Florin Georgescu împotriva capitaliştilor fără capital (2)

Prof. dr. Adrian Severin
Cultură / 11 octombrie

Florin Georgescu împotriva capitaliştilor fără capital (2)

(Continuarea primei părţi)

Motto:

"Amicus Plato sed magis amica veritas."

28. În orice caz, formule precum "terapia de şoc", "statul minimal" sau "dereglementarea" au fost folosite de preşedintele României şi alţi lideri politici în anii 1996-2000 nu pentru că ele descriau vreo reformă care debuta atunci, ci pentru că astfel se urmărea marcarea faptului că unor guvernări calificate în occidentul euro-atlantic, la porţile ferecate ale căruia România bătea, drept "neo-comuniste" sau "cripto-comuniste", le urmează una sensibilă la doctrina aflată la temelia consensului de la Washington. Merită observat că negăsind în spaţiul carpato-danubian, precum în celelalte ţări central şi est europene, un partid comunist reformat, analiza schematică şi şablonardă a occidentului a promovat teza potrivit căreia aici puterea a trecut de la bătrânii comunişti la tinerii comunişti.

Fără mineriada din septembrie 1991 şi restauraţia de catifea din anii 1992-1996 (etichetată în Occident sub apelativul "patrulaterul roşu"), recurgerea la trucul discursului despre o politică aplicată pe când nu se vedea, pentru a fi văzută când nu se mai aplica, nu ar fi fost necesară. Aceasta nu trebuie să îl înşele pe cercetătorul ştiinţific făcându-l să confunde retorica cu politica şi să facă o legătură de cauzalitate între politici care nu au fost aplicate sau au fost aplicate cu un înţeles diferit în alte perioade istorice, şi simptomele unor boli economico-sociale apărute la distanţă de câteva decenii.

29. Oarecum la fel au stat lucrurile cu faimosul "spirit de la Snagov", din 1995, expresie care definea actul semnării de către toate partidele politice principale ale momentului, a unui acord vizând pregătirea ţării pentru aderarea la UE şi intrarea în NATO, acceptate ca ţinte de interes naţional şi obiect de consens naţional. Iniţiativa i-a aparţinut preşedintelui Ion Iliescu şi era inspirată de "Pactul de la Moncloa", din 1977, încheiat după moartea lui Franco şi adoptarea noii Constituţii a Spaniei, între partidele, sindicatele şi organizaţiile patronale spaniole, în scopul de a pune noul sistem economic şi social al ţării pe baze consensuale.

La întâlnirile care au pregătit înţelegerea de la Snagov, a fost prezentat şi un plan de reformă economică menit a pune în practică agenda naţională comună definită de participanţi; aşa numitul "Plan Postolache", la care de atunci s-a făcut mereu referire ca la principalul fruct al "spiritului de la Snagov". În realitate, acest plan, extrem de complicat în încercarea de a transforma "socialismul ştiinţific" în "capitalism ştiinţific", nu a fost nici asimilat nici acceptat de nişte partide cu ideologii şi programe diferite, tot ceea ce s-a convenit, şi nu a fost deloc puţin important, fiind unitatea obiectivelor strategice şi faptul că toţi semnatarii acordului, deci şi partidul prezidenţial, făceau parte din acelaşi sistem democratic ca rivale, dar nu ca inamice.

În consecinţă, nici o politică aplicată ulterior anului 1995 (de altfel, alegerile din anul următor au fost pierdute de preşedintele Iliescu, iar guvernarea a fost preluată de o coaliţie de trei coaliţii - CDR, USD, UDMR) nu a fost ghidată de "Planul Postolache", dovedit a fi inaplicabil ca fiind utopic, după cum nu s-a deplasat nici pe coordonatele reformei concepute de Consiliul pentru reformă, în anul 1990, din motive politice şi ideologice. În lipsa unei viziuni naţionale, chiar dacă obiectivele naţionale fuseseră fixate, după 1998 şi mai ales după 2000, într-un crescendo ce avea să atingă apogeul aproximativ în 2009, politicile economice româneşti (care nu mai aveau nici o legătură cu vreo idee de reformă) au urmat directivele instituţiilor financiare internaţionale, ale UE sau a partenerilor euro-atlantici ai României, stabilite potrivit intereselor fiecăruia, uneori contradictorii. Acestea din urmă au adus România în situaţia unei ţări capitaliste cu o suveranitate limitată (spre a folosi un eufemism) fără capitalişti autohtoni şi fără capital autohton (fie el privat sau de stat)

Dacă aceste adevăruri istorice nu sunt afirmate şi asimilate, cauzele bolii ale cărei simptome profesorul Florin Georgescu le-a identificat şi inventariat printr-un efort remarcabil, vor rămâne necunoscute şi astfel şansele găsirii unor remedii adecvate vor fi egale cu cele ale unui ceas stricat de a arăta ora exactă. (Un ceas care stă o face de două ori pe zi, dar nimeni nu ştie când sunt acelea.)

30. Profesorul Georgescu pledează în cartea sa pentru o impozitare mai severă de natură a permite corectarea crizei cronice în care se găseşte România, la frontiera statului eşuat.

O reformă a sistemului de impozitare este, într-adevăr, importantă pentru a determina schimbarea comportamentului capitaliştilor şi a pune în acord capacitatea lor de a face profit cu capacitatea societăţii de a folosi integralitatea resurselor sale spre a performa şi a obţine creşterea economică în folosul tuturor. Aşa calitatea capitaliştilor se poate schimba, dar este îndoielnic că se pot acumula capitalurile private româneşti în prezent absente.

Fără a intra în detaliile unei reforme fiscale (care ar trebui să includă, credem, o amnistie fiscală) de natură a permite o nouă politică de redistribuţie, ambele teme fără o legătură evidentă cu subiectul lucrării recenzate, dar care ar merita elaborarea unor studii de specialitate aprofundate, ne limităm la a observa că statul român actual are surse de venituri suficiente, principala sa problemă nefiind suplimentarea lor, ci debarasarea de incompetenţa şi corupţia care îl împiedică să colecteze fondurile la care este îndreptăţit, precum şi să le aloce şi cheltuiască în mod adecvat. Fără aceasta nici o reglementare şi nici un impozit nu va aduce vreo o îmbunătăţire în performanţele economiei şi în viaţa cetăţenilor. Nu impozite îi lipsesc elitei politice româneşti actuale, ci minte, suflet, voinţă şi onestitate.

31. Putem privi titlul cărţii - Capitalism şi capitalişti fără capital în România - ca pe o ipoteză, a cărei demonstraţie ar fi de găsit între coperţile acesteia (iar ipotezele sunt, după cum spunea academicianul Grigore Moisil, totdeauna corecte, doar demonstraţia şi, pe cale de consecinţă, concluzia putând fi greşite), sau ca pe o concluzie.

În primul caz, demonstraţia se cere continuată şi adâncită, iar în al doilea, concluzia se cere reverificată, prin luarea în considerare a unor cifre furnizate de statisticile oficiale.

Astfel, în anul 2019, 44% din cifra totală de afaceri a României au fost realizate de firme româneşti. În acelaşi an, profitul firmelor româneşti a fost de 7,8%, faţă de 3,7% la firmele străine. Desigur, nu se pot compara profiturile exprimate procentual realizate de firmele de restauraţie sau servicii auto, cu cele realizate în industria siderurgică sau în cea constructoare de maşini. Cifra nu poate fi, totuşi, cu totul ignorată când căutăm a afla dacă există capitalişti români şi dacă aceştia sunt capabili să acumuleze capital pe căi legale.

La finele anului 2019, în România erau înregistrate aproximativ 500.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi circa 900.000 de patroni. Cu certitudine, nu toate aceste întreprinderi erau active. De asemenea, multe declarau, probabil, zero profit, ceea ce ascundea, de fapt, activitatea în pagubă. Cercetarea efectuată de profesorul Florin Georgescu a evidenţiat şi împrejurarea că mulţi asemenea capitalişti români apelează la tot felul de trucuri pentru a nu-şi plăti datoriile, practicând, printre altele, evaziunea fiscală (care trebuie deosebită de frauda fiscală). Există şi tentaţia multor capitalişti români de a folosi capitalul şi profitul pentru a-şi petrece vacanţe de lux, a-şi cumpăra maşini de lux sau a-şi construi locuinţe de lux, aceasta reflectând o cultură patologică sau, măcar, păguboasă a "îmbogăţirii".

Şi totuşi, aceşti capitalişti români au creat şi menţinut, în anul 2019, numai în sectorul micro-întreprinderilor, aproximativ 884.000 de locuri de muncă. Fără capital financiar, acest capital uman nu ar fi putut rămâne funcţional. Iar aici vorbim şi despre pace socială şi dezvoltarea clasei mijlocii.

Prin urmare, există şi capitalişti români cu capital românesc; la acest capitol trebuind a fi incluse şi societăţile mari, cum ar fi cele din domeniul construcţiilor, transporturilor, comerţului, cosmeticelor şi agriculturii / industriei alimentare. Ei se află sub presiune, printre altele, din cauza concurenţei neloiale a capitaliştilor străini, pe care statul român îi favorizează. Nu numai că România nu oferă protecţie capitalului naţional, dar îl şi discriminează, folosind împotriva acestuia, aşa cum am menţionat anterior, şi arma justiţiei politizate.

Măsurile luate în contextul luptei împotriva pandemiei Covid 19, au lovit cu precădere în capitaliştii români, dintre care un număr important se află în sectorul hotelăriei, restauraţiei şi turismului. Aceştia nu au primit nici un fel de sprijin din partea statului pentru a-şi susţine activitatea de bază (în alte ţări au fost distribuite populaţiei vouchere pentru consum în restaurante şi cafenele); recunoaşterea şomajului tehnic a reprezentat o slabă compensaţie şi, în multe cazuri, nu a reuşit stabilizarea angajaţilor, care s-au refugiat pe unde au putut.

Liberalizarea preţurilor la energie îi loveşte de asemenea cu precădere pe întreprinzătorii români mici şi mijlocii, care lucrează cu capitaluri mici. În acest caz problema reală nu este liberalizarea, ci politica economică şi cea externă a statului român, care, deşi dispune de propriile resurse energetice, a ajuns să importe energie la preţurile cele mai mari din Europa, ca urmare a politicilor sale permisive pentru speculaţiile abuzive ale corporaţiilor multinaţionale pe piaţa energiei. În mod normal, nici un stat suveran nu îşi dovedeşte loialitatea faţă de aliaţi falimentându-şi capitaliştii naţionali. România este şi aici excepţională.

Într-o viziune de ansamblu asupra capitalismului, capitaliştilor şi capitalurilor româneşti, este posibil ca cifrele menţionate aici să reprezinte doar excepţii care confirmă regula unei economii, să îi spunem naţionale, fără actori naţionali. În orice caz, trebuie admis că, în domeniile strategice / critice, mai toate capitalurile private mari aparţin unor corporaţii străine. Chiar şi aşa, aceste excepţii relativizează teza cuprinsă în titlul cărţii şi, fără a-i anula neapărat mesajul, impune căutarea unor terapii care să ducă la împlinirea idealurilor sub semnul cărora s-a desfăşurat revoluţia din 1989-1991 şi tranziţia neterminată ce i-a urmat.

Reglementarea activităţii transnaţionalelor pe teritoriul României (nu supra-reglementarea, ci reglementarea la nivel adecvat), cu păstrarea regulilor concurenţei libere, dar şi loiale, ar putea, într-adevăr oferi oxigen capitaliştilor români şi stimula creşterea capitalurilor acestora. Unei asemenea reglementări nu i se opun "îmbogăţiţii tranziţiei", ci hegemonii globali şi oculta transnaţională care a fugit de sub orice control politic naţional şi care trebuie acum civilizată (adică pusă în slujba cetăţii) atât prin efort politic naţional, cât şi prin solidaritate politică în cadrul unei democraţii transnaţionale. Aici avem de a face cu o adevărată relaţie dialectică: România nu va putea reglementa eficient în favoarea capitalului naţional câtă vreme acesta nu este suficient de puternic spre a susţine statul în raporturile internaţionale, iar capitalul naţional nu va fi suficient de puternic câtă vreme statul român nu îşi va recupera capacitatea acţiunii suverane în raporturile internaţionale.

În ceea ce priveşte impozitarea (nu supra-impozitarea, ci impozitarea la un nivel şi în modalităţi adecvate) ea ar putea susţine consolidarea capitalului românesc numai dacă veniturile bugetare suplimentare astfel obţinute nu se duc, printre altele, pe achiziţii de armament de la corporaţiile străine ale complexului militar-industrial sau de terapii genice experimentale de la multinaţionalele Big Pharma, ci sunt dirijate, spre exemplu, către investiţiile în calificarea superioară a forţei de muncă şi realizarea flex-securităţii pe piaţa muncii.

În anul 1990 România avea doar o piaţă neagră şi capitaluri, mai mult sau mai puţin negre, depozitate la saltea. (La care ar trebui poate, de adăugat, banii gri ai fostei Securităţi, şi aceştia de scos la suprafaţă.) Era tot ce putea şi trebuia să valorifice într-un fel sau altul. În anul 2021, România dispune de capitalişti români care deţin capital românesc. Mulţi sau puţini, strategici sau (mai degrabă) marginali pe piaţă, aceştia sunt tot ceea ce se află la dispoziţia naţiunii române. A-i susţine este obligatoriu. Cum anume? Aşteptăm să aflăm de la profesorul Florin Georgescu şi colegii săi din rândurile elitei economiştilor români.

32. Dacă spaţiul consacrat de autor analizei trecutului şi prezentului este imens, capitolul privind remediile este foarte sintetic. În esenţă, ni se spune că România are nevoie de un nou proiect de ţară. Este perfect adevărat. Soluţia este astfel identificată cu acuitate: oricărui bolnav îi trebuie o schemă de tratament.

Întrebarea este în ce constă acea schemă? Care este reţeta în măsură să facă din România capitalismului de cumetrie dominat de legea junglei, un capitalism productiv pentru naţiune şi cetăţeni, în care capitalurile şi capitaliştii autohtoni să reprezinte forţa motrice?

Răspunsul complet este rezervat, cu siguranţă, pentru următoarele opusuri. Cel provizoriu este, însă, puţin deconcertant, deşi corect politic: intrarea României în zona euro.

Îndeplinirea condiţiilor pentru trecerea la euro ar presupune adoptarea şi aplicarea unor politici care a modifica structuri economice şi sociale, precum şi mentalităţi şi comportamente care împreună circumscriu şi explică eşecurile actuale ale naţiunii române. Aceasta ar putea echivala cu o nouă revoluţie.

O problemă majoră rezidă, însă, în aceea că nu doar România trebuie să se reformeze, ci şi UE, împreună cu zona euro, aflate într-o profundă criză de sistem. Fără reforma din urmă, orice pas către euro este o aventură acceptată în orb, care ar putea fi letală.

Am fost un adept al adoptării euro ca monedă naţională şi am considerat că acesta este un obiectiv politic, înainte de a fi economic. Astăzi, ţinând seama de degringolada în care se află UE, precum şi de discriminarea la care a fost supusă România în UE, cu consecinţele pierderii de suveranitate, sunt mai reticent.

În orice caz, observ că o transformare organică a României şi a UE pentru integrarea celei dintâi în zona euro, aşa cum şi-a dorit Florin Georgescu pentru trecerea României de la economia comunistă la cea capitalistă, ar dura cel puţin câteva secole. Accelerarea procesului ar putea fi susţinută politic şi ideologic, dar aceste argumente şi instrumente sunt considerate de profesorul Georgescu drept surse de necazuri, decapitalizare, indisciplină şi forme fără fond. "Din aceste dileme nu veţi putea ieşi!" - vorba lui domn Nae Caţavencu.

33. Nu am putea încheia această recenzie fără a aprecia bogata bibliografie care însoţeşte lucrarea. Nu este vorba doar despre publicaţii de azi, ci şi de unele de demult. Nu numai surse româneşti, ci şi străine. Nu numai opusuri economice, ci şi creaţii ale istoricilor, politologilor, criticilor literari, poeţilor. Nu doar tratate şi monografii, ci şi articole din presa faptului divers.

Tocmai de aceea este surprinzătoare absenţa referinţelor la lucrări ale unor autori consacraţi dedicate tocmai reformelor la care se referă atât de critic profesorul Georgescu. Unei viitoare ediţii a lucrării în discuţie, revăzută şi adăugită, îi va servi cu siguranţă luarea în seamă, printre altele, a monumentalei cercetări "Răzbunarea trecutului - capitalismul în cinci luni postdecembriste" (Ed. Economică, 2013), distinsă cu Premiul Academiei Române, avându-i ca autori pe economiştii Marin Dinu şi Teodor Brateş, sau studiul "Privatizarea - durerile facerii" (Ed. Economică, 1997), elaborat de Teodor Brateş, sau volumele "Economia României - sistemul de companii" (Ed. Economică, 2001) şi "Economia României - întreprinderile mici şi mijlocii" (Ed. Economică, 2002), avându-l ca autor pe profesorul Marin Dinu, la care aş adăuga, fără falsă modestie, ultima pe listă, cartea "Lacrimile dimineţii / Slăbiciunile Guvernului Roman" (Ed. Scripta, 1995), în care, am descris, oarecum la cald, istoria reformelor pe care, desigur cu contribuţia multor altora, dar şi cu o acerbă opoziţie, le-am iniţiat, coordonat şi aplicat, ca ministru al Reformei, în zorii tranziţiei României de la economia de comandă la economia de piaţă, cu gândul la un capitalism românesc robust, viabil, echitabil şi durabil, care să se bazeze pe capitaluri private româneşti şi pe capitalişti români.

34. Sunt cărţi a căror valoare stă în ceea ce cuprind şi cărţi a căror valoare stă în ceea ce nu cuprind. Cărţi valoroase prin învăţătura oferită şi cărţi valoroase prin erorile pe care îţi dau ocazia să le corectezi. Cărţi importante pentru că oferă soluţii şi cărţi importante pentru că oferă impulsuri la reflecţia care conduce spre soluţii. Cărţi inestimabile prin adevărurile pe care le demonstrează şi cărţi inestimabile prin aceea că îţi dezvăluie locurile unde nu se găseşte adevărul şi, de aceea, nu ai de ce să îl cauţi acolo. Cărţi care îţi arată drumul de urmat şi cărţi care îţi arată drumul de neurmat sau, în orice caz, de evitat.

Nu mă voi aventura în a încadra lucrarea profesorului Florin Georgescu în una dintre aceste categorii. Probabil aparţine mai multora.

Voi spune, doar, că la terminarea lecturii am rămas cu convingerea că teoria lui Thomas Piketty nu poate fi aplicată în România anului 2021, tot aşa cum teoria lui Karl Marx nu putea fi aplicată în Rusia anului 1917. Forţând lucrurile, Vladimir Ilici Lenin a produs nemăsurate suferinţe. Cu puţină răbdare, peste doar aproximativ un secol (ceea ce este nimic la scara istoriei), s-ar fi ajuns firesc la deznodământul prezis de Marx, chiar acolo unde raţionamentul său conducea, respectiv în SUA. Aşa cum se întâmplă în prezent. În mod similar, dacă nu ne vom precipita, este previzibil că peste maximum o altă sută de ani (astăzi istoria se mişcă mai repede), tezele lui Piketty vor prinde viaţă acolo unde vor exista condiţiile avute în vedere de el, respectiv în China.

La lansarea cărţii, unii vorbitori şi-au exprimat regretul că precedenta lucrare, de dimensiuni încă şi mai mari, dedicată studierii capitalului în România postcomunistă, ar fi rămas relativ neobservată, speculând că elaborarea celui de al doilea opus ar fi fost impusă de dorinţa de a atrage atenţia asupra celui dintâi.

În ceea ce mă priveşte, cred că ofensă mai mare pentru un autor decât ignorarea operei sale, este doar aceea de a-l acoperi cu laude de circumstanţă. Cu certitudine, Florin Georgescu nu merită nici asemenea laude, nici o asemenea ignorare. Dimpotrivă, trebuie luat în serios şi mesajele sale evaluate cu atenţie. Contribuţia unei "cărţi bune" se măsoară prin criticile care i se aduc cu bună credinţă, iar nu prin laudele aduse cu făţărnicie. În acest spirit ar fi de dorit să putem preţui efortul din care s-a născut cartea de faţă, nu aşa cum preţuim mierea şi zahărul, ci sarea din bucate.

Să adăugăm că, publicând opera profesorului Florin Georgescu, Editura Academiei Române reconfirmă reputata ei exigenţă în selectarea autorilor şi lucrărilor cărora le oferă girul respectabilităţii ei.

Orice carte, îi are drept autori pe cei al căror nume se află pe copertă, împreună cu cei nominalizaţi în cuvintele de gratitudine ale acestora, la care se adaugă totdeauna... Dumnezeu. El îşi aduce contribuţia prin criticii cărţii care o citesc şi o interpretează cu onestitate intelectuală, evidenţiind în ea mesaje şi profunzimi la care autorii formali nici nu s-au gândit. Sper că prin cele scrise aici am dus la îndeplinire (fie şi parţial) o asemenea misiune.

Prof. dr. Adrian Severin

9 octombrie 2021

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Articolele astea ar fi bine sa stea vreo saptamana pe site. Va multumim!

    Este meritoriu ca Florin Georgescu a incercat o analiza macroeconomica a unei perioade poate chiar eroice dar si haotica, tragica si avand drept rezultat distrugerea de valoare la nivelul unui razboi indelungat. Comenteaza aceasta carte Dl Severin unul dintre promotorii

    noilor politici economice de dupa 1990. 

    Dl Georgescu pe langa formatia de economist este si politician si nu are curajul de a se atinge de miturile care ascund realitati dure si perfide. 

    Caderea regimului din 1989 s-a infaptuit intr-un moment de cutremur geo politic pe continentul european si in lume care a culminat cu destramarea URSS 18 luni mai tarziu. Nemultumirea populatiei Romaniei si revolta ce a urmat ca urmare a unei politici dezastroase manifestata incepand de prin 1975 a dus la disolutia structurilor de conducere a economiei dirijate de activisti sau pseudo activisti fara prea multa stiinta de carte. In locul lor in tumultul revolutionar habarnistii bine sau rau intentionati au ajuns in posturi de conducere de la nivelul unei cooperative pana la marile ministere. 

    Nu se poate face abstractie de asa zisa politica de cadre a lui Ceausecu care a lasat Romania fara manageri profesionisti si fara specialisti cu experienta practica in comertul international, drept comercial sau finante si fara cunuoasterea in profunzime a tainelor economiei capitaliste. Alte tari precum Ungaria, Cehia si Polonia aplicasera inca 

    din anii 80 asa numite reforme economice aveau retele comerciale puternice atat in URSS cat si in Europa de Vest. 

    Noi nu am inteles ca frazele protocolare frumoase ascund interese economice care se  

    aplica fara scrupule si eliminarea unui concurent este de preferat. Desfintarea CAER a  

    decapitat cca 50% din exportul Romaniei si spre deosebire de alte tari estice nu am avut 

    flexibilitatea de a gasi formule tranzitorii. Pe scurt Romania a intrat intr-o perioada de haos care a reaprins si instincte de sorginte balcano otomane fiimd caracterizate prin furturi si deturnari de fonduri la un nivel inimaginabil. 

    Au urmat si masurile de asa zisa privatizare in masa care au descompus si mai mult economia, partizanatul politic rasplatit din placinta statului si acceptarea cu bratele deschise a pseudoinvestitrilor straini cu SRL cu capital de 100 Dolari care au implementat cu succes toate evaziunile posibile si in curand autohtonii au preluat noile tehnici.  

    Sunt multe de spus dar nu am de gand sa fac concurenta unei lucrari de specialitate.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2021
Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro