Un apartament în Bucureşti, mai scump decât la Milano

A.G.R.
Macroeconomie #Imobiliare / 30 martie 2009

Bucureştiul se află printre cele mai scumpe oraşe din lume în funcţie de preţul mediu al apartamentelor din zona centrală, se arată într-un raport întocmit de compania de consultanţă imobiliară Global Property Guide (GPG). Astfel, la nivel mondial capitala României ocupă locul 26 din 113 pieţe imobiliare, depăşind Amsterdam, Milano, Bruxelles sau Berlin. Potrivit cercetării realizate pe baza datelor din 2008, preţul pe metru pătrat al unei locuinţe din centrul Bucureştiului ajunge la 3.935 euro, în timp ce la Amsterdam nu depăşeşte 3.530 euro, iar la Milano 3.511 euro. Pe baza tarifului înregistrat pentru anul trecut, un apartament cu o suprafaţă de 120 metri pătraţi, situat în centrul capitalei, costă peste 470.000 de euro, faţă de aproape de 423.000 de euro, cât se achită în Amsterdam sau 421.000 de euro la Milano.

Raportul GPG relevă faptul că preţurile din Bucureşti sunt cu mult şi peste cele din capitalele din regiune: 3.900 de euro/mp în Bratislava, 3.460 de euro/mp în Praga, circa 3.200 de euro/mp în Varşovia şi 2.200 euro în Budapesta.

Cele mai ieftine locuinţe sunt în Cairo, cu un preţ estimativ de 453 euro/mp, în timp ce Monaco deţine supremaţia la capitolul celor mai ridicate preţuri ale apartamentelor din zona centrală, unde se plăteşte peste 36.000 de euro pe metru pătrat. Pe locul doi în clasament se află Moscova, unde un apartament de 120 de metri pătraţi, în centru, poate costa aproape 2 milioane de euro, respectiv mai mult de 15.800 de euro pe metru pătrat. Locurile următoare sunt ocupate de Londra şi Tokyo, unde un metru pătrat costă până la 15.760 de euro, respectiv 13.665 euro.

În ceea ce priveşte randamentele obţinute de către proprietari din închirierea locuinţelor, România se situează în partea superioară a clasamentului, cu un nivel de 5,54 la sută. Potrivit aceluiaşi raport, cele mai mari niveluri sunt înregistrate în Chişinău - 14,17 la sută, Cairo (12 procente) şi Jakarta (11,27%). Cele mai reduse randamente privind investiţiile rezidenţiale sunt înregistrate în Andorra, cu o valoare de 2,19 la sută.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.1165
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5490
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0357
Gram de aur (XAU)Gram de aur486.4063

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb