Economia Statelor Unite va înregistra în 2020 o creştere economică "solidă", de 2,2%, şi un deficit al bugetului federal de 1.015 miliarde de dolari, potrivit estimărilor Comisiei de buget a Congresului, care este bipartizană, transmite Reuters.
Deşi economia va avea o bază solidă în 2020, care este an cu alegeri prezidenţiale, Comisia a notat că există condiţii pentru "o inflaţie şi dobânzi mai ridicate, după un deceniu în care acestea s-au menţinut, în medie, la un nivel scăzut".
Potrivit sursei citate, în 2020 vor fi observate aprecieri ale inflaţiei şi ale dobânzilor, care vor continua până în 2022, înainte de a se tempera în 2023, arată estimările.
În previziunile economice şi bugetare actualizare pentru viitorul deceniu, Comisia afirmă că cheltuielile de consum, stimulate de creşterea salariilor şi avuţia gospodăriilor, vor rămâne solide.
Dar deficitele bugetare vor fi în medie de 1.300 de miliarde de dolari pe an în perioada 2021-2030, un nivel pe care unii analişti îl consideră nesustenabil.
Estimările Comisiei se bazează pe faptul că legislaţia actuală referitoare la taxe şi cheltuielile vor rămâne în general nemodificate.
În 2009, deficitul bugetar al Statelor Unite a atins 1.400 de miliarde de dolari, în urma recesiunii severe declanşată cu doi ani înainte.
Deficitele masive consemnate în prezent vor continua în următorii ani, potrivit estimărilor, chiar dacă circumstanţele economice suntt mult mai bune şi ar trebui să fie ţinute mai mult sub control, potrivit unor numeroşi economişti şi decidenţi.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2020, 10:49)
M-ar interesa o raportare a datelor din acest articol la datele similare in cazul Romaniei sau , macar , o precizare a valorii bugetului federal ,care mi-ar permite sa calculez eu valoarea procentuala a deficitului .Comparatiile sunt intotdeauna relevante .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2020, 10:49)
M-ar interesa o raportare a datelor din acest articol la datele similare in cazul Romaniei sau , macar , o precizare a valorii bugetului federal ,care mi-ar permite sa calculez eu valoarea procentuala a deficitului .Comparatiile sunt intotdeauna relevante .
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.01.2020, 11:38)
Raportat la pib deficitele bugetare pare ok, ale Usa ,de 5-6la suta
Dar raportat la VENItURILE bugetare, care sunt în Ușă mici, ca procent din Pib fata de zona Euro, deficitele devin astronomice.