VIŢELUL DE AUR - (Ultimul episod)Tâlcul dobânzii

MAKE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 ianuarie 2017

Tâlcul dobânzii

Dezvoltarea economică invalidează poruncile contra dobânzii

Disciplina contractuală

DUPLICITATEA VENEŢIEI

În anul 1120, Papa Calixtus al II-lea a emis "Sicut Judaeis" ("Constituţia pentru evrei"), care interzicea convertirea cu forţa a evreilor la creştinism (pe lângă să le fie confiscate proprietăţile, să le fie tulburate ceremoniile şi ritualurile, etc.), sub pedeapsa excomunicării.

"Sicut Judaeis" a fost reafirmată în succesiunea de papi, până în secolul al XV-lea.

Totuşi, sentinţa procesului din Neguţătorul din Veneţia include convertirea cu forţa la creştinism a lui Shylock - o nedreptate la fel de riscantă, pe cât este nerespectarea legii şi a disciplinei contractuale.

NOTA 6

Papa Iulius al II-lea a tentat să-şi impună autoritatea asupra întregului teritoriu papal, autoritate erodată inclusiv de manifestările de independenţă ale Republicii Veneţiene, pe care a excomunicat-o printr-o "Bulă" feroce care autoriza pe oricine să obstrucţioneze traficul veneţian pe mare şi pe uscat, îngăduind să se facă orice care să rănească Veneţia.

Mercenarii Veneţiei au fost înfrânţi la Agnadello, pierdere care a avut consecinţe dezastruase asupra finanţelor oraşului (vezi NOTA 5) şi a condus la supunerea sa Vaticanului, stare din care şi-a mai recâştigat independenţa doar după ani de diplomaţie complicată şi schimbări repetate de alianţe.

Dar sentinţa este verosimilă pentru că, pe de o parte, Veneţia nu se mai înclină în faţa papalitătii şi, pe de altă parte, pentru că probabil că Vaticanul nu mai veghea cu fermitate la respectarea "Sicut Judaeis".

Ceea ce, însă, este contradictoriu între pretenţiile de moralitate creştină ale lui Antonio şi comportamentul său este faptul că el afirma că nu dă şi nu ia credit cu dobândă exact în momentul când girează un credit care, luat de la Shylock, este, în mod normal, purtător de dobândă.

Nu numai atât, Antonio are şase nave pe mare, spre Anglia, Mexic, Tripoli, India, Barbaria (nordul Africii) şi Lisabona (ca să diminueze riscurile), expediţii în care el este investitorul majoritar şi pentru care s-a împrumutat deja şi este de presupus că s-a împrumutat normal, de la evreii veneţieni, cu dobândă; în faţa lui Bassanio, se arată sceptic că ar mai putea găsi vreun creditor, iar la Shylock ajunge ca la ultimul la care ar fi apelat.

Dacă Shakespeare va fi fost cu adevărat atent la acest detaliu, atunci este foarte probabil că îl pune pe Antonio să mintă în faţa lui Shylock, când afirma că nu ia credit cu dobândă, fapt sugerat şi de scrisoarea pe care Antonio i-o trimite ulterior, lui Bassanio, la Belmont, în care menţionează "my creditors grow cruel" ("creditorii mei s-au înrăit"); în mod evident, se referă la alţi creditori decât Shylock, care nu îi sunt parteneri, ci cărora le datorea-ză dobânda.

Dar eventuala duplicitate a lui Antonio ar fi în acord cu certa duplicitate a Veneţiei înseşi, căci oraşul ia credit cu dobândă de la locuitorii săi (şi încă o face, prin lege), iar cetăţenii veneţieni sunt forţaţi să dea credit cu dobândă, deşi biserica le-a interzis-o.

Shylock sancţionează duplicitatea:

"Ce lege-am încălcat, ca să mă tem

De judecată? Sclavii cumpăraţi

Îi folosiţi ca pe măgari [...]."

(Actul IV, Scena 1)

NOTA 7

Ultimul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol, Balduin al II-lea (1217-1273), strâmtorat financiar fiind, l-a predat unor negustori veneţieni pe fiul său, Filip, în chip de garanţie pentru un împrumut. Filip a fost răscumpărat, ulterior, de către regele Alfonso al X-lea al Castiliei.

La sfârşitul secolului al XVI-lea (timpul în care Shakespeare a scris Neguţătorul din Veneţia), interdicţia bisericească contra dobânzii la credit se afla în exerciţiu deplin, încă, deşi trecuseră, deja, circa 80 de ani de la Reforma declanşată de Martin Luther (afişase "Cele 95 de teze" încă din 1517).

De altfel, Biblia lui Martin Luther menţine Poruncile contra dobânzii la împrumut (am consultat o ediţie din 1912, pe internet, la adresa: http://www.biblestudytools. com/lut/), iar anglicanismul oscilează între luteranism şi calvinism, fără să se desprindă cu totul de catolicism.

Duplicitatea este duplicare; dubla măsură sugerează asfinţitul unui sistem de valori si zorii altuia - aceasta este răscrucea în care vieţuieşte Shakespeare, iar omenirea şi-a gasit, în geniul lui, pe cel mai calificat observator al acestei radicale transformări a lumii, al cărei părinte este Hillel.

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ INVALIDEAZĂ PORUNCILE CONTRA DOBÂNZII

Dar duplicitatea Veneţiei nu face excepţie de la celelalte oraşe-stat italiene, ba chiar însăşi Biserica a manipulat subiectul, acordând uneori credite cu dobândă, iar alteori, atunci când a avut nevoie să se împrumute ieftin, reconfirmând interdicţia asupra dobânzii, ca să-şi finanţeze Cruciadele.

Diferite metode de disimulare a dobânzii s-au dezvoltat în epocă, cea mai răspândită folosindu-se de schimbul între monezi diferite (împrumut într-o monedă, returnat mai târziu, într-o altă localitate, în altă monedă, la o paritate calculată să cuprindă şi dobânda).

În mod evident, dobânda conduce la dezvoltare economică.

NOTA 8

Începute în secolul al XIII-lea şi culminând în timpul lui Shakespeare, expediţiile de explorare ale europenilor, mai întâi terestre şi ulterior maritime, au stabilit contacte fructuoase între arii de civilizaţie anterior separate, cu multiple consecinţe:

- au generat mari profituri şi foame de capital;

- au condus la proliferarea creditelor, la dobânzi tot mai mari, acceptate în exuberanţa câştigurilor; ;

- au presat la deschiderea de case de schimb valutar pe cuprinsul continentului, reţea aflată la originea sistemului bancar; ;

- au prilejuit comparaţii culturale, au stimulat empirismul, raţionalismul şi spiritul pragmatic, încurajând un set de valori separate de rosturile religioase consacrate, la care, ulterior, au devenit alternativă, în zilele lucrătoare.

Biserica se comporta discriminatoriu, tolerând practica dobânzii în timpurile prospere sau la cei apropiaţi, dar fără să renunţe formal la interdicţii, pedepsind după cum îi convine, pe cine îi convine şi când îi convine.

Reforma poate fi considerată o mişcare îndreptată contra acestor duplicităţi, Martin Luther (1483-1546) avea convingerea că dobânda este inevitabilă şi, prin urmare, că trebuie permisă de legea civilă şi, mai apoi, separată de etica creştină, care, după cum Luther însuşi susţine, este un vis nerealist (asta, însă, nu-l împiedica, totuşi, să considere camăta un păcat grav).

Jean Calvin (1509-1564) mai face un pas către dezincriminarea dobânzii, considerând-o păcătoasă numai dacă este practicată pentru îmbogăţire, dar nu şi în cazul în care reprezintă un ajutor.

Henric al VIII-lea a legalizat dobânda maximă de 10% la împrumuturi, în 1545, Anglia fiind prima ţară creştină care a permis dobânda, prin lege (care, însă, a fost retrasă, şapte ani mai târziu).

Este meritul protestanţilor că au apăsat pe clanţa uşii către zilele noastre: Olanda a devenit centrul financiar şi comercial al lumii şi cel mai bogat stat al timpului abia după ce a legalizat dobânda; filosoful britanic Jeremy Bentham (1748-1832) a scris Întru apărarea cametei, în care a arătat că limitarea nivelului dobânzilor ucide iniţiativa.

Este momentul să ne facem bagajele, fără să uităm ceva prin noptieră şi să o zbughim prin crăpătura uşii întredeschise de protestanţi, ca să ne întoarcem în prezent, cu toate câte am strâns.

DISCIPLINA CONTRACTUALĂ

Lumea s-a reinventat: libertarienii deplâng că publicul continuă să îi privească ostil pe creditori, dar, din dispreţuiţi, excomunicaţi şi urgisiţi de lege, bancherii şi finanţiştii din ţările creştine - profesioniştii creditului cu dobândă - au devenit principala forţă de globalizare, dictând legi, dominând guverne, naţiuni, continente şi modelând Universul în baza "disciplinei contractuale" - o noţiune căreia îi atribuim un înţeles impersonal, dar, în realitate, funcţionează la fel de duplicitar precum interdicţia dobânzii de către Biserica Creştină la sfârşitul Evului Mediu.

NOTA 9

Între timp, Karl Marx (1818-1883) a preluat atitudinea antică şi medievală contra dobânzii, iar, după Lenin (1870-1924), omenirea a experimentat proprietatea obştească, ca să elimine funcţiile împrumutului cu dobândă, înlocuindu-l cu principiul subsidiarităţii - autoritatea oferă sprijin în cazul incapacităţii îndeplinirii comandamentului (principiu recomandat universal şi de Vatican, în 2011); dar cum ajutorul a fost acordat inclusiv în cazuri de împotrivire, iar comandamentele au purtat pecetea subiectivităţii centrale (coruptă, sub faţada angajamentului politic), eficienţa sistemului a intrat în declin şi dorinţa oamenilor să-şi recapete libertatea l-a îndepărtat.

John Maynard Keynes (1883-1946) a încercat aceeaşi crispare faţă de profitul adus de dobânzi şi a acceptat ideea lui Adam Smith (1723-1790) că guvernele trebuie să ţină sub control nivelul dobânzilor; după declanşarea crizei financiare mondiale în 2007-2008, laureaţii Premiului Nobel pentru Economie au revenit la astfel de idei, acceptând necesitatea intervenţiei statului pentru reglarea economiei, ceea ce a şi avut loc factual.

Dar, libertarienii, dimpotrivă, au acuzat intervenţia statului în activitatea de creditare ca fiind cauza declanşării crizei financiare mondiale, renuvelând ideea necesităţii de înnoire a codului etic - "etica obiectivistă" concepută de Ayn Rand (1905-1982), care promovează "egoismul raţional" -, prin care interesul şi profitul personal să fie acceptate drept valori morale pozitive (vezi Yaron Brook, op.cit.), cod în care probabil că trebuie descifrate declaraţiile deschise ale bancherilor americani anchetaţi în Congres, că sunt motivaţi de lăcomie.

Odată acceptat împrumutul cu dobândă drept necesar şi legal, în ecuaţie a rămas să fie calculat optimul raporturilor dintre om şi omenire, dintre individ şi colectivitate, dar noţiunile sunt confuze, căci sistemul financiar-bancar le reuneşte indiscernabil.

În principiu, bonitatea bancară este garanţie a conservării economiilor clientelei, motiv pentru care, atunci când băncile (semnificative ca valoare a depunerilor şi ca masă de clienţi) se află în pericol, banii populaţiei sunt confiscaţi (de la bugetul statului) ca să le salveze de la faliment (în cazul operaţiunilor de bail-out) sau, în mod cu totul paradoxal, sunt confiscaţi chiar banii depunătorilor (în cazul operaţiunilor de bail-in), ajungând la absurditatea evidentă că economiile colectivităţii sunt salvate prin confiscarea lor.

Legile care îngăduie astfel de operaţiuni, departe să mai ridice problema "păcatului" implicat în dobândă, ci ele deschid subiectul furtului explicit, la care creditorii sunt îndrituiţi.

Disciplina contractuală a devenit unidirecţională, ea îi vizează riguros pe cei împrumutaţi, dar îi exonerează pe creditori.

NOTA 10

Disciplina contractuală pe care o invocă repetat guvernatorul Mugur Isărescu trebuie privită nu doar ca expresie simplă, ci şi ca un ansamblu de doi termeni.

Al doilea se referă la "contract", care este o promisiune legală, iar noţiunea de "promisiune" antrenează întregul univers de noţiuni privitoare la buna credinţă şi încredere.

Prin urmare, reaua credinţă, intenţia de înşelare invalidează contractul, aşa cum clauzele abuzive din contractele bancare de credit au fost amendate de justiţie şi cum promovarea înşelătoare a creditelor în franci elveţieni a provocat intenţia de amendare a contractelor, prin promovarea legilor dării în plată şi a conversiei creditelor în moneda naţională.

La acest nivel de înţeles simplu se poate situa şi deznodământul Neguţătorului din Veneţia, întrucât Shylock încheiase contractul de credit, încă de la început cu rea credinţă şi intenţie, fapt pe care, la fel, Mugur Isărescu ar fi trebuit să-l remarce când a dat liber jocului de-a şoarecele şi pisica între creditaţi şi creditori.

CONCLUZII

Iniţial, am vrut ca textul acesta să nu includă concluzii personale.

M-am gândit că vă veţi aştepta să spun că ar trebui să revenim la respectarea Poruncilor contra dobânzii, din Vechiul Testament; dacă aşa vă aşteptaţi, atunci vă înşelaţi - ultimii 400 de ani ai omenirii nu pot fi şterşi din condei, nici dacă ar fi condeiul lui Shakespeare.

Aşa cum am anunţat de la început (în Cabala sau ceva mai vechi?), am scris textul doar cu intenţia să obţinem un tâlc istoric, moral şi religios al celor ce ni se întâmplă astăzi şi l-am scris în credinţa că, de fapt, l-aţi citit mai înainte, astfel că, în realitate, concluziile vă aparţin.

Susţin că textul îşi este concluzie proprie.

Un sprijin să susţin asta îmi dă eseistul englez John Middleton Murry (1889-1957), care a afirmat că Shakespeare nu a intenţionat să spună nimic prin Neguţătorul din Veneţia, nu a creat un întreg intelectual coerent, ci doar a făcut arta formală, ca să stimuleze emoţia.

Dacă asta va fi priceput din Shakespeare acest conaţional al lui, atunci, foarte bine, pot adopta şi eu acelaşi model.

Un alt sprijin mi-l oferă Mugur Isărescu prin afirmaţiile sale făcute în reuniunea publică cu bancherii noştri, de la sfârşitul lunii octombrie (2016): "Europa îşi vede de direcţia ei, iar noi rămânem la nişte discuţii primitive", îndemnându-i pe bancheri la "benevolenţă", în raporturile cu clientela, o clientelă pe care a definit-o explicit ca ignorantă.

Mi-a plăcut să mă cantonez în cadrul acestor discuţii primitive, în timp ce Europa îşi vede de drumul ei glorios.

Încă o dată, susţin că însuşi textul îşi este concluzie; dacă veţi continua lectura, atunci o faceţi pe proprie răspundere.

Adrian Vasilescu mi-a spus că, dimpotrivă, ar trebui să-mi formulez concluziile, iar din discuţiile cu colegii din Redacţia BURSA, a rezultat că şi-ar dori să fiu explicit.

Am să fac asta.

Cu încă o condiţie.

Vă rog să mă consideraţi nu autorul acestui eseu, ci un cititor care exprimă ceea ce el înţelege din text, la fel cum un altul va înţelege altceva - aşa cred că se cuvine să se dezvolte concluziile.

Iată-mi-le!

1. Dumnezeu pentru atei

Mare parte din această lucrare urcă la izvoare împinsă de suflul religios şi, prin urmare, poate fi considerată nerelevantă de către atei, ceea ce complică, un pic, lucrurile, în a admite că dobânda ar avea vreun tâlc.

Într-adevăr, Dumnezeu este nimicul.

Această teză care pare ateistă, şocantă pentru unii credincioşi, este, totuşi, un citat din Dionisie Pseudo-Areopagitul, aflat dincolo de orice suspiciune că ar fi fost ateu, căci se află la originea atitudinii ortodoxiei creştine (comună iudaismului antic şi islamismului secolelor XI-XII), care nu îngăduie ca trufia raţiunii să emită pretenţia că ar putea să îl cuprindă pe Dumnezeu în discurs.

Odată stabilit că, prin "Dumnezeu", nu ne referim la un existent din seria existenţilor cunoscuţi, El rămâne dincolo de ontologie, ca teorie a existenţei, atât pentru atei, cât şi pentru credincioşi.

Oricum, expresia "este nimicul" acoperă o autocontradicţie, aruncându-ne în indecizie, căci "este nimicul" şi "nimicul nu este" sunt echivalente.

Diferenţa o mai face doar ecoul sufletesc al experienţelor suprapuse factualului (trăirea sacrului), hrănind o procesare intelectuală fertilă, capabilă de miraculos şi magie, sensibilă la rostul şi frumuseţea vieţii.

Acesta este, totuşi, un punct de joncţiune între credincioşi şi atei, care nu a fost niciodată folosit, din cauza zadarnicei animozităţi militante dintre părţi.

NOTA

Ateii se regăsesc în numeroase idei ale exegezei iudaice, profund religioase.

Citez liber din studiul lui Moshe Idel (op. cit.): Îngerul Torei nu se numeşte Eliahu, cum cred unii, ci se numeşte Maghid şi nu preexistă studiului Torei, ci apare doar în cursul adâncirii în studiul Torei, ca să-i lumineze înţelesurile; există o singură sărbătoare Dumnezeiască - Sabatul -, sacrul celorlalte este generat de ritualurile omeneşti; "Pe Mine nu mă respecţi şi nici Tora nu studiezi; poţi să nu mă respecţi pe Mine, dar Tora trebuie să studiezi, pentru că în lumina ei mă vei găsi pe Mine."

Odată îndepărtată inutila dezbatere a subiectului existenţei/nonexistenţei lui Dumnezeu, pe credincioşi şi atei îi mai separă, în temeiuri, doar o nuanţă a trăirii lăuntrice (această idee ţine de islamismul tradiţional: ateii se disting prin ingratitudine, opusă veneraţiei practicate de credincioşi).

De altfel, definiţia pentru noţiunea de "Dumnezeu" pe care am formulat-o în Soluţia crizei (p. 85), am enunţat-o în termenii trăirii: "«Dumnezeu» este expresia simbolică a trăirii mai înalte (rezultat al îmbogăţirii vieţii cu sens, cu rost)".

Aşa cum am precizat acolo, "definiţia lui «Dumnezeu» se referă la înţelesul alocat noţiunii de "Dumnezeu" în cursul comunicării, iar nu la însuşi Dumnezeu, care nu poate fi definit (conform punctului de joncţiune dintre credinţă şi ateism).

Noţiunea astfel definită este acceptabilă pentru ambele părţi, în discursul despre rostul lumii noastre şi despre rostul nostru, al fiecăruia, "Dumnezeu" devenind cea mai ingenioasă procesare omenească - un anume "nimic" şi "totul" comun, învestit ca măsură a tuturor raporturilor noastre cu sine, cu altul şi cu omenirea, ceea ce evidenţiază că felul în care îl prezintă Biblia este exact.

Sub această viziune, textul pe care l-am scris poate fi fructificat nediscriminatoriu, ba chiar oferă o poartă pentru valorificarea enormelor elaborări culturale omeneşti milenare, religioase, cu care nu se poate compara niciun alt domeniu din preocupările noastre.

Astfel pregătită, concluzia mea devine simplu de formulat.

2. Sacralitatea contractului dintre oameni nu conduce la respectarea clauzelor lui

Noţiunea de contract are drept sinonime directe pe acelea de angajament şi promisiune, îndărătul lor, pe acelea de legământ şi făgăduială şi abia în al treilea strat, îi descoperim legătura cu noţiunea de jurământ - cea care pune în evidenţă că, în această relaţie între oameni care se reflectă în contract, este implicat un terţ: divinitatea.

Acestui terţ care este divinitatea, îi este încredinţată arbitrarea raportului contractual, înaintea oricărei judecăţi la vreun tribunal omenesc, pentru că este presupus nu doar că va fi fost martor invizibil la momentul încheierii contractului, ba chiar că este reperul permanent al paşilor celor care au ajuns să-şi promită reciproc, printr-un contract.

Ideea de drept, că validitatea unui contract este condiţionată de concordanţa clauzelor contractuale cu legile în vigoare, este congruentă cu originarea legilor în Poruncile divine (cel puţin, pentru lumea religiilor abrahamice pe care o cunosc, cât de cât).

Legile şi Poruncile fac aproape acelaşi lucru - normează raporturile dintre oameni, asigurând funcţionalitatea şi identitatea comunităţilor; în plus, Poruncile mai normează şi raporturile omului cu el însuşi, edificându-i personalitatea, astfel încât să fie compatibil cu viaţa în comunitate.

Dar diferenţa principală dintre legea omenească şi Porunca divină stă în sacralitatea acesteia din urmă; dintr-o altă perspectivă, Poruncile pot fi considerate locuri de întâlnire cu Dumnezeu, o perspectivă sub care este impropriu să mai fie privite legile, după ce protestantismul s-a resemnat în faţa distincţiei dintre cer şi pământ, ca fiind de neşters.

Prin urmare, afirmaţia "Un contract este un contract", operează o îngustare a participării la actul contractării, extirpând prezenţa terţului invizibil, a martorului divin - Cel care a formulat Poruncile pentru coeziunea ansamblului comunităţii şi este învestit să guverneze raporturile dintre noi şi cu noi înşine.

Expresia "Un contract este un contract" decapotează sacrul de peste lumea omului, strămutându-ne specia din cosmicul "Homo sacra res homini" ("Omul este sacru pentru om"), în haoticul "Homo homini lupus est" ("Omul este lup pentru om").

Diferenţa dintre ele este fragilă, graniţa este crepusculară: dacă operăm cu definiţia lui Mircea Eliade asupra sacrului, atunci ce reproş putem aduce acelora care văd în templu un potenţial spaţiu locativ? (Aceasta nu este o "ipoteză de lucru": în Kievul anului 1984, am văzut biserici ale căror cruci retezate de pe cupole fuseseră înlocuite cu antene de televiziune - înăuntru erau construite apartamente, rufele atîrnau la uscat, pe sfori întinse între turle).

Din sacrul contractului mai rămâne doar pudra care îl fardează în obligaţie fatală - "disciplina contractuală" - când, dimpotrivă, disciplina contractuală este condiţionată de caracterul sacru al raporturilor pe care le purtăm.

În alte cuvinte, "Nu te închina la chip cioplit".

Semnele de suicid ale sistemului bazat pe credit cu dobândă reclamă valorificarea moştenirii culturale primite de la predecesorii de bună intenţie, trăitori înaintea acestor ultimi 400 de ani ai omenirii.

Căci, odată ajunşi în fundătura acestei căi, încotro ne vom mai îndrepta să ne regăsim funcţionalitatea, ca omenire?

Pe ce repere?

Epoca modernă şi contemporană ne-a făcut să ne ignorăm obârşia, ne-a făcut să credem că întotdeauna a fost cum este acum şi că suntem legitimaţi de istorie, de natura umană şi de superioritate.

Aşa am crezut, dar se dovedeşte închipuire.

Opinia Cititorului ( 43 )

  1. Pe bune. Felicitari! Am citit pe nerasuflate, in 24 de minute. Astept volumul si o dedicatie serioasa pe el!

    1. Nu te-ai sufocat, nu? 

    Thomas Munzer a blamat dobinda... Cel mai comunist dintre reformatori... Statul socialist roman a admis-o, printr-o lege din 1966, dar a limitat-o, in contractele in care cel putin o parte era persoana fizica, la 6% pe an. O medie intre ultimul Munzer si al doilea Tudor...

    Venezienii erau saraci... Au strins doar 8000 de oameni, mai putin de jumatate condotieri, si nu din cei mai scumpi. Francezii au dispus de 20000 de soldati...

    1. condotier inseamna "contractor"... A propos de esentele si valentele contractului...

    Din sus de Nota 10 propozitia e beton.

    Luternismul se desprinde din catolicism de tot. Pentru carte cred ca trebuie sa intrebati un preot reformat din Cluj Farkas Utca (va recomand), documentatia o sa fie in maghiara dar tot e mai buna decat cea de pe net (consider eu).

    Ma lasati cu ochi-n soare ! Mai vreau episoade putine inca vreo 360. 

    1. Ce afiseaza Make in religie comparata nu e de pe internet. Iar cum o manevreaza denota experienta.

      Recunosc, dar este si de pe internet, pe alocuri.

      Luteranismul........ 

    Astea sunt reminiscente ale epocii planificate si socialiste.

    Unde este liberul arbitru, in gandirea si actiunile oamenilor ? 

    De ce vreti sa-i inrolati in diverse doctrine, religioase, economice ? 

    Oamenii pot face tot ce vor, pot conveni intre ei orice forme si relatii, inclusiv pe subiectul bani, si nu trebuie sa-i manipuleze si oblige nimeni la altceva. 

    1. Sile, sa iei cunostinta de istorie inseamna culturalizare, culturalizarea nu este indoctrinare, iar inlaturarea comunismului nu trebuie sa ne adinceasca in barbarie.

      Liberul arbitru nu exista la oamenii fara cunostiinte in domeniul in care aleg .Acestia sunt manipulati de cei care au cunostiinte economice dar nu au caracter pt a obtine profit de pe urma lor fara a imparti corect si riscurile.Ce liber arbitru are un om de la tara de ex care este mintit sa zicem de un medic sarlatan ca poate fi salvat de o operatie foarte riscanta iar omul da bani medicului si in final moare pt ca operatia era foarte riscanta si nerecomandata pt el ? Putem spune ca mortul e de vina pt ca a avut liber arbitru?Oamenii pot ce face tot ce vor intre ei dar in limita legii altfel transformam societateaintr-un urias experiment Zimbardo , vezi efectul Lucifer , pt ca din pacate natura umana e inclinata spre rau cand detine puterea asupra altora.Legea trebuie sa nu accepte contracte abuzive si imorale pt simplul motiv ca oamenii care se imprumuta nu sunt experti financiari .Nici Einstein nu le stia pe toate , nici macar in domeniul lui , iar alegerea contractuala care rapeste libertati si drepturi fundamentale ale omului e inacceptabila in societatile civilizate.

    Mulțumesc, Make! Am avut atâte dimineți frumoase datorită culturii și talentului tău.

    Fiecare e liber sa acceseze presa de care vrea,unul ,de ex: ''La Maruta'',''Acces direct'' sau alte asemenea nulitati iar altii pot lectura ceva mai consistent,cum ar fi articolul scris de Make.Daca s-ar face presa de nivelul acestui articol,poate am fi mai departe sau daca lumea ar cauta esntialul in spatele aparentelor....Felicitari Make,cu toate ca nu sunt 100% de acord cu tot ceea ce scrii!

    1. Te incredintez, in schimb, ca eu sint 100% de acord cu ceea ce scriu.

      Multumesc! 

      buna treaba ca esti de acord 100% cu ceea ce scri! de ce te opresti la "lumea religiilor abrahamice" si nu arunci o privire si asupra restului lumii (India, China, Japonia sunt o parte importanta a lumii moderne si a economiei mondiale; perspectiva animismului, hinduismului brahmanic sau budist, confucianismului sau a altor credinte religioase asupra dobanzii a fost si este/sau nu este de luat in sema?); perspectiva europeana "civilizata"-iudeo crestina- ne ajunge sa deslusim "talcul dobanzii"?

      In afara religiilor nasoreene ("abrahamice"), nu am cunostinte si nu dispun de limbajul specific (prin urmare, nici nu le pot gindi).

      Nu este vorba despre vreo prejudecata, este pura nestiinta. 

      Fiecare e liber sa acceseze presa care o vrea,iar unii sunt "liberi" si isi permit sa-si promoveze "presa" in proprile ziare.

      Make este de acord 100% cu ceea ce scriu.Pariu?  

      Ai pierde pariul 100%.

      As fi de acord sau nu as fi de acord cu ceva ce ar fi inteligibil, dar ceea ce spui nu este. 

      "Religia in istoria popoarelor lumii" de Tokarev. Partea a doua, cu monoteismul e slaba, e o carte comunista aparent misionar atee. Dar partea de inceput e superba, o sa va faceti o idee, autorul e specialist in religii primitive.

    Multumesc tuturor celor care si-au facut timp sa aprecieze lucrarea!

    1. N-a fost tocmai o corvoada... Mai impovarati-ne cu asemenea travalii, mai consumati-ne timpul astfel!

      Nu cred sa ma mai incumet la ceva echivalent.

      Am precizat in Episodul I ca nu o pot face mereu; in cazul acesta a existat o puternica presiune publica sa-l scriu si m-am simtit vinovat sa nu pot formula ecuatia problemei in termenii adecvati, temeinic, in conditiile in care asistam la lupta si invective (unele, chiar, mi-au fost adresate personal, cu toate ca nu am luat nici o pozitie). 

      Este cum am spus-o in introducere, textul doar astepta sa fie rescris, el a fost conceput de cititori. 

      Si mai e ceva (unii o stiu), discursul nu-mi este formula proprie de exprimare - drept compensatie, ieri, un regizor de film faimos mi-a propus sa transpunem eseul intr-un documentar.

      Sa vedem daca se face... 

      La urma urmei sinteti pictor, fotograf, se simte cum pipaiti cu ochii cuvintele, efectul plastic e pregnant in descrieri... De ce nu imagine si vorbe?!? Inca ceva, imi place vocea, sfatoasa si melodioasa... Ar trebui sa cititi textele din coloana sonora... O sinestezie, 50 shades of Make...

      Nu, daca va fi, atunci nu va fi un documentar erotic.

      ... dar insist asupra vocii, pentru miscarea din platou pot veni cu alte recomandari...

      Dezmeticeste-ma Make, ti-ai publicat cartea si acum ti-o explici sau doar ti-o promovezi.

      Parerea mea, despre carte (desi poleiala postacilor pe cateva fragmente mi se pare nesincera) este ca nu in fiecare zi avem ocazia de asa ceva; Magna cum laude, Make ; despre promovare, in cazul in care cartea nu este lansata, dimpotriva. 

      In Episodul I am explicat ca public lucrarea in serial si ca ulterior, o voi lega intr-o carticica.

      Astazi am publicat ultimul episod; carticica inca nu este tiparita, probabil ca va fi in primavara. 

      Pictor ! Merci ! sunt inginer si predau la fac. de Constructii, UTCB, sef de lucrari la Catedra de Management. Si "gioc" la bursa

    Mergand pe aceeasi idee, cred ca putem fi de acord si cu domnul Iliescu care ne spunea ca proprietatea este un moft. Daca nici dreptul de proprietate nu este unul sacru, ci doar unul care exista temporar datorita faptului ca statul il garanteaza, in momentul in care statul decide sa nu il mai garanteze, dreptul de proprietate nu mai exista. Pot exista alte puteri mai mari decat statul, cum ar fi alte state mai puternice care pot dobori guvernele si impune altele care sa impuna vointa acelor state, dar daca la un moment dat nici acele state puternice nu mai vor sa tina cont de dreptul de proprietate, si in general nu tin, atunci acel drept intr-adevar nu este decat unul temporar si stabilit prin decizii umane, nu unul sfant stabilit de vreo divinitate.

    Iar cum divinitati atotputernice nu exista, fiindca daca ar fi existat si si-ar fi impus vointa atunci nu ar exista incalcarile contractuale de care spuneati, nu putem ajunge decat ca intr-adevar pentru om, omul este lup. Asta pentru alte natii. Pentru roman, omul este leu. :) 

    De fapt, si dreptul de proprietate nu este altceva decat tot un lucru garantat in baza unui contract. 

    Concluzia mea este ca niciunde in lume nu exista si nu a existat niciodata nimic sfant pur si simplu. Exista lucruri sfinte doar daca oamenii au incredere in acele lucruri ca fiind sfinte. 

    Daca cei care s-au imprumutat in franci si au ramas pe drumuri ar fi vazut o multime de banci dand faliment si o multime de bancheri aruncandu-se de la etaj de disperare, probabil ca ar fi avut alte opinii fata de contractele pe care le-au incheiat. Daca insa vad ca altii castiga enorm iar ei raman pe drumuri, isi schimba total opinia cu privire la justetea si "sfintenia" contractelor pe care le-au incheiat. 

    1. Pentru roman, omul este leu.  

      Ar fi fost bine sa fie euro;s-ar fi bucurat romanasul, leul este slabut in raport cu euro. 

    Daca ne gandim ca interdictia din Iudaism si islam se refera doar la persoane fizice si creditarea acestora dar si a persoanelor juridice a dus la un deficit comercial extern de 24 mld si un deficit de cont curent de 17 in 2008 cu consecintele pe care le stim, eliminarea creditarii pers fiz. cu exceptia doar a unor cazuri umanitare cu dobanda subventionata ar fi redus mult bula comerciala, economica (de ex. in constructii), deficitul si repercursiunile firesti. Companiile si-ar face socotelile si ar lua credite tinand cont de puterea de cumparare bazata doar pe economii. In fond, in anii '90 un apartament de 2 camere a variat de la 1000 la 20000 $, in '95 era vreo 7-10 mii, se putea lua din salariul pe 3-5 ani.

    1. Iudaismul interzice dobinda perceputa de la evrei. Islamul interzice orice dobinda. Ulterior, aplecarea spre comert in spatiul iudeo-musulman a cautat si gasit subterfugii de face profit. Dobinda, ca si cistig la o investitie, e licita.

      In Ezechiel 18:13 unde se interzice dobanda fara sa indice catre cine, Israelitii intrasera recent in Canaan, convertisera o parte din bastinasi si le adoptasera limba (limba oficila a statului Israel este in fond o forma moderna a cnaanenei). In documentare prezentate de Viasat History si alte posturi, arheologi israelieni dezgroapa vestigii din acele vremuri si doar in o parte a localitatilor nu gasesc oase de porc, doar in o parte a mormintelor, alaturi de idoli canaaneeni omniprezenti apar si mice temple din Ierusalim din piatra sau terracota. Dealtfel in mai toate capitolele din Vechiul Testament Israelitii vietuiesc laolalta cu alte neamuri si din nefericire le urmeaza naravurile , inclusiv religioase, Baal, idolatria etc., acest lucru fiind prezentat drept cauza a deselor pedepse pe care li le aplica Yahve din cand in cand. Numai daca ar fi sa-l privim pe preainteleptul, prealuminatul si preacosmopolitul rege/imparat Solomon. Iar in ziua de azi... iau si dau evreii cu dobanda la alti evrei...

    Apreciez munca dvs dl MAKE!

    Eu cunosc bine biblia! Stiu si ceva din Talmud. Am incercat sa prin logica dvs. si scopul! Cu ce ne ajuta ca stim de unde si cine a inventat dobanda!? 

    Intr-o lume a binelui si raului este posibil orice intre oameni! 

    Un proverb al lui Solomon visavis de credite spune: Nu fi din cei care isi strang mainile (contracte), sau din cei care sunt garanti pentru datorii. Daca nu ai cu ce plati, de ce sa ia patul tau de sub tine! Proverbe 22:26-27  

    Nu cred ca e pacat sa dai sau sa iei imprumut, cu orice dobanda, dar e bine sa cascam ochii inainte de a face un credit!

    Scopul legii lui Moise a fost sa arate ca omul nu este in stare s-o respecte, si a fost data exclusiv pentru evrei. Si azi avem legi! De ce ne trebuie legi? Fiindca fara legi ne-am manca intre noi! 

    1. M-am gindit ca unii dintre noi isi doresc sa aiba intelesuri ceea ce fac.

      La asta ajuta, de exemplu, sa cunosti felul in care a fost generata dobinda la imprumuturi. 

      Sigur ca pare echivalent cu a cerceta ce inseamna sa dai firimituri vrabiutelor - nu-i mare scofala. 

      Dar, creditul este definitoriu pentru sistemul in care traim si a-i cerceta intelesul mi s-a parut de mai mare importanta decit problema vrabiutelor.

      Bineinteles, este relativ la interesul care te anima - vrabiutele sint mult mai dragalase. 

      Adica prima fraza...

      Make, MA te pune la punct: 

      post 11.1 M-am gindit ca unii dintre noi isi doresc sa aiba intelesuri ceea ce fac. 

      iar vorbesti 'a la Bucuresti; romaneste, corect ar fi: M-am gindit ca unii dintre noi isi doresc sa aiba intelesuri in ceea ce fac... sau: M-am gindit ca unii dintre noi isi doresc sa inteleaga ceea ce fac. 

      Eu chiar nu am "intelesuri" despre ceea ce ai vrut sa zici. 

      Sincer regret ca te pui intr-o astfel de ipostaza , caderea din inaltele sfere ale cartii care ne-o prezinti, cu astfel de fraze, este de neanteles.

      Nu m-as supara sa fiu eu cel novice. 

      Atunci, nu te supara.

      Lucrurile facute pot sa aiba sau pot sa nu aiba inteles. 

      Unii isi doresc sa aiba intelesuri ceea ce fac.

      Asta este o exprimare corecta, a unui gind simplu; iti recomand sa ma creditezi cu proprietatea exprimarii; cind nu intelegi, intreaba. 

      "...ale cartii care [!] ne-o prezinti, cu astfel de fraze, este de neanteles [!]"

      Lasa catedra, treci in banca! 

      Mi-a placut ideea, nevoia de intelesuri. Make stie sa vorbeasca si sa scrie, eu stiu ca stie, el stie ca stiu.

      Make stie ca stie si stie ca nu stie .Unii comentatori nu stiu si nici nu-i intereseaza dar comenteaza ca profesori de gramatica intelesuri de etica , filozofie , economie , :)) Daca ar fi simplu de descifrat sensul unor texte nu am fi in top la analfabetism functional .Cand textele necesita si un anumit nivel de cultura deja pt unii devin limbi straine :) Si totusi comenteaza ca profesori de gramatica :)))

      Si tu ai avut dreptate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Digitalizarea României”
csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

05 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9264
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8175
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0450
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8439
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.7076

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro