VIDEO "Nu orice cămaşă tradiţională este ie; Ia este supremă şi o purtăm la momentele de mare sărbătoare"

A consemnat Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 24 iunie



"Nu orice cămaşă tradiţională este ie; Ia este supremă şi o purtăm la momentele de mare sărbătoare"

(Interviu cu Elena Iagăr, Managerul Centrului Judeţean de Cultură şi Arte Argeş, membru în Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din Ministerul Culturii)

"Ia este cămaşa femeiască de sărbătoare; nu orice cămaşă românească tradiţională este ie" "Ia nu există independent de restul costumului popular" "Realizarea unui costum popular începea din momentul în care puneai sămânţa de in sau de cânepă în pământ"

Superba cămaşă populară românească prinde viaţă doar în ansamblu, cu întregul costum tradiţional, ne spune Elena Iagăr, Managerul Centrului Judeţean de Cultură şi Arte Argeş şi membru în Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din Ministerul Culturii. Domnia sa ne-a povestit cu mult drag despre costumul nostru popular, despre tradiţiile străvechi, dar şi despre eforturile sale de a reînvia obiceiurile şi straiele strămoşilor noştri. Discuţia cu doamna Iagăr a fost ca o incursiune în trecutul nostru îndepărtat, ca un film vechi extrem de bun, cu personaje perfecte, autentice, cu magie, cu hore şi joc, cu căluşari şi credinţă. Am învăţat că ia este apanajul femeii şi că nu toate cămăşile tradiţionale româneşti sunt ii, că ia se poartă doar la zile de mare sărbătoare şi că făurirea unui costum popular începea în momentul în care puneai sămânţa de in sau de cânepă în pământ.

Reporter: Cum serbaţi ia românească în Argeş?

Elena Iagăr: În zona noastră, serbăm, în primul rând, costumul popular românesc, din care face parte ia. În 2016, am organizat primul eveniment pe această temă, la Schitul Florica, situat în apropierea vilei Brătienilor, care acum este Muzeul Naţional Brătianu. Am organizat, în parteneriat cu măicuţele de la Vila Florica, un eveniment intitulat "Sânziene în ie", unde au participat prietenii mei, îmbrăcaţi, unii, în costumele mele, alţii, în costumele lor. Am fost împreună aproximativ 200 de persoane, moment de referinţă în startul revitalizării constumului tradiţional de Argeş şi Muscel, în judeţul Argeş.

Aveam, la acea vreme, o florărie şi am făcut coroniţe din flori şi din sânziene pentru toate fetele care au participat la acest eveniment şi au îmbrăcat costumul popular, iar evenimentul a fost absolut senzaţional.

"Nu orice cămaşă tradiţională este ie; Ia este supremă şi o purtăm la momentele de mare sărbătoare"

Anul următor, am iniţiat, în Piteşti, parada costumului tradiţional de Argeş şi Muscel, iniţiativa mea privată, împreună cu o prietenă. Au participat aproximativ 1000 de persoane, asigurând costurile pentru ambulanţă, întrucât Primăria nu ne-a sprijinit. Ne-a ajutat şi vremea, căci nu aveam corturi, însă a fost cea mai reuşită ediţie a Paradei Costumului Tradiţional de Argeş şi Muscel, dintre toate cele pe care le-am făcut eu, pentru că oamenii au venit pur şi simplu la o invitaţie lansată de "nimeni", întrucât nu mă cunoşteau, şi s-au bucurat mult, şi-au adus familiile, au chiuit, au cântat,...ne-am plimbat prin centrul Piteştiului, unde au cântat nişte copii, au participat câţiva meşteri care au creat piese frumoase şi acesta a fost evenimentul din acel an. El a fost organizat în luna mai, pentru că Ziua Naţională a Costumului Popular Românesc este legiferată a fi sărbătorită în cea de-a doua duminică din luna mai. Imediat după acest eveniment, la începutul lunii iunie, am devenit managerul Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti şi am continuat organizarea anuală a acestei manifestări.

"Nu orice cămaşă tradiţională este ie; Ia este supremă şi o purtăm la momentele de mare sărbătoare"

Reporter: Aţi spus că participanţii la prima manifestare de acest gen au îmbrăcat costumele dumneavoastră... aveţi o colecţie personală de costume populare?

Elena Iagăr: Da, am o colecţie de circa 100 de ansambluri vestimentare complete, reprezentative pentru cele trei zone - Argeş, Muscel şi de câmpie - ale judeţului Argeş. O parte dintre acestea sunt moştenite de la bunica mea din Muscel, două de la bunica mea din Oltenia, unul l-am primit în dar, altele au fost primite "de pomană", cele mai numeroase fiind achiziţionate de pe piaţa de artă populară. Nu sunt toate în stare perfectă, pentru că eu am cumpărat şi obiecte absolut deteriorate, aflate într-un stadiu avansat de degradare, având interesul să recuperez modelele, croiul, cromatica.

Reporter: Aşadar, ia trebuie celebrată şi purtată în ansamblul vestimentar specific zonei?

Elena Iagăr: În cadrul activităţii mele de la Şcoala de Artă, am insistat foarte mult şi insist în continuare pe păstrarea costumului în întegralitatea ansamblului său, pentru că fiecare piesă din costumul popular îşi are propriile conotaţii, generate de propria utilitate şi trebuie să se încadreze perfect, fiecare piesă o potenţează pe alta, acestea echilibrându-se cromatic, morfologic şi ornamental - cămaşa cu fota, betele, marama, la femei - pantalonii de şai cu cămaşa cu poale, încinsă cu chimirul sau brâul roşu, cu vesta şi cu pălăria. Fiecare dintre elementele costumului tradiţional românesc îşi are rostul lui şi nu poate exista independent de celelalte. Deci, practic, ia nu există independent de restul costumului popular.

"Nu orice cămaşă tradiţională este ie; Ia este supremă şi o purtăm la momentele de mare sărbătoare"

Ştiu că a fost declarată element de patrimoniu universal; a fost o acţiune îndelungată de marketing cultural, desfăşurată de comunitatea "La Blouse Roumaine", iniţiativă foarte convingătoare, care a reuşit să atragă atenţia asupra celui mai reprezentativ element de identitate naţională, ia sau cămaşa cu altiţă, cea care a fost clasificată în lista patrimoniului universal UNESCO. Iar noi trebuie să profităm de acest moment, de Ziua de 24 iunie, de Ziua Universală a Iei şi să pătrundem în nişa aceasta de public, care reduce costumul popular la ie. Nu! Ia nu reprezintă costumul, ia reprezintă un singur element din costum.

Şi aş dori să nu mai facem confuzia între ie şi cămaşă. Bărbaţii nu poartă ie niciodată, ea este apanajul femeilor. Ia este cămaşa femeiască de sărbătoare. Aşadar, bărbaţii nu poartă ie, bărbaţii poartă cămaşă. Dacă este Ziua Iei, atunci ar trebui ca doar femeile să serbeze Ziua Iei. Ia trebuie să fie, în primul rând, o cămaşă de femeie şi încă o cămaşă foarte preţioasă. Nu orice cămaşă românească tradiţională este ie. Există cămaşă de muncă, există cămaşă de duminică şi există ie. Ia este supremă!

Reporter: Ia când o purtăm?

Elena Iagăr: Ia o purtăm la momentele de mare sărbătoare, în general la praguri, iar cel mai des întâlnită este ia de mireasă, pentru că atunci femeia era la apogeul frumuseţii şi în plenitudinea forţei; practic, momentul în care este mireasă este vârful ei de viaţă şi atunci purta cea mai frumoasă cămaşă din viaţa ei, obligatoriu integrată în costumul popular.

Niciodată, femeia româncă nu ieşea - nu se arăta nici măcar în faţa bărbatului ei, decât într-un moment de maximă intimitate - doar în cămaşă. Iar cămaşa era, obligatoriu, cu poale, nu era scurtă. Pânza aceea de dedesubt, care porneşte de sub piept, până jos, la broderia care finalizează cămaşa, era des înlocuită. Era o pânză de proastă calitate şi era des înlocuită, pentru că se deteriora foarte uşor şi ele niciodată nu apăreau în cămaşă cu poale fără fotă sau fără şorţuri. Era ca şi cum ai ieşi acum în jupă pe stradă. În continuare, betele nu doar că aveau utilitatea practică de a strânge peste mijloc şi de a susţine fota şi costumul, ele aveau nişte proprietăţi apotropaice, în sensul că apărau femeia de rele, "ţineau strajă pântecelor". Toate aceste lucruri sunt necunoscute oamenilor şi atunci noi trebuie să le atragem atenţia.

"Nu orice cămaşă tradiţională este ie; Ia este supremă şi o purtăm la momentele de mare sărbătoare"

Reporter: Cu toate acestea, la expoziţiile, la prezentările de modă internaţionale la care am participat am reuşit să pătrundem doar cu ia. Cum facem să plecăm peste hoatre cu întregul costum popular românesc?

Elena Iagăr: A fost făcut un pas foarte important prin introducerea iei în patrimoniul UNESCO, pentru că s-a valorizat mult acest element, iar femeile au început să reproducă aceste cămăşi femeieşti, după planşe sau după modele vechi, autentice, este adevărat, din materiale noi, pentru că nu mai găsim materialele ţesute, de acum 100 de ani. Este o uşoară diferenţă între pânza pe care noi o producem astăzi şi pânza pe care femeile o produceau în casă în urmă cu 100 de ani, pentru că nici fibra naturală de in sau de cânepă nu mai este aceeaşi cu fibra de acum 100 de ani, deoarece şi plantele au suferit modificări genetice şi atunci pasul de cusătură este un pic mai mare decât era în trecut.

Acum, trebuie să cauţi mult ca să găseşti o pânză potrivită, pentru a putea face modelul foarte mărunt, la proporţia de unu la unu, cum erau pe vremea aceea. Dar este foarte important că femeile au început să reproducă aceste cămăşi, să le facă întocmai şi din punct de vedere al cromaticii, şi din punct de vedere al câmpurilor ornamentale şi, mai ales, din punct de vedere al proporţiilor. Au reuşit să reproducă destul de fidel modelele vechi. Avem o problemă, însă, cu reproducerea fotelor, a catrinţelor, a zăvelcilor, a vâlnicelor, chiar şi a altor elemente de port popular, cum ar fi cioarecii, vestele, cojoacele, pentru că au dispărut cojocarii, aceştia nemaiavând posibilitatea să tăbăcească pieile în gospodărie, în regim casnic, întrucât nu mai au voie să folosească anumite substanţe. Au dispărut pur şi simplu metodele şi meşteşugurile prin care se executau aceste articole vestimentare.

Revenind la Ziua Iei, noi trebuie să profităm de popularitatea pe care acest element identitar a câştigat-o şi să încercăm să facem cunoscut costumul în ansamblul lui, să încercăm să-l păstrăm nealterat.

"Cred că digitalizarea este o soluţie pentru reînvierea costumului popular românesc"

Reporter: Aici se creează o contradicţie, pentru că, aşa cum spuneţi, nu mai avem nici forţa umană, nici metodele, nici materialele necesare, generaţiile de astăzi trăiesc într-o lume digitalizată...Cum facem să rămânem autentici?

Elena Iagăr: Tocmai că informaţia circulă atât de rapid, am văzut recent ce s-a întâmplat cu colecţia Luis Vuitton, care a copiat, practic, ia de Sibiu. Noi, românii, trebuie să ne asigurăm că lumea recunoaşte elementele identitare ale neamului nostru şi, fără a ne supăra preluarea, considerăm necesară precizarea sursei, aşa cum se procedează şi în lucrările ştiinţifice. Mai exact, nu este nicio problemă ca Dior să producă veste, cojoace, dar să nu omită să menţioneze originea acestora.

Aşadar, cred că digitalizarea este o soluţie, în sensul că trebuie făcută o muncă asiduă de cercetare, de identificare, să reperăm modelele autentice, să le clasificăm, să le punem într-o ordine cronologică, să le aşezăm, să le categorisim pe vârstele de purtare, pentru că aici costumul diferă mult, de la vârsta copilăriei, până la vârsta senectuţii. Există culorile timpului în costumul popular. În momentul în care copilul venea pe lume, venea în cămaşă albă şi, pe măsură ce creştea, cămaşa devenea colorată, primea lumina culorilor. În momentul în care fata, de exemplu, ieşea la horă, însemna că trebuie să comunice oamenilor maturizarea ei, semnalul că îşi începe viaţa socială, că este pregătită să întemeieze un cămin, să se căsătorească, să devină mamă, să devină femeie. Şi atunci era ca o floare, ca o floare care aşteaptă albinele să vină să o polenizeze. Purta, practic, într-un costum foarte colorat, foarte frumos, astfel încât să atragă atenţia. Apoi, la nuntă, ştim că se purta albul, care semnifica puritatea, după care, când femeia era în perioada de fertilitate, roşul devenea culoarea predominantă sau albastrul închis, iar, pe măsură ce se îndrepta către maturitate şi spre bătrâneţe, roşul devenea grena, grenaul devenea maro, maroul devenea negru, iar, la final, femeile reveneau la cămăşile albe, simple sau cusute tot cu mătase albă, adică reveneau la portul de copil.

Reporter: Ce modele ale costumului popular regăsim în zona pe care o reprezentaţi?

Elena Iagăr: Avem cămaşa încreţită la gât, cămaşa cu altiţă, cu altiţă separată sau cu altiţă continuă, adică, din altiţă coboară direct râurile fără să fie detaşabilă. Este foarte uşor de recunoscut costumul de Muscel, este foarte simplu - cămăşile sunt confecţionate din patru foi - două pentru mâneci, una pentru faţă, una pentru spate, încreţite la gât, încheiate cu cheiţă. Peste cămaşă, femeile îşi înfăşurau corpul în fotă, piesă care este un dreptunghi decorat cu diverse modele, geometrice sau florale, în funcţie de vârstă sau de zona etnografică din care provine.

Reporter: Fota se lucrează mai greu decât ia?

Elena Iagăr: Fota nu se lucrează mai greu, doar că necesită nişte materiale şi nişte tehnici puţin mai deosebite. Ca să coşi, în acest moment nu-ţi mai trebuie decât răbdare şi ochi, pentru că au apărut kit-urile gata pregătite, cu dimensiunile cămăşii, planşa, modelele sunt încadrate exact pe pânza pe care se coase, culorile sunt deja căutate, asortate, măsurate, cântărite. Înainte, femeile nu coseau aşa, costumul începea din momentul în care puneai sămânţa în pământ - puneai sămânţa în pământ, recoltai inul, recoltai cânepa, le duceai la topit, le lăsai o lună, le băteai, le dădeai la meliţă, le curăţai, torceai firul, urzeai, ţeseai pânza, care avea o lăţime de circa 50 de cm. Din această cauză, cămăşile sunt foarte scurte, pentru că, de la baza gâtului, ele aveau 50 de cm, întrucât pânza se punea invers, pe spate şi pe piept se punea materialul pe lat şi doar pe mânecă se punea pe lung, ca să nu se irosească nimic. De aceea, iile sunt scurte, până sub piept, pentru că doar până acolo se vedea cămaşa. De acolo în jos era înădită cu poalele, peste care venea fota, încinsă cu betele. Practic, pânza aia de proastă calitate, de dedesubt, nu interesa pe nimeni. Iar pânza se făcea atât de greu, era o resursă extrem de preţioasă, nimeni nu-şi permitea să piardă nici măcar un centimetru.

Reporter: Vin din urmă fetele tinere...sunt interesate de acest constum, de cusutul lui?

Elena Iagăr: Da. Noi, prin Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Piteşti, am înfiinţat mai multe secţii externe de ţesut-cusut, coordonate de femei, iar la aceste cursuri nu vin doar copii, ci şi femei de toate vârstele. Din aceste secţii externe, avem deja femei care stăpânesc meşteşugul, au devenit meşteri "cu acte în regulă". Deci, fostele ucenice ale meşteriţelor bătrâne sunt acum, la rândul lor, meşteri, pregătesc ucenici, cos ii, vând la târg şi cos pe comandă.

Anul trecut, am obţinut premiul întâi la Olimpiada Naţională de Meşteşuguri cu o fetiţă de la Domneşti, care a replicat ia bunicii, într-o formă mai reuşită decât era obiectul autentic.

Obiecte vestimentare româneşti - prezentate la Paris, într-un proiect privind extragerea şi prelucrarea borangicului

Reporter: Ştiu că v-aţi prezentat şi la o expoziţie din Paris, anul trecut, cu o ie cusută într-un sat din Argeş...

Elena Iagăr: Expoziţia de la Paris nu a avut ca tematică ia românească, ci a ilustrat borangicul. Eu sunt acum implicată într-un proiect de anvergură, un proiect naţional de cercetare cu privire la extragerea şi prelucrarea borangicului în România. Este o temă care nu a fost cercetată până în momentul acesta, iar prezentarea de la Paris a făcut parte din acest proiect. Eu, la Paris, m-am dus cu obiecte de port vestimentar disparate - nu neapărat cu un costum întreg, pentru că aceasta a fost cerinţa organizatorului. Am fost cu marame (nu doar din Argeş şi Muscel - au fost marame din Mehedinţi, din Gorj şi din Argeş), cu fote sau vâlnice care erau decorate cu gogoşi de viermi de mătase, decupate şi brodate pe aceste elemente de vestimentaţie, cu cămăşi de borangic, şi de femei şi de bărbaţi, cu cârpe (cârpa este diferită de maramă, este un acoperământ de cap, dar dintr-un borangic mai gros, în amestec cu bumbac, realizat cu o altă tehnică de ţesătură, caracteristic zonei de sud; noi, în nord, avem marama aceea fină, spumoasă, preţioasă, absolut extraordinară). La expoziţia cu produse din borangic am reuşit să introduc, datorită spectaculozităţii ei, şi o cămaşă nouă, care face parte dintr-un proiect de revitalizare a costumului tradiţional de Argeş şi Muscel, cusută de o femeie din sudul Argeşului, dar care nu era finalizată, era în fază de lucru. Am prezentat-o, tocmai pentru tehnicile specaculoase cu care a fost brodată, cu mătase naturală din vierme de mătase, cu paiete de aur. Între timp, femeia a finalizat cămaşa.

Reporter: În ce constă, mai exact, proiectul de revitalizare a costumului tradiţional?

Elena Iagăr: Avem în lucru mai multe cămăşi, pe care le lucrează femeile din Argeş; sunt femei mature, unele dintre ele care nu au cusut niciodată, dar pe care eu le-am identificat ca având o manualitate excepţională şi un bun gust, un simţ estetic exacerbat. Le-am rugat să intre în proiectul acesta pentru că le vom învăţa, le vom ajuta cu materiale, cu instrucţiuni, cu îndrumare, ori de câte ori vor avea nevoie, şi am cooptat câteva femei în acest proiect. Sunt meşteriţele Şcolii Populare de Arte şi ele, la rândul lor, pregătesc copii, transmit meşteşugul elevilor şcolii. Aceste femei au acum în lucru - sunt aproape gata - patru ansambluri vestimentare de nuntă. Una dintre ii, care este aproape finalizată, mai necesită uşoare finisaje -, este cusută de Lili, meşteriţa noastră din comuna argeşeană Hârseşti, care urmează să confecţioneze şi cămaşa de bărbat.

Cealaltă, care a fost la Paris, întâi a făcut cămaşa de bărbat şi acum lucrează, deja, la cămaşa de femeie.

Aceste modele sunt replicate în felul următor: Lili a replicat ia după o fotografie, nu a văzut niciodată, în realitate, ia pe care ea a replicat-o, dar a avut putere să desluşească, de pe ecranul telefonului, modelul şi să facă această ie senzaţională. Modelul acestei cămăşi feminine se numeşte "broderie spartă" - fiecare firicel este tăiat cu forfecuţa -, iar produsul final este excepţional. La o cămaşă de genul acesta, femeile lucrează aproape un an, iar eu, după cum am spus, am cumpărat fetelor materiale de cea mai bună calitate - mătase de vierme şi paiete de aur. Altă cămaşă la care se lucrează este un model dintr-o colecţie locală, o a treia este o replică după o ie care îmi aparţine.

Reporter: Ce se va întâmpla cu aceste cămăşi, după finalizarea proiectului? Urmează să fie vândute? Vor rămâne expuse?

Elena Iagăr: Din punctul meu de vedere, eu am făcut acest efort doar ca să păstrez simbolistica modelului, iar panotajul expoziţiei va fi absolut senzaţional, atunci când va fi gata, va avea un rafinament cum nu ştiu dacă s-a mai văzut. Eu am vrut să fac asta doar pentru expoziţie, deoarece eu consider aceste ii ca fiind nişte opere de artă, nu vreau neapărat să le poarte cineva. Dacă voi întâlni un cuplu potrivit sau care va dori, ori va simţi nevoia să-şi unească destinele în faţa Domnului, îmbrăcaţi în cămăşile acestea, cu atât mai bine, dar eu am vrut pur şi simplu să reproduc nişte obiecte care sunt în pericol să dispară, pentru că timpul este neiertător, oricât am încerca noi să le conservăm.

Evident că, pe parcursul coaserii, femeile au experimentat mai multe sentimente. Întâi, mi-au spus că ele nu păstrează cămăşile, că doar le cos şi, apoi, mi le vând, ca să câştige bani; după ce au început să se contureze iile, au zis că nu se mai îndură să le dea. Una dintre fete, care nu este căsătorită, mi-a spus că doreşte să o coasă pentru ea, să se căsătorească îmbrăcată în această ie, făcută cu mâna ei.

Femeia care lucrează la replica de pe ia mea are doi băieţi şi a vrut să le coasă ambilor copii şi viitoarelor nurori, pe care încă nu le cunoaşte, cămăşi pentru nunţile lor. Aşadar, lucrează la ia de mireasă, deşi nu ştie cine va fi aceasta.

Una dintre cele patru fete care cos aceste cămăşi este de la oraş, îmi place să-i spun meşter urban, şi are un simţ estetic deosebit, produce nişte creaţii vestimentare absolut senzaţionale, care nu neapărat pot fi numite costume tradiţionale româneşti, dar care sugerează, cu mare fidelitate, costumul tradiţional românesc.

Aceste femei minunate şi ceea ce le iese din mână constituie o parte din rezultatul străduinţei noastre, făcute de-a lungul timpului. De asemenea, faptul că am reuşit să fac parada costumului tradiţional de Argeş şi Muscel, paradă a constumului întreg, care se sărbătoreşte în a doua duminică din mai, faptul că am reuşit să aduc laolaltă mii de oameni, pentru că, la Mioveni, în ultimii ani, au fost aproximativ 5000 de oameni îmbrăcaţi în costume autentice, mi se pare o mare realizare. Ei le-au scos de prin lăzile de zestre uitate, - de prin grajd, de prin pod, de sub pat, din casele vechi - abandonate şi degradate, le-au recondiţionat, le-au redat strălucirea de altădată, le-au valorizat, au înţeles cât sunt de preţioase, pentru că, înainte, femeile "le dădeau la schimb, pe drum, pentru păretare turceşti", sau pe diverse piese de bucătărie - oale, farfurii, pahare etc. Acum, le-au valorizat, nu le-ar mai da pentru toţi banii din lume, n-ar mai renunţa la ele. Iar copiii de la Şcoala de Arte au înţeles exact cum să poarte şi ce înseamnă şi, mai ales, cât este de valoros costumul tradiţional.

În momentul în care copiii noştri merg la evenimente, unde se intersectează cu alţi copii sau tineri din alte zone de activitate, ei se diferenţiază artistic - sunt perfecţi, în ceea ce priveşte costumul tradiţional.

Reporter: Mulţumesc!

--------------------

Elena Iagăr: "Fata îi cosea băiatului, pe cămaşa de ginere, semne prin care îi menea viitorul"

"Nu orice cămaşă tradiţională este ie; Ia este supremă şi o purtăm la momentele de mare sărbătoare"

Unul dintre momentele în care fetele purtau costumul popular era atunci când mergeau la horă. Înainte, hora satului avea alte veleităţi decât cele de acum, ne dezvăluie Elena Iagăr, managerul Centrului Judeţean de Cultură şi Arte Argeş: "Te duceai la horă ca să-ţi cauţi jumătatea. Din momentul în care intrai în horă, însemna că vrei să te căsătoreşti şi, odată intrată în rândul lumii, aşa rămâneai, nu intra în discuţie să divorţezi. De aici şi zicala «Ai intrat în horă, trebuie să joci!» Hora nu era începută decât de un bărbat care plătea. Începea hora, împreună cu alţi bărbaţi, însă doar primul avea voie să invite la joc iubita ori viitoarea nevastă, ori pe una dintre fetele din sat pe care o plăcea. Abia apoi ceilalţi bărbaţi invitau fetele în horă sau fetele intrau lângă cine le plăcea lor".

Costumele pe care femeile le făceau acasă spuneau povestea vieţii lor şi a familiilor lor - povestea femeii, povestea bărbatului, povestea copilului, ne spune cu drag Elena Iagăr: "În momentul în care bărbatul se ducea în peţit la femeie, se ducea să o ceară de nevastă, stabileau nunta şi, din acel moment, ei nu se mai vedeau, dar, în perioada asta, fata îi cosea băiatului cămaşa de ginere şi punea pe cămaşă semnele prin care ea îi menea viitorului soţ anumite lucruri - dorintele ei, idealurile ei, suferinţa, de cele mai multe ori - s-o iubească doar pe ea, să aibă noroc la vite, să aibă noroc de recolte bune, câţi copii să aibă etc. De exemplu, pe acoperământul de zestre al Zincăi Golescu de la muzeul de la Goleşti, există floricele cu cinci boboci albi, iar Zinca Golescu a avut cinci copii.

În satul românesc, nimic nu era întâmplător!"

Secretele costumului tradiţional românesc

Elena Iagăr: "Nu ai să vezi o femeie îmbrăcată în costum popular căreia să-i stea urât"

"Nu orice cămaşă tradiţională este ie; Ia este supremă şi o purtăm la momentele de mare sărbătoare"

Este foarte important să cunoşti rânduiala costumului popular, consideră Elena Iagăr, care ne-a vorbit despre secretele straielor tradiţionale româneşti, despre faptul că acest costum evoluează şi se modifică odată cu omul care-l poartă.

Managerul Centrului Judeţean de Cultură şi Arte Argeş ne-a destăinuit: "În momentul în care cunoşti foarte bine structura costumului, componenţa lui, simbolistica lui, atunci poţi să-l porţi la toate vârstele. Femeile, pe vremuri, nu-şi făceau sute de costume. Femeile aveau costume pe vârste şi pe contextul în care erau purtatu, însă corpul femeii suportă transformări. Ei bine, costumul tradiţional românesc are o mare calitate, şi anume faptul că poate fi foarte uşor ajustabil. Structura cămăşii permite introducerea unor fâşii de material care să lărgească această bluză, fără a-i strica nici echilibrul, nici modelul. Fota, la fel, era perfect ajustabilă, pentru că nu este ca fusta cu fermoar; betele nu sunt cum e cureaua cu găuri, ele aveau doi metri lungime.

Acesta este marele avantaj al costumului popular. Mai mult decât atât, fota echilibrează atât de bine ia şi, pentru că se strânge pe corp şi este foarte uşor ajustabilă, încadrează corpul femeii perfect şi pune în evidenţă frumuseţea corpului indiferent de kilograme sau de conformaţia corpului. Nu ai să vezi o femeie îmbrăcată în costum popular, căreia să-i stea urât".

Costumul românesc are o eleganţă inegalabilă, este rafinat, când îl îmbraci trebuie să te uiţi în oglindă, să fie frumos, să fie perfect, să fie întins, să fie aşezat, subliniază Elena Iagăr, adăugând: "Portul costumului popular are nişte secrete. Ca să poţi îmbrăca costumul corect, trebuie să ştii să-l îmbraci. Noi, în 2019, am făcut 42 de clipuri video de prezentare a costumului tradiţional de Argeş şi Muscel, în care i-am învăţat pe copiii din Şcoala de Arte cum se îmbracă şi cum se poartă corect costumul, cum pui piesă cu piesă, ce pui prima dată, cum le aşezi, cum le aranjezi etc. Dau un exemplu - îţi pui cămaşa pe tine şi următorul pas nu este să pui fota, următorul pas este să te încalţi, pentru că, în momentul în care ţi-ai pus fota şi te-ai încins cu betele, nu mai poţi să stai aplecat să-ţi legi nojiţele la opinci.

Există o succesiune în care îţi pui elementele costumului popular, există o succesiune clară. Întâi pui cămaşa pe tine, dar şi ea este reglabilă, şi ca lungime şi ca lărgime, şi, după ce pui cămaşa pe tine, pui un elastic şi îţi potriveşti lungimea cămăşii, astfel încât, din fotă să nu se vadă niciun pic de alb, niciun pic din poale, trebuie să se vadă doar bordura aia decorată, care încheie atât de frumos costumul şi se echilibrează atât de frumos cu ia, pentru că pe banda aceea de jos se regăsesc modelele de pe cămaşă. Subliniez că, asemeni cămăşii, bordura se păstra şi ea şi se aplica de câte ori femeia schimba pânza de sub fotă. Bordura, practic, este terminaţia cămăşii. Aşadar, pui cămaşa pe tine, îţi pui elasticul, îţi potriveşti lungimea, după care te încalţi şi aşezi fota, pe care o potriveşti foarte bine. Şi acolo sunt nişte şiretlicuri, pentru că, în partea din faţă, cămaşa trebuie să fie întinsă perfect pe piept şi pe burtă. Ea trebuie să fie dreaptă, de sus până jos. Toate încreţurile, toată lărgima, toată amplitudinea se duc în spate, de la şolduri până peste fund. Dacă nu faci aşa, în momentul în care mergi, cămaşa ţi se adună în faţă de la mers şi ţi se strică echilibrul, pentru că bordura aceea de jos nu va mai sta dreaptă, cum ai aşezat-o.

Ajungând la fotă, aceasta este dreptunghiulară, dar corpul femeii are rotunjimi şi atunci dreptunghiul nu are cum să stea perfect şi, ca să nu stea un colţ mai jos şi unul mai sus, colţurile se trag în sus, te încingi odată cu betele, tragi colţurile în jos, dai cu betele peste colţuri şi, după aceea, le piteşti frumos pe dedesupt. Practic, fota este înfăşurată pe anumite porţiunii din partea de sus, pe bete.

Costumul popular este o artă, aşa cum este o artă să-l îmbraci şi să-l porţi, pentru că, în momentul în care ai pus costumul pe tine, nu mai stai jos!"

Filosofia straielor de căluşar

Elena Iagăr: "Panglicile şi mărgelele cu care femeile împodobeau pălăriile căluşarilor deveneau talismane pe care ele le purtau tot anul"

"Nu orice cămaşă tradiţională este ie; Ia este supremă şi o purtăm la momentele de mare sărbătoare"

În această perioadă, în satele româneşti încă "se mai pleacă cu căluşul" - un ritual străvechi, plin de magie şi de strălucire, în care căluşarii poartă haine colorate, împodobite cu tot felul de panglici şi mărgele feminine.

Costumul de căluşar nu există ca uniformă, ne dezvăluie Elena Iagăr, managerul Centrului Judeţean de Cultură şi Arte Argeş, precizând că ceea ce poartă acum căluşarii nu are legătură cu vestimentaţia căluşarilor din trecut. Sursa citată ne spune: "Căluşul este, de fapt, un ritual, nu este un dans de scenă. Bărbaţii se pregăteau foarte serios pentru acest ritual pe care îl săvârşeau o dată într-un an, doar în săptămâna Rusaliilor. Ca să meargă să joace căluşul, se proceda în felul următor: femeile din sat le dădeau căluşarilor articole vestimentare, cu care aceştia se îmbrăcau. Poate aveau pantalonii lor, poate aveau pantalonii unui alt bărbat bolnav din sat, sau cămaşa unui bărbat bolnav, sau cea mai bună cămaşă a lor de acasă, peste care puneau bete pe care le împrumutau de la femei. Aceste bete, care erau date căluşarilor să le joace, primeau puteri de binefacere, de vindecare, de apărare şi, după ce le jucau în căluş, le înapoiau femeilor, la sfârşitul săptămânii Rusaliilor, după ce îngropau căluşul, iar ele le purtau tot anul. La fel se întâmpla cu batistele, la fel se întâmpla cu pălăria. Nu există pălărie de căluşar. Fiecare bărbat, pe vremuri, avea pălărie, iar, în perioada aceasta a Rusalilor, luau de la fete, de la neveste, de la vecine, de la femeile din sat, panglici, mărgele, cu care femeile apropiate lor le decorau pălăriile. În timpul Rusaliilor, ei jucau aceste obiecte luate de la femei, iar acestea deveneau talismane. La fel, le dădeau înapoi după Rusalii şi femeile le purtau tot anul, având convingerea că le apără, că le fac să fie fertile, sănătoase, le aduc spor şi bunăstare în casă.

Aşadar, nu există o uniformă, există o filosofie a vestimentaţiei de căluşar. Sunt pantalonii, cămaşa, brâul roşu pe care îl purta orice bărbat, care are nişte semnificaţii absolut senzaţionale. Peste brâul lor roşu, bărbătesc, îşi puneau bete femeieşti, îşi puneau în cruce, pe piept, bete, pălăria erau împodobită cu mărgele şi panglici de la femei, jucau batiste şi alte obiecte de la femei, care deveneau, astfel, talismane".

Perioada Rusaliilor însemna o săptămână (lucru care s-a păstrat până în ziua de astăzi), iar căluşul începea duminică de dimineaţă şi, în general, se juca până miercuri sau joi sau, cel târziu, până duminica viitoare, dar, niciodată, ceata de căluşari nu îngropa căluşul până când nu jucau în fiecare bătătură sau la două-trei bătături, iar gospodarii de la mai multe gospodării dimprejur participau la ritual, ne-a mai spus Elena Iagăr. Practic, toată comunitatea beneficia de ritualul pe care-l săvârşeau aceşti bărbaţi, iar acest obicei încă se mai ţine la sate.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Este incredibil cum incepe sa prinda aceasta sarbatoare a iei la romani .acum inteleg de ce am vazut brusc multa lume imbracata astfel ( nu numai femei ) .mai exista un accesoriu 100 % feminin care face din orice femeie , o femeie frumoasa , ... broboada !

    1. broboada sau baticul !

    mai tine minte cineva perioada de criza economica de devenise IA pe cale de disparitie…?! de au dat multe firme mici si producatori mici faiment la IE… ca dupa sa intre ia de import China?!

    piata e saturata cu IE China.. peste 85-95%…  

    unii chiar au tupeu mare in targuri si “se jura ca nu fura”… ca e de romania… si sa le vezi manutele delicate… 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5689
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9158
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.2067

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb