TradeVille: SAP ţinteşte accelerarea dezvoltării

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 25 iulie

TradeVille: SAP ţinteşte accelerarea dezvoltării

Compania germană SAP SE a raportat rezultate financiare solide pentru al doilea trimestru din 2025, evidenţiind o creştere consistentă a veniturilor din cloud şi o îmbunătăţire semnificativă a profitabilităţii. CEO-ul Christian Klein şi CFO-ul Dominik Asam au subliniat întărirea poziţiei companiei în domeniul serviciilor cloud şi angajamentul ferm faţă de inovaţie, cu un accent tot mai pronunţat pe inteligenţa artificială. Cu toate acestea, acţiunile SAP au înregistrat o corecţie de 1,5% după publicarea rezultatelor, în contextul unor venituri uşor sub aşteptările analiştilor. Compania vizează accelerarea dezvoltării până în 2027, prin redefinirea proceselor de afaceri, optimizarea experienţei clienţilor, creşterea eficienţei operaţionale şi diversificarea forţei de muncă, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

SAP este una dintre cele mai mari companii de software din lume, cu sediul central în Walldorf, Germania. Compania este cunoscută în special pentru soluţiile sale ERP (Enterprise Resource Planning), care integrează diverse funcţii de business, precum finanţe, producţie, resurse umane, logistică şi vânzări într-o singură platformă, ce poate fi personalizată în funcţie de necesităţile clienţilor. Productorul de programe software a devenit, la finalul lunii martie, cea mai valoroasă companie din Europa, profitând de entuziasmul generat de inteligenţa artificială şi de creşterea bursei germane, şi depăşind gigantul farmaceutic danez Novo Nordisk, care se afla înainte pe primul loc. CEO-ul Christian Klein a declarat anterior că SAP deţine ”un set foarte valoros de date de business, din HR, financiare, din lanţul de aprovizionare şi date de vânzări”, ce provine de la 40.000 de clienţi, numindu-l ”cel mai valoros set de date de business dintre toate companiile de tehnologie”, fapt care îi permite să lanseze numeroase servicii noi bazate pe inteligenţa artificială.

Christian Klein s-a alăturat SAP în anul 1999 şi a ocupat diverse funcţii în cadrul companiei, printre care director financiar al SAP SuccessFactors, director de control financiar al SAP, director operaţional, precum şi co-CEO împreună cu Jennifer Morgan în perioada octombrie 2019 - aprilie 2020, la finalul căreia a fost numit CEO unic.

Filiala din România şi-a început activitatea în anul 2002, fiind printre primii furnizori locali de servicii IT. În prezent, compania are peste 1.000 de angajaţi în România şi peste 450 de clienţi corporate locali, cei mai reprezentativi fiind: Azomureş, Dedeman, Fan Courier, Hidroelectrica, Tarom, Romstal şi Premier Restaurants. Din perspectivă regională, România este cel mai mare contribuitor la succesul SAP în regiunea de Est a Europei, potrivit declaraţiilor companiei.

SAP este listată la Bursa din Frankfurt, în SUA, la New York Stock Exchange, sub formă de ADR-uri (American Depositary Receipts) şi în România, pe piaţa SMT, sub simbolul SAP, şi este considerată un jucător strategic în transformarea digitală a afacerilor la nivel global. Investitorii instituţionali controlează 37,04% din totalul acţiunilor companiei, printre cei cu cea mai mare deţinere numărându-se The Vanguard Group (3,20%), Norges Bank Investment Management (2,39%) şi Fidelity Management & Research (1,96%), conform datelor FactSet.

Piaţa globală de software pentru companii, în ascensiune

Piaţa globală de software pentru întreprinderi a fost estimată la 263,79 miliarde de dolari în 2024 şi este proiectată să atingă 517,26 miliarde de dolari până în 2030, cu o creştere anuală compusă (CAGR) de 12,1% între 2025 şi 2030. Creşterea este alimentată de preferinţa crescândă pentru soluţii automatizate şi integrate, în special în industrii precum sănătate, retail, producţie, educaţie şi guvern. Soluţiile ERP şi CRM domina piaţă software, ERP având o cotă de peste 29% în 2024. America de Nord a deţinut cea mai mare cota de piaţă în 2024 (peste 41%), dar Asia-Pacific este regiunea cu cea mai rapidă creştere (CAGR de 13,7%). În SUA, piaţa creşte cu 11,6% anual, fiind impulsionată de inovaţiile rapide ale liderilor de piaţă. În Europa, ţări precum Germania şi Marea Britanie adoptă frecvent soluţii digitale, alimentate de iniţiative precum Industry 4.0 şi digitalizarea serviciilor publice.

Cererea este susţinută de nevoia de eficienţă, siguranţă cibernetică şi respectarea reglementărilor (ex. GDPR, HIPAA). Printre jucătorii principali se numără Microsoft, Oracle, SAP, Salesforce, IBM, Cisco şi Accenture. Aceştia îşi extind ofertele constant prin achiziţii şi parteneriate strategice.

SAP - venituri sub aşteptări

SAP a raportat rezultate financiare mixte pentru al doilea trimestru din 2025, cu un profit pe acţiune de 1,50 euro, peste estimarea medie, de 1,45 euro, şi venituri totale de 9,03 miliarde de euro, sub aşteptări (9,05 miliarde de euro). Veniturile din cloud au crescut cu 24% faţă de anul trecut, la 5,13 miliarde de euro, dar au ratat uşor estimările analiştilor. Segmentul cloud este esenţial pentru strategia SAP, care vizează extinderea soluţiilor de inteligenţă artificială şi accelerarea migrării clienţilor către cloud. În al doilea trimestru, veniturile din cloud ale SAP au înregistrat performanţe deosebite în regiunile APJ (+33%) şi EMEA (+29%) şi solide în America (+16%). Segmentul Cloud ERP Suite, care include S/4HANA Cloud, a înregistrat o creştere de 30%, atingând 4,42 miliarde de euro, iar profitul operaţional non-IFRS a urcat la 2,57 miliarde de euro, în timp ce fluxul de numerar liber a crescut cu 83%, până la 2,36 miliarde de euro. În al doilea trimestru, backlog-ul curent din cloud a crescut cu 22%, ajungând la 18,05 miliarde de euro.

TradeVille: SAP ţinteşte accelerarea dezvoltării

În ianuarie 2024, SAP a anunţat un program de restructurare la nivelul întregii companii, care s-a încheiat conform planului, în primul trimestru din 2025. Cheltuielile totale asociate programului au fost de aproximativ 3,2 miliarde de euro. Plăţile de restructurare s-au ridicat la 2,5 miliarde de euro pentru întregul an 2024 şi 0,6 miliarde de euro pentru primul semestru din 2025. Se estimează că aproximativ 0,2 miliarde de euro vor fi plătite în restul anului 2025.

Rezultatele din perioada aprilie - iunie 2025 confirmă că tranziţia SAP către un model cloud-first dă roade, cu o adopţie accelerată a soluţiilor cloud, extinderea marjelor şi creşteri semnificative ale fluxului de numerar şi profitabilităţii, notează TradeVille.

Perspective

Compania şi-a menţinut prognoza pentru 2025 privind veniturile din cloud, între 21,6 şi 21,9 miliarde de euro (+26 - 28%), în creştere faţă de 17,1 miliarde de euro în 2024. Directorul financiar Dominik Asam a transmis un mesaj prudent, dar optimist, subliniind prezenţa riscurilor geopolitice.

SAP a aprobat pentru exerciţiul financiar 2024 un dividend de 2,35 euro/acţiune, marcând o creştere de 6,8% faţă de nivelul de 2,20 euro acordat pentru 2023 şi un randament al dividendului de 0,91%. Valoarea totală estimată a distribuţiei se ridică la aproximativ 2,74 miliarde de euro.

În mai 2023, SAP a anunţat un program de răscumpărare de acţiuni cu un volum total de până la 5 miliarde de euro şi cu termen de valabilitate până la 31 decembrie 2025. Până la data de 30 iunie 2025, SAP răscumpărase 24.743.442 de acţiuni la un preţ mediu de 185,51 euro/titlu. Astfel, compania mai are de răscumpărat aproximativ 9% din întregul program până la finalul anului.

În al doilea trimestru, SAP a anunţat prelungirea contractului CEO-ului şi preşedintelui Consiliului Executiv, Christian Klein, cu încă cinci ani, până în aprilie 2030. De asemenea, contractul CFO-ului Dominik Asam a fost extins cu doi ani, până în martie 2028.

Clienţii din întreaga lume au continuat să aleagă soluţia ”RISE with SAP” pentru a-şi susţine transformările de business. Printre noii clienţi importanţi ai SAP se numără: Accenture, Adobe, BAE Systems, BMW Group, Brown-Forman, Delta, Deutsche Börse, IBM şi L'Oreal.

Pentru întregul an 2025, SAP îşi menţine perspectiva optimistă în ceea ce priveşte rezultatele înregistrate: venituri estimate din cloud 21,6 - 21,9 miliarde de euro, venituri totale din cloud şi software 33,1 - 33,6 miliarde de euro (+11 - 13%), şi profit operaţional între 10,3 şi 10,6 miliarde de euro (+26 - 30%).

Preţul acţiunii SAP - plus de 43% într-un an

În ultimele 12 luni, acţiunile SAP au înregistrat o apreciere de 43,21%, iar de la începutul anului, cotaţia a avansat cu 9,82%. După publicarea rezultatelor financiare pentru trimestrul al doilea din 2025, titlurile companiei au consemnat o corecţie de 1,5%, în contextul unor rezultate mixte. În februarie 2025, acţiunile au atins un maxim istoric de 283,5 euro, iar în prezent se tranzacţionează sub principalele medii mobile şi evoluează lateral, semnalizând o pierdere temporară a impulsului. Volumul de tranzacţionare rămâne moderat, fără indicii clare de acumulare sau presiune la vânzare, ceea ce reflectă o piaţă prudentă, aflată în căutarea unei direcţii clare. Din punct de vedere tehnic, un nivel important de suport se regăseşte în zona 247,45 euro, în timp ce o rezistenţă majoră rămâne la 273,95 euro.

TradeVille: SAP ţinteşte accelerarea dezvoltării

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în SAP

Oportunităţi

Dezvoltarea AI în Europa: CEO-ul SAP, Christian Klein, susţine că Europa ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea de software AI, nu pe construirea de centre de date, unde nu există încă o cerere reală. El consideră că AI poate creşte semnificativ în Europa în zona de utilizări concrete în domenii precum sănătate, logistică şi producţie, nu pe infrastructura hardware -dominată de SUA şi China.

Parteneriate de impact: SAP şi Nvidia îşi consolidează parteneriatul pentru a integra modele AI avansate, precum Llama Nemotron, în agenţii inteligenţi Joule, capabili să gândească, să înveţe şi să acţioneze autonom. Aceste tehnologii sporesc precizia deciziilor şi automatizeaza procesele complexe, cu aplicaţii directe în dezvoltarea de cod, analiza datelor şi optimizarea lanţurilor de aprovizionare. Platformele precum SAP BTP şi Nvidia NeMo le permit consultanţilor şi dezvoltatorilor să accelereze transformările digitale. Vizualizările 3D în timp real şi simulările din Omniverse revoluţionează modul în care companiile îşi proiectează şi vând produsele.

BUY: WSJ a atribuit acţiunilor SAP un rating "Buy”, semnalizând încrederea analiştilor în perspectivele de creştere ale companiei. Dintre cele 12 estimări realizate, 10 analişti recomandă în prezent achiziţionarea acţiunilor, în timp ce 2 analişti sugerează menţinerea acestora, iar niciunul vânzarea. Preţul mediu ţintă estimat pentru acţiunile SAP, conform WSJ, se ridică la 339,91 euro, cu 31% peste valoarea din piaţă, de 259,50 euro.

Riscuri

Aprecierea euro/dolar: Evoluţia spectaculoasă a euro (+13% în 2025 vs dolar) pune presiune pe companiile europene, în special pe exportatori precum SAP, care estimează că fiecare creştere cu 0,1 euro a monedei reduce veniturile anuale cu 30 de milioane de euro, conform Reuters. Creşterea euro este alimentată de retragerea capitalului din activele americane, pe fondul politicilor comerciale imprevizibile ale lui Trump. Tensiunile continuă şi privind posibila înlocuire a şefului băncii centrale (Fed).

Supraevaluată: Conform site-ului de specialitate Alpha Spread, preţul curent al acţiunilor SAP reflectă o supraevaluare cu 30% faţă de valoarea intrinsecă de 182,09 euro, calculată în scenariul de bază. Valoarea intrinsecă a acţiunilor este calculată ca fiind media dintre evaluarea pe bază de DCF şi evaluarea relativă, ce presupune analiza principalilor competitori direcţi.

P/E ridicat: Cu un P/E de 43,05, SAP depăşeşte cu 77,89% mediana sectorului, de 24,20, fiind mai scumpă decât Salesforce (23,24) şi Adobe (17,88).

Legislaţia pentru AI: Directorii executivi ai Siemens şi SAP i-au cerut Uniunii Europene să revizuiască legislaţia privind inteligenţa artificială, argumentând că reglementările actuale frânează inovaţia. Legea privind AI, adoptată în 2024, impune cerinţe stricte de siguranţă şi transparenţă, iar liderii celor două companii spun că suprapunerile legislative (inclusiv Actul privind Datele) sunt dăunătoare dezvoltării modelelor digitale. Ei cer reformarea regulilor privind utilizarea datelor. CEO-ul SAP subliniază că problema Europei nu este lipsa centrelor de date, ci accesul limitat la datele disponibile deja.

Factori externi: În perioade de incertitudine economică, companiile pot reduce cheltuielile IT, afectând cererea pentru soluţiile SAP, mai ales în zona de licenţe şi proiecte noi.

Sursele menţionate de TradeVille în această analiză sunt: site şi raport companie, FactSet, CNBC, Morningstar, Reuters, Barron's, Alpha Spread, Seeking Alpha, WSJ.

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb