte pentru care în anul 2011 a încasat dividende de 26.652 lei. De asemenea, în ultimul an fiscal, Ion Stan a încasat indemnizaţia de deputat de 61.956 lei, iar soţia sa a obţinut un salariu de 29.015 lei de la Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Gojdu a fost cedat cu prea mare usurinta de Ungureanu.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2774
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9156
Gram de aur (XAU)Gram de aur404.9928

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb