AFEER:"Se distruge piaţa de energie prin OUG119 şi modificările aduse proiectului de lege în Senat"

V.G.
Macroeconomie / 3 octombrie

"Se distruge piaţa de energie prin OUG119 şi modificările aduse proiectului de lege în Senat"

Asociatia Furnizorilor de Energie din România - AFEER, ce reuneşte 37 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piaţa de energie electrică şi/sau de gaze naturale, care asigură furnizarea energiei atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenţi economici care activează în România, cu o cotă de piaţă de circa 90% din consumul final de electricitate şi 65% din consumul final de gaze naturale, îşi exprimă maxima îngrijorare faţă de situaţia actuală de pe piaţa energiei din România, arată un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

"Se distruge piaţa de energie prin OUG119 şi modificările aduse proiectului de lege în Senat!", transmite sursa citată.

"Atragem atenţia că OUG 119/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, cu modificările aprobate de către Senat la proiectul de lege de aprobare a OUG, va crea disfuncţionalităţi şi mai mari, aproape insurmontabile, în activitatea operatorilor din întreg sectorul energetic, cu riscul de a distruge funcţionarea pieţei energiei. Situaţia în piaţa energiei va fi una dramatică, dacă nu va exista o transparenţă şi o consultare reală a participanţilor la aceasta, in special prin vocea asociaţiilor de profil, la dezbaterile din cadrul Comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, respectiv o clarificare şi modificare a unor prevederi legale", afirmă Dl Laurenţiu Urluescu, Preşedinte AFEER.

AFEER declară că a luat act de modificările aduse în Senat la proiectul de lege şi apreciază că punerea în aplicare a noilor prevederi legale va crea probleme şi mai mari şi costuri suplimentare din partea furnizorilor, precum şi a altor operatori din piaţa energiei.

"Dorim să subliniem, încă o dată, că sunt necesare măsuri de sprijin pentru o serie de consumatori, care au reală nevoie. Este bine că se acordă sprijin consumatorilor vulnerabili, spitalelor, instituţiilor de învăţământ, de cultură, bisericilor, înţelegem demersul senatorilor în acest sens. Nu este însă clar modul de aplicare a acestor măsuri. Furnizorii au nevoie de timp pentru a se pregăti şi a aplica noile prevederi, dar, mai ales, este necesar să li se pună la dispoziţie o serie de date care sa le permită aplicarea noilor prevederi, cum ar fi lista familiilor cu trei sau mai mulţi copii, beneficiare ale plafonării", adaugă sursa citată.

De asemenea, este necesar ca autorităţile statului să pună la dispoziţia furnizorilor date legate de activitatea companiilor. De exemplu, de plafonarea preţurilor beneficiază şi farmaciile. Dar, cele mai multe dintre acestea funcţionează în spaţii închiriate de la persoane fizice sau juridice. În portofoliul furnizorilor un astfel de loc de consum nu apare că este farmacie! Şi exemplele pot continua. Doar o instituţie a statului poate afla sau poate să aibă acces la aceste informaţii şi este absolut necesar să le pună la dispoziţia furnizorilor, pentru ca furnizorii să poată respecta legea şi să emită o factură corespunzătoare unui astfel de consumator.

La Senat s-a adoptat şi prevederea conform căreia furnizorii care au în portofoliu cel puţin 100.000 de clienţi şi un consum de cel puţin 500 GWh în anul 2021 sunt obligaţi să cumpere 70% din necesarul de energie prin contracte bilaterale pe minim 3 ani.

"Măsura se doreşte a fi în sprijinul consumatorilor, dar, în realitate, nu este chiar aşa! În prezent, ne confruntăm cu preţuri la niveluri istorice record. Şi, ca să respecte legea, furnizorii vor fi nevoiţi să achiziţioneze energia exact intr-un moment de preţuri record. Practic, prin această prevedere legislativă, autorităţile" îngheaţă" pentru 3 ani preţurile uriaşe din prezent! Preţul pe piaţă poate să scadă în perioada următoare, însă în contractele încheiate pe 3 ani, va rămâne fixat preţul record. Şi aceasta în condiţiile în care autorităţile statului nu recunosc decât un preţ mediu de 1.300 lei/MWh, potrivit OUG 119/2022", mai transmite AFEER.

"Am semnalat deja că, de la 1 septembrie, de când a intrat în vigoare OUG 119/2022, nu s-a încheiat niciun contract semnificativ pe termen mai lung (pe o săptămână, o lună sau un an) pe platformele administrate de OPCOM! Iar pe piaţa spot (PZU - Piaţa pentru Ziua Următoare) preţurile depăşesc constant 2.000 lei/MWh. În plus, furnizorii sunt obligaţi să cumpere energie pentru portofoliul de clienţi din anul 2021, în condiţiile în care orice client, casnic sau industrial, se poate muta la alt furnizor în 21 de zile. Din anul 2021 până în prezent, un client îşi putea schimba furnizorul de câteva zeci de ori!", adaugă asociaţia.

O altă prevedere se referă la obligativitatea producătorilor de a vinde 70% din energia electrică produsă doar prin contracte bilaterale negociate direct, adică în afara pieţelor centralizate, cu cantităţi si preturi complet netransparente; cum legislaţia nu detaliază, înseamnă că toţi producătorii - mari si mici ba chiar şi prosumatorii sunt obligaţi să vândă 70% din energia produsă către furnizori, distribuitori, Transelectrica şi marilor consumatori.

Totuşi, pentru sistemul energetic naţional (SEN), poate cea mai gravă prevedere este cea referitoare la supra-impozitare sau, aşa cum este definită în OUG 119/2022, "contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică".

"Această suprataxă de 98% lasă, practic, operatorii care desfăşoară activităţi de tranzactionare , o dată în plus, fără bani! Un procent de doar 2% din diferenţa între preţul cu care se achiziţionează energia electrică sau gazele naturale şi cel cu care se vinde nu acoperă costurile. Mai ales atunci când energia electrică sau gazele naturale sunt importate. Numai costurile financiare si cu rezervarea de capacitate de import depăşesc acest procent, fără a adăuga şi alte costuri pe care le au importatorii! În aceste condiţii este greu de presupus că se va mai importa. Iar aceasta in situaţia in care, de câţiva ani, România este importator net atât de energie electrică, cât şi de gaze naturale. Fără aceste importuri, mai ales în perioada de iarnă, întregul sistem energetic va avea de suferit. Sau vor avea de suferit consumatorii, pentru că nu vor fi suficiente gaze naturale sau energie electrică pentru toată lumea, aşa că unii vor fi obligaţi să isi reducă consumul sau să închidă", mai spune asociaţia.

Potrivit AFEER, un demers de apreciat al Comisiilor de specialitate din Senat, de a invita la dezbateri reprezentanţii asociaţiilor de profil, s-a dovedit a fi, din nou, fără rezultate. Aspectele semnalate şi propunerile noastre nu au fost luate în considerare. "Nutrim speranţa că la dezbaterile de la Camera Deputaţilor vom fi trataţi ca un partener de dialog real şi că propunerile noastre vor fi luate în considerare pentru că ele vin din experienţa si dorinţa furnizorilor de a avea o reglementare clară si uşor aplicabilă, pentru a se evita neclarităţile, confuziile si in final a se evita un haos pe piaţa de energie!", adaugă membrii asociaţiei.

Aceştia au prezentat un tablou cu efectele negative ale OUG 119/2022, care se aplică de la 1 septembrie:

-Nu se fac tranzacţii forward nici de energie electrică, nici de gaze naturale;

-Costurile capacităţilor de import au scăzut la jumătate (ceea ce arată lipsa de apetit a furnizorilor pentru importuri);

-Băncile nu mai acordă credite în domeniul energiei;

-Risc de blocaj financiar la furnizori;

-Furnizorii sunt reticenţi în ceea ce priveşte ofertarea de clienţi noi şi prelungirea contractelor existente.

-Blocarea comercială a importurilor de energie electrică şi gaze naturale în prag de iarnă;

-Cantităţi mari de energie sunt scoase forţat din platformele de piaţa centralizata care este transparenta, ceea ce duce la scăderea lichidităţii pieţei si lipsa unui preţ de referinţa corect;

-Se induc costuri suplimentare si se îngreunează activitatea furnizorilor;

-Se pune presiune pe bonitatea operatorilor din piaţă, ca urmare a întârzierii decontărilor la schema de sprijin;

-Prevederi legale neclare, fără un proces real de consultare a actorilor din piaţă la emiterea de noi legi;

-Nu se răspunde la solicitările de clarificare; sunt numeroase solicitări (mesaje, scrisori etc.) de clarificare a prevederilor OUG118 şi OUG 27 la care încă nu s-a răspuns;

-Creşterea taxării pe producţie şi expunerea la hedging financiar afectează puternic producătorii;

-Pe partea de tranzacţionare, principala problemă e aplicarea retroactivă a taxării, pentru tranzacţii forward făcute cu mult timp în urmă;

-Taxarea cu 98% din marja brută face comercial imposibile activităţile de import - export, deoarece costurile aferente acestor activităţi - de transport, financiare etc. - depăşesc cu mult 2%. În nicio ţară europeană nu există o astfel de suprataxare ca în România, care riscă să ajungă o ţară de tranzit;

-Taxarea cu 100% a exportului, în condiţiile în care România este net importator este un nonsens şi va duce la creşterea apetitului ţărilor vecine să aplice acelaşi lucru, ceea ce, pentru România, va fi dezastruos, pentru că nu se vor mai putea face importuri deloc.

-Impozitarea "traderului" este, de fapt, impozitarea tuturor participanţilor din piaţă, care au activitate de trading;

-Limitarea calculelor de decontare la 1300 lei/MWh, vădit sub preţul pieţei, duce la o pierdere "din start" cu orice MWh furnizat la consumatorii ce beneficiază de plafonare;

-Alt mecanism de facturare înseamnă schimbarea din nou a sistemului informatic, costuri suplimentare şi neclarităţi pentru consumator;

-Neclaritatea prevederilor OUG va duce din nou la neînţelegeri ale facturilor şi încărcarea birocratică a centrelor de relaţii cu clienţii.

Potrivit estimărilor asociaţiei, prin aplicarea prevederilor legislative anterioare (fără OUG 119/2022), statul ar urma să încaseze din sectorul energetic cel puţin 42 miliarde de lei şi conform declaraţiilor proprii ale diverselor autorităţi ar trebui să ramburseze aproximativ 30 miliarde de lei pe întreg anul 2022. De notat că, până în prezent, s-au decontat doar 4 miliarde de lei către furnizori, declară AFEER.

Un lucru este cât se poate de clar: plafonarea se face pe banii furnizorilor, dar şi ai băncilor. Mai nou, senatorii au extins plaja de consumatori care vor beneficia de măsuri de sprijin, tot cu aportul furnizorilor, care, dacă nu vor primi urgent banii care li se cuvin, riscă să intre în incapacitate de plată.

"Dorim sa completam informaţiile apărute in ultimul timp in spaţiul public ca unul dintre furnizorii mari este într-o situaţie financiara dificila: nu unul, ci majoritatea furnizorilor sunt în corzi; in principal datorita nedecontării de către stat la termenul stipulat in lege a schemei de ajutor pentru consumatori. Astfel, s-a ajuns in situaţia in care orice bobârnac îi poate duce în prăpastie. Se poate ajunge la un blocaj general în toată piaţa, precum şi la nedorite măsuri de raţionalizare, prin reducerea consumului si chiar de deconectare a unor consumatori", declară furnizorii.

În contextul creşterilor explozive ale preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, AFEER consideră necesare măsuri pentru sprijinirea consumatorilor atât casnici, cât şi non-casnici. Toate acestea, însă, fără a induce pierderi nejustificate furnizorilor şi implicit a afecta companiile din energie.

AFEER militează şi solicită ca Legea care va aproba şi modifica OUG 119/2022, lege ce va guverna piaţa de energie, să fie echitabilă, să asigure o competiţie corectă, să fie compatibilă cu reglementările europene. De asemenea, insistă asupra necesităţii adoptării unor norme de aplicare a prevederilor actului normativ, complete şi clarificatoare, care să acopere în mod justificat şi echitabil aspectele semnalate de noi şi noile modificări ce vor fi aprobate în Parlament.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Este imposibil sa servesti interesele straine,

    si sa aperi si interesele nationale,

    Dumnezeul sa ne ajute  

    O nucleara peste senatul asta ar fi un castig, nu o pierdere! Mai rar asa iresponsabili!

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9211
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6615
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9963
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7073
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.9159

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro