O POLEMICĂ AMICALĂHybris

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 august 2013

Hybris

Necunoscutul care îşi spune "Prazilianul", în câmpul comentariilor la "Polemica amicală" desfăşurată, în ziarul BURSA, din ultimele două săptămâni, o polemică purtată în jurul strategiei de relansare a pieţei noastre de capital, a revenit săptămâna trecută, miercuri seara, după orele unsprezece, cu un text complex, făcându-mi imposibilă replica imediată (de altfel, am observat mesajul pe la două noaptea).

Dar, nu ora târzie este primul motiv pentru care nu i-am dat replica pe loc, ci dificultatea unui răspuns care să îmbrăţişeze întreaga problematică pe care o ridica şi în acelaşi timp să-mi comunic propria perspectivă, astfel că vacanţa de Sfânta Marie a picat cum nu se poate mai bine, ca să mă regrupez.

"Prazilianul" cred că îmi cunoaşte sensibilitatea pentru antichitate şi mă "atinge" prietenos, intitulindu-şi intervenţia "Quot capita, tot sententiae" ("Câte capete, atâtea opinii"), făcându-mi loc între părerile legitime, iar nu ridicând din umeri dispreţuitor, cum o fac alţii, care îmi exilează concepţia în domeniul utopiei (dacă nu, chiar, al prostiei).

Deşi citatul latinesc ilustrează toleranţa la diversitatea de idei a dezbaterii democratice, trebuie să spun că nu se numără printre preferatele mele, pentru că induce o confuzie între politic şi ideatic; da, aşa este, în cazul votului politic democratic, nu există vreunul care să fie "mai cetăţean" decât altul, ci suntem egali, fiecare, cu oricare; există, însă, domenii în câmp teoretic (în filosofie, de pildă), unde, deşi nu poate fi apreciată drept "eronată" vreuna dintre concepţii (ci, fiecare exprimă adevărul filosofic, fie ele cât de absurde, aparent), totuşi unele nu mai furnizează mulţumitor răspunsuri pentru nedumeririle actuale şi de aceea, devin "istorie" (în fizică - drept un altfel de exemplu - teoria newtoniană este validă şi astăzi, dar a rămas mai îngustă comparativ cu teoriile einsteiniene şi cu toate că îi dăinuie caracterul admirabil, nu mai este "actuală").

Prin urmare, acest "război" purtat cu armele ideilor, este o înfruntare nu între validitatea celor două concepţii- concepţia "Prazilianului" şi concepţia mea cred că sunt amândouă valide, ilustrând opţiuni şi afinităţi diferite - ci între cuprinderea şi actualitatea lor.

Am folosit expresia, mai neobişnuită, de "război de idei", pentru că sensibilitatea mea se îndreaptă, de fapt, spre antichitatea greacă (nu către cea latină, epigonică), ca fiind mai apropiată de "izvorul de lumină" (desigur, antichitatea greacă prezintă originalitate, dar ea însăşi curge din izvoare mult mai vechi, pe care nu a ştiut să le valorifice integral); iar etimologia noţiunii de "polemică" trimite la "Polemos", un zeu grec al războiului (se înrudeşte cu Ares/Aris), soţ al zeiţei Hybris/Hubrys, zeiţa insolenţei, a exagerării şi pierderii contactului cu realitatea, a dezechilibrului, a umilirii celorlalţi pentru propria plăcere a celui puternic.

Grecii spuneau: "Când Hybris îşi arată faţa zâmbitoare unei cetăţi, soţul său iubitor [n.n. - Polemos] o urmează îndeaproape".

Prin urmare, această "polemică", chiar dacă "amicală", este un "război", succedând insolenţei şi dezechilibrului pieţei noastre de capital, a ruperii sale de realitate.

În înţelesul modern, "hybris" semnifică aroganţă, adesea asociată cu lipsa de smerenie, deşi nu întotdeauna cu lipsa de cunoştinţe.

Înainte să compar actualitatea şi lărgimea celor două concepţii despre piaţa de capital, mă voi strădui să răspund, puctual, subiectelor ridicate de "Prazilianul", folosindu-mă de numerotarea sa.

NUMEROTAREA PRAZILIANĂ

(i) - "..., opinez că ar trebui îndeplinite, fără întârziere, normele minime convenite la nivel european în domeniu", scrie "Prazilianul".

Absolut de acord.

Nu numai că nu am nici o obiecţie, ci militez să fie îndeplinite, pentru exact raţiunile indicate de "Prazilianul".

Pe de altă parte, nu am întâlnit niciodată vreo interdicţie europeană pentru acţiuni la purtător, tranzacţii directe şi piaţă informală.

Sugestiile europene prezintă avantajele pieţei regulate a titlutilor dematerializate, dar nu interzic existenţa unei altfel de pieţe, concomitente cu prima.

- "Experimentul nereuşit cu piaţa RASDAQ (care nu este nici piaţă reglementată, nici sistem alternativ de tranzacţionare) ...etc."

Aici, invoc istoria, ca să nuanţez: autoritatea pieţei, consultanţii săi americani de la USAID (decizia doamnei Sarah Ackerson) şi brokerii au constituit piaţa, ridicând două pretenţii contradictorii - pe de o parte, înfrângând legea, au avut pretenţia să listeze forţat societăţile privatizate în masă (şi aşa au şi făcut), fără să-i întrebe pe acţionari dacă şi-o doresc (sub pretextul că le "asigură" dreptul de tranzacţionare, drept parte a "protecţiei" cu care le-ar fi datoare piaţa); iar pe de altă parte, au ridicat pretenţia că societăţile listate, cărora le confiscaseră abuziv (fără nici un contract de delegare/externalizare) obligaţia serviciului de registrare a acţionarilor şi acţiunilor (decurgând din Legea 31/1990), să plătească serviciile confiscate şi în acelaşi timp, să se supună rigorilor "transparenţei".

Dincolo de miile de emitenţi care vor fi ignorat complet că sunt listaţi, desigur, această nesăbuită aroganţă ("hybris") a pieţei de capital a condus la ostilitatea managerilor - unii, pe bună dreptate, au continuat să presteze serviciile de registrare la care îi obligă legea, rezultând un talmeş-balmeş în registre paralele, cu evidenţe diferite între registrul pieţei şi registrele societăţilor şi Registrul Comerţului, încurcături care au prejudiciat însăşi activitatea economică reală.

Evident, unii emitenţi nu au raportat pieţei niciodată datele reclamate de rigoarea "transparenţei" şi neavând nici o relaţie contractuală cu ei, instituţiile pieţei nu au avut nici un mijloc de retorsiune; piaţa n-a folosit emitenţilor nicidecum, astfel că boala opacităţii a virusat-o iremediabil.

În pofida deraierii grave de la protecţia investitorilor, comunitatea pieţei i-a menţinut pe emitenţii indisciplinaţi în afişul Rasdaq, dezvăluind, astfel, fără putinţă de tăgadă, că pretextul "protecţiei drepturilor acţionarilor PPM" a fost o minciună şi că nimeni nu a urmărit decât propriul profit ("hybris").

La primele Adunări generale ale acţionarilor, după listarea pe Rasdaq, Registrul Român al Acţionarilor i-a şantajat pe emitenţi să le plătească serviciile de registratar, sub ameninţarea că nu le predă lista acţionarilor şi a deţinerilor.

Rasdaq-ul nu a fost un "experiment nereuşit", cum se exprimă "Prazilianul", ci complicitate stupidă a autorităţii pieţei la nesimţirea americanilor de la USAID, pe care nu-i freca dacă piaţa serveşte la ceva vieţii noastre economice, ci îi interesa, doar, să raporteze Congresului SUA un aparent "succes" în Balcani, ca să-şi salveze Agenţia, aspru criticată în acea perioadă.

Nu, nu a fost un "experiment nereuşit", ci o ilegalitate sfruntată, pentru care nu a fost nimeni tras la răspundere.

Ştefan Boboc, preşedintele CNVM de atunci, a intrat la pârnaie pentru altceva, nu pentru asta.

Ideea otravită că Rasdaq n-ar fi "nici piaţă reglementată, nici sistem alternativ de tranzacţionare", a blocat ani de zile gândirea CNVM, aşezată, astfel, în indecizie să-i precizeze statutul, chiar şi sub puternica presiune exercitată de Comisia Europeană.

În realitate, piaţa Rasdaq este concretizarea unor ilegalităţi care au făcut sistem şi este ea însăşi ilegală.

Problema unei ilegalităţi de acest gen se rezolvă simplu: îi dai un termen de graţie să intre în legalitate, după care, dacă nu a făcut-o, o desfiinţezi.

Cunosc, în detaliu, toate contraargumentele care, de fapt, invocă pretextul iniţial al naşterii forţate a Rasdaq - cum că ea ar asigura "dreptul de tranzacţionare al acţionarilor, în cadru organizat"; nu, nu este un cadru organizat şi de fapt, Rasdaq a confiscat dreptul de tranzacţionare al acţionarilor PPM.

Şi pe de altă parte, de ce ne tocmim, când avem o lege?!

Mai este de făcut o observaţie, în universul acestui subiect: spre deosebire de Rasdaq, piaţa informală este legală.

(ii) "Aşa cum pentru investiţiile în energie regenerabilă s-au creat facilităţi (nu insist asupra cuantumului acestora) ori aşa cum în prezent există preocupări pentru a stimula investiţiile în "tradebles", la fel şi cu stimularea implicării fondurilor [de pensii - n.n.] în piaţa de capital".

Cred că este nefericită comparaţia cu investiţiile în energie regenerabilă, pentru că energia regenerabilă este ea însăşi un exemplu dureros de speranţă înşelată, prin preţul de amortisment ridicat (există mori eoliene de energie electrică care nu reuşesc să-şi producă nici măcar electricitatea necesară propriei funcţionări) dar, mai ales, prin dificultăţile complexe pe care le provoacă fluctuaţia de producţie; cu doi ani în urmă, unul din marile oraşe americane a intrat în faliment, pentru că a mizat pe energie regenerabilă.

Totuşi, întorcându-mă la subiect, apreciez ca fiind îndeajuns de ironic să oferi înlesniri investitiilor unor entităţi - fondurile de pensii - care au vocaţia investiţiilor.

De ce să o facem?

Ca să justificăm remuneraţia administratorilor?

De ce-am mai făcut fonduri de pensii?

Ca parte a unei strategii de sporire a lichidităţii Bursei?

Ridic din umeri - da, putem să le oferim înlesniri, pe complicata strategie că potenţialele fonduri publice sacrificate (care, întodeauna se găsesc, în ultimă instanţă, în spatele oricărei înlesniri) s-ar eventual recupera din relansarea activităţii BVB, într-un "cerc virtuos".

Nu ştiu de ce privim fondurile de pensii drept "trădătoare" ale pieţei noastre de capital, iar nu drept ceea ce sunt - nişte fonduri de investiţii care au dreptul să discearnă că investiţiile prin BVB nu le avantajează.

Orice facilitate reprezintă un act administrativ; nu mă-nroşesc de plăcere în faţa actelor administrative, dar n-am nimic contra acelora cu rezultate benefice (mă întreb dacă asta nu-i o contradicţie în termeni), când toate celelalte posibilităţi vor fi fost epuizate.

(iii) - "Deşi conceptual agreez politica «prin noi înşine» trebuie să admitem existenţa în prezent a unor economisiri relative reduse în România, iar capitalul se acumulează totuşi în timp."

Recunosc că liberalismul mărturisit de "Prazilianul" ("prin noi înşine") mă incomodează - mă mişc greu în faţa oricărei doctrine politice, mai ales în faţa unei doctrine a treisferturilor de măsură, care-şi îngăduie compromisurile sub cuvânt că ar fi grijulie cu echilibrul în raporturile cu autoritatea administrativă, o doctrină cu potenţialul să coboare la jumătăţile de măsură ordoliberale, justificând, nemţeşte, orice trădare politică (desigur, crizele de epilepsie ale lui Dostoievski erau provocate de desacralizarea la care procedează socialismul, iar eu ţin la Dostoievski).

În schimb, aş fi entuziasmat dacă autoritatea de stat ar organiza o campanie de promovare a constituirii capitalului naţional, aşa cum a puces guvernul nostru, înainte de Primul Război Mondial.

- "Economisirea relativ redusă în România", se ridică la circa 45 de miliarde de euro (populaţie plus întreprinderi).

Este mult, este puţin?

Depinde "relativ" la ce.

Relativ la economisirea din Ungaria, de pildă, totalul economisirii româneşti este mai redusă nu cu mult, dar, "relativ" la populaţie, este de aproximativ trei ori mai redusă, din câte îmi amintesc.

Însă, "relativ" la media zilnică de tranzacţionare la BVB, de circa 10 milioane de euro, economisirea românească totală de 45 de miliarde de euro este imensă, este fabuloasă, este comoara din peştera lui Ali Baba.

Prin urmare, ignorarea acestei comori proprii pentru piaţa de capital, nu face decât se repete "eroarea" săvârşită de Ministerul de Finanţe, care ignoră puterea populaţiei să finanţeze statul şi nu deschide o piaţă funcţională de retail a obligaţiunilor de stat (ca să nu creeze băncilor dificultatea competiţiei cu economiile populaţiei).

Opţiunea pentru "măsuri prietenoase" de încurajare a fondurilor de pensii să investească la Bursă şi accentul pe speranţă în atragerea investiţiilor străine de portofoliu, dacă nu sunt însoţite de o restructurare a pieţei de capital, astfel ca ea să ajungă la un "contact epidermic" cu populaţia, nu reprezintă decât încă o formă de protecţionism oferită băncilor.

- "Cred că suntem conştienţi că România nu va deveni, din punct de vedere financiar, o oază de tip anglo-saxon, în sensul că finanţarea prin piaţa de capital să fie preponderentă (nu avem spiritul antreprenorial necesar)."

Îmi permit să mă aflu în dezacord cu afirmaţia că nu ne-am putea compara cu britanicii în materie de spirit antreprenorial.

Pe de o parte, britanicii îşi deplâng delăsarea propriei populaţii, care, numărând o cincime de milionari în pounds, preferă să se angajeze în afacerile întreprinse de străini mai puţin avuţi decât ei înşişi, decât să aibă iniţiativă (de altfel, nivelul de "business school", la Oxford, a decăzut datorită degradării "standing"-ului de educaţie cu care sunt admişi la cursuri tinerii studenţi, fără să mai vorbim că nu au nici un dor să înveţe şi se revoltă dacă le ceri să definească noţiunea de "profit").

În schimb, îmi amintesc cum, în primele zile ale Revoluţiei, unii de-ai noştri au făcut bani la Piaţa Universităţii, vânzând lumânări.

Nu pare prea înălţător moralmente, în schimb este admirabil antreprenorial.

De altfel, profesioniştii noştri emigraţi în străinătate sunt adesea preţuiţi, acolo, pentru că nu se împiedică de vreo dificultate tehnică, ci "se descurcă", prin iniţiative ingenioase.

În schimb, dincoace, acasă, sunt siliţi să "se descurce", într-un mediu corupt, care ucide valorile şi demobilizează iniţiativa.

A lua acest rezultat drept raţiune, este similar cu gestul marinarilor sovietici naufragiaţi pe insulă, care, după ce o violau noaptea pe singura femeie din echipaj, o afişau dimineaţa, la gazeta de perete, ca fiind curvă.

(iv) - "Neimplicarea investitorilor de retail are deopotrivă cauze structurale şi ciclice. Din prima categorie aş menţiona incultura financiară".

Aserţiunea săvârşeşte o confuzie comună, identificând ilicit "cultura" cu "educaţia" şi pe amândouă, cu cauzele structurale.

"Cauza structurală" a neimplicării investitorilor de retail este, de pildă, refuzul brokerilor să opereze ordinele prea scăzute valoric; sau taxele de succesiune care anulează valoarea moştenirii; sau distanţa prea mare până la o casă de brokeraj.

Lipsa educaţiei (sau a culturii) investiţionale nu înseamnă că potenţialul client al pieţei nu ar putea face calculul aritmetic al câştigului sau pierderii rezultate din tranzacţie, iar asta este de ajuns, pentru începutul iniţierii sale în piaţa de capital.

Pe de altă parte, recomand să discernem că noţiunea de "cultură" include şi gesturile de tranzacţionare (astfel că amplificarea tranzacţionării conduce la lărgirea culturii), în timp ce "educaţia" este un proces care se desfăşoară în şcoli (de pildă, ar fi greşit să concepem ziarului BURSA un rol "educaţional" - cum adesea suntem îndemnaţi -, pentru că acesta este inclus în rolul său cultural, pe piaţa de capital).

De exemplu, pe consultanţii americani de la USAID, i-aş acuza, mai degrabă, de lipsă de cultură financiară, decât de lipsă de educaţie financiară (asta, peste lipsa "structurală" de etică).

În perioada 1992-1996, lipsa de educaţie financiară a populaţiei nu a împiedicat dezvoltarea culturii investiţionale, tranzacţiile cu Certificate şi acţiuni tentând să devină un fel de "sport naţional", iar aceasta nu este o teorie care să se sprijine pe deducţii, ci o realitate istorică ignorată, mototolită, aruncată la coşul de gunoi al teoreticienilor, pentru că le surpă teoriile.

- "Apoi, pasivitatea acţionarilor reziduali este cauzată şi de faptul că acţiunile au fost dobândite gratuit - altfel priveşti o investiţie în care ai plasat propriile economisiri."

Acesta este un argument de natură psihologică (cel de mai înainte era doar de ordin subiectiv) şi oricât ar conta componenţa psihologică în evoluţia pieţei de capital, nu l-aş putea include printre cauzele "structurale" ale neimplicării investitorilor de retail.

Zicala populară "Ce-ai avut şi ce-ai pierdut" exprimă un mod de alinare în faţa pierderii, nicidecum nepăsare.

Suntem prea nevoiaşi să nu preţuim o valoare, indiferent că va fi fost dobândită aparent "gratuit" (în realitate, acţiunile PPM au fost distribuite drept răsplată pentru muncă).

Nepăsarea în faţa valorilor se manifestă, într-adevăr, la cei care se înavuţesc fără muncă, cărora, în virtutea vreunei învârteli, le curg banii pe burlan ("De haram i-ai primit, de haram i-ai dat" exprimă indecenţa îmbogăţitului peste noapte).

- "Nu aş promova ispita şi lăcomia ca şi catalizatori ai lichidităţii bursei; ispita şi lăcomia au mânat în luptă pe mulţi «investitori» nepricepuţi, care şi-au pierdut economiile şi care nu vor să mai audă de bursă. Lăcomia şi tranzacţionarea excesivă vor reapărea inevitabil peste un timp (considerabil), dar nu pe aşa ceva cred că se poate construi o bază sustenabilă pentru bursă. Investiţia raţională la bursă cere un anumit grad de sofisticare."

Să nu scoatem din context: am invocat "ispita şi lăcomia firească " drept temei pe care să fie construită piaţa, ca să-i subliniez procesul natural, realist, în opoziţie cu artificialul temeiului "voinţei" necesare "din partea tuturor actorilor relevanţi", recomandat de "Prazilianul".

Scoţându-le din context, bineînţeles că afirmaţiile mele sunt criticabile şi mă fac de râs (în întreaga replică de faţă, m-am străduit să nu apelez la vreo astfel de manevră argumentativă; dacă voi fi făcut-o, totuşi, atunci este neintenţionată, datorându-se, eventual, vreunei neînţelegeri).

Bineînţeles că "Investiţia raţională la bursă cere un anumit grad de sofisticare" - oricât aş părea de sălbatic, cunosc şi recunosc aceste adevăruri, pe cele precedente ("O bază solidă pentru latura de ofertă de finanţare poate fi constituită din investitori care înţeleg rolul bursei într-o economie, care au fonduri ce pot fi investite pe termen lung, care nu urmăresc neapărat "tunuri" şi care au experienţă şi expertiză în domeniu") şi pe cele succesive ("Tranzacţionarea directă nu poate suplini, nici măcar într-o fază preliminară, nevoia implicării investitorilor instituţionali").

Dar acestea nu sunt răspunsuri la ceea ce susţin: eu nu recomand tranzacţionarea directă a valorilor mobiliare listate la Bursă, în paralel cu ea sau substituindu-i-se; prin urmare, toate aceste lămuriri nu mă contrazic.

Eu recomand o piaţă naturală, cu alte titluri decât cele listate, concomitentă cu funcţionarea Bursei.

Fiecare cu ale ei.

Prin urmare, toate aceste adevăruri privitoare la Bursă pică alături de subiect.

"Prazilianul" simte nevoia implicării fondurilor de pensii (de necesitatea clasică a implicării fondurilor mutuale nu mai pomeneşte, pentru că, probabil, s-a resemnat în privinţa lor), dar nu vrea să accepte unica soluţie rămasă pentru alimentarea Bursei noastre cu lichiditate autohtonă - prin intermediul pieţei informale a tranzacţiilor directe - din cauza "sălbăticiei" şi a "primitivismului" ei.

Eu nu sunt atât de mofturos.

Prefer să obţin o Bursă funcţională, fie şi cu preţul "sălbăticiei" (sper ca afirmaţia să nu-mi fie scoasă din context, de nimeni, că mă fac iar de ruşine).

(vi) - "Nu cred că lipsa tranzacţiilor directe este cauza lichidităţii scăzute, ci lipsa încrederii în instituţia pieţei de capital, în credibilitatea actorilor, ceea ce ne condamnă la subdezvoltare."

Dacă ne referim la neîncrederea autohtonă, atunci mă străduiesc să îmi amintesc (destul de vag ) rezultatele unui sondaj de acum câţiva ani, care releva că doar vreo 6% din populaţie auzise de BVB (o medie îmbunătăţită substanţial de notorietatea Bursei în rândul bucureştenilor educaţi).

Până la credibilitatea instituţiei pieţei de capital şi a actorilor săi, avem de evaluat notorietatea lor.

Întrucât notorietatea lor este măruntă, nu prea mai contează neîncrederea în ele.

Şi chiar dacă escrocheria de la FNI, în anul 2000, succesivă spolierii investitorilor cu "binecuvântarea" CNVM, în 1996, au dobândit notorietate naţională, extrem de puţini cetăţeni au putut înţelege că există o legătură structurală între Bursă şi fondurile de investiţii şi că, împreună, alcătuiesc "piaţa de capital".

Bursa de Valori Bucureşti a fost implicată, în optsprezece ani de funcţionare, în doar două scandaluri publice notabile, amândouă din petrol (şi, posibil, într-un scandal public bancar, dar cu o implicare cunoscută doar câtorva iniţiaţi).

Prin urmare, în spaţiul autohton, cred că BVB are o imagine publică, totuşi, bună, dar într-un mediu prea îngust, astfel că nu putem numi "neîncrederea" drept cauză a scăzutei lichidităţi.

Probabil că, în spaţiul investitorilor străini, se manifestă oarecare neîncredere, venită din neîndeplinirea exigenţelor de transparenţă şi acces (dar, faptul că trebuie să "scroll down" o veşnicie, ca să dea de BVB pe ecran, îi apropie pe investitorii străini de ignoranţa cetăţenilor noştri).

"Prazilianul" precizează: "În încheiere, aş dori să adaug că ideile prezentate nu sunt neapărat nişte idei deosebite, ci ţin de ceea ce se numeşte generic «common sense»".

Da, ştiu că aceste idei ţin de accepţia comună, am mai răspuns la ele, în mod repetat, cu mulţi ani în urmă.

Ştiu, totodată, că este scandalos să dezbaţi "accepţia comună" şi că, prin sine, ea presupune aşteptarea ca nimeni să nu o pună sub semnul îndoielii.

Mă aflu în poziţia ingrată să opun "bunul simţ", "accepţiei comune", deşi, cele două par să fie sinonime.

Dar bunul simţ poate (şi este şi recomandabil) să se manifeste şi pe nivel teoretic, în timp ce "accepţia comună" este condamnată să rămână doar pe nivelul simţului comun, care, cel mult, furnizează axiome unei teorii, fără să mai fie discutate.

Eu le discut, pentru o altă teorie.

M-am străduit ca, din perspectiva convingerilor mele, să răspund fiecărui argument adus de "Prazilianul" (mai puţin aceluia de la punctul (v), privitor la "covered bonds", care se înscrie în tema actualităţii acestor concepţii, tema care va fi tratată în continuare), o osteneală care îi pune cititorului răbdarea la grea încercare, fapt pentru care îmi cer iertare; dar, aşa am înţeles să-mi arăt preţuirea pentru indiscutabila calitate a textului postat de "Prazilianul" şi pentru tonul său amical şi politicos.

Dacă ar fi fost după gustul meu, aş fi trecut direct la evaluarea lărgimii şi actualităţii celor două concepţii, dar asta ar fi însemnat şi lipsa de respect şi laşitate (mi le-aş fi asumat, dacă n-aş fi fost atât de norocos să dispun de generosul răgaz de Sfânta Maria).

ACTUALITATEA

Nimeni nu ştie "când" şi "cum" se va sfârşi criza financiară internaţională, deşi nu ne punem defel problema şi "dacă" se va mai sfârşi vreodată, altfel decât prin trecerea la un alt sistem, pe care nu l-am imaginat, încă.

Majoritatea experţilor crede că este doar vorba despre un "reglaj fin" la care trebuie supus sistemul (strategia "reglajului fin" străbate şi concepţia susţinută de "Prazilianul"), alţii, puţini la număr, sunt sceptici că aplicarea unor reglementări adecvate mai poate resuscita funcţia autoreglatorie a sistemului.

În contextul acestei incertitudini, anunţurile repetate, stupefiante, venite dinspre Eurogrup şi Banca Centrală Europeană, despre generalizarea măsurilor adoptate în Cipru la scară continentală, reprezintă o infirmare a strategiei "reglajului fin", ba chiar o confirmare că părăsim "sistemul" la modul faptic, deşi nu ne spune nimeni unde ne ducem.

Amintesc aceste împrejurări, ca să arăt că "autoritatea europeană" în domeniul teoriei financiare (invocată mereu, inclusiv de "Prazilianul") este compromisă: pentru că nu a prevăzut criza, pentru că nu a ştiut să o gestioneze, pentru că nu a înţeles toxicitatea măsurilor pe care le-a adoptat în încercarea să combată criza şi pentru că preconizează "cipriotizarea" Europei, măsură care, dacă eşti student la ASE, realizezi că va scufunda Continentul.

Nu pare chibzuit, în astfel de circumstanţe, să mai acordăm credit "înţelepciunii" experţilor financiari europeni.

Recomandările lor privitoare la piaţa financiară par să ţină de domeniul trecutului, ele nu sunt adaptate acestei realităţi pe care o trăim acum.

Dacă vom insista în "reglajul fin", atunci probabil că vom avea satisfacţia să ne regăsim în "marea familie europeană", pe fundul oceanului.

Există o probabilitate că teoria alternativă, pe care am imaginat-o cu optsprezece ani în urmă, să fie mai actuală decât cele europene.

Nu insist.

Este o chestiune de viziune.

Spun, doar, că nu ne costă nimic să încercăm.

Nu ne costă băneşte nimic, nu regresăm cu nimic în strategia "reglajului fin" care se poate desfăşura netulburată, pe mai departe.

În schimb, ne-ar adăuga o şansă.

O şansă pe care alţii n-ar avea-o.

Asta, ca să mă refer la actualitatea concepţiilor, din perspectiva internaţională.

Din perspectiva internă, însă, este indiscutabil că piaţa informală ne-ar avantaja, până la data de 1 ianuarie 2015, pentru că ar funcţiona ca "burete" al economiilor înfricoşate de eventuala confiscare, astfel că actualitatea acestui proiect este certă.

CUPRINDEREA

Dacă în privinţa actualităţii celor două concepţii am avut emoţii, pe criteriul cuprinderii nu am nici una.

Este mai cuprinzător să dispui de o piaţă organizată, reglementată şi supravegheată, împreună cu o piaţă informală, decât să dispui doar de prima.

Din asta nu rezultă că recomand o piaţă "Hybridă", ci la locul ei, cu două izvoare.

ÎNCHEIERE

Acest text este un "maraton", dar vă rog să mă credeţi că, în articolul final, am aruncat tot atât cât vă este prezentat.

Am aruncat, cu durere, părţi pe care le consider splendide, pentru că şi aşa voi putea fi acuzat că am abuzat de poziţia mea de editor, în cadrul acestei polemici.

Îmi declar, încă o dată, disponibilitatea să lămuresc ceea ce ar fi rămas neclar, deşi cred că nu mai este nimic important de adăugat.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Make, felicitari!

    teorie si iar teorie, dar provocarea prazilianului si intretinerea dezbarii, bun exercitiu intelectual. pentru cat putem fiecare :) 

    1. Make e capabil de tururi de forta teoretice. E o imprudenta sa fie provocat.

      cand toti stiu cum trebuia facut ca ceva sa mearga si nu merge. Definitia practicii: cand merge si nu stim de ce :-) Din acest punct de vedere s-ar parea ca domnul Make poate sustine existenta Perpetuum Mobile in ceea ce priveste necesitatea contributiilor domniei sale. Referitor la teorie, o intrebare care ar fi interesanta din acest punct de vedere : Exista o constrangere legala ca atunci cand concernul mama are un comunicat ad-hoc , iar firma fiica este listata pe o bursa reglementata (chiar vorbim de acest element) ,are obligatia cea din urma sa publice comunicatul concernului pentru ca investitorii care au actiuni la firma fiica sa nu fie dezavantajati? Va rog luati in calcul si faptul ca firma fiica este folosita de o agentie de rating pentru a contribui la determinarea bonitatii concernului mama, o apreciere sau din contra depreciere a actiunilor concernului mama avand reflectare asupra firmei listate pe bursa reglementata. Va multumesc. Ca fapt divers merita de mentionat indemnul domnului Ponta ca limba germana se poate dovdei folositoare daca o cunosti, asa cum se poate observa din presa mioritica :-) "Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că în ultimele zile a vorbit mult în franceză, engleză, portugheză, italiană, însă din păcate nu cunoaşte şi germana, dar „este foarte clar că trebuie învaţată această limbă în Europa de astăzi", informează Mediafax. ------Tinand cont de faptul ca in cele din urma cea mai titrata doamna a businessului romanesc a inteles aceasta intelepciune de la Pontus Euxinus sunt profund increzator in faptul ca desi este mica marimea unui activ, nu intotdeauna inseamna a fi si ineficient, mai ales atunci cand domnul cugetarilor despre idei lingvistice isi asuma responsabilitatea de a infrumusetea letiposetul catre una din Marile Porti, eventual cea in alta dimensiune a fondului si nu doar a formei. Buna dimineata, Bucuresti, GOOD MORNING, NULL NULL SIEBEN :-) We gave us already FIVE---5007

      Make vs. Prazilianul: 0-3

    Lipsa educatiei (sau a culturii) investitionale.........; cu asta chiar nu-s de acord! sa nu uitam ca, de examplu, Sima a "reusit" nu chiar cu oarescine!.

    Deci, cu sau fara ...... poti sa pici. 

    1. Pe hoti nu-i intereseaza titlurile universitare.

    Pentru stimularea listarilor la bursa si avand in vedere propunerile de a se reduce nivelul cotei unice as propune:

    adoptarea unei cote de impozit pe profit redusa cu 3% pentru firmele care accepta sa se listeze, concomitent cu introducerea conditiei de dispersie minima a actiunilor de sa zicem 30%. 

    Ar fi o derogare de la cota unica, insa cred ca prin exercitarea drepturilor de catre actionarii minoritari veniturile incasate de stat nu vor scadea. 

    Stimate d-le Goldstein,

    Ca şi ultima mea replica in aceasta polemica amicala, cu permisiunea dvs., as mai avea de facut cateva precizari si remarci: 

     

    In primul rand, dati-mi voie sa va spun ma onoreaza interesul pe care l-ati acordat combaterii contraargumentelor mele, inclusiv prin reproducerea acestora in ziarul Bursa. Apoi, as dori sa subliniez ca nu am avut intentia de a scoate din context sau sa distorsionez asertiunile dvs (probabil au existat anumite diferente intre ceea ce ati dorit dvs. sa exprimati si ceea ce am inteles eu). De asemenea, nu mi-am propus sa efectuez o analiza in extenso a textelor dvs, ci am dorit ca dezbaterea sa o axez prioritar la nivel de principii. Nu in ultimul rand, ca sa inchei consideratiile introductive, as vrea sa accentuez ca nu am postat contraargumentele mele in mod deliberat seara tarziu, pentru a avea ultimul cuvant, ci situatia a fost cauzata de agenda zilnica foarte incarcata (de altfel, asa cum probabil s-a putut remarca, textul – scris intr-un ritm destul de alert – nu a fost “periat” suficient, existand unele mici scapari de redactare). Recunosc, nu am avut suficient timp ca sa formulez o replica foarte consistent. Am incercat sa aduc in discutie anumite comparatii, dar acestea, ca orice comparatii, au limitele lor. Totodata, mi-as permite sa afirm ca unele comparatii, asocieri, epitete ale dvs au fost relativ nepotrivite, insa probabil ar trebui interpretate ca expresia dorintei de exprimare un pic mai plastica. 

    In al doilea rand, as incerca sa punctez unele aspecte pe care le-ati adus in discutie: 

    (1) Personal, nu cred ca “unica soluţie rămasă pentru alimentarea Bursei noastre cu lichiditate autohtonă” este piata informala a tranzactiilor directe. Pe de alta parte, introduceti in ultima replica un element care imi provoaca nedumerire: daca nu va referiti la “tranzacţionarea directă a valorilor mobiliare listate la Bursă, în paralel cu ea sau substituindu-i-se” (caz in care ar trebui sa discutam de arbitrajarea reglementarilor – oferte publice de preluare, tranzactiile persoanelor initiate etc.) ci la “o piaţă naturală, cu alte titluri decât cele listate, concomitentă cu funcţionarea Bursei”, ce treaba ar mai avea bursa in toata aceasta dezbatere !? Imi cer scuze, imi scapa nuanta... Eventual implicatiile ar fi la nivelul infrastructurilor financiare care presteaza servicii de post-tranzactionare si la continutul definitiei de companie detinuta public. 

    (2) Facilitatile pentru fondurile de pensii nu s-ar circumscrie neaparat celor de ordin fiscal, ci crearii conditiilor pentru ca aceste fonduri sa investeasca in piata romaneasca de capital – emitenti de calibru, diversificarea gamei de investiţii permise pe piaţa de capital, protejarea drepturilor actionarilor minoritari etc. Apoi, nu este vorba de o asa-numita atitudine „tradatoare” a fondurilor de pensii, ci este vorba de promovarea pragmatismului de catre autoritatile publice – in perioadele de turbulente accentuate pe pietele financiare si in sectorul economiei reale, statele nu au ezitat sa-si proiecteze propriile interese in mod direct (recrudescenta politicilor protectioniste !), ajutandu-si sectoarele economice/entitatile importante inclusiv din ratiuni strategice, urmarind anumite efecte pe termen lung si in plan multisectorial. Dupa cum am afirmat cu ocazia precedenta, in conditiile in care capitalul autohton este insuficient, ne permitem luxul de a exporta capital ? De asemenea, nu exclud implicarea fondurilor mutuale, insa acestea (i) inca lupta sa-si amelioreze imaginea grav afectata in trecutul nu foarte indepartat; (ii) se confrunta cu anumite constrangeri legate de necesitatea mentinerii in mod permanent a unor randamente ridicate, in conditii de siguranta (altfel se vor confrunta in mod implacabil cu retrageri din partea investitorilor in perioadele de turbulente, ceea ce se translateaza in vanzari sub presiune – “fire sales” – exemplele petrecute in SUA sunt mai mult decat graitoare), ceea ce le confera un caracter mai volatil. Exista o intreaga teorie legata de situatiile in care managerii de investitii trebuie sa-si lichideze plasamentele ca urmare a neincrederii investitorilor, doar pentru ca strategia managerilor de investitii pare a fi invalidata pe termen scurt de evolutia pietei. 

    (3) Analiza nivelului economisirilor interne ar trebui sa aiba in vedere mai multe fatete. Spre exemplu, in totalul avutiei gospodariilor, activele imobiliare au o pondere importanta (cam 75%); scaderea preturilor acestora are efect contractionist (si asimetric) asupra inclinatiei de invesitie si consum (“efectul de avutie”). Prin urmare, se majoreaza apetenta pentru economisirea precautionara si aversiunea fata de plasarea disponibilitatilor in active financiare mai riscante decat depozitele bancare si titlurile de stat. De asemenea, gradul de indatorare constituie inca o problema. In conditiile in care finantarea este relativ dificila, nu prea este tentant pentru companii sa-si imobilizeze fondurile in active financiare mai putin lichide sau sigure. Daca mentionati cifra totala a economisirii, poate ar trebui sa ne uitam catre ce se pot duce aceste resurse – si ajungem, ca intr-un cerc vicios, la insuficienta numarului emitentilor de calibru. Valoarea scazuta a ordinelor investitorilor de retail, taxele de succesiune sau distanta mare pana la o casa de brokeraj nu le identific drept cauze semnificative ale neimplicarii investitorilor de retail. Primul factor ar trebui inteles si prin prisma necesitatii recuperarii costurilor unui intermediar, iar ultimul s-ar putea diminua in conditiile continuarii procesului de consolidare la nivelul intermediarilor, care va avea ca efect concentrarea acestei activitati preponderent la nivelul bancilor (acestea avand o retea mai extinsa decat SSIF-urile). In privinta deficitului de educatie/cultura financiara, cu toata consideratia care v-o port, este un pic simplista ideea ca “este de ajuns, pentru începutul iniţierii sale în piaţa de capital” ca un client sa poata “face calculul aritmetic al câştigului sau pierderii rezultate din tranzacţie” – cred ca ati exagerat in mod voit. Trebuie sa cunosti, chiar si intr-o faza incipienta, resorturile care determina fluctuatia preturilor; altminteri te-ai „curatat” rapid de bani si de grija de a-i investi. Stiti probabil acea vorba care spune ca la bursa, dimineata, se intalnesc doi oameni – unul cu bani, altul cu experienta (cunostinte); la sfarsitul zilei ei fac schimbul intre cele doua active. In pofida argumentelor (si proverbelor) expuse de dvs., imi mentin parerea ca actiunile distribuite prin PPM au fost percepute ca “gratuite” (exista chiar o prejudecata in acest sens, identificata si definita in teoria finantelor comportamentale), pentru ca la momentul intrarii in posesie, actionarii nu au platit nimic in schimb, ceea ce le-a alimentat neincrederea si dezinteresul fata de acele plasamente. 

    (4) Dilema neincredere vs. lipsa notorietatii. Foarte succint, mentionez ca, personal, prefer sa fiu partener de afaceri cu un individ credibil, dar mai putin cunoscut in spatiul public, decat cu unul notoriu, dar asupra caruia planeaza suspiciuni. Intr-una din postarile anterioare, chiar dvs enumerati multe derapaje care s-au intamplat la nivelul actorilor pietei de capital din Romania. Asa cum am mai spus (si simt nevoia sa repet) bursa nu se adreseaza paturii largi a populatiei, iar necunoscatorii se implica doar in perioadele de boom excesiv – probabil stiti acea afirmatie conform careia atunci cand soferii de taxi vorbesc despre investitiile lor la bursa, se apropie declinul preturilor actiunilor. 

    (5) Faptul ca expertii (majoritatea lor covarsitoare) nu au prevazut criza, nu au stiut sa o gestioneze si nu au inteles consecintele masurilor adoptate constituie un subiect de dezbatere aprinsa. Miopia si coportamentul prociclic al indivizilor in general este o realitate indiscutabila. Are loc in prezent o polemica pe marginea (i)relevantei experientelor anterioare pentru situatia curenta: in ce masura manualul de economie mai este util in actualele circumstante exceptionale. Cred ca raspunsul este da, mai este folositor, dar cu unele completari (This time is not different), deoarece exista asemanari majore intre crize. Ideea de baza este sa reglementezi, cu intelepciune, acele segmente care au favorizat acumularea unor riscuri considerabile. Ciclul boom and bust este continuu (in ultimele decenii, recurenta crizelor financiare a fost mult mai mare) si tine de natura umana; important este sa atenuezi amplitudinile acestor cicluri. Vrem nu vrem, Romania este parte dintr-o anumita geografie (politica, economico-financiara, culturala etc) astfel incat evolutiile europene si mondiale ne vor afecta intr-o mare masura. Important este sa stim sa valorificam enormele rezerve de eficienta pentru a incerca sa recuperam in mod sustenabil decalajele fata de clubul tarilor prospere – este de nevoie de viziune, onestitate si intelepciune. Mentionati ca “este indiscutabil că piaţa informală ne-ar avantaja, până la data de 1 ianuarie 2015, pentru că ar funcţiona ca "burete" al economiilor înfricoşate de eventuala confiscare”. Imi este dificil sa cred ca (i) varianta pe care o propuneti ar fi un panaceu, care in aprox. 16 luni ar rezolva problema pietei de capital romanesti, iar (ii) la “infricosare” exista o alta solutie mai buna decat transparenta si supravegherea respectarii legii. 

    Domnule Goldstein, se zice ca daca vrei sa testezi validitatea unei teorii, trebuie sa cauti toate argumentele contra si daca nu gasesti niciunul solid, atunci teoria este buna. Nu imi permit sa afirm ca macar unul dintre argumentele expuse ar putea sa invalideze teoria dvs. Insa pot sa amintesc o alta vorba celebra, care spune ca economia este singurul domeniu in care doi economisti au castigat premiul Nobel desi sustineau puncte de vedere total contrare. Multumindu-va pentru onoarea si satisfactia unei discutii in contradictoriu pe o tema importanta, actuala si interesanta, mi-as dori, d-le Goldstein, ca solutia pe care o propuneti sa fie pusa in aplicare si chiar sa aiba succes. As fi bucuros daca piata noastra de capital ar progresa si va asigur inca de pe acum ca voi avea puterea sa recunosc ca dvs. ati avut dreptate. Daca va fi cazul … insa sunt reticent. 

    1. Esti cumva Elena Marchidan(n)?

      Nu !

      Nu !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro