CĂUTARE (961)

parchetul european
Amazon, implicată într-un caz de fraudă vamală în Italia

Amazon, implicată într-un caz de fraudă vamală în Italia

S.B.Companii / 25 noiembrie 2025

Poliţia italiană a descins luni în două locaţii ale Amazon, în cadrul unei anchete tot mai ample privind presupuse fraude vamale şi fiscale legate de importuri chinezeşti, au declarat trei surse apropiate investigaţiei, informează news.ro....

Reforma pensiilor speciale - blocată de CCR

Reforma pensiilor speciale - blocată de CCR

George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 12 noiembrie 2025

Mijlocul toamnei calendaristice a consemnat o tensiune economică şi politică vizibilă, la nivel naţional, în care stabilitatea financiară depinde de echilibrul fin dintre deciziile Guvernului, evoluţiile macroeconomice şi reacţia pieţelor. Prima...

Diana Şoşoacă, inculpată oficial pentru 11 infracţiuni

Diana Şoşoacă, inculpată oficial pentru 11 infracţiuni

A.B.Politică / 6 octombrie 2025

Europarlamentarul Diana Şoşoacă a fost pusă oficial sub urmărire penală pentru un total de 11 infracţiuni, între care lipsire de libertate în mod ilegal, negarea Holocaustului, promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid şi ultraj,...

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0965
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur679.5488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo